Nascut in anul 1971, la Cugir, in judetul Alba, Adrian Lemeni a absolvit mai intai Liceul de Matematica-Fizica din orasul natal. Instructia in domeniul tehnic, care s-a incheiat in 1995, cu obtinerea licentei in specializarea Ingineria sistemelor de productie, i-a dat posibilitatea cunoasterii aprofundate in domeniul stiintelor exacte. La aceasta s-a adaugat o pregatire teologica solida. Doctor in Teologie, din anul 2002, cu teza „Sensul eshatologic al creatiei“, beneficiar al unor stagii de pregatire la Institutul de la Bossey, Elvetia, si al studiilor post-doctorale la Institutul Catolic din Paris, Adrian Lemeni preda, din anul 1999, Teologia dogmatica si fundamentala la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti. Din luna februarie anul 2009 este Secretar de Stat pentru Culte in cadrul Guvernului Romaniei.

Astazi putem articula un dialog onest intre teologie si stiinta. Uneori, prin exagerare, se considera ca unica forma de cunoastere legitima si autentica este cea data de cunoasterea stiintifica. Cu toate acestea, exista savanti de varf care depasesc aceasta pozitie de autosuficienta, isi dau seama de limitele interne ale cercetarii stiintifice si se arata deschisi catre alte forme de cunoastere, inclusiv cunoasterea religioasa.“ „Plinatatea Ortodoxiei trebuie marturisita si celor care au cautari oneste. Am intalnit oameni de stiinta care, dupa zeci de ani de cercetare, au dobandit o disponibilitate de a primi adevarul de viata religios.“ Ca atare, in cele ce urmeaza, va supunem atentiei dumneavoastra, un interviu cu domnul Adrian Lemeni - Conferentiar in cadrul Universitatii Bucuresti, Facultatea de Teologie Ortodoxa si Secretar de Stat pentru Culte in cadrul Guvernului Romaniei

Stelian Gombos: - Domnule profesor Adrian Lemeni, cum este privit astazi, in mediile universitare, in mediile intelectuale dialogul dintre teologie si stiinta?

Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni: - In ceea ce priveste un posibil dialog dintre teologie si stiinta, exista un interes, exista deschideri reciproce, atat din partea teologilor, cat si din partea unor savanti redutabili, care, plecand de la diferite cercetari oneste in diverse domenii de varf ale stiintei, recunosc si isi asuma limitele proprii, specifice demersului de cercetare stiintifica ceea ce-i face sa fie deschisi dialogului cu alte forme de cunoastere. Traim astazi, totusi, intr-o societate dominata de ceea ce inseamna puterea epistemologica a stiintei. Practic, stiinta are o autoritate cu totul deosebita. Uneori, prin exagerare, se considera ca unica forma de cunoastere legitima si autentica este cea data de cunoasterea stiintifica. Cu toate acestea, mai ales la varf, exista savanti care depasesc aceasta pozitie de autosuficienta si isi dau seama de limitele interne ale cercetarii stiintifice. In felul acesta, se arata deschisi catre alte forme de cunoastere, inclusiv cunoasterea religioasa. De asemenea, de partea cealalta, in mediul teologic, exista o preocupare de a stabili anumite punti de legatura catre cunoasterea stiintifica si, mai ales, de a valorifica semnificatiile filosofice ale unor descoperiri din stiinta, care pot fi exploatate din perspectiva potentialului foarte cuprinzator al Traditiei teologice si, in mod special, al Traditiei ortodoxe.

„Dialogul nu inseamna dizolvarea identitatilor“

S.G. - Faceti o scurta istorie a acestei ascensiuni a ratiunii, care a ajuns triumfatoare si orgolioasa, impunandu-se in forma ei maxima, in secolul al XX-lea.

A.L. - Ar fi mult de discutat in prezentarea unui asemenea parcurs, dar as vrea sa punctez ca, odata cu scolastica si poate chiar la inceputul mileniului al II-lea, cand, in jurul anului 1000, exista o asteptare infrigurata a celei de-a doua veniri a Mantuitorului, se constata o schimbare in mentalitatea colectiva. Primul mileniu - si ma refer aici la spatiul occidental - este dominat, prin Fericitul Augustin si cei care i-au urmat, de filosofia lui Platon. Fericitul Augustin si cei care i-au urmat au prezentat un fel de separare intre „cetatea lui Dumnezeu“ si „cetatea terestra“. Orientarea accentuata spre „cetatea lui Dumnezeu“ a favorizat o separare intre lumea de aici si lumea de dincolo. Acest lucru, insa, nu s-a intamplat in Traditia rasariteana, influentata de teologia Sfintilor Parinti. Nu trebuie in nici un caz sa-l blamam pe Fericitul Augustin de asta... Dimpotriva, multe premise de ale lui au fost interpretate ulterior in mod exagerat. Dar e clar ca a existat o separare intre natural si supranatural, aceasta conducand la separarea in planul cunoasterii intre ratiune si credinta. Lucrurile acestea au fost dezvoltate in scolastica. La inceputul mileniului al II-lea, cu aceasta schimbare de mentalitate, care, in plan istoric, are un corespondent, oamenii spunand: daca nu am cucerit Ierusalimul ceresc sau daca Ieruslimul ceresc nu a venit la noi, sa-l cucerim pe cel terestru. Spiritul cruciadelor este o expresie foarte concreta a acestei schimbari de mentalitate, care poate fi inteleasa ca o ofensiva inspre terestru, inclusiv in planul cunoasterii.

Evident, punctul de cotitura semnificativ il va reprezenta Galileo Galilei... Si odata cu el, vine impunerea stiintei moderne si are loc o rasturnare de paradigma. Si pentru ca l-am mentionat pe Platon, vreau sa reamintesc ca filosofia lui sintetiza gandirea unei paradigme ancorate in Traditie, in sensul ca accentul era pus pe contemplarea lumii ideilor. Platon spune ca aceasta este cunoasterea adevarata. Adica ceea ce tine de lumea ideilor era cunoasterea sigura, iar cunoasterea realitatii empirice era cunoasterea aproximativa, nesigura. Odata cu modernitatea, se schimba aceasta viziune si cunoasterea sigura devine cunoasterea lumii vizibile, iar cunoasterea aproximativa devine cunoasterea lumii supranaturale. Bineinteles, stiinta moderna se dezvolta pornind de la aceste premize, punand accentul pe experiment empiric, pe verificarea rezultatelor in cadrul unei anumite teorii, dupa aceea, pe matematizarea teoriilor, pe matematizarea fenomenelor fizice. Se incearca sa fie pus absolut totul intr-o ecuatie, si, cu cat avem o ecuatie mai clara, care sa descrie fenomenele fizice, cu atat teoria respectiva este mai veridica. Rezultatele fizicii clasice, elaborata de Galilei si Newton, au fost interpretate pe o anumita filiera, intr-un anumit context filosofic, in termenii autonomizarii ratiunii.

Practic, explicand lumea plecand de la datele lumii, nu mai avem nevoie de alt reper. In felul acesta, ajungem la o descentralizare, practic, la o rupere a lumii de catre suportul ei fundamental, care este de natura transcendenta si, bineinteles, de relatia cu Dumnezeul cel viu.In timpul iluminismului, al pozitivismului, in secolele XVIII-XIX, constatam asemenea presiuni ale ideologiei. Exista o carte a lui Denert, „Religia oamenilor de stiinta“, care, foarte interesant, face anumite statistici, atat pentru secolul al XVIII-lea, secolul iluminismului, dar si pentru secolul al XIX-lea, considerat „veacul necredintei“, in care cerceteaza opiniile a aproximativ 400 de savanti. Daca vedem rezultatele statisticilor lui, observam ca doar cativa, 5-6, se declara atei, vreo 10-15 se declara sceptici, iar restul se declara credinciosi.

Spectaculos este ca, in secolul XX, au aparut voci foarte autorizate din stiinta, care depasesc aceasta pozitie bazata pe autosuficienta. Apare o turnura semnificativa, care pleaca din interiorul stiintei, astfel incat, astazi, suntem intr-un context, in care, plecand de la rezultatele spectaculoase din domeniile de varf ale cercetarii stiintifice, putem articula un dialog onest intre teologie si stiinta. Dialogul, de fapt, nu inseamna dizolvarea identitatilor, ci asumarea propriei identitati, dar in care isi face loc o marturie a fiecarui demers in parte.

„S-a ajuns pana acolo incat se crede ca si teologia este o stiinta“

S.G. - Care ar fi resursele Ortodoxiei particulare, care ar putea da o turnura dialogului stiinta-teologie?

A.L. - Din perspectiva importantei dialogului dintre teologie si stiinta, cred, se poate vedea o responsabilitate a teologiei ortodoxe de a da o marturie specifica a ceea ce inseamna propria Traditie, o marturie foarte consistenta, generoasa, cuprinzatoare. Din pacate, ea nu este suficient asumata si actualizata, inclusiv in aceasta problematica a relatiei dintre teologie si stiinta. Ca unul care sunt implicat de mai mult timp in acest dialog dintre teologie si stiinta, pot spune ca sunt foarte determinat si motivat in acest demers de cercetare, de valorificare a potentialului Traditiei ortodoxe. Exista, azi, in lume, diferite perspective de abordare a dialogului dintre teologie si stiinta.

Vorbim de un dialog dintre teologie si stiinta, dezvoltat mai ales din perspectiva teologiei protestante sau teologiei romano-catolice. In mod special, in lumea anglo-saxona, exista constituit un domeniu si exista discipline academice in acest sens. Despre relatia dintre teologie si stiinta au aparut mii de lucrari si studii. Deci, iata, cum putem vorbi de o dezvoltare in acest domeniu, in mod special, in lumea anglo-saxona, la care participa teologia protestanta, neoprotestanta sau teologia anglicana. Si in cazul teologiei romano-catolice exista o dezvoltare remarcabila cu domenii de reflectie sau de investigatie.

Din pacate, exista o insuficienta dezvoltare a perspectivei ortodoxe in dialogul dintre teologie si stiinta. De aceea, se simte nevoia asumarii si valorificarii Traditiei specifice a ortodoxiei in acest dialog. Am avut ocazia sa discut cu mai multe persoane si mi-am dat seama ca exista aceasta perceptie, plecand chiar de la denumirea domeniului, teologie si stiinta.

S-a ajuns pana acolo incat se crede ca si teologia este o stiinta. Si atunci avem, practic, acest dialog in interiorul stiintei academice, intre stiinta teologica si stiintele din alte domenii. Nu este bine individualizata constiinta identitatii profunde a teologiei, nu se intelege faptul ca teologia nu se epuizeaza in dimensiunea ei academica. Si vorbim aici de asumarea si respectarea exigentelor academice. Nu fac o pledoarie pentru eludarea acestor exigente, dimpotriva. Trebuie pastrata si valorificata constiinta ca teologia nu se epuizeaza in ceea ce inseamna dimensiunea academica. teologia, ca maniera de viata, ancorata in constiinta ecleziala, este o experienta a Adevarului, a Adevarului intrupat printr-un mod de a fi. Vorbim aici de ceea ce inseamna puterea Adevarului-Hristos, Hristos-Adevarul, Care este trait intr-un anumit fel.

Acest dialog dintre teologie si stiinta nu trebuie sa fie, in acelasi timp, o anexa a unei mentalitati care incearca sa-L justifice pe Dumnezeu rational, sau sa-si justifice experienta religioasa sau credinta, plecand doar de la datele ratiunii. Un francez spunea foarte bine ca Dumnezeu nu are nevoie de avocati, ci de martori.

„In acest dialog dintre teologie si stiinta, cred ca Ortodoxia poate sa spuna foarte multe“

S.G. - Mesajul Ortodoxiei este unul pozitiv. Poate el sa ajunga in forma lui vie la oamenii de stiinta, care sunt cufundati in adancul cercetarilor lor?

A.L. - Puterea Ortodoxiei sta in afirmatie, nu in negare. Este puterea de viata in sine a Bisericii lui Hristos. De acest adevar da marturie Traditia ortodoxa, Traditia sfintitoare, in care s-au nevoit sfintii Bisericii, mari dascali ai lumii. Vorbim de o responsabilitate care trebuie asumata, nu din triumfalism. Trebuie sa fim foarte atenti... De multe ori, in interiorul Traditiei ortodoxe, credem ca este suficient sa fim ancorati in aceasta Traditie, fara s-o cunoastem, si, cu atat mai mult, s-o traim autentic. Or, noi avem responsabilitatea de a da marturie in fata lumii. Inclusiv in acest dialog dintre teologie si stiinta, cred ca Ortodoxia poate sa spuna foarte multe. Nu inregimentam Traditia ortodoxa la datele Stiintei, asa cum se poate crede eronat uneori. Poate de aceea exista o rezerva in mediul teologiei. Se crede ca, in felul acesta, s-ar ceda ceva din plinatatea Ortodoxiei. Nu, noi marturisim plinatatea Ortodoxiei. Plinatatea Ortodoxiei trebuie marturisita si celor care au cautari oneste. De exemplu, am intalnit multi oameni de stiinta care, plecand de la zeci de ani de cercetare, cu cautari oneste, au dobandit o disponibilitate de a primi adevarul de viata religios.

Teologia este experienta adevarului dumnezeisc de viata si, in Traditie ortodoxa, a lui Hristos Domnul, Domnul istoriei si Domnul cosmosului, Dumnezeul acestei lumi, Care este impartasit in cadrul Bisericii, in interiorul unei Traditii pline de viata, care conduce inspre sfintenie. Daca reusim sa evidentiem fundamentele patristice, asumate in constiinta ecleziala, in relatiile dintre teologie si stiinta, cred ca putem veni cu ceva consistent. Si putem deschide o perspectiva care n-a fost aprofundata pana in momentul de fata.

Am incercat, impreuna cu alti colegi, implicati si ei in acest dialog, sa dezvoltam aceasta perspectiva. Ea este insuficient aprofundata si in contextul romanesc si in cel international. A aparut de curand o lucrare a unui cosmolog rus, ancorat si in Traditia ecleziala, Alexei Nesteruk, care incearca sa prezinte aceasta perspectiva, dar fara sa o fi dezvoltat, ci doar deschizand aceasta abordare, intr-o forma incipienta. Trebuie sa continuam in acest sens. Speram ca, in viitorul apropiat, sa fie publicata lucrarea „Repere patristice in dialogul dintre teologie si stiinta“, cu binecuvantarea Prea Fericitului Parinte Patriarh Daniel. Coordonez aceasta lucrare in care sunt implicate persoane de la diferite centre universitare semnificative din Romania. Prin ea se incearca recuperarea si asumarea reperelor patristice in dialogul actual dintre teologie si stiinta.

„Cred foarte mult in roadele acestui efort de impartasire a Traditiei vii a Bisericii“

S.G. - In ce fel ar putea sa patrunda un mesaj viu al Biserici, al teologiei in politic? La noi este proaspata teama de ideologizare si, apoi, avem o teama mai veche, din perioada interbelica, atunci cand o generatie de intelectuali au incercat sa recupereze Traditia si totul a fost manipulat spre extremism politic.

A.L. - Aici trebuie sa facem fiecare, din locul in care suntem, ceva ca sa putem da marturie de cugetul Bisericii. Astazi, oricum traim intr-o lume dominata de ideologii. Avem nevoie de o impartasire de ceea ce inseamna Traditia vie, care nu inseamna doar un depozit din trecut. Nu. Traditia presupune fidelitate, statornicie. Si, in context romanesc, avem o responsabilitate speciala. Dumnezeu ne-a dat foarte multe daruri prin oameni care s-au nevoit, prin sfinti, prin nevointe cu totul deosebite. Avem nevoie de asemenea atitudini, mai ales in contextul secularizarii de astazi, in care valorile sunt inversate de multe ori, unde ni se propun false idealuri sau idealuri amagitoare, ce fac sa ne concentram doar pe ceea ce inseamna existenta de aici. Acestea sunt: fie puterea banului, fie puterea de tip politic, fie dobandirea unei anumite pozitii sociale. De multe ori, suntem victime ale propriilor noastre agende si pierdem din vedere tocmai ceea ce este esential, ceea ce da continut existentei noastre. Acest lucru se intampla mai multor oameni, indiferent de categoria sociala, fie ca e vorba de oameni politici, fie ca e vorba de alte categorii. Pentru cei care au si anumite responsabilitati, cum sunt oamenii politici, se pune mai ales problema intoarcerii spre ceea ce inseamna profunzimea acestui popor. Si acest demers trebuie facut fara nationalisme ieftine, fara ideologizare.

Cred foarte mult in resursele, in modul nostru de a fi, cultivat in istorie, in special, in ceea ce inseamna profunzimea Traditiei, fara a fi autarhici, dand dovada de spirit de deschidere si de mult echilibru, cultivand cu responsabilitate propria noastra identitate. Acest lucru nu cred ca este usor. El presupune un efort constant de a ne confrunta cu noi insine. Si este foarte greu, pentru ca traim intr-o lume marcata de agitatie, intr-o lume care se deplaseaza spre exterioritate. E nevoie de un efort, iar omul de astazi nu prea e dispus la efort si concentrare. Eu cred insa foarte mult in resursele Traditiei, care ne explica pe noi, nu cum credem noi, ca suntem interpreti ai Traditiei. Cred foarte mult in roadele acestui efort de impartasire a Traditiei vii a Bisericii.

„Profesorii de religie trebuie sa fie foarte documentati ca sa faca fata intrebarilor elevilor“

S.G. - Cum ar fi posibil ca acest mesaj de viata, necesar unei lumi imbatranite si osificate de o cunoastere excesiv matematizata si stiintifica, sa patrunda la nivelul comun al oamenilor?

A.L. - Bineinteles, e nevoie ca rezultatele acestui dialog sa fie mediatizate, pentru a fi insemnat cat mai pe larg in constiinta opiniei publice. Dar eu cred foarte mult ca mai ales prin invatamant se poate face acest lucru. In sistemul educational avem nevoie de oameni foarte bine pregatiti, pe diferite paliere, atat in invatamantul gimnazial, dar mai ales liceal. Adolescentii sunt la varsta marilor intrebari, aflati intr-o anumita cautare, cu o anumita deschidere fata de ceea ce inseamna problemele de tip existential. Avem nevoie de profesori capabili sa foloseasca informatia zilelor noastre, sa citeasca prin ochii constiintei ecleziale toate aceste rezultate care vin, provocator, de cele mai multe ori, din diferite domenii ale stiintei.

Avem anumite programe, cu proiecte concrete, prin care sa organizam intalniri cu profesorii de religie, pentru a-i familiariza cu rezultatele din diferite domenii ale stiintei, ca ei sa nu ramana complexati si sa nu cultive o atitudine negativista. Trebuie neaparat depasit negativismul. Apar atitudini dezbinate, la ora de biologie, elevilor li se spune ca omul provine din maimuta, iar la religie invata altceva. Si ei nu mai stiu ce sa creada. Mai trebuie lucrat la cultivarea unui discernamant, care nu se bazeaza doar pe lozinci. Profesorii de religie trebuie sa fie foarte documentati ca sa poata face fata, cel putin intrebarilor care vin din partea elevilor, sa fie familiarizati cu ceea ce se intampla in domeniile stiintei. E foarte important ca elevul sa nu fie familiarizat cu cliseele ideologice, care-l pot marca pentru totdeauna. El ramane „formatat“ in aceste tipare, nemaiavand acces, dupa aceea, nici la stiinta propriu-zisa. Cred ca un profesor adevarat poate sa-l ajute pe elev sa se deschida, sa-i cultive apetitul spre ceea ce inseamna informare autentica.

In mediul academic, unele cursuri ar fi binevenite, inclusiv in facultatile bazate pe stiinta. Nu cred ca ar fi rau sa existe un curs optional, facultativ, in care sa fie prezentate anumite elemente care tin de posibilitatea acestui dialog. La fel, la Facultatea de Teologie ar fi nevoie de cultivarea unor elemente care sa permita o atitudine plina de discernamant, o familiarizare cu rezultatele de varf din domeniile stiintei, cu semnificatiile lor. Se poate face o familiarizare a studentilor cu semnificatiile rezultatelor stiintifice la varf si al modului de a raspunde al teologiei. Aici trebuie sa fim atenti pentru a nu deturna vocatia teologiei inspre altceva. Dar o familiarizare cu semnificatiile rezultatelor de varf din diferite domenii ale stiintei este foarte necesara, tocmai pentru a arata care este dimensiunea misionara a teologiei. Si - foarte important - se poate dezvolta o constiinta a dialogului.

S.G. – In alta ordine de idei, daca imi ingaduiti o ultima intrebare legata de actuala dumneavoastra functie – aceea de Secretar de Stat pentru Culte – cum vedeti relatiile Stat – Culte Religioase in Romania postcomunista si ce experienta puteti spune ca ati acumulat in ultimii ani, in acest domeniu, din prisma acestui statut?

A.L. - Pot afirma cu toata convingerea si responsabilitatea ca relatiile Stat – Culte religioase din Romania zilelor noastre se afla intr-o stare de normalitate, cu exceptia unor incidente si evenimente pasagere ori minore, de parteneriat si dialog – fundamentate, articulate si certificate de noua Lege a Cultelor – Legea nr. 489/2006 privind „Libertatea religioasa si regimul general al cultelor” . In ce ma priveste pe mine personal si experienta acumulata in ultimii ani in acest domeniu, ce se afla intr-o continua refacere si rearticulare, pot spune ca am incercat si incerc totdeauna sa gestionez cu maxima seriozitate, dispozitie si responsabilitate dialogul – atat de necesar, si relatiile dintre Stat si Culte, in urma carora am satisfactii si impliniri, mai cu seama de ordin sufletesc; poate o incununare a acestora ar fi chiar definitivarea acestei Legi a Cultelor – care era imperios necesara...

S.G. - Acestea fiind zise, va multumesc foarte mult pentru amabilitate si disponibilitate, dorindu-va sa aveti in continuare parte, de mult succes, mult spor si multe impliniri!

Interviu realizat de Stelian Gombos.

• Adormirea Maicii Domnului
  Publicat in : Viata liturgica
• Sfintele Taine si Ierurgiile Bisericesti
  Publicat in : Dogma
• Izvoare ale iconografiei in scrierile parintilor Dionisie Areopagitul, Maxim Marturisitorul si Gherman Patriarhul
  Publicat in : Dogma
• Primele icoane ale lui Hristos si ale Fecioarei
  Publicat in : Religie
• Parintele Cleopa - Despre Iad
  Publicat in : Credinta