Cand se vorbeste de viata cultica a unui crestin ortodox, inevitabil apare in fata noastra bogatia vietii liturgice, cu slujbele si rugaciunile de toata trebuinta. Oricare ar fi slujba oficiata, o singura rugaciune se repeta de nenumarate ori, iar noi ii dam prea putina importanta, fie pentru scurtimea ei, fie pentru faptul ca nu-i cunoastem pe deplin intelesul. E vorba de raspunsul liturgic „Doamne miluieste!”, cantat de cantaretul bisericii impreuna cu toti credinciosii dupa fiecare ectenie rostita de preot.
La o prima vedere, se poate spune ca atunci cand rostim „Doamne miluieste” imploram mila Atotputernicului Dumnezeu, de care atarna viata noastra si care sustine in armonie intreaga creatie. Mila nu este altceva decat o forma a dragostei aratata de Parintele Ceresc fata de „lucrul mainilor Lui”, o raza din soarele orbitor al iubirii divine care ne ocroteste si ne poarta de grija.
Sunt foarte multe cazurile in Sfanta Scriptura in care Mantuitorul Insusi actioneaza din mila si tamaduieste bolnavii, sau inviaza mortii, cum a fost cazul invierii fiului vaduvei din Nain. Din mila fata de poporul care-l asculta satura multimea si da vedere orbilor: „ Si facandu-I-se mila, Iisus S-a atins de ochii lor, si indata au vazut si I-au urmat Lui.” (Matei 20,34)
Dupa cum explica Nicolae Cabassila, cerem cu insistenta mila lui Dumnezeu in primul rand pentru ca avem incredere in nemarginita Sa bunatate. El e totdeauna milos si stie dinainte ce avem nevoie, insa asteapta de la noi sa cerem aceasta, adica sa fim constienti ca la tot pasul ne abatem de la invatatura Lui, avand nevoie in permanenta de mare mila pentru curatirea de pacate. Este un lucru curios cand auzim preotul cerand multime de binefaceri de la Dumnezeu, iar noi raspundem simplu si foarte scurt doar cu „Doamne miluieste!”.
Acelasi liturgist arata intelesul desavarsit al acestei rugaciuni, spunand ca in aceasta se cuprind toate rugaciunile, deoarece, a cere mila lui Dumnezeu, este acelasi lucru cu a chema Imparatia Tatalui Ceresc in mijlocul nostru: „In primul rand aceasta rugaciune cuprinde intr-insa o recunoastere a pacatelor si o marturisire a bunatatii lui Dumnezeu. Al doilea, fiindca a cere de la Dumnezeu mila, insemneaza a cere imparatia Lui; iar daca o cerem pe aceasta Hristos a fagaduit ca toate celelalte de care avem trebuinta ni se vor adauga . Pentru aceasta e de ajuns cererea de mai sus, ca una ce poate sa dobandeasca toate dintr-o data.”
Dupa nemincinosul glas al Mantuitorului, a cere mila lui Dumnezeu inseamna, de fapt, a cere sa fim mostenitori ai imparatiei Lui. Intr-un loc zice: „Fericiti cei milostivi, ca aceia vor fi miluiti”, iar cand vorbeste de infricosatoarea judecata, arata clar ca faptele milei noastre trupesti ne vor pregati loc in Imparatia Cerurilor: „Si va zice imparatul celor de-a dreapta Lui (adica celor milostivi): Veniti, binecuvantatii Tatalui Meu si mosteniti imparatia cea gatita voua de la zidirea lumii”.
In afara de binefaceri, trebuie sa vedem aici si o obligatie din partea noastra de a ne purta cu mila fata de ceilalti, asa cum Dumnezeu se poarta fata de noi chiar si atunci cand nu meritam:” Nu se cadea, oare, ca si tu sa ai mila de cel impreuna sluga cu tine, precum si eu am avut mila de tine?” (Matei 18,33)
Acum, cand stim cat de mult foloseste scurta rugaciune „Doamne miluieste”, ar trebui sa o rostim cat mai des si cu mare bagare de seama, pentru ca rostita mecanic si neacordandu-i importanta cuvenita, riscam sa fim lasati de Mantuitorul in afara Imparatiei Sala vesnice.
Sebastian Marin
.
Sebastian Marin
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.