Crestinismul

În prealabil postat de iustin10

Da,dar oare aceste mici simtiri ale noastre capatate printr-o viata credincioasa, pot sa invinga o forta asa devastatatoare ca mintea noastra nelinistita ,plecata in cautarea fara sfirsit ?Sa asteptam asa ani intregi pina simtirea devine mai puternica?Caci nu e deloc de joaca cu sufletele acestea dezandajduite ,aflate in cautare.Eu il inteleg bine pe guru,ca si eu sint ca el,si vad ca mai sint asa pe forum.Teoretic si eu m-am gindit tot la o solutie ca aceea pe care o propuneti,si anume orientarea spre traire,spre real,spre actiune. Dar nu pot iesi din mine.Tot eu sint cel ce merge la slujbe,tot eu cu gindurile mele. Singura schimbare care mi s-a parut cu adevarat puternica,caci ea actioneaza din interior,este gustarea iubirii. Aceasta ne transforma din niste masini de cautat raspunsuri,in oameni .Viata noastra capata sens,si atunci puterea devoratoare a mintii,e inlocuita de fericirea simpla a trairii in armonie cu tine si cu ceilalti.
Si si legea capata un sens nou,si cunoastrerea ei,caci in fond legea nu isi propune ceva mai inalt decit iubirea.
Deci da,sa facem tot ce a-ti zis: sa mergem la biserica,sa ne rugam,sa luam tainele asa cum sint,sa traim simplu.Dar,mai ales pentru un suflet chinuit de cautari,toate acestea sa le facem cu multa pasiune si intelegere.Doar asa o minte dezamagita de toate,poate gasi farmec in toate

Mă întreb de ce nu te satură ceea ce găseşti la Sfinţii Părinţi; pentru că răspunsurile date de ei la întrebările noastre sunt pur şi simplu uimitoare, şi sunt chiar ca nişte izvoare de Duh Sfânt, cum spunea Mântuitorul (când vorbea de râurile de apă vie). Iar dacă întrebările sunt în legătură cu vremurile noastre, atunci te poţi adăpa la teologia Părintelui Stăniloae sau a altor mari teologi contemporani.

Dacă ai citit acestea şi totuşi nu ţi-ai aflat liniştea, cred că Filocalia e cea care ajută foarte mult în sensul ăsta. E o carte care nu trebuie doar citită, ci trăită. E şi practică ascetică, cunoaşterea şi stăpânirea gândurilor, învăţarea rugăciunii, îndrumare spre liniştire, într-un cuvânt, exact ceea ce căutăm cu toţii.

Dar e potrivită mai mult pentru cei singuri. Pentru cei cu familie... cred că familia e de ajuns, dacă trăiesc creştineşte. Dacă faci câţiva copii şi te zbaţi pentru ei, să le asiguri traiul, să-i educi creştineşte (în pofida lumii în care trăim)... cred că asta înseamnă să duci o viaţă chiar jertfelnică, plină de sens şi mulţumire, şi timp de gânduri multe nu prea îţi mai rămâne.