Nu cu mult timp in urma, s-a anuntat o adevarata revolutie in invatamantul romanesc prin faptul ca se doreste introducerea de manuale digitale, elevii avand permisiunea de a utiliza tablete in timpul orelor. Ideea de a avea stocate pe un dispozitiv de doar cateva sute de grame toate manualele scolare (precum si materialul auxiliar) este extrem de tentanta in conditiile in care elevii, chiar din primele clase, sunt nevoiti sa poarte ghiozdane ce cantaresc cateva kilograme. Evident, mai sunt si alte avantaje in utilizarea de tablete care tin de rapiditatea cu care este accesata informatia, de posibilitatea de a fi conectati la internet sau de a folosi inregistrari audio/video in procesul didactic etc. Dar nu am vazut o dezbatere serioasa despre cat de sanatoasa poate fi pentru copii aceasta interactiune prelungita cu un dispozitiv digital. In primul rand, faptul ca au tablete in fata si nu manuale constituie o ispita serioasa pentru orice elev de a utiliza tableta, in timpul orelor, si in alte scopuri decat in cel didactic (le va fi mult mai usor sa-si pacaleasca profesorii sau parintii si sa aiba alte preocupari, inclusiv in timpul alocat temelor, acasa).

Deja in tarile unde tableta este utilizata la scoala exista plangeri ale profesorilor ca a scazut semnificativ atentia si concentrarea elevilor. Dar cea mai mare problema o reprezinta contactul indelungat cu tehnologia, mai ales in cazul celor care nu au depasit inca varsta copilariei. Dependenta de tehnologie a copiilor si a adolescentilor a devenit o mare problema si ea se va accentua in anii urmatori. Este dificil si acum a determina elevii sa nu utilizeze aparatura (tableta, telefon) in clasa. Dar daca scoala le va oferi aceasta posibilitate, sa nu ne miram ca performantele scolare vor avea serios de suferit. La fel si sanatatea.

Entuziasmul acesta cvasigeneralizat in fata utilizarii tehnologiilor recente se cuvine a fi serios temperat. Analiza impactului imediat si a efectelor pe termen mediu si lung ar trebui sa constituie o prioritate nu doar pentru autoritati sau pentru specialistii din domeniu, ci si, mai ales, pentru cei direct responsabili de educarea si cresterea copiilor. Dar ce sa facem cand insusi adultii ajung, nu rareori, sa fie dependenti de ceea ce numim "modernitate tehnica"? In fata acestei provocari, a confortului si a performantelor oferite de tehnologie, crestinul este chemat sa dea un raspuns. In primul rand, slujitorii Bisericii sunt cei chemati sa explice credinciosilor cum sa se raporteze la aceasta ispita a utilizarii frecvente sau chiar excesive a tehnicii. M-am bucurat sa constat ca astfel de preocupari se regasesc la multi preoti, nu doar la cei mai tineri, prin natura varstei mai familiarizati cu tehnologia, ci chiar la preotii cu o consistenta experienta pastorala. Spre exemplu, acum cateva saptamani am fost invitat de catre Parintele Mircea Stoleru, parohul Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din cartierul iesean Galata, la un dialog cu credinciosii chiar pe tema "Modernitate tehnica si constiinta crestina". Am exprimat atunci unele opinii pe care le-am considerat a fi relevante pentru subiectul in cauza si pe care, in esenta lor, le voi relua, la un moment dat, in articolul de fata.

Istoric vorbind, doar in spatiile crestine (si mai ales in zona asezamintelor monahale) s-au consemnat cele mai serioase preocupari pentru o cercetare a naturii ce a generat, ulterior, o dezvoltare a tehnicii asa cum o cunoastem astazi. Deloc intamplator, s-a constatat ca tocmai in manastirile in care a scazut preocuparea pentru o viata de sfintenie, pentru dobandirea, spre exemplu, a rugaciunii inimii, calugarii sau cei din zona lor de influenta au capatat un interes sporit pentru studiu si experiment. Se constata si in zilele noastre ca, atunci cand nu este prioritara viata duhovniceasca (in asceza si rugaciune, in impartasire cu sfintele taine), omul se molipseste de un soi de activism care poate fi de ordin social, dar si de ordin cultural sau stiintific.

Ce ne spune acest lucru? Pe de o parte ca, acolo unde a existat "fermentul" crestin, omul a avut curaj sa studieze, sa cerceteze, sa ia in stapanire natura, iar lucrul acesta s-a intamplat in cerdacul manastirilor, in interiorul Bisericii, acolo unde s-au dezvoltat, spre exemplu, stiinta tiparului sau tehnicile de constructie sau de zugravire/pictare a unor lacasuri sfinte. Pe de alta parte, intelegem ca acest mod de a ne raporta la lume provine si dintr-o slabire a legaturii cu Dumnezeu, omul preferand sa ia in stapanire creatia prin fortele proprii. Tipul acesta de interconditionare il sesizam si in Evanghelii. Sunt doua momente in care stim ca ucenici ai Domnului s-au straduit sa pescuiasca chiar si o noapte intreaga, dar, cu tot mestesugul lor, n-au putut prinde nimic. Primul moment se petrece inainte de chemarea la apostolat a ucenicilor Petru, Iacov si Ioan (v. Luca 5, 4-7), iar cel de-al doilea se petrece dupa Invierea Mantuitorului si il regasim relatat la Ioan 21, 3-6. Acolo insa unde stiinta pescarului s-a dovedit a fi neputincioasa, apropierea de Dumnezeu a adus roada multa. Incat o prima concluzie ar fi ca suntem inzestrati cu o capacitate extraordinara de a investiga creatia si de a o stapani prin mijloace de ordin tehnic, dar ca ea paleste in fata "puterii" pe care o dobandim atunci cand ne straduim sa ne plasam in proximitatea lui Dumnezeu.

Viata noastra si cei 3C
Un alt aspect pe care-l putem lua in considerare in discutia noastra este folosul pe care-l aduce (sau nu) utilizarea tehnicii in viata omului. Iar tehnica a adus, intr-adevar, foarte multe beneficii, dar a adus cu sine si foarte mari probleme. As putea descrie aceasta relatie prin intermediul unor elemente pe care le-am numit, generic, cei 3C: confort, comunicare si conectare. Este confortabil sa stai la bloc, sa ai strazile (sau ulitele) luminate noaptea, sa ai o toaleta decenta in casa, sa urci cu liftul sau sa te deplasezi cu masina, sa poti cumpara dintr-un magazin lucrurile de care ai nevoie samd. Dar aceste elemente aduc cu sine si consecinte negative. Omul nu mai traieste in natura (sunt oameni care nici nu-si mai aduc aminte de cand nu au mai vazut un cer instelat noaptea, din cauza poluarii luminoase), sufera de boli din pricina lipsei de miscare si a faptului ca sunt nevoiti sa respire un aer viciat. si exemplele pot continua. Comunicarea pare a avea mult de castigat in epoca internetului, a telefonului mobil sau a televiziunii. Dar ceea ce s-a castigat in accesibilitate si viteza nu poate inlocui dialogul direct, fata catre fata. Nimic nu poate inlocui prezenta fizica a unei persoane, comunicarea excesiva prin intermediul tehnicii putand accentua sentimentul de singuratate, in loc de a-l inlatura. Conectarea la mediul virtual pentru perioade lungi (statul in fata televizorului, navigatul pe internet, utilizarea jocurilor video) are, de asemenea, efecte negative asupra omului. Omul devine din ce in ce mai interesat de aceasta "evadare" in virtual, fapt ce se traduce printr-o instrainare de el insusi, ajungandu-se chiar pana la imbolnavire psihica. Se ajunge pana acolo incat ceea ce numim "viata noastra" sa se reduca de fapt la momentele petrecute prin mijlocirea unor dispozitive sau echipamente.

In concluzie, putem lesne constata ca s-a pierdut sau a slabit legatura reala dintre oameni (cat de obisnuita a devenit imaginea unei familii in care fiecare sta la propriul sau televizor sau calculator!). S-a pierdut comunicarea de altadata, cand fiecare se saluta cu fiecare, fapt ce mai este posibil doar in micile comunitati rurale. Locuim perete in perete in blocuri de zeci de apartamente si abia daca ne salutam pe scari (uneori nici nu stim cine ne este vecin). Tehnica moderna aduce, o data cu multele sale beneficii, si instrainare, si insingurare, si imbolnavire trupeasca sau sufleteasca. Neutilizata cu discernamant, doar atunci si atat cat este nevoie, creatia tehnica se transforma dintr-o "buna sluga" intr-un "rau stapan". Pentru a ne feri de aceasta viata-surogat pe care ne-o ofera exploatarea intensa a mijloacelor tehnice, nu ne ramane decat sa apelam la armele pe care ni le indica intreaga literatura ascetica: paza mintii, paza ochilor, paza simturilor in general. Avem nevoie sa ne conectam - vorba Parintelui Rafail - la "satelitul Doamne" mai des. Omul, fiinta chemata la conexiune, iata o definitie care, desi formulata in spiritul modernitatii tehnice, acopera o realitate veche de cand lumea.

pr. Constantin Sturzu
Sursa: doxologia.ro
 

.

• Credinta versus ratiune
  Publicat in : Credinta
• Omul, stapan si rob al tehnologiei
  Publicat in : Religie