O abordare interesantă are Andrei Găitănaru, pentru că vine dinăuntrul credinței ortodoxe dar este anti-referendum, într-un articol de pe platforma contributors. Baza democrației într-un stat laic este legea seculară, care îi protejează și pe creștini. Într-un stat secular noi, creștinii, nu putem să ne impunem modelul nostru de viață celorlalți, în schimb putem să ni-l promovăm pe al nostru. Nu putem să încălcăm drepturile civile ale altora, așa cum nici ale creștinilor nu trebuie încălcate. Putem să trăim creștinește fără să le impunem altora modelul nostru. Înțelegerea civilă a drepturilor și libertăților cetățenești diferă de înțelesurile pe care acești termeni îi au în creștinism. Ceea ce ține de conviețuirea într-un stat democratic diferă de comuniunea pe care o am cu membrii Bisericii.
Partea cea mai importantă mi se pare concentrată în aceste cuvinte: „Cununia și familia creștină au o funcție îndumnezeitoare și terapeutică. De aceea pentru noi, creștinii, această înțelegere a ei și nu alta este deasupra oricărei negocieri. Iar unii dintre noi înțelegem că cele două definiții ale familiei nu ar trebui confundate și nici extinse una asupra celeilalte.” Ideea de aici este că, pentru creștini, familia are la bază modelul treimic, funcția ei este îndumnezeitoare, și atunci ea nu interferează cu modul lumesc de a privi lucrurile. Reproșul care se face creștinilor este că ei vor să extindă definiția căsătoriei, așa cum este ea privită în creștinism, la o înălțime amețitoare, asupra legilor civile, care se aplică tuturor oamenilor, deci și celor care nu împărtășesc valorile creștine, iar asta ar fi total nepotrivit.
Ordinea socială laică, de care beneficiază și creștinii, le permite acestora să își vadă de treaba lor, și atunci creștinii nu ar trebui să vină să impună niște norme care nu aparțin lumii în general, ci doar spațiului creștin, și la care ajungi numai prin aderența intimă și prin viața ta duhovnicească.
Reproșul general care li se aduce credincioșilor care vor să spună „da” la referendumul care definește căsătoria, este că se bagă unde nu e treaba lor. Dar dacă până acum asta le tot spunea partea anti-creștină din țara asta, cea care vede în popi uneltele răului care ne ține departe de civilizația occidentală. Noutatea este că acum acest reproș vine de la un creștin care vorbește despre îndumnezeirea omului prin taina cununiei.
Răspunsul general în fața acestui tip de acuzație este acela că omul nu trăiește numai în spațiul Bisericii, el este și un locuitor al cetății, pe care nu o poate lăsa de izbeliște, nu poate fi indiferent față de ceea ce se întâmplă în societatea în care trăiește. Sigur că nu trebuie să-și abandoneze viața sa duhovnicească pentru a deveni un activist social, dar nu trebuie nici să-și folosească pretextul vieții duhovnicești pentru a abandona orice preocupare socială.
Între viața creștină și societate sunt mai multe puncte de contact decât acceptă domnul Găitănaru. Dacă s-ar adopta căsătoria gay, aceasta ar avea numeroase consecințe. Este greu să ne păstrăm integritatea într o lume în care principiile morale sunt puse sub semnul întrebării, în care educația copiilor noștri se face pe baze anticreștine. Toate acestea nu sunt interferențe nepermise ale creștinilor în spațiul public, unde vor să legifereze împotriva unor categorii sexuale, ci sunt încercarea de a apăra cât de cât bazele unei societăți care oricum se clatină pe zi ce trece.
Problema nu este că acum creștinii vor să impună un model religios unui stat laic, noi vrem să rezistăm, atât cât se mai poate, în fața asaltului anti-creștin din zilele noastre. Sunt mirat cum o mulțime de oameni nu văd ceea ce se ascunde în spatele acestei așa-zise toleranțe, cum va schimba total modul în care viețuim, căci va interfera cu ceea ce noi creștinii susținem în Biserică, dar se aude și în afara ei. Căci eu nu pot să fiu creștin în Biserică (atâta cât sunt, cu scăderile mele) și indiferent în afara ei. Dacă voi vedea căsătoria între un bărbat și o femeie ca pe o taină, chiar fără să o impun altora, voi fi acuzat de discurs al urii, căci îi nesocotesc pe homosexuali, care și ei se iubesc și au o căsătorie la fel de validă ca cea dintre un bărbat și o femeie. Adică va trebui să cenzurez ceea ce pot afirma în calitate de credincios.
Argumentul adus de Andrei Găitănaru este că învățătura creștină este din altă lume și nu trebuie să se implice și să impună reguli într-un stat laic, care asigură conviețuirea pașnică a tuturor membrilor săi, de diverse credințe sau fără niciuna. Sunt de acord până la un punct. Nu impune nimeni dogmele și credința, dar în spații care sunt comune, căci țin de moralitate publică, de modul cum interacționăm toți, creștini și necreștini, nu putem să ne retragem. Nu putem lăsa spațiul public, din care și noi, creștinii, facem parte, doar pe seama ideologiilor anti-creștine, pe motiv că avem dreptul să ne exprimăm numai în Biserică. Există foarte multe voci care previn în legătură cu posibilitatea instaurării unui nou totalitarism, care include și această componentă de gen, care va prigoni Biserica. Putem asista pasivi la instaurarea lui?
Este vorba nu numai despre o discuție de idei, ci și despre cine impune un model de conviețuire socială, de valorile care ghidează o societate, de ceea ce se poate afirma sau nu în spațiul public, de educația pe care o vor primi copiii și nepoții noștri. Cei care se opun propagandei gay se declară fie anti-creștini, și atunci e clar, știi cu cine ai de-a face, cum să îi iei, fie zic că sunt creștini, dar că nu susțin o acțiune care se îndreaptă împotriva semenilor lor, exact în virtutea creștinismului pe care îl afișează. În al doilea caz e mai complicat, căci nu știi cum să-i iei. Iar dacă de anti-creștini te ferești ușor, de creștinii care susțin aceleași idei ca anti-creștinii e mai greu. Mă întreb însă, cât de creștin poți să fii dacă susții instituționalizarea unei patimi? Toți avem patimile noastre, ascunse sau văzute de toată lumea, dar nu pretindem ca ele să devină lege. Iar când ierarhii și preoții Bisericii Ortodoxe, în frunte cu patriarhul Daniel, cu mitropoliții, cu episcopii, cu numeroși preoți susțin deschis, în repetate rânduri, participarea la referendumul care vrea să păstreze normalitatea, cum te poți numi ortodox când te așezi în răspăr cu ei? Nu e o îngrijorare, cât de mică, dacă vezi că te opui glasului Bisericii?
*
După progresiștii care fac acum agenda publică, există hoarde de sălbatici majoritari care vin și impun o nedreptate homosexualilor. Creștinii sunt niște înapoiați din cauza credinței pe care le-o induce Biserica. Prin acest referendum, pretind ei, se impune o tiranie a majorității care nu ține cont de nevoile și sentimentele semenilor noștri.
Iubirea impresionează, oricât de agnostic, de ateu, de nepăsător ai fi, când este invocată îți arăți respectul, și nu poți decât să îl respecți pe cel care iubește sau vorbește în numele iubirii. Nu se pune nicio secundă întrebarea dacă sentimentul pe care îl simte Ion față de Vasilica este exact același cu cel pe care-l simte Ion pentru Vasile. Este identic fără nicio urmă de îndoială. Ei bine, oricât de oripilați pot fi unii, eu am unele îndoieli că este exact același sentiment, chiar dacă încearcă uneori să îl imite.
Campania anti-referendum vine cu sloganul că iubirea nu se votează. Din câte știu nu există vreo lege în care să se folosească cuvântul „iubire”. Nu interzice nimeni iubirea, nici pentru oameni, nici pentru animale, obiecte, natură sau orice le poate trăzni unora prin minte să iubească. Noi nu prea știm ce e iubirea (Iubirea e un lucru foarte mare! Zicea un personaj celebru), dar dacă vorbești în numele ei ești scutit de orice critică, nimei n-are voie să mai zică nimic. Dar cum nu poți legifera iubirea cuiva pentru pomi, să zicem, nu poate fi legiferată nici iubirea dintre oameni de același sex, căci intră în aceeași categorie. Bine, exact această anomalie se vrea acum legiferată, asta poate să devină lege așa cum s-a întâmplat în alte țări deja.
*
Până la urmă, sunt două situații ireductibile în care se află oamenii. Argumentele de o parte și de alta au fost repetate suficient de des, astfel încât oricine este preocupat de subiect, să cunoască bine punctul de vedere al celuilalt, să îl înțeleagă și să hotărască în ce mod se poziționează față de el. Cei care sunt pro homosexuali văd aici doar o lărgire a drepturilor, care nu face rău nimănui, și care este în acord cu progresul vremurilor în care trăim. Eu credeam că deja s-a înțeles că nu putem vorbi de progres la nivelul istoriei, căci asta ne-ar duce cu gândul la gândirea comunistă, de discursurile care ne asigurau de „înaintare neabătută pe calea socialismului”. Iar acest mod de înțelegere a istoriei a căzut deja în uitare odată cu colapsul statelor fondate pe filosofia marxistă. Dar se pare că unii vorbesc despre un mers al istoriei, probabil fără să știe pe cine imită.
Cei care susțin căsătoria în forma în care încă există acum, sunt conștienți că avem de-a face cu o propagandă seducătoare în multe aspecte, care se întinde peste tot, având potențialul unei noi dictaturi, sub forma corectitudinii politice și a ideologiei de gen. Cei care susțin căsătoria gay, consideră ca fără obiect teama celor care văd foarte posibilă o nouă dictatură la orizont. Numai că această teamă nu este o chestie irațională, inventată din ura față de homosexuali, așa cum tot repetă progresiștii. Ea poate fi probată prin foarte numeroase mărturii ale celor ce locuiesc în Occident, de pildă în țările nordice, în Canada, în SUA, în aproape toată Europa de Vest. Nu sunt voci singulare anti-sistem, ale unora care nu sunt capabili să accepte jocul democratic și extinderea drepturilor, ci sunt oameni, tot mai mulți, care constată deriva unei lumi care și-a pierdut reperele.
Până la urmă problema care se pune este una foarte concretă. Ține de mărturiile celor care deja trăiesc în această lume în care ideologia de gen a căpătat o amploare nemaiîntâlnită nicicând în trecut. Rămâne să urmărim aceste mărturii și să vedem dacă sunt credibile și dacă sunt expuse întâmplări reale, care ne pot aștepta și pe noi în viitorul apropiat.
Pentru mine, care am urmărit o parte a acestor mărturii, mărturisesc că sunt îngrijorat. Miza nu este modul cum fac sex niște oameni, e treaba lor, și, creștinește vorbind, se pot pocăi mai bine decât un heterosexual plin de mândrie că nu are păcatul sodomiei. Dar mă îngrijorează consecințele concrete ale adoptării căsătoriilor gay la nivelul întregii societăți. Va fi schimbat cadrul în care sunt crescuți și educați copiii noștri, încă de la grădiniță, vor fi ore de educație sexuală unde se va promova homosexualitatea, și de unde părinții nu vor avea voie să-și retragă copiii. Nu vei mai putea să spui în Biserică despre homosexualitate că este un păcat, din moment ce căsătoriile homosexuale au același statut ca și cele heterosexuale. Copiii își pot schimba sexul fără ca părinții să aibă dreptul să se opună.Familiile credincioase se întâlnesc cu riscul să le fie luați copiii, pe motiv de îndoctrinare, și dați unor cupluri open mind. În afară de asta, însuși cadrul în care vorbim despre căsătorie, despre relațiile dintre oameni va fi schimbat. Se va naște o lume nouă, în care credința va fi suspectă din start ca bigotism, și în care afirmarea a ceea ce astăzi încă mai pare firesc va deveni foarte periculoasă.
Paul Curca
Paul Curca
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.