Stralucirea slujbelor Bisericii este inchinata Mirelui ei, adica Mantuitorului Iisus Hristos. Toata frumusetea liturgica este inchinata Sfintei Treimi. Tot aurul si argintul, toata smirna si tamaia, toata lumina si jertfa cea cu mireasma duhovniceasca sunt inchinate lui Dumnezeu, Parintelui nostru Cel ceresc, Celui care ne daruieste noua toate. Toata frumusetea si solemnitatea slujbelor, toata evlavia din gesturile liturgice si toata cantarea cea cu osteneala mestesugita este inchinata Sfantului Duh, Celui care ne mangaie si ne implineste intru tot ceea ce este bun.
La inceput, in marea catedrala a Imperiului Bizantin, inchinata Sfintei Sofia, slujeau aproape o suta de diaconi si zeci de preoti, iar cele doua strani erau insufletite de cei mai buni psalti ai vremii aceleia. Toate obiectele liturgice erau din aur curat, iar celelalte lucruri erau din argint si lemn scump. I se aduceau lui Dumnezeu cele mai deosebite daruri de tamaie si mir curat, iar vesmintele slujitorilor Sfantului Altar erau cu totul din fir de aur si impodobite cu pietre pretioase.
Aceasta stralucire a slujbelor Bisericii si a lucrurilor inchinate lui Dumnezeu a continuat multa vreme, chiar pana in vremea evlaviosilor domnitori din Tara Romaneasca si din Moldova. Din vremea lor, in muzee, se mai pastreaza inca numeroase vesminte brodate si inestimabile obiecte de cult. Toti cei care ajung sa le priveasca sunt miscati de minutiozitatea cu care au fost lucrate si de frumusetea pe care acestea inca o emana.
In timpul comunistilor si a celorlalte revolutii iscate de-a lungul vremii, oamenii au cautat sa-L izoleze pe Dumnezeu departe de faptura mainilor Sale. Nu au reusit. Nici nu aveau cum, caci Iubirea nu se poate indeparta de cel iubit. In schimb, prigonirea dreptei credinte a reusit sa goleasca Biserica de stralucirea ei (materiala) initiala. Pana la sfarsitul secolului trecut, bisericile au ajuns in paragina, obiectele liturgice au ajuns sa fie improvizate, iar stranile au fost golite de cantareti.
In ultimii ani, eliberati de osandirea paganilor, preotii si credinciosii iubitori de Dumnezeu au inceput sa infrumuseteze din nou Sfintele Altare, nu pentru vreo nevoie inchipuita a lui Dumnezeu, ci pentru nevoia noastra absoluta de a ne arata dragostea, multumirea si recunostinta fata de purtarea de grija a lui Dumnezeu.
Preotii, diaconii, psaltii si credinciosii Ii slujesc lui Dumnezeu cu ceea ce au mai bun, cu sufletele lor. Peste aceasta, insa, ei simt nevoia sa ii aduca lui Dumnezeu si tot ceea ce este mai frumos si mai scump pe lume, adica aurul (metal curat si cald), lemnul si piatra neteda, panza naturala si ceara de albine etc.
Toate darurile aduse lui Dumnezeu sunt intemeiate pe libertatea si credinta oamenilor. Nici un dar care Ii este adus lui Dumnezeu in mod fortat, cu parere de rau, nu va dainui. Ba, mai mult, unii preoti chiar nu primesc darurile venite de la cei necredinciosi sau facute cu intentii ascunse.
Darurile sunt inchinate lui Dumnezeu, iar nu slujitorilor Sfantului Altar, care astazi sunt, iar maine nu. In aceasta privinta, Sfantul Vasile cel Mare spune: "Eu sunt calugar si umblu cu haine negre, smerite, nu am averi personale, dar cand savarsesc Sfanta Liturghie, port vesminte tesute cu fir de aur, pentru ca atunci Ii slujesc Imparatului Celui fara de moarte."
Toate lucrurile inchinate Sfintei Treimi trebuie sa fie stralucitoare, atat cele din Biserica cea insufletita, adica sufletele si trupurile oamenilor, cat si cele din biserica cea zidita, adica obiectele liturgice, zidurile, curtea si gardurile. Nimic nu trebuie trecut cu vederea, nici un scaun, nici un covor, nici un geam, nici un pervaz, nici un sfesnic, nimic.
Stralucirea bisericilor nu este inchinata oamenilor, ci lui Dumnezeu, desi nu El are nevoie de ea, ci noi, cei care ne manifestam astfel credinta, dragostea si recunostinta. Astfel, traditiile vechi, care aduc si mai multa stralucire slujbelor, sunt binevenite in cultul liturgic public.
Biserica zidita este chip al Bisericii celei nevazute, precum zicem intr-o rugaciune de la Utrenie: "In Biserica slavei Tale stand, in cer ni se pare a sta." In aceasta biserica vazuta, impreuna cu noi, slujesc neincetat cetele ingeresti. Asa cantam la Sfanta Liturghie, zicand: "Noi, care pe heruvimi cu taina inchipuim si facatoarei de viata Treimi intreit-sfanta cantare aducem, toata grija cea lumeasca sa o lepadam. Ca pe Imparatul tuturor sa-L primim pe Cel inconjurat in chip nevazut de cetele ingeresti."
Sufletul care nu ajunge sa guste inca din aceasta viata, in Biserica lui Hristos, frumusetea si bucuria cea de nespus a Imparatiei Cerurilor, acela nu o va regasi nici in viata cea de apoi. Trairea din aceasta viata ne este indiciu al starii noastre vesnice. Cu durere o spun, cei care nu inteleg si nu simt ce se ascunde dincolo de stralucirea slujbelor inchinate lui Dumnezeu in Biserica Sa cea Sfanta, aceia nu vor simti nici dincolo, desi atunci vor intelege toate.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Indrumari privind slujbele de Florii, din Saptamana Mare si de Sfintele Pasti, in conditiile starii de urgenta
Publicat in : Invierea Domnului -
Slujbele Postului Mare
Publicat in : Religie -
Despre slujbele Bisericii
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.