Iubirea de tara: iata proba de caracter pe care majoritatea figurilor publice nu o trec. Unii dintre ei, in pozitii importante, nici macar nu isi pun problema. Gandesc „pragmatic“ si iau decizii „realiste“. Pe scurt, sunt „inteligenti“. Si totusi.
In modul nostru de raportare cotidiana la cel putin trei aspecte: teritoriu, limba si credinta. Ca Romania nu este de la sine inteles asa cum o vedem, ca dimensiunea ei actuala, pentru a nu pomeni de cum arata imediat dupa 1918, ca s-a murit enorm, ca am platit cu varf si indesat fiecare metru patrat, ca suntem, in definitiv, beneficiarii unui proiect de tara realizat cu sacrificii stiute si nestiute – toate acestea nu par sa infioare prea multa lume.
Apoi, insula paradoxala de latinitate, Romania a avut o unitate reala, mult anterioara celei politice, garantata de limba. Micile diferente de grai, de la o regiune istorica la alta, nu umbresc, ci pun in evidenta functia coagulanta a limbii. Care nu este un simplu instrument de comunicare, ci o stare de spirit. Cuvintele ne aduna, transporta emotii si exprima convingeri comune. Iata de ce, pe langa poluarea mediului sau neglijenta fata de bogatiile naturale, stalcirea permanenta a limbii traduce lipsa loialitatii, exprima superficialitatea unor locuitori care intarzie sa devina cetateni reali ai tarii lor.
Cat despre credinta, religiozitatea romanilor are multe trasaturi nationaliste, dar nu neaparat si patriotice. Se ignora frecvent ca Ortodoxia de la noi a stiut sa fructifice darurile altor neamuri crestine: de la bosniacul Macarie la sarbul Nicodim de la Tismana si de la georgianul Antim la ucrainianul Paisie Velicicovschi. Romanitatea s-a articulat nu prin diferenta, ci prin sinteza. Este motivul pentru care orice exagerare a rrromanescului esueaza lamentabil: nu doar ca nu am rezistat sa nu ne vindem tara, dar am dat-o pe bani foarte putini.
Una peste alta, dincolo de faptul ca Ziua Nationala este un bun prilej de inconsecventa colectiva, dezlegarea la peste devenind una la fasole cu carnati, traiesc de ani buni sentimentul ca de aceasta tara nu le pasa decat celor care vor sa faca afaceri in ea, sa isi stie banii garantati si proprietatile aparate. Imi pare ca asist la un experiment sistematic de desolidarizare a unei populatii fata de cadrul geografic si identitar care i-a facut posibila aparitia. Ca Romania devine, in plina lupta absurda a celor care sunt la conducere, o locatie. Adica din ce in ce mai putin o patrie.
Sursa: teologia-sociala.ro
.
Radu Preda
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.