Înmormântarea creează un climat de doliu terapeutic2 - Lindemann spune că „înmormântarea este necesară pentru crearea ocaziei care va îngădui prelucrarea durerii”. „Celui îndurerat trebuie să i se dea posibilitatea să înfrunte şi să destrame doliul, ca să poată ieşi din acesta sănătos din punct de vedere sentimental”.3
Inmormântarea înlesneşte „prelucrarea durerii”, care începe prin înfruntarea şi acceptarea morţii. Acceptarea morţii nu trebuie să fie doar intelectuală, ci şi sentimentală. De multe ori, ceea ce pare ca acceptare este ceva înşelător, şi acceptarea intelectuală exclusivă poate produce o mare pagubă.4
Infruntarea morţii este o funcţiune fundamentală a înmormântării. Despărţirea necesită o dovadă palpabilă, pentru a fi evitată orice tentativă de negare. De aceea este indispensabilă prezenţa mortului la înmormântare.5
Pregătirea înmormântării îl ajută pe cel îndurerat să accepte evenimentul morţii şi prelucrarea durerii.6
Dar cea mai puternică confirmare a morţii este coborârea mortului în mormânt şi aruncarea pământului deasupra acestuia (această impresie n-ar trebui micşorată prin aruncarea florilor, în loc de pământ!).7 Ingroparea mortului, la care cel îndurerat participă aruncând cu lopata pământ deasupra acestuia, uşurează durerea despărţirii şi pentru el, şi pentru comunitatea îndoliată, pentru că cel îndurerat face în acest fel o lucrare care exprimă iubirea şi interesul lui pentru mort.
Ce lucrare poate fi mai iubitoare şi mai importantă decât cea care se referă la „odihna” mortului, aşa cum părinţii îi pun pe copiii lor seara în pat, ca să doarmă?8
Inmormântarea îl ajută pe cel îndurerat să se desprindă mai lesne de cel mort şi, astfel, împiedică deplasarea dependenţei lui sentimentale de la cei vii la cei morţi.9
Rânduiala înmormântării simbolizează metoda şi indiciul desprinderii progresive de mort a celui îndurerat. Succesiunea acţiunilor, precum aşezarea trupului în coşciug, despărţirea, închiderea coşciugului şi coborârea în mormânt reprezintă paşi care arată drumul despărţirii, care trebuie parcurs nu brusc, ci progresiv.10 De aceea, motive terapeutice, mai mult decât teologice, vin în sprijinul înmormântării şi al îngropării, în locul incinerării. Aceasta se întâmplă în special în relaţie cu importanţa pe care o au certitudinea realităţii morţii, care se întâmplă progresiv, şi perceperea realităţii mormântului ca un loc de comuniune şi odihnă.11
Când o persoană îşi exprimă dorinţa să fie arsă după moarte, îşi exprimă probabil inconştient sentimentul că nu există nimeni care să-l plângă, mânia faţă de oamenii care se găsesc lângă el, lipsindu-i de un mijloc terapeutic important pentru doliul lor.
Inmormântarea înlesneşte exprimarea sentimentelor celui îndurerat, care slujeşte multe scopuri. Exprimarea sentimentelor acumulate este o stare purificatoare sănătoasă, care eliberează, pentru ca să devină edificatoare utilizarea energiei folosite pentru negarea sau evitarea acestor sentimente. Este sigur că sentimentele care se creează în doliu pot fi refulate şi oprite să se exprime pentru mult timp. Insă, pentru ca pierderea să fie acceptată în mod real, aceste sentimente trebuie să vină la suprafaţă şi să fie înfruntate.12 Inmormântarea, prin acceptarea publică a dreptului celui îndurerat de a-şi exprima în chip autentic sentimentele, poate să creeze un climat în care cel îndurerat să se simtă liber, în final, să-şi exprime şi să-şi accepte propriile sentimente.13 Orice lucrare, fie din partea serviciilor funebre, fie din partea preoţilor sau a altcuiva, care ar împiedica crearea acestui climat ar fi vătămătoare din punct de vedere psihologic şi potrivnică duhului real al înmormântării creştineşti.14
Tendinţa crescândă de prescurtare a înmormântării sub forma „înmormântării simple” exprimă dispoziţia refuzării morţii şi a sentimentelor pe care aceasta le creează.15 Inmormântarea în sine este doar o parte a întregii proceduri psihologice a doliului. De altfel, datorită caracterului ei public, este o parte foarte importantă. Inmormântarea reprezintă răspunsul comunităţii sau al Bisericii la experienţele sentimentale ale celui îndurerat. Astfel, ea nu poate fi considerată independentă sau potrivnică procesului psihologic al acceptării.16 Când înmormântarea se încheie, „prelucrarea durerii” se extinde, pentru că cel îndurerat devine acum epicentrul interesului comunităţii.
La întoarcerea lui de la mormânt, cel îndurerat găseşte o masă cu mâncăruri ca mângâiere, care-l aşteaptă. Prelucrarea durerii începe prin prima exprimare a sentimentelor, provocată de obicei la început de povestirea evenimentelor care au condus la moarte şi, în continuare, de relatarea diferitelor întâmplări din viaţa mortului.17
Dimensiunea, teologica
Tanatologii contemporani şi cei care nu au nici o legătură cu teologia se referă foarte frecvent la dimensiunea teologică a înmormântării. Lindemann relatează următoarele despre ştirea cvasicunoscută legată de victimele de la Coconut Grove Night Club: „Firile religioase au sărit întotdeauna primele în ajutorul celor îndureraţi. Ele au mângâiat, oferind sprijinul învăţăturii, al dogmei, au venit în întâmpinarea dorinţei celui bolnav de a-şi continua legătura reciprocă cu mortul, dezvoltând rânduieli care păstrează relaţia bolnavului cu ceilalţi, contracarând sentimentele maladive de vinovăţie ale bolnavului prin puterea harului dumnezeiesc şi făgăduind un prilej de împăcare cu mortul, printr-o unire viitoare cu acesta.”18
Oamenii aceştia spun că înmormântarea este o dovadă a iubirii lui Dumnezeu şi sprijină19, cultivă încrederea şi interesul faţă de iubirea lui Dumnezeu atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi, exact în momentul în care cel îndurerat simte pierderea, frica, vinovăţia şi confuzia.
Inmormântarea exprimă credinţa creştină în viaţa de după moarte, iubirea lui Dumnezeu care sprijină suferinţa şi puterea pe care El o dăruieşte pentru înfruntarea şi acceptarea oricărei realităţi.20 Inmormântarea dă prilejul pentru o explicare a suferinţei pe care o aduce pierderea, dă un sens acestei dureri, chiar dacă viitorul nu poate scăpa de elementul tainei, deoarece se manifestă credinţa că viitorul, ca şi prezentul, se găseşte în mâinile lui Dumnezeu, în puterea şi-n iubirea Lui.21
PR. FILOTEU FAROS
Fragment din cartea "MOARTEA ŞI DOLIUL", Editura Sophia
Cumpara cartea "MOARTEA ŞI DOLIUL"
Note:
1 Ibidem, p. 74.
2 Ibidem, p. 64.
3 Preluat de la Edgar Jackson în For the Living, Channel Press, Des Moines, 1964,
4 Roy şi Jane Nichols, „Funerals: A Time for Grief and Growth”, în Death the Final, ed. Elizabeth Kubler-Ross, op. cit., pp. 90-91.
5 Yorick Spiegel, op. cit., p. 122.
6 Audrey Gordon, „The Jewish View...” în Death the Final...-, ed. Elizabeth Kubler Ross, op. cit., p. 46.
7 Yorick Spicgcl, op. cit., p. 122.
8 Audrey Gordon, „The Jcwish View of Death: Guidelines for Mourning” în Death the Final.ed. Elizabcth Kubler-Ross, op. cit., p. 49.
9 Yorick Spicgcl, op. cit., p. 188.
10 Ibidern, p. 126.
11 lbidem, p. 117.
12 Paul E. Irion, The Funeral: Vestige..., p. 102.
13 Ibidem, p. 104.
14 Paul E. Irion, The Funeral and the Morners, pp. 82-83.
15 Yorick Spiegel, op. cit., pp. 118-119.
16 Paul E. Irion, The Funeral and the Morners, p. 83.
17 Audrey Gordon, „The Jewish View of Death...”, în Death the Final...-, ed. Elizabeth Kubler-Ross, op. cit., p. 49.
18 Erich Lindemann, op. cit., p. 16.
19 Yorick Spiegcl, op. cit., p. 130.
20 Paul E. Irion, The buturul, Vestige..., p. 107.
21 Ibidetn, p. 108.
-
Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
Publicat in : Dogma -
Cu moartea pe moarte calcand
Publicat in : Religie -
Moartea mea intre Dumnezeu si mine
Publicat in : Editoriale -
Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
Publicat in : Patimile lui Hristos -
Rugaciune la moartea unuia din soti
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.