Acum cateva zile, papa Francisc a declarat ca Big Bangul, fenomenul presupus a sta la originea universului, este adevarat. Si cum teoria Big Bangului este un produs al teoriei evolutiei, papa considera ca si aceasta este la fel de adevarata. Ne-am putea imagina ca papa a devenit ateu, la fel cu cei care au emis si sustin in mod curent aceste teorii. De fapt, arata papa, Big Bangul si evolutia se impaca “de minune” cu invatatura crestina, atata vreme cat crestinul considera aceste fenomene “ghidate” de Dumnezeu.

Nu vom intentiona sa intram aici in disputa evolutionism/creationism, dar trebuie sa notam faptul ca, daca aceasta disputa a produs o certitudine in ultimele decade, aceasta este faptul ca “evolutionismul crestin” este o teorie esuata atat din punct de vedere teologic cat si stiintific. Credinta intr-o evolutie “crestinata” este o monstruozitate, o aberatie din toate punctele de vedere, si in lumea ortodoxa sunt multe studii si carti foarte bine documentate pe aceasta tema.

Pentru lumea occidentala insa, aceste declaratii ale papei sunt deosebit de placute, gadilandu-i placut urechea (si si mai mult, orgoliul), la fel ca si cele referitoare la homosexuali, aparute nu cu mult timp in urma. Ambele serii de declaratii/atitudini nu sunt insa decat produsul de marketing al unei Biserici care se dovedeste din ce in ce mai aproape de apostazia fatisa.

De unde, ne putem intreba, aceasta nevoie aproape organica a catolicismului de a fi pe placul societatii occidentale, mai mult decat pe placul lui Dumnezeu? Caci daca ne uitam in ultima 1000 de ani de “autonomie” a Bisericii Catolice fata de Ortodoxie, nu putem sa nu ne minunam de toate gogomaniile inventate sau sustinute de catolicism, la cel mai inalt nivel. De la celebrele tribunale inchizitoriale care ucideau in numele credintei, la nu mai putin celebrele “indulgente” care daruiau celor vii rugaciuni ale celor morti (si care indulgente sunt, in continuare, in vigoare); de la infailibilitatea papala la folosirea painii nedospite, de la dogma “imaculatei conceptii” la ingrozitorul cult al “inimii lui Iisus” si la cate si mai cate inovatii dogmatice si de cult; de la sustinerea geocentrismului impotriva evidentei stiintifiice si pana la adoptia teoriei evolutioniste, adoptie ce se petrece in ziua de azi.

Nevoia Bisericii Catolice de a adera la credintele necrestinesti ale lumii contemporane provine, dincolo de ambitiile de stapanire pamanteasca (sa nu uitam ca papa este “suveran pontif”), din gresita raportare a ei la lume; cu aceasta lume, catolicismul pare a fi incheiat o a doua “casatorie”, adultera, in detrimentul legamantului ei cu Dumnezeu (uitand de altfel cum se raportau la aceasta Apostolii, care “trebuiau sa asculte mai mult de Dumnezeu decat de oameni”).

Cumva, catolicismul a decis ca datoria crestinismului nu este aceea de a se identifica ca “turma mica” prin “osebire” fata de lumea supusa stapanirii patimilor, ci ca pentru a mantui lumea Biserica are nevoie sa adopte si sa se scalde in toate patimile si blasfemiile ei. Si, in fapt, daca stam sa analizam, aceasta este una dintre ultimele parghii pe care catolicismul le mai are in lumea occidentala pentru a-si atrage sustinerea populara. Nimeni nu se mai uita acum catre Biserica Catolica pentru a astepta de la aceasta sa ii arate drumul drept catre cer. Toata lumea se bucura acum cand catolicismul curbeaza acest drum intorcandu-l spre pamant. Catolicismul numeste aceasta, in mod amagitor, “intoarcere spre oameni”, insa oamenii ar trebui sa realizeze ca aceasta intoarcere nu este pentru a chema poporul spre drumul mantuirii, ci pentru a-l inchide in imanent, in moartea vesnica care se afla la capatul existentei acestei vieti traite fara Dumnezeu.

In urma cu un an, intr-un alt articol, am consemnat parerea unui parinte duhovnicesc contemporan (Nectarie Moulatsiotis) conform caruia papa Francisc ar putea fi “profetul mincinos” din Apocalipsa. Chiar daca la acea vreme probabil multa lume s-a scandalizat de declaratiile parintelui, istoria ultimului an, si chiar a ultimelor doua saptamani, arunca o alta lumina asupra acestora.

Intru incheiere, ca sa punem intr-o lumina si mai clara populismul declaratiilor papei Francisc, reamintim faptul ca, urmand confirmarii existentei bosonului Higgs in 2012 si cercetarilor din ultimii ani de la CERN, oamenii de stiinta inclina sa creada ca Big Bangul ar fi fost de fapt imposibil. In aceste conditii, atasarea Bisericii Catolice de evolutionism si Big Bang seamana din ce in ce mai mult de modul in care ea se agata cu dintii, in Evul Mediu, de geocentrism.

Desigur ca Biserica Ortodoxa, in urma ultimelor declaratii ale papei, va fi acuzata ca nu e “moderna”, ca nu “adera” la marile infaptuiri stiintifice etc. Acesti acuzatori ar trebui insa sa stie si sa nu uite faptul ca Ortodoxia nu a uitat de menirea ei in lume, care este aceea de a sfinti si mantui oamenii aratandu-le adevaratul drum catre cer, chiar cu riscul de a fi de neinteles pentru cei ce lupta impotriva lui Dumnezeu.

Paul Cocei