Pe data de 17 octombrie a anului 2014, apărea, timidă, doar pe unele agenţii de ştiri, următoarea veste: Camera Deputaţilor a adoptat legea pentru înlocuirea din trunchiul comun a Religiei cu „Etica şi cultura civică". Religia poate fi studiată, în continuare, la cerere, ca disciplină facultativă, dar nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele de religie, împotriva voinţei sale ori a părinţilor săi, în cazul copiilor care nu au împlinit încă 16 ani. La disciplina facultativă Religie nu se acordă note, ci calificative, care nu sunt luate în considerare la media generală. Se mai precizează şi că Senatul, for decizional, va lua în discuţie validarea acestui proiect de lege, probabil la începutul anului 2015.
Privită în contextul real, atât sociologic cât şi logic, (fără a mai aminti realitatea românească, aceea a naşterii educaţiei în tinda Bisericii) adoptarea proiectului de lege nu poate fi decât o manevră vicleană, făcută în preajma alegerilor prezidenţiale, când orice atitudine fermă este interpretată electoral.
Spunem vicleană fiindcă, aşa cum este prezentat proiectul, sub masca acordării de libertăţi pentru o categorie, răpeşte drepturile altei categorii: ni se spune că „nimeni nu poate fi obligat să asiste la orele facultative de religie împotriva voinţei sale ori a părinţilor săi" de parcă, până acum, exista vreo lege care îi obliga pe copii să studieze religia. Există, aproape în fiecare şcoală, elevi, în puţine cazuri clase întregi, care dintr-un motiv sau altul (concepţii materialist-atee, diferenţe confesionale faţă de majoritate) nu studiază Religia.
De altminteri, disciplina Cultură civică se predă de ani mulţi în ţara noastră, ca disciplină obligatorie, şi s-a predat şi în perioada comunistă sub denumirea de etică şi echitate socialistă. Scoaterea Religiei din trunchiul comun al programei şcolare anulează obligaţia şcolii de a acorda posibilitatea studierii Religiei pentru copiii care provin din familii creştine sau din alte religii.
între timp, Curtea Constituţională a României a admis cererea dlui prof. Emil Moise, conform căreia Religia nu mai este obligatorie în Şcoală. Părinţii care vor să îşi înscrie copiii la materia Religie trebuie să depună o cerere în acest sens.
Aparent firească, decizia Curţii Constituţionale vine să constrângă şcoala românească la adoptarea unei concepţii unilateral materialistă. O să argumentăm în câteva rânduri afirmaţia de mai sus:
• Va exista o singură disciplină pentru care profesorul/ şcoala va trebui sa adune solicitări din partea unor părinţi mult prea ocupaţi pentru a mai scrie o hârtie sau a mai asculta argumente;
• Directorul unităţii, învăţătorul sau dirigintele vor avea un rol decisiv în ponderea solicitărilor la nivelul colectivului, prin atribuţiile pe care le au în coordonarea colectivelor de eleve;
• Orice presiune generată de supraîncărcarea programei sau exageratele exigenţe ale unui dascăl se vor repercuta asupra orei de religie, după principiul „de unde se mai poate tăia!";
• Profesorul de religie se va confrunta permanent cu drama morală a celui pus să aleagă între calitate şi popularitate: fac ore care să solicite înţelegerea elevilor, ore cu un nivel normal de exigenţă sau mă străduiesc doar să le câştig simpatia, tolerând orice neorânduială în clasă şi coborând conţinutul disciplinei la un nivel care să nu solicite nici pe cel mai slab elev, în nădejdea că mi se va îngădui şi la anul să duc Evanghelia dincolo de pragul şcolii?
Nu o să reiau aici punctul de vedere oficial al Bisericii Ortodoxe Române, acesta fiind disponibil pe site-urile oficiale, ci o să mă refer la o tendinţă care, deghizată sub aparenţa apărării drepturilor omului, tinde să devină din excepţie, regulă.
Cu certitudine, valul secularizării este deja prezent în spaţiul public românesc. Este o evidenţă că minorităţile de orice natură, bine organizate, specializate în a se prevala de anumite aspecte ale legilor acestui stat, insuficient precizate, încearcă să îşi câştige cât mai multe drepturi, de cele mai multe ori, în opinia noastră, chiar în detrimentul majorităţii. Asistăm la un paradox! Un homosexual sau un ateu îşi impune concepţiile în faţa cetăţeanului „tipic" al acestei ţări, care, din perspectiva ştiinţifică a statisticii şi a cifrelor, este ortodox, familist şi îşi doreşte ca ai săi copii să fie crescuţi în credinţa creştină, moştenită de la strămoşii săi. El trebuie să respecte drepturile fundamentale ale celorlalţi, aşa cum este normal, bineînţeles ... dar reciproca nu mai este valabilă. Nu are dreptul să îşi exprime credinţa prin diferite forme de manifestare, care includ aici şi prezenţa icoanelor în sălile de clasă din şcoli, ora de religie sau slujbe religioase, oficiate în spaţiul public, pentru ca deranjează.
Bunăoară, cu privire la obligativitatea de a opta în scris pentru disciplina Religie, nimeni nu a înţeles de ce acest procedeu nu a fost introdus şi pentru celelalte discipline opţionale predate în orice şcoală. Să fie acesta o formă de discriminare? Desigur! Discriminarea nu înseamnă doar neacordarea unor drepturi egale, ea se poate face şi prin aplicarea unor exigenţe diferite. Nimeni nu îi întreabă pe părinţi dacă împărtăşesc concepţia evoluţionistă şi sunt de acord ca fiii şi fiicele lor să îl studieze pe Darwin, nici dacă doresc să li se prezinte rolul prezervativelor la 12 ani în orele de educaţie pentru sănătate sau dacă joaca de-a demonii şi cadavre în putrefacţie promovată de Halloween concordă cu concepţiile şi credinţele lor. Doar pentru predarea religiei este nevoie de un document separat, de un acord scris prin care un creştin recunoaşte că este creştin într-o ţară creştină!
De aici, până la scoaterea definitiva din aria curriculară nu mai este decât un pas. Presupunând că Senatul va pro-mulga legea, privind înlocuirea religiei cu etica şi înlocuirea notării cu calificative, automat, această materie devine o disciplină „de mâna a doua". Dacă mai adăugăm şi faptul că predarea acestei materii va depinde de „bunăvoinţa" directorului şcolii angajatoare, care poate sau nu să aibă „afinităţi ortodoxe", alături de „modificările" din orar, ce pot plasa această materie la inceputul sau sfarsitul programului, este foarte clar că, încet, dar sigur, această materie se doreşte să dispară definitiv din Şcoală.
Dacă pe cei puţini îi deranjează mesajul Ortodoxiei, pe noi nu ar trebui să ne deranjeze faptul că, de exemplu, la o paradă gay, vestimentaţia, gesturile ostentative şi obscene devin ceva „firesc", deşi proferarea de gesturi obscene în public e calificată, potrivit Codului Penal, ca atentat la bunele moravuri? în acele momente, Legile statului sunt suspendate, „pentru ca persoanele gay, prin activismul care a asimilat drepturile omului cu dreptul de a fi homosexual, şi-au câştigat dreptul (de fapt, privilegiul) de a fi obscene în public, ceea ce pentru toate celelalte persoane a rămas un fapt pur şi simplu penal". In aceeaşi notă, referitor la prezenţa simbolurilor religioase în sălile de clasă „semnatarii nu par să creadă că mesajele sexuale explicite ale aproape tuturor reclamelor ar dăuna elevilor, nici că vulgaritatea agresivă a majorităţii emisiunilor de divertisment ar constitui o problemă; ei se simt agresaţi de icoane, care au mesaj spiritual, care le displace, nu de vulgaritate, care are un altfel de mesaj, care însă le e pe plac, întrucât, pesemne, e în deplin acord cu antropologia lor reducţionistă". (Vezi H. R. Patapievici, într-un articol scris în 2007, ca reacţie la cererea dlui Emil Moise din Buzău, care dorea scoaterea icoanelor din şcoli).
Nu intenţionăm să oferim soluţii la această problemă, a domniei unei „dictaturi a minorităţii", dar, credem că o problemă de genul predarea religiei în şcoli sau prezenţa simbolurilor religioase în spaţiul public este o chestiune ce nu poate fi hotărâtă pe internet sau Mass Media; ea trebuie să facă obiectul unor dezbateri mult mai ample (inclusiv, poate, un referendum la nivel naţional), care să garanteze egalitatea tuturor în faţa legilor, indiferent de credinţă, etnie sau orientare.
Preot Manuel RUSU
Baraganul Ortodox, nr 138, 2014
-
Religia fenicienilor
Publicat in : Fenicienii -
Wicca, religia vrajitoarelor
Publicat in : Secte si culte -
Cultura religiei sau religia culturii
Publicat in : Credinta -
Religia este esentiala in primarie
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.