Ierusalimul, orasul cel sfant, a fost in mainile necredinciosilor in cea mai mare parte a istoriei lui de dupa Nasterea Domnului.
Constantinopolul, marea metropola a biruintei crestinesti, a devenit un important centru crestin abia in secolul IV, iar de atunci scaunul sau patriarhal nu a avut niciodata decat un primat onorific.
Alexandria, care l-a vazut pe Sfantul Atanasie cel Mare rezistand ca un vultur al Ortodoxiei, a devenit in cele din urma eretica, odata cu ruptura dintre ortodocsi si ne-calcedoneni.
Antiohia, cea care a fost denumita “leagan al crestinatatii”, este astazi o ruina in Turcia.
Iar Roma, “Babilonul cel Mare” care s-a crestinat, s-a transformat insa din cetate crestina in monarhie bisericeasca, subsumand credinta intereselor pamantesti.
Acesta este rezumatul situatiei celor cinci patriarhii traditionale. Dintre toate aceste orase, doar Ierusalimul mai este partial ortodox, si probabil ca va ramane asa pana la A Doua Venire a Mantuitorului. Dar Ierusalimul nu este centrul Ortodoxiei, chiar daca este centrul religios al lumii, chiar daca acolo S-a rastignit si a inviat Mantuitorul, chiar daca acolo s-a infiintat Biserica lui Hristos.
Aceasta pentru ca Ortodoxia nu are un centru lumesc. Dupa cum ne-a invatat si Mantuitorul, dupa Invierea Sa inchinarea se face “in duh si in adevar”. Si daca ne uitam in istorie, nu putem sa nu ne miram de modul in care toate marile centre teologice ale Ortodoxiei au sfarsit fie in mainile eterodocsilor, fie in ruina. Parca Domnul Insusi ar vrea prin aceasta sa ne indemne inca o data sa nu ne legam de cele lumesti, nici macar din punct de vedere duhovnicesc.
Nu, centrul Ortodoxiei pe pamant nu este intr-un loc, ci este acolo unde trebuie sa fie, in centrul sufletesc al omului, in inima sa. Atunci cand centrul ortodoxiei nu mai este in sufletele credinciosilor prin lucrarea Duhului Sfant, atunci oamenii incep sa caute un centrul lumesc pentru religia lor. Acest fenomen s-a petrecut in Apus, acolo unde credinta este centralizata si localizata concret la Roma.
Din acest motiv, din aceasta scadere, avem tentatia de multe ori sa tinem cu dintii la centrele noastre locale si temporare. Dar lectia Bizantului ne invata ca aceasta este o greseala. In cele din urma au inteles-o si bizantinii, si au transformat aceasta intelegere intr-o forma de martiriu, preferand sa moara ortodocsi si sa piarda orasul decat sa castige orasul si sa moara in credinta apuseana. Un oras asa cum lumea nu a mai vazut si nu va mai vedea, probabil, pana in Imparatia de veci, oras care timp de 1000 de ani fusese binecuvantat cu prezenta si lucrarea Domnului, manifestata prin nenumaratele minuni si teofanii, nemaivazutele catedrale, manastiri, palate si, de asemenea, prin “sinergia” (impreuna-lucrarea) armonioasa dintre autoritatea de stat si Biserica, sinergie care nu s-a mai realizat de atunci decat sporadic.
Aceste orase crestine au disparut din realitate. Doar in istorie mai persista amintirea Antiohiei Sfantului Ignatie Teoforul si a Sfantului Ioan Gura de Aur; doar in istorie mai exista amintirea maretiei Sfantului Atanasie cel Mare care a aparat aproape de unul singur ortodoxia impotriva practic a unui intreg imperiu arian; doar in istorie ne mai amintim de multii papi binecredinciosi ai Romei, precum papa Martin, cel ce a fost chinuit impreuna cu Sfantul Maxim Marturisitorul; doar in istorie mai persista, iarasi, amintirea credinciosiei bizantinilor, pentru care Maica Domnului s-a aratat de atatea ori, intarind credinta lor si aparand marele oras.
Acestea persista acum doar in istorie si in prezentul vesnic al Bisericii. In schimb, astazi, Ortodoxia are alte patriarhii noi. Nu mai are orase crestine de magnitudinea acelora, dar, urmand chemarii ei apostolice si marturisitoare, s-a extins in zone in care inainte nu ajunsese (cum sunt America, Japonia, Africa centrala). Ortodoxia a ramas aceeasi, continuand in nuante noi si in locuri inca neumblate aceeasi lucrare care se desfasoara neintrerupt, cu cadenta pasului dumnezeiesc, de la Cincizecime si pana la A Doua Venire a Mantuitorului.
De aceea cred ca astazi, mai mult decat oricand, se constata si este mai vizibil faptul ca pentru Biserica lui Hristos nu este importanta geografia lumeasca, ci cea duhovniceasca. Iar acea geografie duhovniceasca ne face sensibili, precum o icoana, la faptul ca Ortodoxia nu are centru pamantesc pentru ca, realmente si fundamental, nu este din lumea aceasta.
Paul Cocei
Paul Cocei
-
Bizantul si Ortodoxia
Publicat in : Editoriale -
Ce este ortodoxia ?
Publicat in : Editoriale -
Ortodoxia, factor de regres?
Publicat in : Editoriale -
Ortodoxia si integrarea europeana
Publicat in : Editoriale -
Ortodoxia nu este invechita
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.