Se implinesc 20 ani de la adormirea Parintelui Galeriu... 10.08.2003 - 10.08.2023...  Cand citesc doar ca cifra, nu mi se pare decat o perioada mica; cand ma gandesc, mi se pare o vesnicie si imi revin in minte clipe binecuvantate, iar amintirile imi umplu golul ce-l simt prin lipsa Parintelui.

Sunt multi care ar putea vorbi si a spune mai mult decat mine, au petrecut mult mai mult timp cu Parintele; insa scriu aceste randuri ca si cum as pune si eu o floare pe mormantul lui.

Nu stiu cum as putea descrie acele clipe, stiu insa ca binecuvantarile lui ma insotesc si acum. Am spus-o de multe ori ca daca sunt ce sunt, o datorez in intregime Parintelui. Pentru cei ce renasc in Hristos, intotdeauna exista un duhovnic ce le schimba viata si ii ajuta sa inteleaga cum lucreaza Mantuitorul in sufletul omului, cum Isi face simtita prezenta prin Harul Duhului Sfant.

Sunt multe lucruri si minuni pe care le-am trait in scurta perioada petrecuta langa el si raman adanc imprimate in sufletul meu. Sunt cuvinte si sfaturi pe care nu le-am inteles atunci, insa acum imi rasuna puternic in inima. Si pentru a fi sincer pana la capat, nu am fost un ucenic ascultator! Dar Parintele nu a incetat sa ma mangaie, sa ma povatuiasca, sa ma ajute sa ma indrept in fata Domnului...

Printre aceste intamplari deloc intamplatoare, as vrea sa impartasim impreuna o discutie avuta cu Parintele, intr-o vineri seara dupa slujba Sf. Maslu. Pentru cei care l-au cunoscut, Parintele in timpul spovedaniei se ruga profund, aveai impresia ca nu te aude sau nu iti da atentie. Insa nu era deloc asa, ci din contra era un adevarat mijlocitor pentru tine in fata lui Hristos! Harul Duhului Sfant lucra in chip tainic si de aceea plecam intotdeauna altfel dupa o astfel de experienta.

Dupa cateva povete, Parintele ma dezleaga si ma binecuvanteaza. Eu ii sarut mana si incep a ma departa de el. Un gand insa nu-mi dadea pace si ma intorc putin revoltat:

"- Parinte, de fiecare data cand vin Sfintia voastra nu faceti altceva decat sa ma ascultati. Nu m-ati certat niciodata, ci mereu incercati sa-mi dati un sfat ce ma va scoate din starea in care ma aflu... Iertati-ma, dar simt ca ceea ce fac nu este deloc bineplacut Domnului!!!"

Parintele se apropie de mine, imi ia capul cu dragoste si mi-l pune pe umarul sau, soptindu-mi:

"- Asa sa faci intotdeauna!......."

Marturisesc ca am plecat mai ravasit decat ma dusesem, insa rugaciunea lui ma insotea si cu fiecare pas facut intelegeam ca inainte de orice trebuia sa ma cercetez eu insumi, sa-mi cercetez faptele si sa ma gandesc daca ele sunt bineplacute Domnului. Rolul duhovnicului este sa te ajute sa te indrepti catre Lumina, Lumina este Hristos, iar ajutorul inseamna sa inveti sa te cunosti pe tine pentru ca astfel Hristos iti va lumina pasii ca sa ajungi la El.

Atunci cand duhovnicul ti se alatura in rugaciune, primesti putere sa continui lupta cu pacatul; atunci cand duhovnicul binecuvanteaza, Harul se revarsa peste toata fiinta ta si incepi sa vezi si cu ochii trupesti ca cele ce la "la oameni aceasta e cu neputinta, la Dumnezeu insa toate sunt cu putinta" (Mat. 19, 26).

"De o importanta capitala" imi rasuna in urechi glasul Parintelui, este sa se cerceteze omul pe sine. De aici incepe totul! Ma pot cunoaste daca ma uit la chipul Lui, si vazand iubirea din ochii Lui realizez ca sunt cel mai important pentru El ca Mantuitor. "Sunt creat dupa chip, dar SPRE asemanare" ne spunea Parintele. Atunci singurul lucru care ma impiedica sa ajung la El este pacatul, iar pacatul de cele mai multe ori nu se vede!

Cu ceva timp in urma citisem: "Cel ce-si vede pacatele este mai mare in fata Domnului decat cel ce invie mortii cu rugaciunea!" Intr-una din scrierile Sf. Efrem Sirul, si iarasi nu intelesesem. Dupa ce Parintele mi-a spus "asa sa faci intotdeauna" am inteles ca pentru a fi bineplacut Domnului trebuie sa incep sa-mi vad pacatul, sa-mi ascult duhovnicul; sa citesc putin, dar sa traiesc din plin; sa cred, dar sa ajung sa iubesc...

Nu am cuvinte sa multumesc nici Domnului, nici Parintelui pentru faptul ca am avut ocazia sa fiu si in toate cele trei zile pana la inmormantare cu toata familia lui. Fiecare dintre noi traieste binecuvantarea intr-un fel unic si de neegalat, in acelasi timp insa pentru toti aceeasi binecuvantare este si o responsabilitate cu care trebuie sa traim in viata. Responsabilitatea este acea traire omeneasca a cuvantului impartasit noua, dar invaluita in ajutorul dat de prezenta Cuvantului in inimile noastre.

Si asa cum "la inceput era Cuvantul si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul", tot asa si la inceputurile noastre in credinta la inceput a fost cuvantul ce ne-a atins inima, a asezat pe tronul inimii pe Hristos-Cuvantul. Ingaduiti-mi un ultim cuvant...

In seara dinainte de inmormantare, iesind din Biserica si mergand sa ajut in casa, la intrare ma opreste un reporter cu un microfon in mana si ma roaga sa spun cateva cuvinte despre Parintele. M-am blocat la inceput si am refuzat pe motiv ca sunt atat de ravasit incat de trei zile ma hranesc cu lacrimi, deci nu pot raspunde la intrebari. Ea insista si isi roaga colegul cameraman sa inregistreze, iar singurul lucru pe ca mi-l amintesc este ultima intrebare: " O ultima rugaminte: va aduceti aminte vreun sfat de-al Parintelui ce ni l-ati putea impartasi si noua?"... Marturisesc sincer ca in acea clipa parca am auzit glasul Parintelui in inima spunandu-mi: " In viata trebuie sa traim intre doua stari: cu rabdare si cu dragoste! Cand ai dragoste traiesti in Domnul; cand simti ca nu mai ai dragoste, sa ai rabdare cu toti si cu toate! Si dragostea va veni din nou..."

Arhim. Siluan Visan