Pastorala Sfantului Sinod - Hristos a devenit o persoana omeneasca ???

[cristiboss56]

http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rea-88360.html

Indumnezeirea este scopul crearii omului. Omul a fost plasmuit pentru a se face partas firii dumnezeiesti. Indumnezeirea nu sufera descriere. Nici aceia care au gustat-o in viata lor pamanteasca nu au putut-o descrie. Acest fapt nu exclude, desigur, orice incercare de a se face referire la ea. Dar orice astfel de incercare se margineste la spatiul lumii create si nu poate patrunde in natura ei reala. Indumnezeirea, dupa cum observa Sfantul Grigorie Palama, "chiar si zisa, negraita ramane, avand nume - se spune de catre Parinti - doar pentru cei ce au avut parte de ea".

Premisele indumnezeirii omului stau in crearea lui "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu. Aceasta nu inseamna insa ca indumnezeirea se realizeaza prin puterile omului sau ca apare ca urmare a dezvoltarii lui morale sau spirituale. Dumnezeu este necreat, pe cand omul este creat, intre Dumnezeu si om exista o discontinuitate naturala.

Oricate ar dobandi omul, oricat s-ar desavarsi moral sau spiritual, nu se poate apropia de Dumnezeu si indumnezei. Iar daca lucrul acesta este general valabil pentru om, pentru ca are fire creata, cu atat mai mult este valabil pentru omul pacatos si cazut, care si-a denaturat firea.

Indumnezeirea nu este produsa de catre om, ci este oferita lui ca dar al lui Dumnezeu. Omul a vrut de la inceput sa se indumnezeiasca, dar a dat gres. Ceea ce nu a izbutit acesta - refuzandu-L pe Dumnezeu - a adus-o Dumnezeu, prin inomenirea Lui. Inomenirea lui Dumnezeu realizeaza indumnezeirea omului. Dumnezeu Cuvantul Si-a asumat firea omeneasca si a indumnezeit-o. Aceasta s-a facut prin impreuna-lucrarea Maicii Lui. Prin desavarsita ei daruire lui Dumnezeu "cea a tuturor oamenilor tarana, in trup lui Dumnezeu iarasi s-a zidit".

Trupul lui Hristos este radacina cea noua, care aduce vlastarelor ei viata vesnica si nestricaciunea. De la Hristos, care are plinatatea harului dumnezeiesc, se da oamenilor harul indumnezeitor. Si pentru ca Hristos Si-a luat trupul din Preasfanta Lui maica, ea a devenit simbol al Bisericii si maica a credinciosilor. Astfel oamenii sunt legati de Dumnezeu si intreolalta ca frati ai lui Hristos si copii ai Maicii Lui.
Prin Hristos omul nu se reintoarce, simplu, la starea in care se afla inainte de caderea lui, ci este dus mult mai sus. Aceasta noua stare este aratata prin inaltarea lui Hristos. Inaltarea, ca de altminteri intreaga viata a lui Hristos, nu este o chestiune a Sa personala, ci aratare a slavei omului celui nou. Inaltarea lui Hristos a slobozit firea omeneasca de necesitatea lumeasca si a ridicat-o la fericirea imparatiei lui Dumnezeu.

Astfel a devenit "Parintele veacului ce va sa vina". Hristos, ca si "chip al Dumnezeului Celui nevazut", deschide omului celui zidit "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu calea indumnezeirii, care este si calea adevaratei libertati. Iar acest dar al lui Hristos este adus omului prin icoana Lui cea dupa fire: Duhul Sfant, Duhul libertatii. Intrucat fiecare om este faptura "dupa chipul si dupa asemanarea" lui Dumnezeu, are inlauntrul lui dorinta indumnezeirii, care adesea se manifesta in formele cele mai paradoxale si contradictorii. Dorinta aceasta este in cele din urma dorire de Hristos, catre Care omul isi are dintru inceput raportarea sa.

Omul este chemat sa impreuna-lucreze cu harul lui Dumnezeu, pentru a fi dus la indumnezeire. Fara aceasta conditie indumnezeirea nu este cu putinta. Iar aici este scoasa in evidenta marea raspundere a crestinului. Daca pentru omul care nu are legatura cu Hristos pricina pacatului a fost si este pofta propriei deificari, pentru crestin pricina pacatului a fost si este neglijarea sau nelucrarea harului dat de Dumnezeu, care indumnezeieste omul. Iar daca pacatului omului care a trait inainte de sau departe de Hristos i se poate gasi o oarecare justificare considerandu-se valoarea tintei urmarite, pacatul crestinului isi ia intreaga lui gravitate si intregul lui tragism de la inaltimea si maretia darului trecut cu vederea.

Indumnezeirea omului vine ca rod al asemanarii lui cu Hristos. Fara imitarea vietii lui Hristos nu este cu putinta desavarsirea si indumnezeirea omului. In traditia patristica se disting de obicei trei stadii ale desavarsirii duhovnicesti: a) curatirea, b) luminarea si c) indumnezeirea. In primul stadiu omul se curateste de patimi, pe cand in cel de al doilea este luminat si cunoaste ratiunile celor ce sunt, care la randul lor duc la Dumnezeu-Cuvantul. In fine, in cel de al treilea stadiu se infaptuieste unirea cea dupa har a omului cu Dumnezeu si asemanarea lui cu El, indumnezeirea. Distingerea acestor trei stadii ale desavarsirii spirituale nu trebuie perceputa mecanic, ci tipologic. De altfel nici unul dintr-aceste trei stadii nu este rupt de celelalte doua, ci este organic legat de ele, si fiecare stadiu ce urmeaza il presupune pe cel precedent.

Totodata trebuie amintite si cele trei stadii sau perioade ale vietii spirituale, pe care le deosebeste staretul Sofronie: a) perioada chemarii, care de obicei este scurta si bogata in trairi duhovnicesti, b) perioada retragerii harului sau a parasirii dumnezeiesti, care este extinsa si potrivita incercarii credinciosiei omului fata de Dumnezeu si c) perioada reintoar*cerii harului, care este mai bogata in trairi duhovnicesti decat prima si statornica. Distinctia aceasta prezinta extrem de limpede unitatea celor trei stadii ale desavarsirii duhovnicesti si caracterul tipologic al distingerii lor.

[cristiboss56]

Indumnezeirea
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...rea-88360.html

Desavarsirea in sfintenie nu se face dintr-o clipa in alta, ci printr-o intensa si indelunga stradanie. Cu toate acestea, este totdeauna posibil ca prin harul lui Dumnezeu cineva sa se afle intr-o stare duhovniceasca la care altii ajung dupa multe si indelungi eforturi. Ceea ce are insemnatate deosebita pentru credincios este insa faptul ca neincetat sa se pocaiasca si sa se smereasca. Fara smerenie adevarata nu este cu putinta indumnezeirea. In vreme ce prin mandrie omul este dus in iad, prin smerenie este ridicat la Dumnezeu. Dar, tinandu-si mintea voluntar in iad si nadajduind in Dumnezeu, ramane in smerenie si primeste ca dar de la Dumnezeu indumnezeirea cea fara inceput si necircumscrisa.
Indumnezeirea nu este un fapt individual, ci eclesiologic sau bisericesc. Este rodul desavarsirii credinciosilor ca membri ai Bisericii. In sanul Bisericii credinciosul este chemat sa devina dupa har ceea ce este Dumnezeu dupa fire. Desavarsirea aceasta se face prin iubire, care il face pe om persoana adevarata si reface unitatea firii sale si comuniunea lui cu Dumnezeu.

Indumnezeirea are caracter eshatologic. Se arata in plinatatea ei cand omul trece "de la harul cel prin credinta la harul cel prin vedere", cand il si vede pe Dumnezeu "fata catre fata". Dar deja din perioada "harului celui prin credinta" sunt date experiente anticipate ale "harului celui prin vedere". Experientele acestea au caracter personal, adica mistic. Asemenea experiente traiesc credinciosii cei indumnezeiti si uneori le pomenesc in scrierile lor.

Harul lui Dumnezeu il preface pe credincios. Intreg omul, ca existenta psihosomatica unitara, se uneste cu Dumnezeu si se face prieten al Lui. Dupa cum fierul inrosit devine foc, fara a inceta sa fie fier, asa si omul care se impartaseste de lumina dumnezeiasca devine lumina, fara a inceta sa fie om. In firea omeneasca cea creata Se salasluieste si lucreaza Dumnezeu Cel necreat. in felul acesta, asa cum noteaza Sfantul Grigorie Palama, "in Pavel traieste si vorbeste Hristos, desi Pavel este cel ce se afla traind si vorbind; astfel Petru omoara si inviaza, desi doar Dumnezeu este Cel ce se afla omorand si inviind". De aceea cel indumnezeit nu se lauda cu virtutile si realizarile lui. Orice fapta buna si orice virtute sunt in ultima analiza rodul harului lui Dumnezeu, care exista si lucreaza inlauntrul lui. Omul indumnezeit devine lumina a lumii. Primeste lumina lui Dumnezeu si o da mai departe. Nu lumineaza de la sine insusi, ci cu lumina Aceluia. Nu este izvor al luminii, ci primitor si transmitator al ei. Din singurul izvor al luminii isi primeste stralucirea fiecare, dupa propria masura. Si, desi este creat, devine necreat dupa har. Astfel omul patrunde in odihna cea vesnica, unde traieste desavarsirea cea nesfarsita.

Georgios Mantzaridis

[bogdan81]

Stati asa, cum adica firea omului este "sa fie si in veci sa fie" ? Ce vrea sa spuna fraza asta? Ca omul ar fi nemuritor prin firea sa? Explica putin te rog.

[bogdan81]

Si unde spune sf Maxim asta ?

[Capy]

În prealabil postat de bogdan81

Ce vrea sa spuna fraza asta? Ca omul ar fi nemuritor prin firea sa? Explica putin te rog.

Deja am intrat pe o un cu totul alt subiect. Deschideţi vă rog un topic separat şi discutaţi acolo!

Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă
"Trebuie să lămuresc faptul că sufletul este zidirea lui Dumnezeu. Toate cele zidite de Dumnezeu au un început şi un sfârşit. Totuşi Dumnezeu a dorit să zidească şi să facă sufletul nemuritor. Astfel că sufletul, muritor din fire, este nemuritor prin har. Este nemuritor pentru că aşa doreşte Dumnezeu. Prin urmare, nu putem privi sufletul independent de Dumnezeu. Tocmai această afirmaţie arată deosebirea faţă de vechile idei filozofice despre suflet, însă şi faţă de poziţiile psihologice moderne."

"Dumnezeu a creat sufletul. Sufletul nu este o părticică de dumnezeire, nici suflarea lui Dumnezeu, cum spun unii. Dar, aşa cum spune Sfântul Ioan Gură de Aur, pentru că însuflarea lui Dumnezeu este lucrarea Duhului Sfânt, înseamnă că lucrarea Duhului Sfânt a creat sufletul, fără ca ea însăşi să se facă suflet. Este important de spus acest lucru, deoarece astfel ne dăm seama că nu putem cerceta sufletul în chip autonom, ci în legătură cu Dumnezeu." (Vlădica Hierotheos Vlachos - Boala şi tămăduirea sufletului în tradiţia ortodoxă)

[bogdan81]

Asa mai vii de acasa. Acum e corect. Dar ma indoiesc ca fraza aia e din sf Maxim. Poate din sf Vlachos.

[bogdan81]

Este interesant ce spune Vlachos fiindca coincide cu ce spune C S Lewis. Nu numai ca nu putem cerceta sufletul in mod autonom, separat de Dumnezeu, dar omul insusi nu are valoare vesnica fiindca are un suflet nemuritor. In afara relatiei cu Dumnezeu valoarea sufletului este zero. Numai iubirea lui Dumnezeu da valoare nesfarsita omului. Cealalta conceptie, care este caracteristica ganditorilor si artistilor renasterii si care il reprezinta pe om ca avand o valoare in sine insusi sau fiindca are un suflet nemuritor prin natura sa, NU este o conceptie crestina, spune Lewis. Iar eu sunt total de acord cu el.

[delia31]

M-am razgandit de cateva ori pana acum, daca sa mai postez ceva pe acest topic sau nu. Si in general pe forum.
Cel mai dificil mi se pare sa incerci un dialog mai ales pe acest gen de teme cu unii care au doar certitudini, care au epuizat tot fara rest si fara rost de alte nuantari, care tin cu acrivie la o singura formulare ce le exclude aprioric pe toate celelalte neidentice ca forma.
Mai ales in acest domeniu al inefabilului, al tainelor de necuprins, al apofaticului, al celor ce nu tin de lumea aceasta, a te bloca in definitii, a sti pe dinafara formulari dogmatice, fara a le fi experiat pe dinlauntru ca realitati ale relatiei, a nu-ti pune vreodata problema daca realitatate ontologica, metafizica, tainica, propusa spre discutie poate fi inghesuita, incapsulata lingvistic in biete cuvinte ale limbii noastre imperfecte, a nu distinge intre straturile de suprafata ale cuvintelor si meta-straturile din adancime, a tine taina prizoniera si a o "pironi in text" (citat marca Ioan Cezar), iata cateva motive care imi dau de gandit de fiecare data cand scriu cate ceva pe aici.

Daca are cineva de facut vreo lucrare pe tema Bariere in comunicare, topicul asta ii poate oferi multa materie prima. Asta, dar si alt gen de lucrare as face pornind de la experienta discutiilor pe acest forum, si in special acest topic: O abordare a terminologiei - Pendularea intre lingvistica si apofatic sau despre cei ce cred ca taina persoanei e totuna cu conceptul de persoana. Despre incremenire in litera si ratare in duh.

Pana una, alta incerc sa revin cu ceva nuantari la ceea ce a (ne)inteles Catalin.