Thicara dateaza din sec. XI si este intitulata pe larg: "Imn Treimic cu Miezonoptica din invataturile Sfantului Dionisie Areopagitul. Compilatie si compozitie a monahului Thicara".  Aceasta lucrare contine cantari din perioada Postului Mare precum si rugaciuni pentru uzul monahal zilnic, intemeiate pe teologia lui Pseudo-Dionisie Areopagitul.

Lucrarea mai este cunoscuta in literatura de specialitate sub numele "Cartea lui Thicara” sau simplu "Thicara”, ce presupune o relatie metonimica intre numele autorului si textul sau.

Se gaseste atat in manuscrise grecesti, cat si in traduceri slavone. Ambele texte, in greaca si slavona, sunt pastrate in numeroase manuscrise, incepand cu secolul al XIV-lea si intinzandu-se pana in sec. al XVIII-lea. Textul este monastic, atat in gen, cat si in ce priveste functia. A fost initial scris de un monah grec, copiat apoi si raspandit de monahi, si, probabil, tradus in slavona tot de monahi.

"Dumnezeiesc si frumos”, "cea mai rara comoara” – acestea sunt numai cateva dintre expresiile folosite de monahii greci din sec. XIV pentru a numi Ceaslovul Thicara.

Ceaslovul grecesc al monahului Thicara, este descris de catre I. Mansvetov in detaliu in cadrul lucrarii sale despre randuielile bisericesti: "Monahul athonit Thicara este cunoscut pentru comentariile sale la imnele bisericesti, texte cu privire la originea lor si a folosirii lor in ciclul zilnic al vietii manastiresti. "Ceaslovul” lui Thicara urmeaza in general forma Ceaslovului Ierusalimitean, insa difera de acesta prin introducerea unor imne particulare, rugaciuni si tropare, dintre care unele sunt operele sale originale, in timp ce altele apartin altor autori. "Thicara” ofera si informatii cu privire la randuiala slujbelor de obste, dar si in particular, in chiliile monahale.

Ceaslovul lui Thicara a fost foarte raspandit in Muntele Athos in randul comunitatilor monahale. In "Introducerea la Ceaslov”, gasim instructiuni pentru pastra cartea in biblioteca manastirii. Cartea putea fi luata (numai ) numai daca monahii doreau sa copieze randuiala ciclului zilnic cu rugaciunile, intrucat aceste parti particulare erau cele mai de trebuinta; comentariile acestor imne si istoria originii lor pot fi omise”.

Este clar din descrierea lui Mansvetov ca cele mai des copiate parti ale Ceaslovului Thicara erau slujbele zilnice cu rugaciunile.

Textul grecesc al monahului Thicara, "Imn Treimic cu Miezonoptica din invataturile Sfantului Dionisie Areopagitul. Compilatie si compozitie a monahului Thicara.” consta in rugaciuni originale si imne treimice ale lui Thicara insusi, ca de altfel si in rugaciuni atribuite Sfantului Simeon Noul Teolog, Sfantului Vasile cel Mare, Nichifor Vlemide, si altii, care au fost adaugate ulterior. Toate acestea sunt organizate in slujbele zilnice, care incep cu Miezonoptica si se incheie cu Pavecernita.

Textul prezinta specificitatile genului liturgic: lipsa naratiei, repetitiile la nivelul sintagmelor, mijloace retorice comune precum aniteza, paraleleismul sintactic, pleonasmul. Functia textului esta sa fie citit atat in privat (in chilie), cat si in comunitate, ca parte a slujbelor comunitare. Mai mult, functia monastica a textului poate fi observata si la nivelul limbajului, care prezinta referinte clare sau fac trimitere la Psaltire, si, intr-o masura mai mica, la textul Evegheliilor si Apostolului. Anumite rugaciuni sunt scrise in stilul penitential.

Fara a intra in detalii, vom prezenta cateva opinii ale specialistilor cu privire la identitatea autorului. In opinia majoritatii cercetatorilor, monahul Thicara a trait si a activat in sec. al XIV-lea. Unii cercetatori precum J.P Migne, Arhimandritul Filaret, Karl Krumbacher si H. Beck, printre altii, il identifica ca scriitorul din sec. XIV Tomas Magister sau monahul Teodul. Oricum, acestea raman simple supozitii deoarece au fost descoperite copii ale textelor din Thicara datand din sec. al XI-lea, incluzand slujbele zilnice, iar monahul Dionisie din sec. al XIV-lea sustine ca Teodul a fost ucenic al lui Thicara. Aceste informatii sunt sustinute in cele mai recente publicatii privitoare la acest subiect. In acest sens, dizertatia lui S. Skalitses respinge identificarea lui Thicara cu Teodul si Toma Magistrul.

O alta dificultate legata de atribuirea acestui text apare din faptul ca nu exista nicio sursa care sa faca trimitere la numele de mirean al lui Thicara. Aceasta situatie nu este o exceptie pentru Evul Mediu.

Doar doua referinte biografice relateaza ca Thicara a fost "un monah din Constantinopol” si ca a fost "un maestru al facerii sabiilor”, care este de fapt, etimologia numelui sau. Este foarte posibil ca etimologia sa fie una secundara, ca rezultat al lucrarii "filologice” a monahilor din sec. al XIV-lea, care au scris despre Thicara. In orice caz, nu exista suficinte marturii pentru a da un raspuns definitiv intrebarii legate de identitatea lui Thicara.

Raspandirea textului grecesc al lui Thicara este destul de larga. Aproximativ 252 de copii ale lucrarilor atribuite monahului Thicara sunt pastrate in Muntele Athos, in Biblioteca din Ierusalim, pe Muntele Sinai,  in Italia si Moscova precum si in alte biblioteci din alte tari europene. Traduceri moderne ale acestei carti de rugaciuni exista in prezent  in majoritatea tarilor ortodoxe.

Radu Alexandru

.

• Thicara
  Publicat in : Editoriale