Uimirea
Curatia sfantului este asemanatoare cu cea a copilului, aceasta fiind molipsitoare pentru cei din jur. Pentru sfant, uimirea a devenit o stare continua, ca si pentru copil. Eliberat din robia patimilor, orizonturi infinite se desfasoara inaintea privirii sfantului. Pentru sfant, nimic nu este separat, toate traind intr-o desavarsita armonie.
De aceea, cand ne apropiem de un sfant, traim intotdeauna un soc existential. Tot asa, un copil mic ne atrage cu aceeasi putere. In apropierea lor descoperim ca exista o alta maniera de a exista, de a ne vedea pe noi insine si lumea. Uimirea lor continua vine din smerita golire de sine si din transfigurarea vederii, prin harul Duhului Sfant, care locuieste in ei.
Pentru sfinti si copii, noutatea-uimirea este cea care sta la baza timpului prezent si a elanului creator, uimire care devine sursa de vederi si descoperiri neasteptate. Daca uimirea este cea care deschide aceasta poarta a eliberarii interioare, din care izvoraste smerenia, bucuria si multumirea, diavolii care o inchid sunt judecata si desconsiderarea.
Noua, celor inca stapaniti de patimi, lumea ni se infatiseaza invechita, mereu asemanatoare si grabita spre moarte, intr-o dureroasa plictiseala. Tristetea fara margini este povara tuturor acelora care sunt aplecati asupra lor insisi, fiind orbiti de toate determinarile care ii inlantuie si nevazand continua splendoare a lui Dumnezeu, care curge in interiorul tuturor lucrurilor.
Bucuria entuziasta a sfintilor si a copiilor, provocata de uimire, ofera o lume noua, pentru ca lumea se afla intr-o continua devenire, iar ochiul o vede, de fiecare data, pentru prima oara. Lumea iese din actiunea creatoare a lui Dumnezeu, iar Dumnezeu nu se repeta niciodata. Aceasta vedere a lumii ramane insa ascunsa celor orgoliosi, care judeca si dispretuiesc tainele lui Dumnezeu, ascunse in lucruri.
Copiii si sfintii vad totul ca pentru intaia oara, intr-o splendoare fara margini, deaorece ei nu sunt aplecati asupra lor in chip idolatru, iar lucrurile nu sunt pentru ei obiecte de posedat sau oglinzi ale egoismului lor, ci semne ale Creatorului. Atat este inima lor de smerita si de iubitoare, incat ea Il cauta si Il gaseste peste tot, in toate si in toti, pe Cel preaiubit.
Aceasta curatie a inimii suntem si noi chemati sa o regasim, cand Mantuitorul ne spune: "De nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in Imparatia Cerurilor" (Matei 18, 3).
Viata celui care traieste cu si in Dumnezeu este o eterna stare de uimire, un extaz de iubire fara margini. Precum spune Sfantul Isaac Sirul, "inca nu L-a cunoscut pe Dumnezeu acela care nu se minuneaza de Dumnezeu". Uimirea izbucneste in noi in clipa in care descoperim ca suntem imbratisati de Dumnezeu, care atat de mult ne iubeste. Pentru toti sfintii isihasti, acest contact cu Dumnezeu provoaca o uimirea curata ce ajunge pana la un entuziasm mai presus de cuvinte.
Uimirea este cea care ne elibereaza de eul nostru si ne face sa descoperim adevarata esenta a lucrurilor. Uimirea nu are voie sa fie doar o stare trecatoare a sufletului. Ea se afla la baza bucuriei crestine, care este una libera, neconditionata si dezinteresata, singura capabila sa transforme lumea.
In stare de uimire, adevarata cheie a cunoasterii, omul descopera treptat ca totul este har. Drept urmare, el va binecuvanta toate lucrurile, fara exceptie, precum si indeamna Sfantul Apostol Pavel, cand zice: "Bucurati-va pururea. Rugati-va neincetat. Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, intru Hristos Iisus, pentru voi" (I Tesaloniceni 5, 16-18). Doar perseverenta in aceasta stare de "multumire pentru toate" poate descoperi, in mod progresiv, prezenta harului dincolo de toate cele vazute.
Acatistul numit "Slava lui Dumnezeu pentru toate" exprima tocmai aceasta uimire mantuitoare, atat de prezenta in viata sfintilor si a copiilor. "Doamne, ce bine e sa fii oaspetele zidirii Tale: vantul bine inmiresmat, muntii care tind spre cer, apele ca niste oglinzi nemarginite in care se rasfrang aurul razelor si curgerea lina a norilor. Intreaga fire sopteste tainic, toata e plina de mangaiere, pasarile si dobitoacele poarta pecetea iubirii Tale. Binecuvantat este pamantul cu frumusetea cea degrab trecatoare, care desteapta dorul de vesnicul locas, unde intru nestricacioasa frumusete se aude cantarea: Aliluia! (...) Prin puterea Sfantului Duh imprastie mireasma orice floare, tainica adiere de parfum, gingasa alcatuire de culori, frumusetea Celui Mare intru cele smerite. Lauda si cinste Facatorului de viata Dumnezeu, Cel Care a incununat tarina cu aurul spicelor si cu azurul albastrelelor, iar sufletul cu bucuria vederii celor tainice. Veseliti-va si-I cantati Lui: Aliluia! (...) Rugaciunea adusa Tie prinde viata si se inaripeaza: cu ce cutremur se umple sufletul si cat de marete si pline de talc par atunci viata si faptura toata! Unde nu esti Tu, acolo este pustiu. Unde esti Tu, acolo e bogatia sufletului, acolo se revarsa, ca un suvoi de apa vie, cantarea: Aliluia!"
Uimirea este anticiparea vietii vesnice.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Isihasm si psalmodie
Publicat in : Cantarea -
Zografu - lavra athonita a bulgarilor
Publicat in : Biserica in lume -
Prodromu - schitul vremurilor de pe urma
Publicat in : Biserica in lume -
Prespa - lacurile cu sihastri
Publicat in : Biserica in lume -
Schitul Soveja se pregateste pentru Uniunea Europeana
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.