Am observat ca, in ultima vreme, printre participantii la proteste au fost si cativa clerici. Mi-am pus intrebarea daca prezenta lor acolo este justificata, in contextul in care democratia ne permite protestul, ca exercitiu de libera exprimare a unei opozitii fata de o anume tema data. Raspunsul meu oscileaza intre un „categoric nu” si „depinde de tema protestului” . In teorie, protestul este frumos. El promite atragerea civilizata a atentiei asupra unei probleme nerezolvate, luarea pasnica de atitudine asupra unor chestiuni ce nu plac unor cetateni sau chiar rezolvarea civilizata, prin dialog, a unor teme sociale, politice, economice etc. Din pacate, in practica, putine proteste raman asa frumoase si reusesc ceva. Ele sfarsesc tragic, fie prin faptul ca nu se intampla nimic dupa, fie prin manipularea lor de catre forte din umbra, fie prin degenerarea in violente. Hristos a fost adeseori vazut ca un lider civic, numai bun de transformat in militant al societatii civile. Existau, pe vremea Lui, destui nemultumiti de regimul de ocupatie al romanilor asupra evreilor. Ba, la un moment dat, i s-a propus sa devina chiar rege. Cu toate acestea, El a refuzat. Mai mult, chiar a insistat asupra pastrarii unei atitudini calme, de non-combat, chiar si in momentul in care este prins in noapte, in Ghetsimani. Atunci ei, apropiindu-se, au pus mainile pe Iisus si L-au prins.
Si iata, unul dintre cei ce erau cu Iisus, intinzand mana, a tras sabia si, lovind pe sluga arhiereului, i-a taiat urechea. Atunci Iisus i-a zis: Intoarce sabia ta la locul ei, ca toti cei ce scot sabia, de sabie vor pieri. Sau ti se pare ca nu pot sa rog pe Tatal Meu si sa-Mi trimita acum mai mult de douasprezece legiuni de ingeri? Apoi atrage atentia lui Pilat, guvernatorul Iudeii, care nu intelegea ce fel de Imparatie propovaduieste Iisus ca: Imparatia Mea nu este din lumea aceasta. Daca imparatia Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca sa nu fiu predat iudeilor. Dar acum imparatia Mea nu este de aici. Prin urmare, inteleg ca Hristos nu a fost niciodata adeptul protestelor de strada sau al revoltelor sociale, mai cu seama cand tema o constituie lumescul nostru cotidian si material. Asta au inteles-o mult mai bine sfintii mucenici, care vazand dictatura nedreptatilor tronand asupra societatii, au considerat ca este mai bine jertfirea propriei vieti pentru credinta, decat renuntarea la credinta pentru ceva beneficii lumesti (fie chiar si ramanerea in viata trupeasca, de acum). Pe de alta parte, exista un moment in care, intr-o manie sfanta. Hristos pune mana pe bici (dar fara a biciui pe oameni) si curata Templul de mercantilism, de ispita de a transforma Biserica in pestera de talhari. Altfel spus, cand este vorba de pastrarea valorilor sfinteniei, revolta pare ingaduita, protestul poate fi justificat si desfasurat pasnic, fara violente la adresa semenilor sau a bunurilor materiale. Nu trebuie confundata dragostea si setea infinita a lui Dumnezeu de sfintenie, cu ideologia razboiului sfant, a sfintelor violente, sau a sfantului santaj (limitarea unor libertati, pentru cauze nobile, gen blocarea soselelor). Acestea nu sunt si nu vor putea fi justificate vreodata de crestinism. Din pacate, avem si nou parte de unii extremisti, chiar ortodocsi, care viseaza cu ecranele larg deschise pe Internet, pe tot felul de bloguri, ca legionarismul sau alte idei politice pot fi transformate in linii de forta ale crestinismului. Sa ne intelegem bine: Hristos-Dumnezeu nu este cap de partid politic, miscare sociala sau ideologie de clasa. Parintele Arsenie Papacioc imi spunea, intr-un interviu mai vechi, ca el este adeptul evolutiei fara revolutie, adica al unei cresteri spirituale fara revolutii stradale.
Chiar si parintele Iustin Parvu incerca sa transmita unor ucenici, revoltati de aparitia documentelor cu cip, ca iesitul in strada nu poate rezolva problema ci, dimpotriva, poate dauna unei cresteri spirituale autentice. De aceea, imi este teama ca nu cumva preotii care participa la protestele de strada, sa nu uite ce suntem noi, preotii: parinti sufletesti, calauze catre o Imparatie ce nu este inca aici, nicidecum lideri sociali pentru cauze materiale. Sigur, ca cetateni putem participa la orice protest. Insa nu cred ca preotii mai sunt doar simpli cetateni, fara a avea comuniune cu Biserica, Sinodul sau ierarhul nostru. Un preot ramane preot, lider spiritual al comunitatii sale, indiferent unde s-ar afla, cata vreme Dumnezeu cerului si al pamantului s-a dat pe palmele sale, spre a fi daruit mai departe, credinciosilor. Caci asta dam noi, preotii, din mainile si gurile noastre, lumii intregi: pe Dumnezeu Intreg, cu Trup, Sange si Cuvant. Iar lumea se va uita mereu la noi ca la preoti, nu ca la cetateni. De altfel, chiar si presa chiar asa a vazut participarea confratilor mei la proteste: ca preoti, nu ca cetateni.
Este foarte greu de separat cetateanul de preotul imbracat in reverenda (simbol al apartenentei la un cult, la o Biserica, la o Imparatie ce nu are de-a face cu imparatiile actuale ale lumii). S-ar putea ca cineva sa-mi replice ca am inteles gresit teologia crestina, ca uit de responsabilitatile noastre fata de viata de aici, ca sunt prea nihilist sau idealist si nu vreau sa ma implic in viata comunitatii, ca pana si ierarhii au avut pozitii ecologiste (vezi pozitia BOR in cazul Rosia Montana sau a Patriarhului Ecumenic in probleme ecologice). Mai intai, i-as spune ca luarea de pozitie este una (este dreptul oricui de a avea o opinie), dar participarea sau conducerea unui protest este cu totul altceva. Apoi i-as aduce aminte de vremurile de martiraj. Am putea spune ca si astazi, asemenea primelor secole crestine dar la o scara diferita, o mana de corporatisti si puternici ai planetei decid, peste capetele noastre, ce se intampla in lumea noastra. Pe noi ne intreaba putin, sau chiar deloc in anumite privinte. Democratia nu este un sistem ideal de conducere, desi pare mai bun decat altele. Dar Hristos puncteaza: Dar va spun voua, prietenii Mei: Nu va temeti de cei care ucid trupul si dupa aceasta n-au ce sa mai faca. Va voi arata insa de cine sa va temeti: Temeti-va de acela care, dupa ce a ucis, are putere sa arunce in gheena; da, va zic voua, de acela sa va temeti. In concluzie, cand este vorba de chestiuni lumesti si corporatiste, preotul nu are ce cauta la proteste. Cetateanul crestin are libertatea de a alege sa participe sau nu. Altfel stau lucrurile cand este vorba de valori spirituale.Preotul poate decide, in comuniune cu Biserica, calauzirea credinciosilor la proteste, insa in mod pasnic, demn si cu sfintenie. Asa cum ii sta bine unui preot si unor crestini.
Acest text a fost publicat prima data pe blogul Parintelui Eugen Tanasescu de pe adevarul.ro)
Despre autor
Parintele Eugen Tanasescu
Senior editor
184 articole postate
Publica din 12 Martie 2026
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.