Nu AVEM o ISTORIE A BOR până în 1989. Avem în schimb numeroase facultăţi de teologie în ţară care produc şomeri duhovniceşti, a căror răspândire pare că nu poate fi oprită şi în care se studiază mai intens despre Imperiul Bizantin decât despre ultimii ani ai regimului Ceauşescu. Nu este de condamnat interesul pentru Bizanţ sau pentru tradiţia patristică, ci dezinteresul faţă de comunism. Cum poate fi explicată unei tinere generaţii care nu a trăit acele timpuri de ce s-au dărâmat lăcaşe de cult, cu ajutorul unor complicităţi insuficient investigate din punct de vedere istoric între statul comunist şi unii ierarhi ai Bisericii Ortodoxe? Avem deasemenea excelenţi tineri istorici şi teologi care încearcă în mod onest să refacă tumultoasa istorie a relaţiilor dintre stat şi culte în anii '50. O fac, din păcate, în absenţa unui cadru instituţional clar, încurajaţi discret de o ierarhie bisericească care pare a perpetua indiferenţa publică faţă de trecutul recent. Nu există un institut sau o structură oarecare în cadrul Bisericii Ortodoxe care să adune laolaltă toate aceste eforturi meritorii dar disparate.

Neavând la îndemână o asemenea istorie, nu putem ştii cum priveşte Biserica Ortodoxă perioada comunistă şi relaţiile sale cu statul. Nu putem decât să speculăm, să conjugăm declaraţii ale unor înalţi ierarhi, luări de poziţii de la începutul anilor '90 şi de acum, rupte din context şi amalgamate fără a mai putea avea viziunea de ansamblu.

In abordarea unei asemenea teme, ar fi fost foarte util dacă am fi avut o luare de poziţie fermă a BOR. Legea de organizare a CNSAS incriminează colaborarea cu Securitatea a înalţilor ierarhi din toate cultele, iar BOR declară în prezent că nu se opune desecretizării dosarelor. Lucrurile par a fi clare. Să ne amintim însă că în urmă cu câţiva ani Biserica avea altă părere, invocând principiul constituţional al autonomiei cultelor faţă de stat. Acesta, datorită felului în care a fost formulat şi în absenţa unei Legi a cultelor, poate fi invocat în sensuri diametral opuse, fără a putea spune care este varianta corectă. Ceea ce astăzi este autonomie mâine poate fi dependenţă. Aşa se face că Biserica nu a reacţionat atunci când ministrul culturii o cataloga drept cea mai respectabilă instituţie a statului, sancţionând însă foarte prompt declaraţiile neinspirate ale aceluiaşi ministru legate de presupusa încălcare a tainei spovedaniei.

Petru a judeca obiectiv felul în care Biserica a trecut prin perioada comunistă, ar fi fost de aşteptat ca acuzaţiile care se aduc astăzi clericilor ortodocşi să fie discutate cu ocazia unei şedinţe a Sfântului Sinod. S-a vorbit iniţial că va avea loc o astfel de şedinţă în luna septembrie. Observăm însă că a avut loc doar o amânare. Desigur, nu era cazul ca Biserica să intervină la fel de prompt ca un agent de circulaţie în misiune, să reacţioneze la imperativul cotidian la fel ca şi societatea. A lăsa însă această temă nediscutată pe termen lung nu va face decât ca punctele de vedere ale înalţilor ierarhi să apară mai degrabă în presă decât într-un for destinat tocmai discutării unor astfel de teme. Iar senzaţia că se vorbeşte din nou pe mai multe voci în loc să existe un mesaj unitar poate împinge tema în derizoriu. Poate că de fapt chiar acest lucru se doreşte, din partea celor care nu ar avea decât de câştigat dacă zgomotul de fond şi bârfa vor fi mai puternice decât Cuvântul pe care Biserica este chemată să îl mărturisească în faţa credincioşilor.

Ar fi fost indicat dacă la nivelul eparhiilor s-ar fi organizat în ultimii 16 ani dezbateri despre subiectul pe care vrem să îl luăm în discuţie. Numai printr-un dialog sincer şi deschis cu credincioşii adevărul ar fi putut să iasă la lumină, treptat, tocmai pentru ca incandescenţa sa să nu ne ia prin surprindere, în momentul în care a început operaţiunea de deconspirare a colaboratorilor fostei Securităţi - aşa cum se prezintă ea în momentul de faţă, plină de ambiguităţi şi multe necunoscute, cu progrese şi regrese zilnice - procesul de definire a culpelor va fi fost demult încheiat. Iar marile dezvăluiri s-ar fi transformat în simple confirmări ale unor fapte demult recunoscute şi asumate.

Nu avem din păcate nimic din toate acestea. Ce avem in schimb? Câteva cazuri izolate de ierarhi - deocamdată doar de confesiune ortodoxă - unele ştiute de multă vreme, altele fiind dovedite drept simple dezinformări puse în circulaţie de către maeştrii anonimi ai diversiunilor. Avem luări de poziţie ale unor intelectuali de marcă - e bine sau nu e bine să se deconspire, unde am ajuns şi ce mai urmează. De asemenea, interviuri în presă şi comentarii pe marginea unor declaraţii lapidare. Note care se dovedesc a fi mai mult inofensive decât informative. File de dosare şi angajamente parţiale. Nu-i cunoaştem pe cei care au pus la cale sofisticatul mecanism de aservire a Bisericii Ortodoxe prin pactizare de reţea cu inamicul. Aceştia nu au deocamdată chip sau identitate. Le sunt publicate uneori numele, alteori pensia. Nu-i ştim. Nu sunt de-ai noştri. Dacă ei nu apar, nu ne vor-besc sau nu ni se prezintă măcar de către cei care au astăzi misiunea să o facă, deconspirarea va trece pe lângă adevăratul său scop: demontarea unui mecanism de acţiune al terorii, nu doar dispariţia din prim plan a unor piese de decor. Riscul este ca, mai devreme sau mai târziu, întreg acest mecanism să fie din nou pus în mişcare, de această dată poate sub pretextul păstrării identităţii în faţa forţelor distrugătoare ale globalizării.

Mai avem deasemenea o instituţie a statului chemată să spună adevărul, să fixeze gramajul culpelor şi să cântărească faptele Bisericii - o realitate greu de explicat Europei în care dorim să ne integrăm şi în care instituţiile publice sunt chemate să servească scopuri mult mai mundane. Despre crearea unei comisii mixte CNSAS-BOR pentru a da o mai mare obiectivitate acestei operaţiuni, idee ce pare a fi agreată de ambele tabere, aceasta arată fără îndoială dublarea neputinţei, lipsa asumată de expertiză şi cât este de grea asumarea trecutului atunci când se vrea ca aceasta să se facă pornind de la instituţii înspre persoane şi nu invers.

Există şi o altă cale. A asumării în mod individual a traumelor comunismului şi mai ales post-comunismului care a făcut posibil ca anumite cariere să fie fabricate pe baza continuităţii şi nu a schimbării de mentalitate. A trecerii de la tăcere la recunoaştere - acolo unde este cazul. A sosit momentul unui asemenea efort. Miza este enormă: cea a unui viitor în care mărturisirea lui Dumnezeu să se facă de către cei chemaţi, lipsiţi de orgoliul ocupării unei poziţii sociale cât mai înalte, pe baza harului şi nu a relaţiei cu ofiţerul din proximitate.

Nu putem analiza deocamdată tema colaborării Bisericii cu Securitatea. Lipsesc din panorama generală piesele cele mai importante. Avem doar pioni -- chiar dacă uneori aceştia ne spun că au fost cândva regi ai acestei lumi fără voia lor. Nu putem deocamdată reface mutările acestui joc. Nu îi cunoaştem pe jucătorii din spatele pieselor şi nici dacă piesele mai sunt în stare de funcţionare ori au devenit ele însele jucători. Nu ştim cine a văzut dosarele clerului înainte ca despre ele să se spună că vor ajunge la un moment dat să fie făcute publice. Nu cunoaştem dimensiunile acestui comerţ prin care mărturia preotului dată cu forţa în faţa unui ofiţer de Securitate ajunge să devină colaborare benevolă, iar colaborarea pe deplin consimţită să fie mai puţin culpabilă, pe motivul apărării patriei de presupuşi străini răuvoitori. Nu avem idee dacă şi cum se cumpără în prezent complicităţile din trecut şi ce preţ au. Nu suntem siguri cine a fost călăul, cine victima şi nici nu putem spune dacă, în anumite cazuri, rolurile nu s-au inversat cumva.

Nu ne rămâne decât speranţa că la un moment dat vom ştii toate acestea. De abia atunci voi putea scrie pe această temă - un capitol necesar de istorie recentă.

Adevărul literar şi artistic 838 (30 septembrie 2006)

RADU CARP
RELIGA IN TRANZITIE, EDITURA EIKON

Cumpara cartea "RELIGA IN TRANZITIE"

• Meci istoric BOR - LGBT pe tema familiei
  Publicat in : Editoriale
• BOR si BBC
  Publicat in : Editoriale
• BOR si Academia Romana se opun proiectului de la Rosia Montana
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: