Preotul Ciprian Apetrei

Preotul Ciprian Apetrei



Experienta unica in Ortodoxia, dar si in audiovizualul romanesc,
7 ani de Trinitas


        Chiar in ziua de 7 aprilie, cand Radio Trinitas a inceput sa emita de pe Varful Costila pentru tot Sudul Romaniei (pe 95,4 FM), ne-a vizitat la redactie directorul acestei institutii de presa, parte dintr-un adevarat trust media. Parintele Ciprian Apetrei este cel care, din octombrie 2002, a fost randuit la conducerea celui mai important post de radio ortodox din Romania. Cresterea spectaculoasa a acoperirii postului, calitatea programelor, proiectele de perspectiva, audientele, dar mai ales faptul ca TRINITAS-ul a implinit acum 7 ani, ne-a indreptatit sa solicitam un interviu celui mai dinamic director al sau.

 

- De ce TRINITAS?

 

- Este numele pe care IPS Daniel, la scurt timp dupa Revolutie, l-a dat Editurii Mitropoliei (care se revendica, in timp, de 400 de ani, de la Cazania lui Varlaam). Se numeste TRINITAS pentru ca s-a dorit sa fie inchinata Sfintei Treimi. Si iata, Institutul Misionar TRINITAS are 3 componente: Editura, Tipografie si Radio. Acesta, din 17 aprilie 1998, de la ora 19, emite. Era chiar Vinerea Patimilor... Asa a fost debutul primului post de radio ortodox, in afara Greciei.


- Ati inceput cu un Prohod, iar acum ati ajuns in pragul Invierii...


- Evident, ati vazut Dvs. Cruce fara Inviere? Studiourile din Iasi s-au facut intr-o luna, s-a muncit enorm. Erau 70 de oameni care lucrau la inceput... In acest moment avem 30 de angajati, plus colaboratorii, plus corespondentii teritoriali.


- Pe ce criterii profesionale selectati personalul?


- La inceputuri, nu au existat niste criterii strict profesionale. In acei ani eram student, am urmat niste cursuri de pregatire, dar de fapt am invatat totul la locul de munca. Acum avem oameni care au terminat jurnalistica, dar care stiu foarte bine ce inseamna, bunaoara, structura eclesiala. Am avut si noi ziaristi care treceau pe cutare „in nefiinta”... Acum insa avem multi editori de stiri, si prezentatori totodata, care se ridica la cel mai inalt nivel, national zic eu. Iar cei care fac emisiunile strict religioase sunt teologi, preoti. Un om de radio se formeaza greu, cam in 20 de ani, cred.


- Cam mult...


- Da, dar noi facem si pionierat. Nu exista, la inceputuri, o reteta sau o structura clara. Era experienta occidentala, pe de o parte, si Grecia, pe de alta parte, dar unde se bazau foarte mult pe voluntariat. La noi, in Romania, existau 2 tipuri de radio: cel clasic - Radio Romania si radiourile comerciale. Am aparut insa noi...


- A treia cale...


- ...Da, care aveam de ales: ori cadeam in neoprotestantism (adica muzica religioasa si cateva texte pe zi), ori combinam aceste lucruri. Mai exact: religie, cultura, atitudini sociale. Dupa ce ne-am eliberat de formula radioului clasicist, cu grila copiata dupa Radio Iasi, am intrat pe cont propriu ca grila si concept. Aveam de facut o reforma foarte clara, dar asa am ajuns la o grila combinata: clasic si comercial. Informatia religioasa este inserata pe parcursul unei grile de 24 h. Dar, totusi, avem 5 ore de slujbe pe zi!


- Ce primeaza in componenta programelor: stirile, magazinele, dezbaterile, muzica?


- Toate sunt intr-o proportie armonioasa. 5 ore de slujba, 13 buletine de stiri plus 7 stiri pe scurt...


- Ce fel de stiri? Nationale?


- Totdeauna incepem cu stiri religioase, daca avem. Apoi sunt stirile nationale, internationale, regionale, locale.


- Ca niste cercuri concentrice!


- Exact. Buletinele dureaza cam 6 minute. Apoi, in structura grilei sunt emisiunile tip magazin, adica: informatii si muzica de buna calitate. Intre acestea sunt inserate spatiile de dezbatere. Apoi este spatiul de muzica religioasa, seara, dar si clasica.


- Cine este publicul ascultator al Radio TRINITAS?


- Sondajele spun ca are intre 35 si 50 de ani; varsta a doua, mai precis. Iar ca audienta, suntem al patrulea post din Iasi. Cu cei tineri e mai greu, din cauzaradiourilor comerciale care isi fac bine treaba. Oricum, publicul nostru ar putea sa aduca reclama multa, caci are forta financiara. Dar nu am urmarit acest lucru. Emisiunile de zi sunt mai dinamice, cele de seara sunt mai meditative, mai religioase. Avem chiar doua formate ale zilei. Ne-am intrebat daca noi, ca preoti, ascultam toata ziua muzica religioasa? Evident ca nu. Atunci nici publicului nu-i poti da la nesfarsit aceste lucruri. Structura emisiunilor apartine IPS Daniel.


- Libertate aveti?


- Da, propunem proiectul, care apoi se discuta. IPS Daniel este foarte deschis, si se implica direct.


- Face Mitropolitul gazetarie cot la cot cu echipa?


- Desigur! Asculta radioul si tot timpul aduce observatii utile. Dar avem libertatea absoluta de a ne misca in spatiul nostru bine ales.


- Cata lume asculta Radio TRINITAS, conform sondajelor?


- In Iasi, cateva zeci de mii, iar la nivelul Moldovei cred ca depasim 150-200.000 de ascultatori. Ne asculta si dincolo de granita, pana la Cernauti, prin radio Putna. Iar publicul este variat. Dupa ce vom realiza un sondaj adevarat, vom sti mai multe.


- Cu ce bani rezista acest post de radio?


- Sincer, ne descurcam la cota de avarie. Banii vin de la Mitropolia Moldovei si Bucovinei.


- Aveti si fonduri din publicitate?


- Nesemnificative: 2%. E drept, suntem si foarte pretentiosi in aceasta privinta. Oferte am avut destule, dar nu putem pune girul Bisericii pe orice produs pe care il promovezi pe undele radio.


- Critici aveti?


- Unii, mai conservatori, asteapta numai muzica ortodoxa, dar nimeni nu stie ca eu am doar 200 de CD-uri de muzica religioasa, caci ele costa. Muzica clasica, spre exemplu, am primit-o de la o familie din Elvetia. Exemplul cel mai bun este experienta cu romanii din diaspora. Noi suntem ascultati pe internet pana in Canada si SUA. Le-am cerut celor din Occident sa ne dea un minim ajutor, pentru ca in mesajele lor electronice se plangeau ca nu se receptioneaza bine postul. Trebuiau sa dea fiecare nici macar un dolar, pentru a strange cei 600 de EURO, cat costa nu productia, ci numai servicul de internet. Nu au dat absolut nimic, dar nici e-mail-uri nu au mai trimis.


- Care este perspectiva Radioului pe care il conduceti?


- Perspectiva? Judecati singur: anul trecut, in 7 aprilie, se asculta numai in Iasi. De atunci a inceput sa emita si in Vaslui, chiar in Vinerea Patimilor. La sfarsitul lunii mai, au urmat Moinesti si Bacau, in iunie Onesti, apoi la Piatra Neamt, Toplita si Putna; iar in dimineata de 2 iulie emitea si la Suceava! Astfel, cat mai multi din plaiesii lui Stefan cel Mare si Sfant au putut sa asculte slujba. In numai 3 luni! In octombrie am obtinut de la CNA noi frecvente de mare putere, dar am fost si premiati de aceasta institutie mai inainte, pe 2003, ca fiind cel mai bun post de radio local. Atunci, in octombrie, am obtinut frecventa de la Ploiesti, de fapt, de la Costila, situata la 2400 m, in masivul Bucegi.


- In kilometri, pana unde bate aceasta frecventa?


- Pana in Nordul Greciei! Seara, unii parinti de-ai nostri de la Athos au prins postul. Dar in Romania frecventa acopera teoretic de la Drobeta pana la Constanta; in fapt, se va prinde bine in cateva judete din Sud, plus Brasov, Covasna si parte din Harghita. Urmeaza sa acoperim si Maramuresul istoric, cu frecventa de pe varful Varatec, pe 94.3. O alta frecventa de mare putere va fi instalata in Harghita, de la 1800 m; cu ea vom acoperi mare parte din cerul Transilvaniei. Cand vor fi operative toate frecventele, vom acoperi cam 60 % din terioriul Romaniei. Totul se leaga si de banii pe care ii avem de investit. Aici, in Sud, eparhiile au dat dovada de o solidaritate extraordinara, participand la acesta investitie foarte mare, care se ridica la citeva zeci de mii de EURO.


- Care este realizarea cea mai mare?


- Recunoasterea pe care am primit-o in 2003 ca fiind cel mai bun  post de radio local, din partea CNA, dar si faptul ca suntem membri ai Conferintei Radiourilor Europene. Dar cea mai mare realizare este, neindoielnic, extinderea. Aici, sunt sigur ca meritul nu este in intregime al nostru. Ce m-am mai rugat eu la mormantul Sfantului Voievod Stefan, cand nu mai exista nici o solutie omeneasca!


- Impartasiti-ne cateva din urmatoarele proiecte.


- Radio TRINITAS trebuie sa-si adapteze grila de programe la spectrul de ascultatori din Sud si din Transilvania. O alta miza ar fi realizarea unei retele de corespondenti in fiecare eparhie. Avem 11 statii, dar mai avem obligatia de a realiza inca 7 anul acesta. De unde bani? Costurile lunare ale TRINITAS-ului sunt de 20.000 EURO si sunt suportate de Centrul Eparhial Iasi. Va dati seama ce efort financiar, lunar! Nu ne sprijina nimeni, puteti fi convins... Doar prin propriile puteri facem acest efort misionar.


- Parinte, mai aveti si viata personala?


- Eu? Viata mea am inchinat-o lui Hristos, prin aceasta ascultare. Dar am o familie, slujesc la catedrala, muncesc 10 ore pe zi, ca in orice institutie de presa. Insa am pus suflet si nu ma deranjeaza nimic din ceea ce fac. „Un radio pentru sufletul Dvs”, aceasta este deviza, in care cred si de la care nu ma abat!

           
                                                                                                
Razvan BUCUROIU
                                                                                      Lumea credintei, anul III, nr 5(22)

 

26 Iulie 2012

Vizualizari: 12392

Voteaza:

Preotul Ciprian Apetrei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma
Chipul uitat al pocaintei. 21 de rugaciuni pentru timpul din urma Fără rugăciune viața omului se atrofiază. Rugăciunea presupune dialogul cu Dumnezeu dar ea înseamnă și o înfruntare a puterilor răului care ne înconjoară. Și cum omul contemporan e cuprins, adesea, de angoasă și deznădejde, rugăciunea lui poate ieși din 79.29 Lei
Cunoasterea prin tacere (3 volume)
Cunoasterea prin tacere (3 volume) Ediția de față - prima ediție de OPERE COMPLETE ale Pr. prof. George Remete - este determinată de două motive. Primul motiv este acela de omagiu adus autorului, ca urmare a alegerii sale ca membru corespondent al Academiei Române, în 12 februarie 2025. 248.43 Lei
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata
Imbunatatirea sau indumnezeirea omului? Alegeri cu impact existential intr-o lume tot mai digitalizata Traim inceputul acestui mileniu absorbiti de o proliferare globalizanta a initiativelor antreprenoriale care urmaresc dezvoltarea de tehnologii tot mai performante. In acest context, nimic nu ne poate lasa neutri sau indiferenti. Se naste, aproape 52.86 Lei
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine
Minuni si uimire. Cercetare asupra misterului vietii lui Iisus si asupra originii credintelor crestine Minuni și uimire este o carte fascinantă despre viața lui Iisus, scrisă de renumita cercetătoare Elaine Pagels, laureată a National Book Award și una dintre cele mai importante voci în studiul creștinismului timpuriu. În această lucrare captivantă 56.03 Lei
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc
Eu nu cred in Dumnezeu, eu il traiesc Fără a exagera câtuși de puțin, Maurice Zundel este considerat unul dintre cei mai importanți mistici ai întrupării din secolul XX. Deși nu poate rivaliza cu sistematizările marilor teologi din Țara Cantoanelor – protestantul Karl Barth și catolicul Hans 54.97 Lei
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu
Pitesti dupa Pitesti. De la Casimca Jilavei la reeducarea de la Aiud. Razvan Gheorghe in dialog cu Marcel Petrisor si Demostene Andronescu Demersul lui Răzvan Gheorghe, de a sta de vorbă cu Marcel Petrișor și Demostene Andronescu și de a ne împărtăși această experiență, este unul salvator și lăudabil. Din întrebările formulate și din contextualizările, uneori extinse, este limpede că Răzvan 47.57 Lei
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache
Personalitatea duhovniceasca a parintelui Vasile Vasilache „Teza de doctorat prezentată de părintele Robert Kovacs are frumusețea și particularitatea ei. Plecând de la cazul acestui bun și mare părinte duhovnicesc, detaliază aspectele legate de paternitatea și filiația duhovnicească. Considerăm că lucrările de 95.14 Lei
Omilii catehetice (doua volume)
Omilii catehetice (doua volume) Volumele adună o serie de omilii catehetice rostite de Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, într-un context liturgic și pastoral viu, în dialog direct cu o comunitate concretă de credincioși. 176.54 Lei
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire
Crestinul autentic de astazi, un martir in devenire Creștinul de astăzi care trăiește in mod autentic Evanghelia este un martir in devenire, deoarece el este gata sa se jertfeasca pentru cei din jur si sa moara ca si Sfintii Martiri Brancoveni. La aceasta mucenicie ne cheama Biserica Ortodoxa. Să omorâm 17.97 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact