Cantaretul bisericesc (denumit regional dascal, tarcovnic, psalt, cantor) este potrivit canoanelor un membru al clerului inferior, situat pe prima treapta a ierarhiei bisericesti. Pentru a evita neoranduiala, citetul sau psaltul se hirotesesc de catre episcop, caci nu oricui ii este ingaduit sa citeasca sau sa cante in biserica. (Canonul 15 Laodiceea)
In practica, acest lucru este din ce in ce mai rar intalnit, pe de o parte, multi dintre cantaretii bisericesti din cadrul bisericilor de mir, nemaifiind hirotesiti citeti, iar pe de alta, cantarea in comun dobandind o tot mai mare raspandire.
Acest fapt constituie una din cauzele pentru care unii dintre cei ce canta in biserica nu constientizeaza indeajuns ca desfasoara o activitate liturgica, o lucrare sfanta, ce nu numai ca nu poate fi comparata cu oricare alta profesie exersata in lume, ci mai ales, nu poate lua forme de manifestare ale altor arte lumesti. Asa se face ca in cadrul cultului divin public pe calea cantarii, isi fac aparitia o serie de posibile practici si gesturi, straine cadrului eclezial, care tind mai degraba sa risipeasca duhul de rugaciune decat sa-l sustina. Cu alte cuvinte, deviaza sensul real al cantarii liturgice, acela de a face o legatura intre popor si Dumnezeu.
Sminteala prin cantare vine de obicei din partea extremelor. Atat din partea celor care nu au darul cantarii si pregatirea aferenta, dar care totusi aleg sa cante alaturi de ceilalti, cat si din partea celor care au acest dar, cunosc foarte bine cantarea bisericeasca, dar aleg sa le "etaleze”.
Din acest motiv, Parintii Bisericii nu au dat insa numai canoane cu privire la “cine” trebuie sa cante biserici, ci si cu privire la “ce” si “cum” trebuie cantat.
Un asemenea canon este 59 Laodiceea, potrivit caruia trebuie sa se interpreteze numai cantari aprobate de Biserica. Interpretul bisericesc este dator sa execute cantarea bisericeasca fidel dupa modelele cantarilor compuse de Sfintii Parinti, aprobate de Biserica. Modelele cantarii bisericesti se cuprind in cartile de cult, in care, deasupra fiecarei cantari este mentionat glasul sau tonul, pe care sa se cante.
Un alt canon, 75 Trulan, se refera la modul executarii cantarii liturgice - "sa nu se sileasca firea spre racnire”.
Sfantul Ioan Gura de Aur, adresandu-se in una din omiliile sale catre poporul ce canta in biserica, spune: “Oare iti vor ajuta tie rugaciunile mainilor, ce le ridici fara de randuiala, si strigarea cea mare…lipsita de minte? Cum nu te rusinezi tu de cuvintele , ce le pronunti astazi: “Lucrati Domnului cu frica si va bucurati Lui cu cutremur?”. Dara vei zice, prorocul porunceste, ca lauda sa o facem cu strigare:”Strigati,” zice el, “Domnului tot pamantul”. Si noi nu oprim asa o strigare, insa oprim strigarea fara de minte, nu oprim melodii de lauda, ci oprim melodii nepioase, strigarile peste fire ale unui sau ale unuia inaintea altuia…”
In acest sens, cartile bisericesti prescriu ca unele cantari sa se execute cu glas mare sau inaltat, altele cu glas lin, altele rar etc..
Vasile Mitrofanovici in "Liturgica Bisericii Ortodoxe” (1929) ofera o serie de indrumari practice cu privire la conduita cantaretului bisericesc in biserica: " Cantaretul bisericesc trebuie sa execute melodia bisericeasca si cu cuviinta, adica sa intrebuinteze vocea sa intre limitele puterii ei naturale. Cantaretul bisericesc trebuie sa execute cantarea cu luare aminte, adica la cantare ia seama la textul cantarii, pronuntandu-l astfel, ca sa se inteleaga de toti cei care il asculta. Prin urmare, el sa pronunte cuvintele si silabele lamurit, sa paseasca la cantare in masura potrivita, neapucand prea repede inainte si neramanans indarat, sa nu desparta cuvintele, ce se afla in legatura gramaticala, sa nu altereze la cantare tonul cuvintelor ori al silabelor, ci sa-l puna acolo, unde zace el la pronuntarea lor verbala, si intru toate acestea sa redea cu fidelitate ideea, sensul textului cantarii. Cantaretul bisericesc trebuie sa execute cantarea cu umilinta si in mod natural. La executarea cantarii, cantaretul trebuie sa fie patruns de cuprinsul ei si aceasta sa o arate prin exteriorul sau. La acele cantari, care sunt impreunate cu inchinare, ori cu ingenunchere, ori cu metanii, sa faca aceasta si cantaretul; la executarea cantarilor, sa se fereasca de toata necuviinta, sa nu se intoarca cu fata spre popor, sa nu bata cu picioarele, sa nu-si schimonoseasca fata, sa nu tot intinda partea ce dinainte a grumazului, sa nu gesticuleze necontenit cu mainile.”
Cantarea bisericeasca se invata, cel mai adesea, din participarea la slujbele bisericesti, apoi prin apropierea de strana, interpretarea unor cantari simple, pana la dobandirea competentei de a canta toate cantarile slujbelor din cadrul bisericii. Aceste etape presupun, dar nu in mod obligatoriu, urmarea unor studii pentru a certifica statutul profesionist al cantaretului bisericesc.
Insa nu este de ajuns ca interpretul bisericesc sa fie un absolvent al unei scoli de muzica, fie seminar pentru nivelul liceal, fie licentiat al nivelului universitar (teologie sau conservator), pentru a fi garantul unei cantari bisericesti autentice. Pe langa darurile sale (vocea melodioasa si cunostintele muzicale dobandite), cantaretul bisericesc trebuie sa fie de asemenea un om al rugaciunii. Pentru a raspunde deplin atributiilor sale si obligatiilor, cantaretul trebuie sa-si pastreze in sufletul sau o conduita precisa. Trebuie sa se straduiasca sa fie un model pentru toti, prin conduita sa. Sa fie decent, modest si constiincios si sa aiba mai presus de toate un comportament crestin. In timpul slujirii sale in biserica, trebuie sa participe la rugaciune, nu sa caute sa ofere o demonstratie a calitatilor sale vocale.
Desi misiunea interpretului poate sa para una simpla - de reproducere a ceea ce sta scris in note sau semne muzicale, cantaretul bisericesc devenind astfel un executant -, cantarea religioasa nu este, ca la alte confesiuni crestine, o arta a sunetului, ci accentul este pus mai ales pe mesajul transmis, pe modul de a comunica cu Dumnezeu. Cantaretul bisericesc nu este un artist, ci un om de vocatie, cu o chemare spre a sluji, un canal de transmitere a mesajului mantuirii.
Incheiem acest articol printr-un text al Sfantului Ioan Gura de Aur, in care arata ce anume astepta din partea celor care cantau in biserica in vremea sa, deoarece il consideram mereu actual: “Noi dorim si cerem, ca voi, aducand dumnezeiasca cantare, sa fiti patrunsi de mare frica si insufletiti de pietate si astfel sa o aduceti… caci din cei de fata sunt unii, care neonorand pe Dumnezeu si socotind zisele Duhului Sfant neinsemnate, produc sunete nepotrivite, se prezinta ca si cei bantuiti de spirite rele, se clatina si se sucesc cu tot corpul, si fac miscari, straine cantarii duhovnicesti. Tie se cuvenea, ca cu pietate si cu frica sa aduci slavoslovie ingereasca, dar tu introduci aici datinile dantuitorilor […] Cum, tu nu te temi si nu tremuri? Poate nu stii, ca aici in mod nevazut e de fata insusi Dumnezeu, care cunoaste miscarea fiecaruia?... Dar tu nu intelegi aceasta din cauza ca, cele ce le-ai auzit si le-ai vazut la privelistile publice au intunecat mintea ta, si de aceea cele ce se fac acolo, le introduci in randuielile bisericesti …”.
Radu Alexandru
-
Muzica psaltica - muzica bizantina
Publicat in : Viata liturgica
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.