După adeziunea de aproape 90% a părinților pentru ora de religie Biserica poate răsufla ușurată, dar numai pentru moment. A scăpat de o uriașă problemă, și-a salvat imaginea și credibilitatea, a demonstrat că încă înseamnă ceva în ochii acestui popor, pe care atât de mulți încearcă să-l prostească. Dar e numai o bătălie dintr-un război care va fi permanent. Ateii au un crez al lor, și un program. Vor continua să-și facă propaganda, făcând uz de tot ce poate oferi ca mijloace de exprimare democrația, forțându-i limitele pentru a impune imensei majorități programul lor.

Nu vor obosi să atace credința în Dumnezeu, Biserica, pe credincioși, că și așa nu par să aibă alt program de viață, altceva mai interesant de făcut. În loc ca decizia majorității să-i potolească, ei vor căuta și mai mult să-și impună punctul de vedere. Astfel că procentul mare de acum în favoarea orei de religie se poate schimba oricând.

Chiar dacă, de data aceasta, opinia majorității a fost de partea orei de religie, nu se știe dacă și în viitor va mai fi la fel. Atacurile împotriva Bisericii, a ierarhilor ei, a orei de religie, a orice poate să însemne credință în Dumnezeu vor continua și de acum încolo. Nimic nu pare să-i oprească, nici să-i înduplece în propaganda lor. Sunt o mulțime de publiciști nemulțumiți de aderența românilor la valorile religioase, pe care le asociază cu rămânerea în urmă, cu lipsa de civilizație și neadaptarea la valorile occidentale. Pentru că nu înțeleg fenomenul păstrării valorilor creștine, au căutat diverse explicații, care ocolesc exact elementul credinței, singura cauză pe care ei n-o acceptă, dar și singura care ar putea să explice fenomenul. Astfel că l-au pus pe seama campaniei de marketing a Bisericii, a lipsei de educație a românilor, a manipulării lor, a șantajului sau chiar au hotărât că procentul celor care aderă la valorile credinței este fals.

Biserica, la nivelul conducerii ei, ar trebui să înțeleagă câteva lucruri. Așa cum au existat susținători fanatici ai scoaterii religiei din programa școlară, așa au existat fanatici și de partea cealaltă. Nu e cazul să ne lăsăm duși în excese. Dacă n-ar mai fi ora de religie în programa școlară, n-ar fi sfârșitul lumii aici. După 45 de ani de comunism ateu virulent, tinerii care au ieșit în stradă la revoluție se rugau spunând Tatăl Nostru. După 25 de ani în care religia a fost permanent materie de studiu în școală, avem un număr imens de avorturi, de crime, hoții, violuri, divorțuri, iar la corupție suntem pe primele locuri în lume. Așa că ora de religie, importantă fiind, mai are pe lângă ea o mulțime de alte chestii importante pe care trebuie să le facă pentru a însemna ceva în viața noastră.

Dacă tot există ora de religie, atunci ar trebui încercat cumva să aibă efecte și în viața celor ce sunt educați. Adevărul este că această oră a fost adesea foarte prost făcută, astfel încât efectul ei asupra conștiinței oamenilor a fost, mult prea adesea, infim. A schimbat mult prea puțin chipul lumii în care trăim. Dacă renunțarea la ora de religie este echivalentă cu încercarea de a face românii să renunțe la credința orotodoxă, iar aceasta este echivalentă cu un atentat la ființa neamului, după cum spunea Dan Puric în videoclipul de susținere a orei de religie, atunci să fim atenți, fără să rostim atâtea vorbe mari, că atentăm singuri la ființa neamului nostru nefăcând așa cum trebuie ora de religie. Aș propune să nu ne lăsăm duși în extreme, să ne păstrăm calmul, să nu hiperbolizăm situațiile prin care trecem. Nu ne prigoneșete nimeni- ce-ar zice creștinii din Siria, împușcați de ISIS, că noi ne considerăm în pragul prigoanei pentru că trebuie să semnăm o cerere?- de aceea nu e cazul să dramatizăm excesiv.

Spunea un artist că studiul religiei nu poate fi decât negativ: arta înseamnă să rupi toate barierele, să nu ții cont de nicio regulă, pentru a lăsa spiritul creator să se dezvolte în voie. Ori învățătura creștină, după părerea acelei persoane, e plină de reguli, care nu fac decât să distrugă creativitatea prin simplul fapt că sunt învățături de credință pe care le accepți. Un om care n-ar mai accepta reguli, definiții, dacă n-ar considera adevărate o serie de concepte ar fi o monstruozitate care nu s-ar putea mișca nici măcar cu un centimetru. Problema nu e să respingi orice regului, ci să alegi pertinent regulile la care aderi. Trecând peste evidența că sunt atâția mari artiști care s-au inspirat din creștinism, și luând de bune cele spuse de el, ca să poiți să-i răspunzii-ai spune că ar trebui să înveți despre creștinism tocmai ca să poți să depășești barierele pe care le pune. Altfel, cu ce te mai lupți, ce reguli vrei să dobori?

Am ajuns să vedem chiar și interpretări atât de grosiere ale Scripturii, încât nu-mi închipuiam că așa ceva ar fi posibil. De exemplu la Cristian Tudor Popescu. El spune că diavolul este teolog. Nici nu știe câtă dreptate are, cu specificația că e un teolog mai subtil decât domnul C T Popescu, căci știe că Dumnezeu există și încearcă diverse subterfugii. Apoi, atitudinea domniei sale a devenit o ură nemărginită, de o iraționalitate pe care cu greu ți-o puteai imagina la un om cu pretenții. Întradevăr, Biblia are multe contradicții, versete care pot fi cu greu interpretate, și chiar și teologi însemnați le dau cu greu de capăt. Dar nici ateii cei mai virulenți nu se apucă să le dea sensul cel mai grosolan cu putință, pentru că își dau seama și ei că o astfel de interpretare nu ține. Incultura teologică de care dă dovadă, modul evident fals de interpretare, ar fi un bun motiv ca să se studieze mai departe ora de religie, măcar ca să se evite etalarea unei asemenea inculturi răutăcioase gratuite. În plus, domnul C T Popescu a făcut obsesia de a crede că pasaje biblice au inspirat direct comportamentele ucigașe comuniste și, în general, că un bun creștin nu poate fi un bun democrat. Pe lângă asta, domnia sa, ca un ateu declarat și militant vine și spune slujitorilor Bisericii ce ar trebui să facă, cum să se comporte, cum să facă misune și câți bani să câștige.

Sunt mulți care văd în procentul mare al celor ce au semnat pentru ora de religie efectul unei campanii de marketing bine orchestrate. Acești oameni nu-și pot imagina că există credincioși care pot spune câteva cuvinte în favoarea studierii religiei în școli fără să fie plătiți. Ei văd treaba asta ca atunci când o vedetă face reclamă la ceva, să zicem un medicament sau o farmacie. Spune reclama, indiferent ce crede ea intim despre farmacia respectivă, își ia banii, iar oamenii dau buluc să cumpere de acolo. Ei bine, în ortodoxie nu e așa. Oameni care cred în Dumnezeu au hotărât că pot să spună ceva din credința lor personală, nu ca să răspundă unei comenzi, nu ca să încaseze niște bani, nici ca să își arate popularitatea. Dar aici apare încă o hibă a ateismului: nu poate pricepe anumite gesturi mărețe, trebuie să le reducă la un interes, ceva anume, de obicei meschin, care să motiveze acțiunea, și atunci i se pare de înțeles.

Cu siguranță Biserica va fi supusă unor atacuri tot mai virulente, de felul celor expuse anterior, și de acum încolo. Sarcina ei este să le răspundă nu atât prin luări de poziție și comunicate de presă, cât prin acțiunea ei, inspirată de Duhul Sfânt, în activitatea zilnică. Astfel că urgența ei maximă este să-și apropie oamenii, să arate că lucrează împreună cu ei, că Biserica este, de fapt, despre Dumnezeu care se arată oamenilor și vrea ca ei să se mântuiască.

Biserica, în ortodoxie, nu este a preoților hirotoniți, a episcopilor ce vorbesc în numele ei. Sunt membri ai Bisericii toți cei botezați și care mărturisesc ortodox. De aceea ar trebui să existe o apropiere între cei ce o reprezintă legal și laicii care doresc să se implice. Lucrul nu s-a întâmplat întotdeauna până acum, iar din momentul acesta, când ne dăm seama că pericolele devin mult mai mari, poate ar fi cazul pentru un nou început. Numai împreună putem reuși să facem față provocărilor tot mai puternice care vin de la lume.

Paul Curca

.

• Secularizarea averilor manastiresti - 1863
  Publicat in : Religie
• Secularizarea institutionalizata in Apus
  Publicat in : Editoriale
• Secularizarea à la roumaine
  Publicat in : Editoriale
• Secularizarea si problema antropologiei
  Publicat in : Editoriale