O posibila contradictie intre notiunile de Rai si Iad

În prealabil postat de MihaiG

Cum poate X să fie veşnic fericit în Rai, dacă o persoană pe care a iubit-o (tată, frate, fiu, fiică) se chinuie pentru întreaga veşnicie în Iad ?

Dacă nu mă înşel, întrebarea asta l-a făcut pe Origen să gândească apocatastaza (mântuirea tuturor) - condamnată de Biserică.
Nu-mi amintesc temeiurile pentru care a fost condamnată, dar ştiu că erau rezonabile.
Însă cred că ar trebui să nu uităm că Raiul nu înseamnă fericirea pur şi simplu, ci viaţa cu Hristos, care, El însuşi având toată dragostea pentru cei nefericiţi este într-o perpetuă stare de jertfă.
Cred că fericirea aceea nu va fi cum ne-o închipuim acum, şi anume o stare de beatitudine, ci mai degrabă o împărtăşire tot mai mare din dragostea luminoasă a lui Hristos, în care este loc şi pentru durerea pentru cei nefericiţi. Probabil, însă, că durerea pentru ei va fi copleşită de comuniunea cu Domnul şi cu sfinţii, iar, pe de altă parte, purtându-i în inimă mereu, în dragoste vie, şi ei vor fi mângâiaţi, întunericul li se va mai lumina iar suferinţele vor scădea.
Ca pildă, îmi vin în minte cazurile părinţilor credincioşi cărora le mor copiii, uneori în păcate. Ei vor păstra durerea asta mereu în inimile lor, însă vor fi şi mângâiaţi, fericiţi de Dumnezeu cu harul său dacă se smeresc şi nu încetează să-L iubească.

[MihaiG]

În prealabil postat de N.Priceputu

Cred că fericirea aceea nu va fi cum ne-o închipuim acum, şi anume o stare de beatitudine, ci mai degrabă o împărtăşire tot mai mare din dragostea luminoasă a lui Hristos, în care este loc şi pentru durerea pentru cei nefericiţi. Probabil, însă, că durerea pentru ei va fi copleşită de comuniunea cu Domnul şi cu sfinţii, iar, pe de altă parte, purtându-i în inimă mereu, în dragoste vie, şi ei vor fi mângâiaţi, întunericul li se va mai lumina iar suferinţele vor scădea.

Vă mulţumesc pentru răspuns. Totuşi:

când vorbim despre Iad, în accepţiune ortodoxă (dar şi catolică şi protestantă), nu vorbim doar despre simpla durere a celor nefericiţi. Vorbim despre:

Zugravind iadul, Parintii nu fac decat sa reia cuvintele Scripturii, ingrosand uneori, inmultind amanuntele si materializand suferintele, pentru ca omul sa se infioare si sa se teama vazand la ce cazne vor fi dati pacatosii.


Cine e in stare sa descrie stramtorarea pricinuita lor de neputinta de a nadajdui vreodata schimbarea acestei stari si vreun sfarsit al chinului ce-i apasa sau revenirea intr-un sfarsit la o mai buna vietuire? (preluate de pe crestinortodox.ro)

În termeni lumeşti (pentru că doar această percepţie ne este îngăduită acum), chinurile iadului ar putea fi asemuite cu cele mai groaznice metode de tortură inventate de om, prelungite la nesfârşit, în veşnicie.

X, care se află în Iad, va suferi mai mult (şi veşnic) decât omul tras în ţeapă, tras pe roată, ars de viu, jupuit de piele de viu etc. etc. etc. etc. Pentru numele lui Dumnezeu - cel care va şti că asemenea chinuri îi sunt hărăzite celui apropiat lui - frate, mamă, tată, fiu, fiică - cum va mai putea să "fie mângâiat" ?!

Iată ce spune Sfântul Grigorie de Nyssa:

Tot asa, nici viata cea plina de chinuri a pacatosilor nu se poate asemana cu nici una din caznele ori suferintele ce le rabda omul pe pamant. De le-ai da orice nume si de le-ai compara cu cele mai grele torturi din lume, deosebirea dintre ele este enorma.

Cum să fii fericit, sau mângâiat, cum să-ţi doreşti să exişti pentru veşnicie şi să fi recunoscător, atunci când ştii că cel pe care îl iubeşti suferă o asemenea tortură ?!!

Iadul - ori gheena - este infatisat de Sfanta Scriptura si de Parinti drept loc de osanda, sau starea celor pacatosi, care indura pe vecie chin si suferinta, fara putinta de scapare. - preluat de pe crestinortodox.ro

Cum să trăieşti veşnic - şi încă în Rai !!! - ştiind că cei pe care îi iubeşti vor îndura veşnic chin şi osândă, fără putinţă de scăpare ?!

Imaginile folosite pentru descrierea Iadului sunt alese pentru a-l face pe tot creştinul să înţleagă, pe cât posibil, suferinţa şi chinul de neimaginat de acolo. Ce înţelegem e că sunt cumplite.
Încercând să explice într-un limbaj mai concordant cu trăirile sufleteşti, teologii aplică sufletului aceste chinuri, spunând că este vorba de durerea neputinţei de a iubi, de durerea de a nu vedea faţa altuia, de durerea însingurării (opusă comuniunii de iubire care înseamnă împărăţia cerurilor), toate acestea amplificate de tinderea către infinit a sufletului omenesc.
Şi dacă n-a tins către Dumnezeu, va tinde către neant, dacă se poate spune aşa, va trăi, probabil, o stare nesfârşită de prăbuşire în întuneric.
E greu să trăieşti cu gândul ăsta, într-adevăr, că cineva iubit de tine ar putea avea o astfel de soartă.
Dar dacă-l iubeşti, nu se poate ca măcar un pic să nu te iubească şi el, şi atunci iubirea asta să-l mântuiască, să-l scoată din izolarea întunecată.
Ce-ar fi dacă iadul ar fi doar pentru cei cu totul lipsiţi de inimă, incapabili de vreun sentiment omenesc?
Sau, şi mai bine: ce-ar fi dacă iadul ar rămâne gol?
Eu cred că e o taină; nu ne este dat să aflăm răspunsul în viaţa asta, cel puţin. Şi e mai bine să rămână învăluită în mister.

[MihaiG]

În prealabil postat de N.Priceputu

E greu să trăieşti cu gândul ăsta, într-adevăr, că cineva iubit de tine ar putea avea o astfel de soartă.
Dar dacă-l iubeşti, nu se poate ca măcar un pic să nu te iubească şi el, şi atunci iubirea asta să-l mântuiască, să-l scoată din izolarea întunecată.
Ce-ar fi dacă iadul ar fi doar pentru cei cu totul lipsiţi de inimă, incapabili de vreun sentiment omenesc? Sau, şi mai bine: ce-ar fi dacă iadul ar rămâne gol?

Înseamnă că susţineţi apocatastaza. În opinia mea, singura opţiune creştină teologică validă, vis-a-vis de "problema iadului", dar, din păcate, condamnată ca erezie de nu mai ştiu care Sinod ortodox.

În prealabil postat de N.Priceputu

Eu cred că e o taină; nu ne este dat să aflăm răspunsul în viaţa asta, cel puţin. Şi e mai bine să rămână învăluită în mister.

Mai bine, mai rău, greu de spus; dar, până una alta, uite că sunt oameni care îşi pun problema şi pentru care credinţa creştină se poate să atârne de un răspuns clar şi inechivoc.

Nu îmi permit, nu îmi îngădui ca problema suferinţei şi chinului şi caznelor veşnice a aproapelui meu - a tatălui meu, a fiului meu, a fratelui meu, a prietenului meu să rămână un mister.... nu în măsura în care mi se cere să achiesez la ideea că asemenea chinuri, dacă s-ar întâmpla să se actualizeze, sunt justificate, şi drepte, şi de dorit (pentru că dreptatea divnă e de dorit, nu-i aşa ? ).....

Doamna Diana a scris, mai devreme: Sau ce a trebui, si persoana sa vrea sa ajunga in iad ca sa sufere impreuna cu persoana iubita? - este o problemă reală, spun eu... Eu nu m-am considerat niciodată un candidat real la Rai - dar, având de ales între a suferi împreună cu persoana iubită şi a fi fericit în lipsa ei (şi aici mă refer la un număr de persoane, părinţi, soţia mea, fiul meu, prietenii mei), cred că aş alege prima variantă... sau - îmi cere divinitatea să aleg între Rai şi cei iubiţi ? Atunci care este înţelesul şi semnificaţia Raiului ? Să fiu cu Hristos, în vreme ce fiul meu, sau fratele meu, sau tatăl meu arde în Iad ?!!!

[osutafaraunu]

În prealabil postat de MihaiG

Înseamnă că susţineţi apocatastaza. În opinia mea, singura opţiune creştină teologică validă, vis-a-vis de "problema iadului", dar, din păcate, condamnată ca erezie de nu mai ştiu care Sinod ortodox.

Omiteți o altă opțiune creștină și anume aceea că Iadul nu este etern - cel puțin nu atât de ”etern” cât este Raiul, iar această opțiune este teoretic posibilă și teologic validă.

În prealabil postat de osutafaraunu

Omiteți o altă opțiune creștină și anume aceea că Iadul nu este etern - cel puțin nu atât de ”etern” cât este Raiul, iar această opțiune este teoretic posibilă și teologic validă.

O optiune in care iadul nu este etern ci perpelirea va fi cu atat mai lunga cu cat oamenii au fost mai pacatosi? Iar satana se va chinui in flacari mai mult decat orice alta creatura?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de UNNOOM

O optiune in care iadul nu este etern ci perpelirea va fi cu atat mai lunga cu cat oamenii au fost mai pacatosi? Iar satana se va chinui in flacari mai mult decat orice alta creatura?

Pare cumva nelogic? Cel puțin din perspectiva justiției omenești...

[MihaiG]

În prealabil postat de osutafaraunu

Omiteți o altă opțiune creștină și anume aceea că Iadul nu este etern - cel puțin nu atât de ”etern” cât este Raiul, iar această opțiune este teoretic posibilă și teologic validă.

Nu, nu omit opţiunea anihilaţionismului. Mi se pare la fel de absurdă.

Ce-i drept, opţiunea lui "cei pe care tu îi iubeşti au nu mai există, au fost distruşi/anihilaţi de Dumnezeu" mi se pare mai puţin groaznică decât "cei pe care îi iubeşti suferă şi vor suferi veşnic în focul iadului".

Dar la fel de absurdă, şi la fel de incompatibilă cu ideea de fericire veşnică în Rai.

Iar din punct de vedere creştin, "mai puţin groaznic" nu ar trebui să fie un criteriu.

Ar trebui să vă gândiţi şi dumneavoasatră, prin prisma teologiei adventiste: Cum veţi putea fi fericit când cei pe care îi iubiţi acum vor fi fost anihilaţi de Dumnezeu ?

[osutafaraunu]

În prealabil postat de MihaiG

Nu, nu omit opţiunea anihilaţionismului. Mi se pare la fel de absurdă. Nemaivorbind de restul de teologumene cu care vine la pachet.

E absurdă chiar și când o rostește Hristos?

Ce scrie domnul MihaiG ma copleseste. Este atata durere in ce si cum scrie, incat ingenunchez mental in fata suferintei umanitatii, prin care vorbeste un frate al nostru. Un om ca dansul este un cautator adevarat. Este un om care isi ia viata si devenirea in serios. Cati suntem asa?
Cititi operele Sf. Theodor, episcop al Mopsuestiei (condamnat pe nedrept, datorita masinatiunilor coptilor si fostei prostituate, sotia lui Justinian) la latrociniumul, nedefinit ca atare, din 553 era curenta. Da, este sfintit, in Biserica Asiriana, numita "a Rasaritului". Si da, a avut dreptate. O organizatie care ia decizia monstruoasa de acondamna si persoana, si inca postum, si nu doar ideile, nu are dreptul sa dicteze adevaruri de credinta. Cum era cu monotelismul? Formaula "parutu-sa Sf. Spirit si noua..." a fost rostita si atunci. Faza cu Sinoadele Ecumenice mie unuia imi evoca un soi de omenire innebunitor de obedienta, care este alergata din un loc in altul al unui imens stadion, iar cei care o duc si o conduc, la un momenta dat pot fi inlocuiti de altii, ca re le zic "Ce! sunteti aici? sa fie belstemat cine v-a adus aici (aluzie la anateme, adica). Hai in partea cealalta a stadionului. Si cine mai vrea sa ajunga aici cade sub blestem". Si turma se supune, ca de, vrea sa se mantuiasca.
Sf. Theodor bar Mopsuestia a rezolvat perfect aceste nelinsisti, abuzuri si contradictii. Tocmai de aceea, prostia colectiva l-a pedespsit.
Concluzia e una: oricine si orice, in afara de Dumnezeu, Maica Domnului si Sf. Ioan Botezatorul poate gresi, uneori cumplit. Inclusiv Biserica, in etapa asa-numit "Luptatoare".