Mantuitorul Iisus Hristos, pentru a ne face sa intelegem dragostea si purtarea Sa de grija, s-a asemanat pe Sine cu un "pastor bun", care isi pune sufletul sau pentru oile sale, nefugind la vederea lupului celui rapitor. Daca asemanarea Mantuitorului cu "pastorul cel bun" este indeobste cunoscuta, asemanarea acestuia cu un pelican poate sa ne suprinda insa pe multi dintre noi.
Daca vom fi atenti, vom vedea ca in cantarile Prohodului Domnului, cantat de credinciosi in Vinerea Mare, se pastreaza urmatoarea imagine deosebita a Mantuitorului (Starea a doua, strofa 44):
"Ca un pelican, "Ca un pelican,
Te-ai ranit in coasta Ta, Cuvinte; Impungandu-Te acum, Cuvinte,
Si-ai dat viata l-ai Tai fii, care au murit, Inviezi pe fiii Tai, revarsandu-le
Raspandind asupra lor izvoare vii." Dintru coasta Ta, izvor mantuitor!"
Pelicanul, chip al Mantuitorului
Sfantul Ioan Iacob Hozevitul, in cartea numita "Din Ierihon catre Sion. Scrieri duhovnicesti", aminteste vechea legenda a pelicanului. Se spune ca, atunci cand puisorii lui sunt infometati, aprinsi de sete sau vatamati de jiganii otravitoare, pelicanul isi raneste coasta sa si ii adapa cu sangele sau.
"In cuibul unui pelican a intrat odinioara un sarpe veninos. Pelicanul nu era in cuib, erau numai puisorii singuri. Sarpele a inceput sa muste si sa bage veninul lui ucigator in toti puisorii. Cand era aproape sa-i inghita, s-a ivit si pelicanul. La zgomotul aripilor lui, sarpele a parasit cuibul, fara sa guste din prada. Bietul pelican vede cu durere ca puisorii lui sunt pe jumatate morti, fiind otraviti de vrajmasul sarpe. Fara sa mai stea mult pe ganduri, el se hotaraste sa-i scape cu orice pret. Si iata anume ce face: isi gaureste coasta lui cu ciocul si cu sangele sau adapa pe toti puisorii care sunt ametiti de veninul sarpelui. Sangele lui curat are minunata putere sa taie otrava sarpelui si, prin aceasta, puisorii lui se invioreaza si scapa de moarte."
O legenda asemanatoare spune ca, fiind seceta si negasind hrana pentru puii sai, un pelican si-a strapuns pieptul cu ciocul si si-a hranit puii cu sangele si carnea sa. Indiferent de micile diferente de continut, legenda pelicanului, fiind vazuta ca un simbol al devotamentului si al slujirii jertfelnice, a fost folosita in mai multe opere si lucrari artistice.
Imaginea pelicanului jertfitor este folosita de scriitorul Shakespeare, in opera "Hamlet". Simbolul folosit de Serviciul Irlandez de Transfuzii Sanguine este un pelican; alaturi de multe alte institutii, Facultatea de Medicina din Praga are si ea drept simbol un pelican. La randul sau, poetul german Angelus Silesius, intr-una dintre poeziile sale, spune: "Trezeste-te, crestine mort, si vezi, Pelicanul nostru te stropeste cu sangele Sau si cu apa din inima Sa. Daca o primesti cum trebuie, vei fi pe loc viu si sanatos."
Potrivit unora, legenda pelicanului este o pilda masonica referitoare la sacrificiul suprem. In colectia de "Legende", renumitul Leonardo da Vinci aminteste si el de vechea legenda a pelicanului, astfel: in timp ce pelicanul era plecat dupa hrana, un sarpe otravitor ii musca toti puii din cuib; la intoarcere, pelicanul isi gaseste puii morti; de durere, el incepe sa-si sfasie pieptul cu ciocul; cand sangele cald a picurat pe unul dintre puisorii morti, acela a inviat; de bucurie, pelicanul a continuat sa verse din sangele sau cald peste puisori, pana ce aceia au inviat toti; in cele din urma, pelicanul moare.
Legenda pelicanului a fost preluata inca de prin secolul al II-lea de imnografii Bisericii Ortodoxe, acestia vazand in ea o imagine deosebita a Jertfei rascumparatoare a Mantuitorului. Sarpele otravitor, care ataca puii de pelican in chip viclean, este asemanat cu diavolul, care l-a inselat pe om cu otrava minciunii pe cand acesta se afla inca in rai (in cuib). Mai apoi, cu nimic nu a putut sa-si salveze pelicanul puii sai, decat numai cu hranirea lor din carnea si sangele lui.
Tot asa, Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat si s-a jertfit, dandu-si Trupul si Sangele pentru tamaduirea oamenilor otraviti de diavol. Toti cei nascuti din Adam au in firea lor otrava pacatului stramosesc, drept pentru care, numai prin impartasirea din Trupul si Sangele Mantuitorului se pot izbavi de moartea cea vesnica. "Adevarat, adevarat zic voua, daca nu veti manca trupul Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu veti avea viata in voi. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu are viata vesnica, si Eu il voi invia in ziua cea de apoi. Trupul este adevarata mancare si sangele Meu, adevarata bautura. Cel ce mananca trupul Meu si bea sangele Meu ramane intru Mine si Eu intru el" (Ioan 6, 53-56).
Precum pelicanul si-a sfasiat singur coasta, daruind viata puilor sai, tot asa, Mantuitorul s-a jertfit de bunavoie pentru viata lumii. Apa si Sangele izvorate din coasta Mantuitorului, pe Cruce, inchipuie Botezul si Impartasania, iar "fara aceste doua Taine, nimeni nu se poate mantui, caci ele sunt cheile mantuirii", dupa cum marturiseste Sfantul Ioan Iacob. Astfel, intr-una dintre cantarile Octoihului, gasim scris: "Picaturile sangelui celui din Dumnezeu curs si ale apei, care s-a varsat din coasta Ta, a innoit lumea; caci cu apa speli pacatele tuturor, Doamne, iar cu sangele scrii iertarea."
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Raportul dintre Jertfa euharistica si Jertfa de pe cruce
Publicat in : Sfintele Taine -
Pedagogia divina in spiritualitatea Sfantului Ioan Gura de Aur
Publicat in : Editoriale -
Penticostarul si spiritualitatea ortodoxa
Publicat in : Viata liturgica -
Crucea este semnatura crestinului
Publicat in : Inaltarea Sfintei Cruci
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.