Interviu cu acad. Eugen Simion, presedintele Academiei Romane

Domnule presedinte, cu cateva zile in urma, impreuna cu acad. Marius Sala, Mihai Cimpoi, membru de onoare al Academiei Romane si Razvan Voncu, directorul cotidianului Cronica Romana, ati fost in vizita la romanii din Valea Timocului. Cu ce prilej?

Da, am profitat de invitatia facuta de Sarba Ignatovic, presedintele Uniunii Scriitorilor din Serbia, si Adam Puslojic, secretarul cu probleme internationale, de a participa la intalnirea de la Belgrad (intalnirea scriitorilor de pretutindeni), am profitat, zic, de aceasta invitatie pentru a vizita, in prealabil, cateva localitati din Valea Timocului, spatiu locuit, cum se stie, de vlahi. Vlahii si, evident, sarbii. Se inteleg bine intre ei, au - de multe ori - familii mixte, isi imprumuta cantecele, lucreaza impreuna (indeosebi tinerii) in tarile occidentale si, dupa ce strang bani, isi construiesc case frumoase in satele lor. Am vizitat un asemenea sat, Kobijnita, de langa Negótin, orasul principal din zona de langa Dunare. Un mic orasel de vile opulente (faloase), cu gradini bine aranjate... Am avut impresia ca ma aflu nu pe valea Timocului, ci undeva, in Bavaria. Aici s-a nascut poetul Adam Puslojic, prietenul lui Sorescu si Nichita Stanescu, membru de onoare al Academiei Romane. Casa lui este mai modesta, el a facut poeme, n-a facut bani. Fratele sau, Alimpiu (Olimpiu) a lucrat 30 de ani in Elvetia si isi ridica acum o fabrica pentru obiecte de inox. Are o casa superba, casa de boier sud-dunarean. Ne-a oferit un mic dejun delicios, cu placinta de branza si alte produse ale bucatariei traditionale. N-am mancat de multe ori in viata mea o paine atat de fina si de gustoasa. Adam, cum ziceam, este sarac si agitat. N-are stare. Umbla de colo, colo si, cand prinde trei-patru prieteni (ii are, totdeauna, in preajma lui!), le citeste ultimele zece poeme scrise cu o noapte, doua inainte. Casa lui s-a transformat intr-un muzeu: pictura naiva, tablouri de Tirculea (un maestru venerat, vlah si el), desene de Nichita Stanescu si Sorescu obiecte de arta traditionala. Are si o gradina care coboara spre raul Timoc. Inainte sa parasim acest colt romano-sarbesc, Adam ne-a citit, bineinteles, cinci poeme in romaneste. Despre ce era vorba? De el, poetul fara stare, de existenta s.a. Si inca o data, de starea fara de stare a poeziei care, aici, in sudul Dunarii, nu oboseste niciodata. Are dreptate Nichita Stanescu, nu trebuie sa te culci niciodata pe o inima de sarb. Si nici pe o inima vlaho-sarba: nu vei putea sa te odihnesti niciodata, nu vei avea mult timp tihna contemplatiei...

Ce v-a impresionat in chip deosebit?

M-a impresionat cimitirul din Kobijnita: n-am vazut in viata mea un cimitir intins, de-a lungul soselei, pe o distanta de aprox. un km. E ceva fantastic, ca intr-un film de Kusturica. Placi mari dreptunghiulare, de marmura neagra, cu portretele defunctilor incrustate in marmura. Portretele sunt ample, se vad de departe, si in jurul lui sunt arborate mari buchete de flori artificiale... Peisaj oniric, repet.

Dar ca presedinte al Academiei Romane?

De ce a mers Academia Romana in Timoc? Ca sa-i descopere pe timoceni care, se stie, sunt in buna parte vlahi, adica romani. Numarul lor variaza. Unii zic ca sunt 500.000, altii 300.000. Fapt important este ca sunt acolo, au o cultura traditionala, vorbesc romana in dialect oltenesc sau banatean. Istoria lor este complicata. Istoricii spun ca o parte dintre ei (stratul cel mai profund) sunt acolo de pe vremea Daciei aureliene. Au rezistat atata timp procesului de slavizare, turcizare... Sunt crestini ortodocsi, vorbesc o limba romana veche, cu multe sarbisme (proces firesc), isi pastreaza traditiile (la nunta, inmormantare, botez), cantecele (unele splendide). Informatiile, cate le avem, sunt oarecum derutante si defel incurajatoare. Care este, in fapt, situatia acestor romani?

N-as putea sa va spun exact care este situatia lor. Nu poti afla in cateva zile. Am stat de vorba cu reprezentantii a patru comunitati de romani (vlahi), grupate in "Forumul pentru Cultura Rumanilor". Sediul Forumului este la Bor. Domnul Dragomir Draghici, presedintele Forumului, si colegii sai ne-au prezentat doleantele lor. Mi s-au parut rezonabile. Sunt cetateni fideli ai statului sarb. Vor doar scoli in limba materna, biserici in care sa se slujeasca in limba romana, acces la mijloacele de comunicare...

Am vorbit, la Zajecar (un orasel splendid), cu primarul si cu episcopul Justin, un teolog invatat, tanar si, mi s-a parut, om de dialog. Am discutat cu el despre aceste doleante (indeosebi cele de ordin religios). Nu le-a respins. Exista o comisie mixta romano-sarba (daca am inteles bine, partea romaneasca este condusa de Mitropolitul Teofan) si ea va discuta, la prima reuniune, aceste chestiuni. Academia Romana nu poate si nici nu doreste sa se amestece in aceste chestiuni delicate. Ea a vrut doar sa dea un semnal: semnalul ca intrarea noastra in Europa (a romanilor si a sarbilor) presupune, intre altele, respectarea drepturilor minoritatilor de a avea scoala si de a se putea ruga in limba lor. Celelalte, drepturile sociale, politice, trebuie sa le discute oamenii politici.

Vlahii au un statut diferit de celelalte minoritati? Si oamenii, pe ei indeosebi, cum i-ati gasit?

Situatia vlahilor este situatia minoritatilor din Balcani. Peste oamenii acestia au trecut toate urgiile istoriei, toate imperiile, toate ideologiile, razboaiele, discordiile... Vlahii nu sunt xenofobi. V-am spus, ei se inteleg bine cu sarbii. Culturile lor s-au amestecat, au rodit. Am petrecut o seara, la Negótin, o seara minunata, oferita la restaurantul "Verdi" de domnul Tuicanovic (vlah si el). O bucatarie mixta, vlaho-sarba. Delicioasa, bogata. Apoi au aparut cantaretii. Intai, un trompetist de marca, profesor la Academia de Muzica, domnul Mile Paunovic (banuiti ca e vorba de Paun!), apoi domnul Firulovic, pictor si baladist, in fine, domnul Stretenovic, un cantaret profesionist, solid ca un halterofil, cu o voce profunda, cunoscut in tara lui. Este sarb. Ceilalti doi, Mile Paunovic si Firulovic sunt vlahi. Au cantat impreuna cantece valahe si sarbe. Cantau cu o bucurie extraordinara, pentru bucuria lor si a noastra, a spectatorilor... Rar mi-a fost sa vad atata pasiune si, inca o data, o bucurie a cantecului atat de frumoasa, contagioasa. O seara, repet, de neuitat. Am avut impresia ca istoria nu i-a infrant pe oamenii acestia.

Frumoasa si emblematica expresie. Sa continuam vizita...

Am vizitat, apoi, atelierul pictorului Firu (Firulovic) din Negótin, in compania primarului, o doamna profesoara foarte decorativa. Domnul Firu este un pictor foarte talentat, elev al maestrului Tirculea. Cultiva, ca si profesorul sau, motivele culturii populare (de pilda, mastile), in nota unui fantastic greu de definit, cu elemente de magie traditionala, stilizate cu finete. Mi-a daruit, la urma, un tablou cu doi sori suprarealisti.

Ramane deschisa o intrebare: Ce se poate face pentru pastrarea identitatii etnice a vlahilor?

Am discutat acest aspect cu mai multi intelectuali sarbi si, momentul cel mai important, cu Patriarhul Bisericii Ortodoxe Sarbe, Prea Fericitul parinte Pavle. Ne-a primit si impreuna cu noi au venit si scriitorii sarbi Srba Ignatovic, Radomir Andric si Adam Puslojic. O intalnire importanta. Au fost de fata, in afara Patriarhului Pavle, episcopii Justin si Irineu. Am transmis Patriarhului sarb un mesaj din partea Patriarhului Teoctist si, apoi, am prezentat punctul de vedere al Academiei Romane in privinta dorintei vlahilor de a putea avea slujba religioasa in limba lor. O problema, evident, a bisericii. Dar si o problema care angajeaza prietenia noastra traditionala si pe intelectualii romani si sarbi care apara, nu ma indoiesc, valorile umanismului european. Sarbii au o mare cultura, cultura lor este arma lor de aparare. Trebuie sa folosim aceste instrumente pentru a rezolva problemele societatilor noastre. Patriarhul Pavel mi-a facut o impresie extraordinara. Trecut de 90 de ani, slab ca un calugar atonit, vorba lui este moale si dulce, iar fata lui radiaza lumina. Mi s-a parut ca a inteles exact mesajul pe care i l-am comunicat.

In aceste conditii, ce poate face Academia Romana?

Academia Romana poate face mult. Nu poate face insa esentialul in aceasta chestiune. Esentialul il poate face si trebuie sa-l faca Guvernul Romaniei in dialog cu Guvernul Serbiei. Academia Romana va propune in curand (chiar la sfarsitul acestei luni) un protocol de colaborare cu Academia de Stiinte a Serbiei, privind un program comun de studiere a graiului si a culturii vlahe din Valea Timocului. Deja cercetatorii din Institutul "Puscariu" (Cluj) au mers si vor merge in continuare pe teren pentru a studia aceasta cultura milenara din sudul Dunarii. Ea apartine, in fond, patrimoniului cultural european. Trebuie s-o cunoastem si trebuie sa ne bucuram toti de ea...

Texte redactate de Elena Solunca Moise; Foto: Alina BALAN; Coordonator: Brindusa Armanca

Sursa: Ziua