DINASTIA PALEOLOGILOR
Theodor Paleologu este numele lui, dar familia si cei apropiati ii spun Toader. Desigur, c
u acel r specific Paleologilor, un r frantuzit, indicand origini culturale precise.
Din adolescenta a studiat la cele mai bune scoli pariziene, apoi a predat la ele. Si nu numai; a conferentiat si in SUA, si in Germania, unde se afla in prezent. Filozofia politicii este pasiunea tineretii lui, dar este posibil ca practica politicii sa fie meseria lui de perspectiva. S-a cununat de foarte tanar (20 de ani) cu o frantuzoaica de origine libaneza, Sarah, avand un copil, pe Mihail. Astfel, in casoiul de pe strada Armeneasca, cei trei Paleologi „de vita“ acopera in prezent aproape un secol de existenta, de cultura si de politica. Este mult? Pe langa istoria familiei lor, pare putin. Pe langa timpul care s-a zgarcit atat de mult cu noi, pare enorm.
-Paleologu. Are o rezonanta aparte! De fapt, ce fel de nume este acesta?
-Numele acesta apare la un general, pentru prima oara in secolul 11, in imperiul bizantin. Este in mod evident, la origini, o porecla - paleos - vechi, logos - stiinta sau cuvant. Era, deci, un om cu carte. Izvoarele mai vechi indica origini mai vechi ale numelui, dar nu vreau sa para o ascendenta ilustra. Traditia recenta spune ca ne tragem dintr-o familie genoveza combinata cu dinastia Paleologilor, si care a primit in recompensa insula Lesbos. Noi, de fapt, din Lesbos venim.
-Or fi ajutat si genovezii Dvoastra la rezistenta bizantinilor in fata asediului turcesc din 1453?
-Nu stiu ce politica o fi dus in epoca aceasta familie - Gattilusi - dar cred ca erau destul de independenti de interesele de moment ale Republicii genoveze. O sotie a unuia dintre ultimii imparati bizantini era o Gattilusi.
-Romani aveti in familie?
-Cum sa nu?!? Genealogiile familiilor romanesti sunt, de multe ori, fanteziste. La noi, pe linie feminina, ascendenta duce pana la Brancoveanu. Oricum, familia Paleologu este stabilita in Romania de la inceputul secolului 18, asadar suntem complet si repede romanizati. Situatie diferita de burghezia greceasca, care a ramas multa vreme separata de restul populatiei romanesti, deoarece nu exista o patura sociala echivalenta care s-o absoarba. In paralel, aristocratia greceasca a fost mult mai repede absorbita de catre boierimea romanesca.
-Stiti vreo iota din limba greaca?
-Din pacate, nu.
-In ce postura va simtiti cel mai bine: ca roman, ca balcanic, ca european sau ca euroatlantic?
-Raspunsul evident este: ca roman! Dar nu din considerente de patriotism facil. Am circulat foarte mult in Franta, in America, in Germania s.a.m.d. In ciuda acestui „cosmopolitism“ marcant, ma simt si sunt roman. De altminteri, si sotia mea care este frantuzoaica prin nastere este foarte mult asimilata romanismului. Nu mai departe de acum cateva zile, in Germania, de ziua francofoniei, a dat un concert ca romanca. Eu cred ca tocmai intr-o lume globalizata, dimensiunea nationala este foarte importanta. Romania este tara in care ma simt cel mai bine, in care am cei mai multi prieteni. Aici sunt ca pestele in apa.
-„Musc!“
-Nu va apasa prestigiul cultural al tatalui Dvs.? Nu va bate gandul unui „paricid“ intelectual?
Acum cateva luni imi scria Andrei Plesu ca in mod evident, in cazul meu teoriile lui Freud nu se aplica. Sunt, in relatia cu tatal meu, ca un caine fidel, tampit si rau. Musc pe oricine care are ceva cu el. Evident, acum glumesc. Dar cred ca intr-o familie ca a noastra, continuitatea conteaza mai mult decat depasirea tatalui de catre fiu. Si pentru tata a fost ca o apasare prestigiul de care se bucura tatal lui, Mihail Paleologu, care era un mare avocat dar si un interesant om politic.
-Ce legatura aveti cu Biserica?
-Stranse, dintotdeauna. Am avut o educatie crestin ortodoxa, dar momentul decisiv a fost la adolescenta, cand am trecut la o credinta gandita, ca rod al reflectiei. Am avut norocul ca locuind in acest cartier (Armeneasca-Sf. Silvestru - n.n.) sa-l cunosc pe parintele Galeriu, care m-a impresionat foarte mult. Am stat si la manastirea Cheia, in repetate randuri, inainte de 1989, pe cand era staret parintele Iustin Marchis. In Franta am avut legaturi stranse cu manastirea Sf. Antonie, care este un metoc al manastirii athonite Simonopetra. Acolo este staret celebrul parinte Placide Déseille. Pentru mine, gustul vietii calugaresti este foarte puternic.
-V-a incercat gandul calugariei?
-Pe cine nu a incercat acest gand? Trebuie sa ai forta si vocatia necesara. In Franta am mai fost legat de o biserica rusa francofona, in cripta de la Catedrala rusa din Paris. Acolo era parintele Boris Bobrinskoy, o figura cu totul remarcabila. Era o atmosfera calda, primitoare, pentru ca rusii din exil erau doritori sa imparta cu oricine bogatiile Ortodoxiei. Acesti rusi si-au depasit nationalismul de care multi de-ai lor dau dovada. In fine, in 1998 a fost ales mitropolit al Parisului Inaltul Iosif, pentru care am o consideratie cu totul speciala. Deja suntem un grup pe langa dansul.
-De cand calatoriti prin lume?
-De prin 1990. Atunci am plecat la Paris. In 1999 a trebuit sa plecam la Boston, in SUA, am revenit in Franta, apoi din nou in America, in Indiana, acum predau la Berlin. Asadar, pentru unul ca mine, integrarea intr-o comunitate parohiala este dificila.
-Intre atatea calatorii, ati ajuns si in Bizantul stramosilor, in Istanbulul de astazi?
-Nu. Mare rusine!
-Credeti ca experienta politica si culturala a Bizantului mai poate fi in vreun fel actualizata? Macar in partea asta de lume?
-Perioada bizantina este atat de lunga, peste 1.000 de ani, incat e greu sa generalizam. In imperiul bizantin existau elemente de democratie, care acum se uita. Imparatul trecea printr-un proces de vot - momentul aclamarii de catre poporul din Constantinopol. Sunt studii despre democratia bizantina si despre „constitutia“ Imperiului Bizantin, in care puterea imparatului era limitata de traditie, de experienta etc. Nu trebuie, asadar, identificat bizantinismul cu despotismul. Este o mare greseala care ne vine din secolul 18, cu istoria lui Gibbon. Oricum, trecutul bizantin este mult prea glorios pentru a fi neglijat, mai ales in dimensiunea lui de simfonie intre Biserica si Stat.
-Familia Dvs. a prins, in cele cateva sute de ani de existenta, multe oranduiri, multe curente politice. Ce parere aveti despre masonerie, o institutie de data, oricum, mai recenta?
-Nu am o opinie foarte ferma, in masura in care nu fac parte din aceasta societate. Banuiesc ca puneti intrebarea si pentru ca tata a fost mason. Cunoscut. Oricum, tata a scris cartea aceea despre Sadoveanu - mason notoriu - care este probabil cea mai importanta carte de gnoza masonica in a doua jumatate a secolului 20. Pe mine nu m-a tentat aceasta problema si pentru ca mi se pare ca avem destul in Ortodoxie pentru a cauta alte experiente.
-Monarhie sau Republica, domnule Paleologu?
-Vocea inimii imi spune monarhie. Pentru Biserica, monarhia e o forma mai sigura - ca partener pe termen lung. Data fiind situatia actuala, nu vreau sa ma transform intr-un Don Quijote al unei cauze pierdute. Regret insa ca nu am trait o restauratie a monarhiei constitutionale, cu Regele Mihai in frunte. Atunci si Romania ar fi avut un statut mult mai bun. Oricum, un caz aparte este cel al bulgarilor. Ii vedeam la Washington alaturi pe primul ministru Simeon de Saxa Coburg-Gotha si Adrian Nastase, iar contrastul mi s-a parut extraordinar. Bulgaria este oricum inaintea noastra, mai ales de cand Regele Simeon este prim-ministru. Desigur, o situatie cu totul inedita!
Ortodoxia: singurul avantaj de a fi roman in Europa
-Mai au romanii ce pastra din identitatea lor intr-o Europa unita in care clar vom intra?
-Mai au romanii ce pastra din identitatea lor intr-o Europa unita in care clar vom intra?
-Tocmai intr-o lume globalizata, legaturile nationale sunt esentiale. De-abia atunci identitatea nationala devine mai importanta. In pastrarea acestui specific, un rol cheie il joaca Ortodoxia. Daca ne gandim care este avantajul in a fi roman, vedem faptul ca avem Ortodoxia. Si nu ar fi bine sa ne agatam de Ortodoxie din nationalism, asta ar fi o mare greseala. Ortodoxia este dincolo de a fi un element de identitate.
-Atunci s-ar numi ortodoxism.
-Pe de alta parte, in trasaturile Ortodoxiei romanesti sunt si elemente nationale, dar Ortodoxia este o incarnare a unui adevar universal. Crestinismul este o religie a incarnarii, iar natiunea este ea insasi reabilitata ca un fel de element trupesc, sa spunem, in care un adevar universal isi gaseste o realizare concreta.
-Sunteti legat acum de vreun preot din Romania?
-De IPS Bartolomeu Anania, pe care il cunosc de mic. O amintire comuna a dansului si a tatalui meu vine din ziua in care m-am nascut eu: au stat o zi intreaga si au baut vin, in onoarea evenimentului!
-In ce conditii v-ati stabili definitv in Romania?
-In conditiile in care mi-as putea exercita profesia: aceea de profesor universitar. Problema o constituie lefurile pentru tinerii profesori, care sunt mizerabile. Ar mai fi si politica, pe care a facut-o fiecare generatie a familiei mele.
Asta creeaza un fel de vocatie genetica.
Razvan BUCUROIU
Lumea credintei, anul II, nr 5(10)
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.