Atunci cand doresti sa vorbesti despre sanatate din punctul de vedere crestin, observi ca acest subiect poate fi abordat din tot felul de perspective. Se poate vorbi despre sanatate asa cum este prezentata in Sfanta Scriptura, in scrierile Sfintilor Parinti, poti vorbi despre caderea lui Adam sau despre Invierea lui Hristos, si despre multe alte lucruri. Astfel, nu este intamplator, pentru ca sanatatea se afla de fapt in apropierea miezului tuturor acestor discutii.
Mie mi se pare totusi foarte interesanta distanta mare - sau diferenta imensa - intre modul in care cei vechi se raportau la aceasta tema si modul in care o face societatea moderna, sau, si mai interesant, crestinii moderni.
Discutia despre sanatate insa nu poate incepe decat de la realitatea mortii. In lumina - sau in apropierea - mortii, sanatatea isi capata adevaratele sale proportii.
Vorbind despre moarte, Sfintii Parinti nu pot evita pacatul stramosesc, care a adus moartea in acest univers si inauntrul existentei noastre. Sfantul Maxim Marturisitorul are cateva cuvinte foarte plastice relativ la acest fenomen: ”Si moartea traieste de atunci in tot acest interval de timp facandu-ne pe noi mancare ei insasi, iar noi nu mai traim niciodata, fiind pururea devorati de ea prin stricaciune”.
Comentand scrierile Sfintilor Parinti pe aceasta tema, teologul grec Panayotis Nellas explica ca, dupa pacat si imbracarea omului in haine de piele, "omul nu mai are, ca inainte, viata ca o caracteristica constitutiva a lui, nu mai exista datorita vietii care tasneste in mod natural din el, ci exista intrucat amana moartea. Ceea ce exista in principal acum este moartea, viata s-a schimbat in supravietuire”.
Nu se poate spune atunci ca anticii nu erau preocupati de sanatate. Atata timp cat cugetau la moarte si ne recomandau tuturor acest exercitiu, inseamna ca aveau in vedere si sanatatea. Dar atunci este foarte curios cum cuvantul "sanatate” apare doar de cateva ori in Vechiul Testament. Iar in Noul Testament apare o singura data.
De fapt, nu este nicio dilema: pe crestini ii intereseaza mai mult mantuirea sufletului - adica sanatatea sa vesnica - decat sanatatea trupeasca. Si pe buna dreptate: sanatatea trupeasca nu ne asigura decat prelungirea acestei vieti. Crestinul cauta insa viata vesnica, apropierea de Dumnezeu. Si oricata sanatate ar avea, crestinul suspina: "Nelinistit este sufletul meu, pana ce se va odihni intru Tine, Doamne!”, dupa cuvintele Fericitului Augustin.
Lumea actuala pare insa sa vada lucrurile pe dos: doreste foarte mult sanatatea trupeasca, iar pe cea sufleteasca ori nu o cunoaste, ori o ignora. Pentru lumea actuala deviza este: "Sanatate, ca-i mai buna decat toate”. Dar spunand aceste cuvinte, lumea pare a fi lovita cu orbire, caci desi toata omenirea in jur moare, lumea nu pare sa priceapa ca sanatatea trupeasca nu te salveaza de moarte.
Deosebit de ingrozitor pentru un crestin pare faptul ca omenirea este astazi dispusa sa creeze clone ale oamenilor sau organelor pe care sa le "foloseasca” pentru transplanturi. Aceasta arata ca pentru sanatatea trupeasca oamenii sunt astazi dispusi sa faca abstractie chiar si de ideea de suflet.
Insa chiar daca ar trai 1000 de ani, sau 10000 de ani, omul nu poate scapa in acest univers de destinul implacabil adus de cadere.
Si intelegem astfel ca, in aceasta problema, intre cei vechi si noi nu este doar o diferenta de perceptie, sau de tehnologie. Este o diferenta fundamentala: cei vechi credeau mai mult in Dumnezeu. Omul actual, si din pacate si crestinul actual, cred mai mult in ei insisi.
Probabil sunt multi crestini care sunt tentati sa apeleze la un contra-argument la indemana: vindecarile Mantuitorului. Oare nu arata aceste vindecari cat de importanta este sanatatea, atat de importanta incat chiar Fiul lui Dumnezeu a insanatosit atatia oameni?
Da, Mantuitorul a aratat ca sanatatea este importanta, dar numai daca aduce cu sine - sau sustine - sanatatea duhovniceasca, sau spirituala: „Ca ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga si sa-si pagubeasca sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul in schimb pentru sufletul sau?” (Marcu 8, 36-37).
Vindecarile Mantutorului nu sunt practici medicinale, ci procese duhovnicesti. Prin ele Mantuitorul nu realizeaza doar insanatosirea trupului, ci cauta mai ales vindecarea sufletului; la fiecare vindecare, Hristos cerceteaza credinta celor suferinzi, pentru ca sanatatea trupeasca fara cea duhovniceasca nu ajuta la nimic.
Ba chiar am putea merge mai departe: sanatatea trupeasca fara cea duhovniceasca este chiar daunatoare, intrucat ii da omului iluzia nemuririi. Astfel, "sanatatea trupului ii deschide omului usa spre multe capricii si pacate, iar neputinta trupului o inchide” (Sfantul Tihon de Zadonsk).
Sanatatea nu-i mai buna decat toate. Un crestin nu ar trebui sa vorbeasca vreodata astfel. Pentru un crestin, mantuirea sufletului, adica viata, e cea mai buna dintre toate. Si e singurul scop valabil al oricarui crestin.
Paul Cocei
Paul Cocei
-
Sanatatea persoanei si a societatii
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Cunoasterea lui Dumnezeu si sanatatea sufleteasca
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Sanatatea sufleteasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.