Sufletul unui singur om este mai de pret decat lumea intreaga. Iisus a zis: "Ce-i foloseste omului sa castige lumea intreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul, in schimb, pentru sufletul sau?" (Marcu 8, 36-37).
Diavolul uraste linistea
Privind in jurul nostru, intelegem cat de mult uraste diavolul tacerea si linistea. In timp ce tot mai multi oameni cauta sa-L alunge pe Dumnezeu din viata lor si din lume, in mod firesc, zgomotele si sunetele care ne obosesc se inmultesc. Diavolul isi da seama prea bine de multimea si calitatea roadelor pe care le poate culege omul atunci cand petrece o vreme in liniste, departe de zgomotul lumii.
Zgomotul este un semn al pacatului, in timp ce linistea este un semn al prezentei lui Dumnezeu. Omul care traieste departe de Dumnezeu cauta zgomotul, pentru a nu mai auzi strigatele disperate ale sufletului sau (pentru a-si acoperi constiinta), iar omul care se cunoaste pe sine insusi si pe Dumnezeu cauta linistea, pentru a se putea bucura tot mai mult de toti si de toate.
Nevoia de zgomot
Nevoia constanta de muzica, televizor, internet, telefon mobil si sport indica un gol interior care se cere umplut. Parintele aghiorit Marcel de la Karakalu spune: "Toate aceste motivatii ascund slabiciuni care provin din faptul ca nu-l avem pe Hristos in noi si suntem goi." Omul cauta sa umple golul din sufletul sau cu lucruri trupesti. Pentru aceasta, omul nu este nici odihnit, nici fericit, nici implinit.
Intr-o cladire cu numai sase etaje, in lift a fost montat un radio. Cum se poate traduce aceasta fapta, daca nu asa cum spun parintele Alexander Schmemann, cand zice: "Nevoia permanenta de muzica descopera incapacitatea omului modern de a se bucura de liniste, de a o intelege nu ca pe ceva negativ, ca pe o simpla absenta, ci tocmai ca pe o prezenta si ca pe o conditie pentru orice prezenta reala."
Un pas, spre suflet
Sufletul ni-l vom descoperi in cea mai adanca liniste, cand cuvintele tac, cand sunetele se sting. Cunoasterea de sine este cel mai mare dar pe care ni-l face Dumnezeu, atunci cand alegem sa petrecem un timp in tacere. Desi, chiar si numai odihna psihicului si a trupului ar trebui sa fie de ajuns ca sa ne faca sa dorim si sa iubim tacerea.
Linistea este, deci, "o conditie pentru orice prezenta reala".
In tacere si liniste ne descoperim sufletul. Cum anume? Prin intrebari simple si raspunsuri sincere; prin cugetare la starile si la dorintele noastre.
Oare ar putea trupul meu sa iubeasca sau sa se intristeze prin sine insusi? Sau sa simta mila fata de durerea altuia? Sau sa se rusineze de propria goliciune? Oare ochiul este cel care se bucura, vazand, si urechea este cea care tresalta, auzind? Cum ar putea carnea si oasele mele sa planga sau sa iubeasca neconditionat, trecand peste orice durere?
Nu carnea si oasele simt, ci sufletul, care e asuns in ele.
In tacere si liniste Il descoperim pe Cel care ne-a zidit sufletul. Cum anume? Tot la fel, prin cugetare. Daca trupul mi l-au dat parintii, din trupul lor, din dragostea lor, sufletul cine mi l-a dat? Cu siguranta, nu tot ei, care nici trupul nu au stiut sa mi-l zideasca, ci fara stirea lor a luat forma si a crescut, precum se vede. Sufletul, deci, vine din alta parte. Cred cu tarie ca numai Dumnezeu putea crea sufletul, care este atat de minunat si de adanc.
Asceza timpului nostru
Cuviosul Paisie Aghioritul zice: "Daca oamenii ar frana putin viteza mintii lor si mintea le-ar fi odihnita, atunci si harul dumnezeiesc s-ar apropia mai usor de ei."
Linistea ambientala (exterioara) usureaza dobandirea unor mari daruri duhovnicesti. Pentru aceasta au iubit sfintii atat de mult linistea, preferand locurile pustii. Nu putem pleca toti in pustie, dar toti putem cauta tacerea si linistea, specifice locurilor pustii.
Pornind de la faptul ca modalitatile ascezei reflecta epoca, Paul Evdochimov spune: "Tebaida (pustia) eroica impunea posturi extreme si nevointe; astazi, batalia se deplaseaza pe alte pozitii: eliberarea de orice nevoie de dopaj - viteza, zgomot, excitante, alcooluri de tot felul. Asceza ar fi mai degraba odihna impusa, disciplina calmului si a tacerii, in care omul regaseste facultatea de a se opri pentru rugaciune si contemplare, chiar si in inima tuturor zgomotelor lumii."
*
Nevointe potrivite vremii noastre: tacerea gurii, oprirea trupului, starea in tacere si odihna autoimpusa. Dumnezeu si sufletul nostru sunt doua dintre comorile ascunse in pamantul tacerii si in adancul linistii.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Cand primim sufletul?
Publicat in : Editoriale -
Epistola lui Dumnezeu catre sufletul aflat in necazuri
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Sufletul
Publicat in : Editoriale -
Cand sufletul este ranit
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.