Imnele Bisericii, intrebuintate din plin in serviciile cultului divin public ortodox, sunt expresia invataturii de credinta sau dogma expusa in forma de poezie, pentru a fi cantata in locasul de cult, la slujbele divine.

Stabilindu-se invatatura corecta a Bisericii, in marile Sinoade Ecumenice, aceasta a devenit sursa de inspiratie si subiect pentru imnografia crestina, care se imbogateste de la secol la secol. Imnografia bisericeasca ramane cea mai vasta zugravire prin forta si culoarea cuvantului inspirat, a istoriei sfinte a mantuirii noastre din pacat si moarte, prin Hristos.

In slujba apararii credintei crestine de atacurile ereziarhilor si-au pus talentul o pleiada de teologi, poeti, scriitori si cantareti bisericesti, cu o bogata cultura teologica si desavarsita cunoastere a dogmelor, lasand capodoperele lor imnografice mostenire Bisericii.

Autori ca Roman Melodul, Sofornie al Ierusalimului, Andrei Criteanul, Gherman al Constantinopolului, Ioan Damaschin, Cosma Melodul, Teofan Graptul, Iosif si Teodor Studitul, Anatolie al Tesalonicului, monahia Casia si altii au imbogatit cartile de cult ale Bisericii ortodoxe cu realizari imnografice care poarta peste veacuri geniul inspiratiei lor poetice si bogatia de invatatura dogmatica neinvechita. Cartile de slujba reprezinta de fapt invatatura de fiecare zi a Bisericii. Ele sunt, ca structura, expresia autorizata si mereu vie a intregii predanii patristice, contemporana cu toate veacurile.

Coborarea la iad

Literatura patristica s-a ocupat de aceasta problema, pe care Sfintii Parinti si comentatorii vechi si noi au privit-o sub toate aspectele.

In vremea marilor erezii, Sfintii Parinti s-au folosit de acest adevar dogmatic al coborarii lui Hristos la iad cu sufletul unit cu dumnezeirea, spre a combate si condamna pe arieni, pe apolinaristi, dochetisti si pe altii, care refuzau sa recunoasca un suflet omenesc in Cuvantul (Logosul) intrupat.

In cultul liturgic al Biserici Ortodoxe aceasta poate fi explicata: "Una era Dumnezeirea lui Hristos in iad si in mormant si mantuirea noastra, a celor ce cantam: Izbavitorule, Dumnezeule, bine esti cuvantat”.

Cantarile Bisericii prezinta biruinta lui Hristos asupra iadului ca pe o neputinta a acestuia de a-L tine. Iadul L-a primit in cuprinsul sau, nestiind ce putere se ascunde in cel pe care-L primeste.

Utrenia si Vecernia din Sambata Mare constituie o adevarata icoana verbala a coborarii la iad: "In ziua aceea iadul striga suspinand: stricatu-s-a puterea mea, am primit o fiinta muritoare asemenea tuturor mortilor, dar nu pot sa-L tin pe Dansul nicidecum; ci pierd impreuna cu El si pe acestia, peste care eram imparat. Eu am avut morti din veac, dar Acesta iata ca pe toti ii ridica”.

Fara nici o indoiala, Canonul invierii si imnele Sfantului Ioan Damaschin, compuse in secolul al VIII-lea, au contribuit alaturi de cele ale Sfantului Andrei din Creta si ale Sfantului Cosma din Maiuma, la evidentierea acestei realitati a coborarii la iad: "Pogoratu-Te-ai intru cele mai de jos…” sau  "Desi Te-ai pogorat in mormant…”.

Imnul aceasta nu arata ca numai Cuvantul S-a pogorat la iad ci Hristos Dumnezeu si om, ceea ce dovedeste ca Dumnezeu S-a pogorat si cu sufletul intrucat trupul era in mormant.

Sfantul Ioan Gura de Aur in Cuvantul sau de invatatura ce se citeste in noaptea Invierii dezvolta tema coborarii la iad:  "Nimeni sa nu se teama de moarte, caci ne-a izbavit pe noi moartea Mantuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost tinut de ea. Pradat-a iadul Cel ce s-a pogorat in iad”.

Condacul din Sfanta si marea Duminica a Pastilor cuprinde acest adevar: "De Te-ai si pogorat in mormant, Cela ce esti fara de moarte, dar puterea iadului ai zdrobit si ai inviat ca un biruitor, Hristoase Dumnezeule, zicand femeilor mironosite: Bucurati-va! Si Sfintilor Tai Apostoli pace daruindu-le, Cela ce dai celor cazuti sculare” (Sf. Ioan Damaschin).

Reiese cu usurinta faptul esential ca pana ce iadul va reda mortii sai (Apocalipsa VI, 9), aceia care sunt morti in Hristos nu sunt abandonati de El si nici departe de EL; reabilitarea unora, ori pedeapsa pentru moartea vesnica ramane in iconomia lui Dumnezeu prin rugaciunile randuite de Biserica pentru cei morti .

Pr. Ionita Nicolae

Extras din "Imnografia Sfintelor Patimi si Invierii Mantuitorului Iisus Hristos in Biserica Ortodoxa".