De curand am vazut in atelierul unor artisti pregatindu-se o racla pentru sfinte moaste. Racla, de marime impresionanta, va fi din lemn de salcam ferecat sau placat cu argint. Capacul raclei pe ambele fete, plus fetele celor patru pereti ai raclei sunt acoperiti cu zeci de scene incrustate in argint, reprezentand viata sfintilor ale caror sfinte moaste vor fi asezate in ea. Benzi de argint cu zeci si zeci de pietre pretioase dintre cele mai diverse si de marimi si forme diferite incadreaza scenele din viata sfintilor. La realizarea raclei lucreaza de peste cinci ani trei oameni - doi artisti de prima marime si o maicuta.

Se spera ca racla va fi gata anul acesta. Scenele din vietile sfintilor sunt originale. Pentru realizarea fiecareia dintre acestea s-a intocmit un dosar documentar voluminos, in care sunt incluse informatiile aghiografice existente si o multime de informatii privind locul si timpul in care a trait sfantul respectiv. Fiecare imagine incrustata pe o placa de argint de aprox. 15/20 cm. cuprinde un discurs plastic complet despre viata sfantului, realizat cu finetea unor miniaturi si cu exactitatea si complexitatea celei mai depline istorisiri. Absolut miscator este sa afli ostenelile nesfarsite care stau la temelia unui astfel de proiect. Pentru a se realiza aceasta racla a luat nastere o adevarata scoala, care nu mai exista: au fost redescoperite tehnici manuale, mestesuguri, a fost scolit cineva, au fost confectionate zeci si sute de daltite de forme dintre cele mai speciale, cu care sa poata fi desenate printr-o singura linie in foaia de argint cele mai delicate si rafinate expresii ale chipurilor sfintilor, pliurile picturale ale vesmintelor, miscarea graitoarea a mainilor. Au fost facute eforturi mari pentru procurarea pietrelor pretioase. Cromatica pietrelor pretioase tine seama de cromatica picturilor din locul unde va fi asezata in biserica.

In ansamblul ei racla va fi opera de arta de o valoare inestimabila, care cu greu putea cineva sa-si inchipuie ca se mai poate realiza vremurile noastre afectate de graba, superficialitate, usuratate, ieftinatate, toate incercand sa se salveze printr-o fata frumoasa care sa ia ochiul privitorului.

Sa fie, oare, semnalul inceperii unei epoci! Un nou inceput! Va reusi el sa biruie valtoarea timpurilor. Lucruri incepute in duhul si cu perspectiva vesniciei prezente, fara dead-line. Nu data terminarii este importanta, ci realizarea lucrului la masura deplinatatii. Cei trei ne-au spus ca singura exigenta a dansilor la adresa beneficiarului a fost aceea de a nu-i presa cu timpul. Vazand ritmul si atmosfera in care se lucreaza am inteles de ce in biserica nu se alearga, nici macar nu se merge repede, am inteles de ce graba de a termina un lucru este cea mai nepotrivita cu viata bisericeasca; am inteles ca la Dumnezeu nu ajunge cine se grabeste, ci cine se nevoieste, cine se osteneste; am inteles ca implinirea sufleteasca, bucuria si linistea adanca nu se ating prin realizarea multor lucruri, ci prin infaptuirea unuia sau nici macar unuia in care sa pui tot sufletul, toata priceperea si toate energiile tale, am inteles ca nu multimea lucrurilor si a institutiilor pot schimba lumea, ci un singur lucru, unul singur, in care sa se intruchipeze chipul desavarsit al realitatii.

Dar nu despre racla doresc sa vorbesc – sper sa se vorbeasca si sa se scrie despre aceasta dupa ce va fi asezata la locul ei – ci despre semnificatia momentului pe care aceasta il reprezinta in contextul vietii noastre bisericesti actuale. Racla aceasta este realizata pentru ca sfintele moaste care se pastreaza in manastirea respectiva sa fie adapostite in ea si asezate spre inchinare in biserica mare. Racla nu este facuta pentru a fi expusa in vreo expozitie sau in vreun muzeu ca opera de arta a unor mari artisti romani contemporani, ci este facuta pentru a functiona ca racla pur si simplu. Investitia inestimabila de energie si suflet are o singura finalitate – aceea de a functiona ca locas sau adapost potrivit pentru sfintele moaste, spre inchine si cinstire.

Racla imi confirma un sentiment pe care-l incerc de multi ani: a sosit timpul sa recuperam normalitatea, cel putin sau mai ales in Biserica, sa recuperam adevarata ierarhie a valorilor. Pentru noi pe primul loc este sfintenia, adica pecetea nestearsa si neimputinata a dumnezeirii asupra lumii si a istoriei, asupra omului si a lucrurilor din aceasta lume. In consecinta, investitia cea mai importanta trebuie facuta in „vasele” care adapostesc sfintenia. Si ma gandesc concret la Sfintele Vase – Sfantul Disc si Sfantul Potir in care noi primim si pastram pentru un timp expresia celei mai inalte sfintenii, Insusi Preacuratul Trup si Sfantul Sange al Mantuitorului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos. Ma intreb cum mai este posibil si carui factor sa se datoreze faptul ca noi mai savarsim Sfanta si Dumnezeiasca Euharistie in Sfinte Vase din material comun, uneori mai ieftine decat vesela multora din casele noastre. Exista o singura explicatie: inertia unor vremuri care se indeparteaza usor-usor.

Ma intreb, de asemenea, cum putem pastra potirele de aur si argint in muzee sau in depozite de obiecte de arta si sa folosim pentru Dumnezeiasca Euharistie Sfinte Vase din material ieftin. Mai mult chiar, exista o intreaga ideologie artistica si de protectie a patrimoniului, in temeiul careia multi dintre contemporanii nostri, aparatori ai patrimoniului, socotesc o crima la adresa patrimoniului national sa scoatem Sfintele Vase pretioase din muzee si sa le redam folosirii. Domniile lor uita in ce imprejurari au ajuns aceste obiecte valoroase in muzee, in timpuri cand ideologia atee si totalitara a incercat sa ne sugereze ca muzeele sunt cele care ne salveaza (identitatea culturala, nationala etc.) in timp ce Biserica s-ar fi indreptat spre un implacabil mai rapid sau mai incet sfarsit. Nu intamplator, in vremea respectiva a fost incurajata de statul ateu institutia muzeului bisericesc, care-si mai are inca multi adepti.

Mai este si problema magazinelor de obiecte bisericesti si a pangarelor, care inca promoveaza ieftinatatea, insotita invitabil de cantitate – ingredientele clasice ale non-valorii, ale demonetizarii: numarul mare de obiecte ieftine. Te si intrebi cum de nu au descoperit ideologii atei ai comunismului aceasta arma de lupta impotriva Bisericii. In aceeasi ordine de idei, te minunezi cum am putut, vreme de douazeci de ani, noi insine, oamenii Bisericii sa ne lasam prinsi in capcana acestui fenomen al demonetizarii si devalorizarii obiectelor sfinte prin inflatie: am umplut locul cu icoane ieftine, cu candele si catui din table de conserva, cu carti de rugaciune tiparite pe cea mai ieftina hartie de ziar, cu caldaruse pentru agheasma din tabla neagra etc. A fost reflexul de a avea aceste lucruri dupa o perioada indelungata de lipsa. Puteam fi mai vigilenti, dar nu am fost.

Au mai fost vremuri de restriste cand romanii sau alti crestini isi topeau Vasele Sfinte, odoarele bisericesti, pentru a face fata presiunilor extreme ale istoriei, luptelor pentru supravietuire. Dar dupa ce vremurile grele treceau, crestinii refaceau cat puteau de repede patrimoniul bisericesc al sfinteniei. Oricum, inainte de a-si reface patrimoniul casnic!

Racla de care va vorbeam la inceput a insemnat pentru mine un semnal puternic de recuperare a normalitatii. M-am dus cu gandul la vremurile in care se lucra o viata pentru brodarea unui epitaf. Am in minte un astfel de epitaf donat de Domnitorul Vasile Lupu Manastirii Vatoped, care se intrece cu cel mai celebru epitaf din patrimoniul manastirii, donat de un imparat bizantin. Ma rog si eu, ca toti concetatenii mei, sa mai tina Dumnezeu aceste timpuri de libertate si de liniste. Si cred ca romanii, recunoscuti pentru evlavia lor, vor redescoperi si simtul sau valoarea sfinteniei si nu vor mai suporta ieftinatatea ca expresie, locas sau asezamant a acesteia.

La plecarea din atelierul cu racla, ierarhul pe care-l insoteam a luat hotararea ca in depozitul de obiecte bisericesti al eparhiei sale sa deschida si un sector de obiecte bisericesti din argint. Era retinut pana in momentul acela de convingerea ca credinciosii nu au bani inca sa cumpere lucruri scumpe! Opinia mea este ca, intr-adevar, cei mai multi romani nu au bani, dar sunt suficienti care au. Ma gandeam chiar la noi preotii, la unii dintre preoti sau ierarhi, care ar putea dona cu putin efort un rand de Sfinte Vase din argint unor parohii mai sarace. Cred ca, inainte de orice, trebuie sa avem Sfinte Vase, daca, in ierarhia valorilor noastre Dumnezeiasca Euharistie este pe primul loc. Imi amintesc de darul Sanctitatii Sale Bartolomeu I, Patriarhul Ecumenic, la sfintirea unei biserici in Romania: un set de Sfinte Vase din argint. Am aflat, de asemenea, de o familie care si-a propus ca, in masura posibilitatilor, sa doneze in fiecare an un set de Sfinte Vase din argint unei biserici sarace, de manastire sau de parohie. Nu lipsa banilor este cauza, ci inertia in care ne-a inscris istoria si ritmul prea incet de redesteptare si recuperare a starii de normalitate si a a adevaratei ierarhii valorice.

In rugaciunea de sfintire a Sf. Disc si a Sfantului Potir se spune intre altele "…Cel ce ai poruncit robului Tau Moise sa faca vase din aur si argint!” Ar fi timpul sa recuperam Sfintele Vase din muzee sau sa le scoatem din tainitele manastirilor si parohiilor, acolo unde acestea mai sunt si sa le folosim la Dumnezeiasca Liturghie, recuperand adevarata ierarhie a valorilor: Dumnezeiescul Trup si Sange nu poate fi concurat ca valoare pentru credinta noastra de nici o alta valoare, nici chiar de aceea pe care o numim patrimoniu national. Nu este posibil ca Sfintele Vase de aur si argint sa umple muzeele tarii sau chiar muzeele bisericesti, iar noi sa savarsim Dumnezeiasca Euharistie in Potire de sticla sau de tabla nichelata! Nici nu ar trebui sa se mai produca astfel de Sfinte Vase.

Inainte de a da aceste randuri la tipar aflu cu multa emotie de gestul minunat al unui preot si al unei parohii. Dorind sa faca pentru biserica sa Sfinte Vas pretioase, asa cum se cuvine, preotul a anuntat acest lucru in biserica, spunand ca poate oricine dona obiecte de aur de care se poate lipsi sau pe care le pot jertfi pentru a se face un potir cu cupa de aur. Spre surprinderea lui, in cateva saptamani avea sa se stranga o cantitate arhisuficienta pentru turnarea unui potir de aur.

Sfintele Vase ar fi inceputul. Chivotul, in care pastram pe perioada intregului an Dumnezeiasca Impartasanie, ar trebui sa fie si el din aur sau argint. Apoi vasele de agheasma, de anafura. Apoi icoanele din biserica si cele din casa, catuia, candela.

Pr.

Prof. Constantin Coman

.

• Biserici cu Sfinte Moaste din Romania
  Publicat in : Pelerinaje
• Biserici cu Sfinte Moaste din Bucuresti
  Publicat in : Pelerinaje
• Furtul de Sfinte Moaste
  Publicat in : Religie