
Anotimp al conferintelor, lunile mai si iunie aduna in diverse domenii si profesii pe cei preocupati de schimbul de idei. Incercand sa suplineasca slaba noastra cultura a dialogului, asemenea momente demonstreaza ca doar prin folosirea unei limbi cu sensuri clare se poate realiza proiectul de societate pe care il tot amanam de doua decenii.
Asociatia Psihologilor si Psihoterapeutilor Crestini Ortodocsi din Romania si Facultatea de Sociologie si Psihologie din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara, sprijiniti de Manastirea Nera, au organizat la inceput de iunie un simpozion international cu o tema aparte: “Valente terapeutice ale spiritualitatii ortodoxe si directii principale in dezvoltarea psihologiei contemporane”. Reunind psihologi, psihiatri, sociologi, biofizicieni, asistenti sociali, medici, teologi, ierarhi si monahi, dezbaterea este prima de acest gen de la noi. Ea a facilitat cel putin trei constatari. Intai de toate, intalnirea dintre psihologie si teologie este fundamentala intr-o societate aflata in plina confuzie de planuri. Viteza schimbarilor de dupa 1989, hemoragia resurselor umane, destramarea plasei de siguranta oferita de modelul traditional al familiei, adancirea polaritatii materiale, dezechilibrul demografic insotit de ruperea unilaterala a contractului intergenerational, mobilitatea accentuata, asaltul mediatic, prestatia clasei politice, mai precis lipsa de interes pentru binele comun - acestea, fiecare in parte si toate la un loc, au lasat urme adanci in psihicul personal si colectiv deopotriva. Nu doar calitatea vietii, generic formulat, s-a deteriorat, ci insasi substanta intima care determina perceptia, gesturile, reactiile si optiunile. Apoi, pe fundalul starii post-traumatice, psihologia trebuie intr-o tara trecuta prin comunism sa se puna pe sine in chestiune. Adica sa corecteze reductionismele ideologice, sa isi regaseasca functia genuina. Asa cum sociologia nu are drept finalitate manipularea maselor, nici psihologia nu poate fi limitata la controlul persoanei. Este motivul pentru care, la Timisoara, s-a adus in discutie urgenta corectivului antropologic prin reconsiderarea importantei identitatii totale a omului. Or, mai ales in cazul nostru, dimensiunea religioasa este un reper imposibil de ignorat. In fine, legat de teologie, simpozionul a scos in evidenta un adevar neglijat: calitatea tamaduitoare a vietii spirituale.
Aflata in posesia unui fabulos rezervor de cunoastere psihologica, Sfintii Parinti fiind cei mai fini observatori ai naturii umane, Ortodoxia actuala redescopera, iata, legatura dintre trup si suflet. Nu este un demers simplu, tentatia superficialitatii, tradusa in tot felul de "retete” gen 40 de lumanari si acatiste, fiind deosebit de mare. Simplu si direct spus, numarul preotilor nu este egal cu acela al parintilor, al medicilor sufletesti. Dialogul cu psihologia moderna, pe alocuri chiar tensionat, ofera de aceea ocazia de a regandi rolul duhovnicului, dar si al laicului, in mentinerea si/sau recuperarea sanatatii in mijlocul unei lumi bolnave. Mai ales la cap.
Radu Preda
Sursa: teologia-sociala.ro
-
Preotul ca vindecator
Publicat in : Editoriale -
Preotul marturisitor Moise Macinic din Sibiel
Publicat in : Preotul Moise Macinic -
Preotul si medicul
Publicat in : Editoriale -
Preotul ca liturghisitor si inovatiile in cultul Bisericii Ortodoxe
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.