Nevoia de rugaciune a omului credincios este in afara de orice indoiala. Cu cat este mai puternica credinta, cu atat este mai puternica si nevoia sa de rugaciune. Pe de alta parte, credinta unei persoane este sustinuta de credinta altor persoane. În aceasta apare importanta Liturghiei si a fiecarui cult public.

Dar in societatea de astazi constatam o slabire a credintei.

Prin urmare si un fel de indiferenta fata de rugaciune. Poate ca notiunea de societate secularizata nu indica o societate total necredincioasa, ci o societate in care majoritatea membrilor nu mai practica rugaciunea decat foarte rar, in momente exceptionale.

Pentru cel care doreste sa-si mentina vigoarea credintei prin rugaciune se pune deci astazi o dubla problema: aceea de a-si apara credinta impotriva influentei nefaste a unui mediu slabit in credinta si aceea de a apara practica rugaciunii in cadrul unei societati care a pierdut in mare parte uzul rugaciunii.În timp ce omul de odinioara gasea in mediul social un factor prin care isi intarea credinta si practica rugaciunii, astazi acest mediu este un factor de racire, un factor impotriva caruia cel care vrea sa-si mentina credinta si rugaciunea trebuie sa se apere.

Astazi omul credincios trebuie sa caute intr-o mare masura el insusi motivatii care sa-i poata sustine credinta si propria sa practica a rugaciunii. Si tocmai aceasta ar putea face credinta sa mai profunda si rugaciunea sa mai fierbinte, dat fiind ca, intr-o mare masura ele nu mai sunt sustinute de mediul social. Prin urmare, omul care reuseste sa-si intareasca credinta si rugaciunea prin motivatii personale, reflectate, poate deveni el insusi un focar pentru intarirea credintei si innoirea rugaciunii in mediul sau social. Prin aceasta, el poate ajuta societatea sa iasa din viata superficiala, saturata de plictiseala, care este cauza slabirii credintei si a rugaciunii; cu alte cuvinte, el o poate ajuta sa regaseasca un continut mai substantial, sa-si intareasca radacinile adanci infigandu-le intr-o mai mare profunzime a vietii, fara de care existenta umana este de o uniformitate monotona si lipsita de semnificatie. Deci, primul punct de care ne vom ocupa este cel al motivatiilor, al determinarilor fundamentale pe care omul de astazi le poate gasi pentru a-si intari credinta si pentru a se ruga mai des si mai cu caldura.

Parintii duhovnicesti ai Ortodoxiei au vazut un mijloc de intarire a rugaciunii in meditatia asupra cuvintelor Sfintei Scripturi si a altor carti duhovnicesti. Sfantul Isaac Sirul spune ca „citirea dumnezeiestilor Scripturi intareste mintea si, mai ales, adapa rugaciunea, fiind lumina mintii care are aceasta citire drept calauza pe cararea cea dreapta si semanatoare de continut in contemplarea rugaciunii… facand mintea sa dobandeasca subtirime si intelepciune“.

Dar cuvintele Sfintei Scripturi au putere asupra noastra atunci cand le simtim drept cuvinte ale lui Dumnezeu pe care ni le adreseaza in momentul citirii. Atunci prin ele Îl intalnim pe Dumnezeu Însusi, ne simtim atinsi de chemarea Lui potrivit cu imprejurarile si nivelul nostru duhovnicesc. Atunci in aceste cuvinte descoperim o mare putere si un sens mereu nou. Astfel citirea se uneste cu rugaciunea: trebuie sa-I cerem lui Dumnezeu sa ne deschida interiorul cuvintelor, facandu-se El Însusi transparent si simtit in ele. De aceea, acelasi Isaac Sirul recomanda: „Ia seama, omule, la ce citesti. Caci de nu te vei nevoi, nu vei afla. Si de nu bati cu caldura si de nu stai treaz la poarta neincetat, nu vei fi auzit“. „De aceea sta scris ca sufletul este ajutat de citire cand sta la rugaciune si, iarasi, rugaciunea aduce lumina in citire“.

Dar daca meditatia ne descopera pe Dumnezeu in cuvintele Scripturii, ea ni-L descopera si in lucrurile lumii. Caci toate cuvintele Sfintei Scripturi nu ne vorbesc despre Dumnezeu in Sine, ci despre legatura Sa cu noi prin intermediul lucrurilor lumii si al aproapelui nostru; astfel, cuvintele Scripturii ne vorbesc despre lucrurile lumii, ni le reveleaza ca pe fapturile lui Dumnezeu pe care El nu inceteaza sa le sustina. Cuvintele Scripturii si lucrurile lumii, inclusiv persoanele apropiatilor nostri si propriile noastre persoane, cu gandurile si problemele lor, se afla intr-o legatura indisolubila intre ele si cu Dumnezeu: toate sunt intr-un anume fel adresate constiintei noastre si date ei ca tot atatea daruri si chemari ale lui Dumnezeu, prin care imprejurarile mereu schimbatoare ne solicita sa ne aratam modul nostru de vietuire dupa voia lui Dumnezeu. Astfel, suntem chemati sa ne maturizam fiinta noastra, sa sporim duhovniceste, spre o intelegere mereu mai deplina a bogatiei gandirii divine si a profunzimii iubirii lui Dumnezeu fata de noi; si, astfel, suntem chemati la o iubire mereu mai mare fata de El si la unirea cu El. Caci complexitatea circumstantelor si a problemelor pune in relief caracterul inepuizabil si semnificatia infinita a lucrurilor si a persoanelor care se inradacineaza in infinitatea lui Dumnezeu. Aprofundand din ce in ce mai mult sensul lucrurilor si al persoanelor, putem sa descoperim un sens mereu mai profund al Scripturii si invers. Aprofundand mereu cele doua feluri de revelatie, sporim in simtirea iubirii infinite a lui Dumnezeu, care ne misca pana la lacrimi. Sfantul Isaac spune: „Citeste si din Evangheliile cele daruite de Dumnezeu spre cunoasterea intregii lumi, ca mintea ta sa ia merinde din puterea Proniei Lui… si sa se scufunde in lucrurile minunate ale lui Dumnezeu“. „Si cand incepe harul sa-ti deschida ochii pentru a simti cu adevarat vederea lucrurilor, indata ei incep sa verse siroaie de lacrimi“.

Parintele Dumitru Staniloae

 

.

• Parintele Dumitru Staniloae
  Publicat in : Religie