Podobiile sunt un grup specific de imne ale Bisericii Ortodoxe, folosite ca model pentru compunerea si interpretarea altor imne bisericesti. Acest lucru presupune ca imnul ce se canta dupa podobie sa aiba acelasi numar de silabe si aceleasi accente ritmice cu imnul model.
Cuvantul “podobie” a patruns in limba romana pe filiera slava (“podobema” = norma, model). Intalnim insa si cuvantul “prosomie” (prosomia = asemanator) provenind din limba greaca. Din acesta a derivat cuvantul “asemananda”, un alt termen ce desemneaza cantarea podobnica.
Fiecare din cele opt glasuri isi are podobiile sale, in doua forme, una pe scurt, irmologica, si o varianta dezvoltata, in tactul stihiraric.
Aceasta forma de cantare, dupa o melodie etalon, este foarte veche in Biserica. Pana la trecerea pe note a imnelor, melodia se pastra prin traditie, podobia (prosomia) fiind un mijloc mnemotehnic (procedeu de memorare si reproducere) a cantarii stihirilor.
Una dintre indatoririle principale ale psaltului este sa execute cantarea bisericeasca fidel dupa modelele cantarilor compuse de Sfintii Parinti, pastrate de Biserica. Modelele cantarii bisericesti se cuprind in cartile liturgice cu note si fara note, in care, deasupra fiecarei cantari sunt trecute glasul si podobia pe care trebuie interpretata.
Atunci cand numele podobiei, care consta in primele cuvinte ale imnului (Ex. Ceea ce esti bucuria, glas I, Fecioara astazi, glas III ) apare deasupra altor imne (texte) , acestea trebuie cantate dupa modelul podobiei particulare.
Invatand pe de rost podobia, cantaretul bisericesc va fi capabil sa cante mii de imne din Minei, Triod, Penticostar, Octoih, si din toate cartile de cult ale Bisericii. Podobiile apar in aproape orice slujba a Bisericii Ortodoxe, la imne precum “Doamne strigat-am”, Sedelne, Condace, Luminande, Stihiri la Laude. De altfel, irmoasele canoanelor functioneaza dupa acelasi principiu, ca model pentru celelate tropare ale cantarii, insa reprezinta o categorie aparte, in ele insele, nefiind considerate podobii ale celor opt glasuri.
Cantarea dupa podobie, o problema nerezolvata
Cantarea dupa podobie intampina o mare dificultate in limba romana. De fapt, este aproape imposibil de realizat intocmai. Odinioara scrise in rima alba, cu metrica precisa, imnele bisericesti au dobandit actualmente o forma prozodica, prin traducerea in limba nationala.
Componentele fundamentale ale imnului liturgic sunt cuvantul, melosul si ritmul. Acestea, in textele liturgice originale, scrise in limba greaca, se intrepatrund in chip minunat, formand un tor unitar. Prin traducerea in limba romana s-a accentuat cuvantul, in detrimentul melosului si ritmului. Acest lucru a facut ca numarul de silabe si accentele ritmice sa varieze de la imn la imn, cantaretul care doreste sa cante dupa podobie fiind nevoit sa inventeze, sa compuna, el insusi noua linie melodica.
Asupra acestui aspect atragea atentia si parintele Petre Vintilescu: "Problema de mare insemnatate, nerezolvata pana astazi, pentru bisericile ortodoxe de alta limba decat cea greaca este eventualitatea unei traduceri ritmate a textului si melodiei imnurilor. Cata usurinta ar rezulta dintr-o astfel de realizare atat pentru cantareti, cat si pentru edificarea credinciosilor nu este greu de inteles.”
O astfel de lucrare a fost incercata in a doua jumatate a secolului al XIX-lea de catre fostul episcop de Arges, Ghenadie (Teposul). Sub titlul de "Albina muzicala'' (1875), el s-a silit sa traduca in metru silabic o mare parte din prosomii sau podobii. Metoda fiind insa gresita, n-a dus la nici un rezultat practic. Pastrand intocmai notatia originalului grecesc, el se silea sa adapteze la ea textul romanesc. In chipul acesta, a fost constrans la modificarea textului din cartile de ritual si chiar la introducerea de expresii noi.
De asemenea, compozitorul I, Popescu Pasarea a adunat si a publicat o carte cu “Podobiile celor opt glasuri”, scrise dupa Anton Pann (Bucuresti, 1944) iar profesorii Nicolae Lungu, Ene Braniste si Gr. Costea au transpus pe muzica psaltica si liniara “Cantarile Sfintei Liturghii si Podobiile celor opt glasuri”, transpunandu-le pe linia melodica traditionala, in vederea uniformizarii cultului (1960), dar toate aceste podobii au numai un caracter orientativ pentru cantareti, neputand fi aplicate intocmai.
Singurele cantari din limba romana care au o structura foarte clara din punct de vedere al numarului de silabe si al accentelor si se canta intr-un mod aproape matematic, precum originalul grecesc, sunt "Prohodul Domnului” si "Nu pricep curata”. Nu intamplator, aceste minunate cantari au un impact deosebit asupra celor care le canta sau asculta, transmitand de la sine o anume ordine, randuiala.
In aceasta lucrare de a traduce si adapta imne bisericesti in limba romana, respectand calapodul metric al originalului bizantin, se remarca o serie de tineri imnografi si alcatuitori de cantari din zilele noastre, precum parintele diacon Constantin Cornel Coman, lect. Sabin Preda, de la Biserica Sfantul Grigorie Palama, si Virgil Ioan Nanu, de la Manastirea Stavropoleos.
Podobiile celor opt glasuri
Dintre podobiile celor opt glasuri, cele mai des intalnite sunt:
Glasul I
Ceea ce esti bucuria...
Prealaudatilor mucenici...
O preaslavita minune...
Mormantul Tau, Mantuitorule...
Glasul II
Casa Efratului...
Ceea ce esti izvorul...
Cand de pe cruce mort...
Cu ce cununi de lauda...
Glas III
Mantuieste-ma, Doamne...
Mare este puterea crucii...
In chipul crucii...
Lauda de seara...
De frumuesetea…
Pentru marturisirea...
Fecioara astazi...
Glas IV
Ca pre un viteaz...
As vrea cu lacrimi...
Spaimantatu-s-a Iosif...
Degrab ne intampina pe noi...
Aratatu-te-ai astazi...
Cel ce Te-ai inaltat pe cruce...
Glas V
Cuvioase parinte...
Bucura-te camara...
Doamne, pacatuind...
Glas VI
Toata nadejdea...
A treia zi ai inviat...
Glas VII
Nu vom mai fi opriti...
Cela ce pentru mine ai rabdat...
Mai luminat…
Glas VIII
O, prea marita minune!
Ce va vom numi?
Mucenicii Tai, Doamne...
Pre intelepciunea...
In Raiul cel din Eden...
Porunca cea cu taina...
Radu Alexandru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.