Iubirea este ca atracţia a doi magneţi (în franceză: aimants!) de semn opus care se apropie. Forţa de atracţie sporeşte pe măsura apropierii. Dacă se ating, atracţia cu intensitatea ei dispare, nu mai este resimţită. Depărtarea dincolo de un anumit punct anulează, de asemenea, atracţia. In iubire trebuie atinsă proximitatea, apropierea maximă posibilă, evitând contactul, la lei de anihilator ca şi depărtarea.
In iubire este ca într-o partidă de tenis. Marii jucători se caracterizează prin aceea că îşi joacă mingile foarte aproape de liniile de margine ale terenului. Acest lucru este, desigur, extrem de riscant. Poţi câştiga partida şi chiar „marele premiu”, dar eşti şi expus, pentru rateuri de câţiva centimetri, eşecului. Marii jucători vor risca totdeauna pentru cununa biruinţei finale. Jucătorii mediocri sau slabi vor fi mai cuminţi, vor evita să se apropie prea mult de zonele periculoase, dar jocul lor va fi totdeauna mai banal. La fel în iubire: cei tari vor „juca” la limitele superioare, mai expuşi căderii (în păcat); cei slabi se vor mulţumi cu un joc „călduţ”, ferit de surprize şi de primejdii, dar şi lipsit de aprige trăiri.
Iubirea este şi ca mersul pe poteca strâmtă de pe coama muntelui. O potecă subţire, îngustă cât sârma pe care păşeşte echilibristul, gata în orice moment să se prăbuşească şi să se zdrobească. Prea puţinul şi prea multul (excesivul manifestării) sunt, in egală măsură, prăpăstiile care o pândesc.
Costion Nicolescu
Fragment din "Carte pentru indragostitii care vor sa se imprieteneasca", Editura Sophia
-
Iubirea ingereasca
Publicat in : Editoriale -
Iubirea fata de Dumnezeu
Publicat in : Morala -
Iubirea care trece dincolo de viata
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.