Marturii literare

 

In jurul anului 200, locasurile crestine de cult erau larg raspindite, ele fiind de altfel o urmare fireasca a or­ganizarii vietii religioase, liturgice si disciplinare a crestinilor, in mani­festari regulate si institutii de cult fixate prin reguli disciplinare, oficiale, care incep sa apara in aceasta vreme.

 

Testamentum Domini (cart. I, cap. 19) si Constitutiile Apostolice (cart. II, cap. 57) dau amanunte despre forma si impartirea bisericilor, iar Didascalia celor 12 apostoli (compilata in mare parte in capitolele in­dicate din cele doua documente anterioare) randuieste locul in biserica al fiecarei categorii de credinciosi.

 

Numeroase alte documente si izvoare literare vechi marturisesc existenta bisericilor crestine in sec. III. Astfel, Actele martirice ale Sfantului Marin din Cezareea Palestinei (circa 258), pastrate la Eusebiu al Cezareei, mentioneaza o constructie speciala pentru cult, in care martirul a fost dus si obligat sa aleaga intre spada si Evanghelie.

 

Origen, vorbind despre calatoria lui la Cezareea Palestinei, amin­teste de o biserica crestina de acolo incendiata de pagani.

 

Sfantul Grigore de Nissa aminteste de o biserica mare, zidita de Sfantul Grigore Taumaturgul la Neocezareea, pe la mijlocul secolului III (circa 240), cu ajutorul populatiei crestine de acolo.

Pe vremea   lui   Eusebiu,   vechea   biserica din   Tir,   devenita neincapatoare dupa pacea Bisericii, e transformata in basilica in anul 314, de catre episcopul de acolo, Paulin. De asemenea, la Alexan­dria, episcopul Alexandru (313-328) construieste o basilica de mari proportii in comparatie cu cladirile existente pina atunci pentru aduna­rile crestinilor. Marea biserica Theonas din Alexandria fusese si ea zidita in sec. III. La fel se intampla in regiunile crestine din nordul Afri­cii apusene, unde scrierile crestine de la sfarsitul secolului III si ince­putul secolului IV numesc de obicei locul de adunare al crestinilor ba­silica, termen care sugereaza si forma probabila a acestor locasuri : o sala mare cu coloane in interior.

 

Asadar, avem suficiente documente (dovezi sau marturii literare) ca in sec. III existau locasuri proprii crestine pentru cult, mai in toate orasele si regiunile crestine ale imperiului (Efes, Frigia, Smirna, Ancira, Antiohia, Neocezareea, Nicomidia, Tracia, Galia, Spania, Africa etc), locasuri care erau folosite in scop exclusiv religios si care, totodata, nu mai erau proprietate particulara, ci a comunitatii crestine.

 

Calitatea de proprietate colectiva a edificiilor sacre si a cimitirelor crestine reiese clar mai ales din rescriptul imparatului Galienus (260), prin care, anulandu-se edictul de persecutie dat mai inainte de imparatul Valerian, se restituie crestinilor bisericile si cimitirele, care sunt luate in primire de catre episcopi, in calitatea lor de reprezentanti ai comunitatilor crestine respective. La 303, edictul de persecutie al lui Diocletian confisca bisericile, pentru a fi daramate, ca proprietate colectiva a crestinilor. In anul 311, imparatul Maxentiu restituie clerului roman asa numitele "loca ecclesiastica" din Roma, care apartineau comunitatii crestine de acolo si care, dupa unii scriitori, se ridicau la vreo 40. Edictul de la Milan (313) face deosebirea intre proprietatea particulara a crestinilor si proprietatea comunitatii, cand vorbeste de restituirea posesiunilor cres­tine confiscate in timpul persecutiilor.

 

Din nefericire, nu se mai pastreaza nici una dintre bisericile crestine dinainte de epoca lui Constantin cel Mare ; toate au pierit fara urme, cele mai multe fiind daramate de catre pagani in ultimele persecutii (mai ales sub Diocletian) ; iar putinele care au supravietuit persecutiilor au fost daramate mai tarziu de catre crestinii insisi, care le-au inlocuit cu constructii noi, mai marete si mai incapatoare. De aceea e greu sa ne facem o idee despre formele arhitectonice, infatisarea si dimensiunile acestor biserici. Putem spune precis ca nu exista un tip uniform de constructie; toate aveau insa un element comun : o sala mare, care sa cuprinda toata adunarea, pentru savarsirea Jertfei euharistice.

 

Marturii arheologice

 

Sapaturile, cercetarile si descoperirile arheologice din ultima vreme au adus la lumina resturi (fundamente si ruine) si indicii pretioase asu­pra unora dintre bisericile paleocrestine din primele trei secole, infor­matii care completeaza sau confirma stirile din izvoarele literare. Asa, de ex., unele dintre numeroasele biserici, pastrate in stare de ruina la Binbirkilisse (1001 de biserici), langa Konieh in Asia-Mica, au fost da­tate din sec. III. La Dura-Europos, in Mesopotamia (Irakul de azi), s-au descoperit fundamentele unei biserici din sec. III (circa 232-233), care este o casa de locuit construita inca din sec. II si transformata mai tarziu in locas de cult.

 

Astfel de case particulare, cu sali adaptate special pentru adunarile de cult ale crestinilor, se mai cunosc in insula Delos (Grecia), in Mace­donia si mai ales la Roma. Aci, cele mai vechi basilici crestine au fost construite peste sau langa vechi case de locuit particulare (tituli), trecute in proprietatea comunitatilor crestine si folosite in scop religios.

 

La Aquileea (in nordul Italiei) s-au descoperit de asemenea ruinele unei case particulare de locuit, transformata in biserica crestina si cu­noscuta sub denumirea de "basilica episcopului Teodor", construita pe la anul 300. Ea are forma unei sali dreptunghiulare, fara absida, impar­tita in trei nave longitudinale, prin sase stalpi interiori ; intrarea era prin latura de sud, unde era o curte interioara. Ea ne da o imagine locala despre planul salii de cult crestine din epoca imediat premergatoare pacii Bisericii crestine. La Salona (in Dalmatia, pe coasta rasariteana a Marii Adriatice), sub o mare basilica cruciforma, s-au descoperit ruinele unei biserici din sec. IV, iar sub aceasta, resturile unei constructii din sec. III, folosita in scop religios. Tot din secolul al treilea e da­tata si basilica din Emaus (in Palestina), construita in amintirea lui Iisus si a celor doi ucenici ai Sai. S-au descoperit urmele unei vile sub ba­silica din Damus-El-Karita, aproape de Cartagina (in Africa de Nord) s.a.m.d.

 

Bisericile de la suprafata pamantului dinainte de pacea Bisericii nu puteau fi insa folosite decat in scurtele intervale de timp dintre persecu­tii. In timpul persecutiilor, cultul crestin nu se putea savarsi decat in casele particulare (dintre care unele continuau a fi folosite ca locuri de cult chiar dupa incetarea prigoanelor), sau in locuri ascunse, ferite de urma­rirea persecutorilor, ca de ex. in cimitirele de la periferie.

• Locasurile de cult inainte de crestinism
  Publicat in : Locasurile de cult
• Locasurile de cult ale primilor crestini
  Publicat in : Locasurile de cult
• Sinagogile, locasurile de cult ale evreilor
  Publicat in : Iudaism
• Locasurile de cult ale evreilor
  Publicat in : Iudaism