Prietenii, ambasodorii inimii

Prietenii, ambasodorii inimii Mareste imaginea.

„ Mă doare tot ce iubesc acum, pentru că presimt în orice frumuseţe sfârşitul, dar poate că aşa arată adevărata iubire. Bucură-te de acest dar vremelnic, strigă o voce în mine. Căci nu există decât daruri vremelnice. ” (Octavian Paler)

Cand am intrat în mănăstire cineva mi-a spus câteva cuvinte care mi-au dat mult de gândit: „Frate Sebastian, să nu te răneşti! In mănăstire pe unii îi aduce Dumnezeu, pe alţii îi mână durerile lumii, iar pe alţii îi plimbă diavolul ca să-i tulbure pe ceilalţi. Uneori călugării vin fără să se cunoască, trăiesc fără să se iubească şi mor fără să se plângă!...” Nu se poate! Şi am arătat asta: am cunoscut, am iubit, am plâns. De fapt cunosc, iubesc, plâng. Mă împărtăşesc mereu din oameni în care se oglindeşte chipul Chipului. Şi mă minunez de Omul frumos! E drept, cinci degete avem la o mână şi nu seamănă între ele, darămite oamenii aparent străini. Deosebiri în educaţie, medii şi trăiri. Nici fraţii nu seamănă în totalitate. Adeseori sunt caractere complet diferite. Carevasăzică oricine îşi poate da cu părerea, dar nu oricare părere e bună pentru mine. Pentru alţii poate că da.

Pe spinarea sufletului se cară mereu crucea vieţii. In această viată inima noastră cântă diferite armonii - încordate sau line, vii sau adormite, întunecoase sau luminoase, pline de valoare şi sens ori goale şi reci. Glorie sau abis. Intotdeauna în spatele oamenilor mari, sunt alţi oameni mari.

Dumnezeu l-a creat pe om pentru a fi în comuniune cu cei din jur. Orice om simte nevoia să se povestească. Până şi cultura, civilizaţia nu poate exista dacă nu comunică. Ce minunat este când rezonăm în iubire! Simţim cu toţii pe orizontală criza de valori, economică, de cunoaştere. Ieşirea din orice fel de criză se poate face fiind împreună, în armonie, asamblând toate trăirile noastre, pe verticală, spre Dumnezeu. După unele gândiri filosofice, în viaţă suntem orbii care pipăim elefantul. Unul zice că e arbore, altul că e os, altul că e ceva mare, altul că e o coadă, altul că e... Fiecare simte altceva. Insă orice element are relevanţa sa şi trebuie să plece fruntea celuilalt, căci toţi au o contribuţie la sistem.

Se vorbeşte mult astăzi despre unificarea limbajului, despre empatie şi armonie, dar acelaşi om care astăzi sfinteste locul, acelaşi om mâine perverteşte interpretarea, vorbind cuvânt despre cuvânt, despre cuvânt. Oricât se vrea a fi omul un creator desăvârşit, un mare arhitect al universului, el rămâne totuşi măsura tuturor posibilităţilor.

Omule, cunoaşte-L pe Dumnezeu şi te vei cunoaşte şi pe tine însuţi! Eşti un microcosmos din Macrocosm. Când vibrează un colţişor de lume, toată lumea vibrează.

Invizibilul din noi determină vizibilul. Arunci piesele unei maşini dintr-un avion dar până jos nu se asamblează singure în maşină, este nevoie de un Creator.

Secrete, şoapte, destăinuiri, durere, lacrimi, împăcări, amintiri, bucurie, iubire, iertare. Prietenia, cel mai liber sentiment uman, e o continuare a prezenţei lui Dumnezeu în viaţa oamenilor. Prietenii ne arată lumina când vedem întunericul, ne zâmbesc când toţi în jur se încruntă, ne şterg lacrimile, ne mângâie capul şi ne sărută fruntea. Ne oferă batista, ne şterg lacrimile cu dosul palmei, ne invită la dans. Prietenii te acceptă precum soarele, oceanul, luna, arborii, pământul. Omule fii fericit că Eşti!

Bucuria omului e Omul. Oamenii se caută unul pe celălalt pentru a comunica, pentru a-şi deschide sufletele, pentru a suspina şi a se bucura împreună, pentru a fi în comuniune. Intr-o relaţie de prietenie fiecare primeşte sau dăruieşte câte ceva, uneori mult, alteori puţin. Fiecare om este unic şi frumos. Prietenii nu întreabă, ci aşteaptă şi cred în acea lumină din noi. Şi primesc răspunsul, căci înţelegerea vine de la sine. învaţă, iartă şi acceptă omenescul, onestitatea, naturaleţea celuilalt. Inima deschisă dăinuie.

Prietenia iubeşte fără condiţii, vorbeşte tară intenţii, dăruieşte tară motive şi ţine la cineva tară explicaţii.

Când culegi roadele prieteniei şi le aşezi la păstrare? Atunci când nu mai e nevoie să ne spunem nimic, ci doar să ne bucurăm că suntem. Chiar şi în tăcere, dialogul inimilor nu are nevoie de condiţii, ci doar de bucuria de a dărui, de a împărtăşi. Prietenia se construieşte încetul cu încetul, cărămidă cu cărămidă, din soare şi ploi ale inimii, din bucăţele de timp petrecute împreună.

Ne este sete să fim ascultaţi, ne este sete să fim iubiţi. Prietenia, dragostea nu îmbătrânesc. Ele înseamnă credinţă, sprijin, înţelegere, mângâiere. Prietenii sunt curcubeul de după ploaie. Inimile vibrează la unison. Prietenia nu se sfârşeşte când nu mai ai ce să împărţi, ci abia atunci începe. A dărui din tine este cea mai bună formă de comunicare.

Nu poţi vedea cu claritate o situaţie atât timp cât tulburi apa. Când ai probleme înseamnă că atunci Dumnezeu te iubeşte şi mai mult. Când eşti „călduţ” Dumnezeu te lasă de capul tău. Dumnezeu vrea să-ţi dăruiască mai multe bunătăţi decât ceri tu. Cine îl are pe Dumnezeu, acela este fericit!

Există o singură artă creştină, care nu-i nici gotică, nici romantică, nici barocă, e arta de a purta crucea. Prietene, dacă ne uităm spre aceeaşi stea, vom fi veşnic împreună!...

Ieromonah HRISOSTOM FlLIPESCU

PUŢINIE LACRIMI, MULTĂ BUCURIE, EDITURA PIM

Cumpara cartea "PUŢINIE LACRIMI, MULTĂ BUCURIE"

 

Pe aceeaşi temă

02 Martie 2018

Vizualizari: 839

Voteaza:

Prietenii, ambasodorii inimii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Cuvinte cheie:

prietenii prietenia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE