Vesmintele liturgice sunt obiecte de cult, acestea fiind purtate, pastrate si curatate cu multa evlavie si grija. Biserica Ortodoxa prescrie liturghisitorilor vesminte speciale in timpul savarsirii sfintelor slujbe, iar mai ales la Sfanta Liturghie, cand fiecare cleric imbraca toate vesmintele treptei sale.
La inceput diferenta intre vesmintele zilnice ale credinciosilor si cele ale clericilor nu era foarte mare. Astfel, in canoanele Sfantului Ipolit al Romei (sec.III), citim: "De fiecare data cand episcopul are sa savarseasca Liturghia, diaconii si preotii sa mearga impreuna cu el, imbracati in haine albe, mai frumoase decat ale celorlalti credinciosi si cat se poate de curate."
De-a lungul secolelor, Biserica a stabilit tipul special al vesmintelor sale liturgice. Astfel, daca mai intai vesmintele folosite la sfintele slujbe au inceput sa se deosebeasca de celelalte prin calitatea si culoarea lor specifica, mai apoi, ele au fost imbodobite si prin imprimarea pe ele a semnului Sfintei Cruci, precum si a altor broderii, urmand ca acestea sa fie sfintite.
Fiind mai intai lucrate potrivit canoanelor bisericesti, iar mai apoi sfintite, vesmintele liturgice ajung sa fie sustrase vietii profane. Vesmintele liturgice, atat cele arhieresti, preotesti si diaconesti, precum si celelalte vesminte care impodobesc Sfanta Masa si Sfantul Altar, se sfintesc abia dupa rostirea rugaciunilor speciale, aflate in Molitfelnic.
Vesmintele arhieresti sunt sapte la numar, potrivit celor sapte daruri ale Sfantului Duh, si anume: stiharul, epitrahilul, braul, manecutele, epigonatiul, sacosul (sfita) si omoforul. Vesmintele preotesti sunt cinci la numar, si anume: stiharul, epitrahilul, braul, manecutele si felonul. Vesmintele diaconesti sunt trei la numar, si anume: stiharul, orarul si manecutele.
Curatarea vesmintelor preotesti
Vesmintele liturgice, atat cele arhieresti, preotesti si diaconesti, precum si celelalte vesminte care impodobesc Sfanta Masa si Sfantul Altar, trebuie sa fie pastrate cat mai curate, in semn de dragoste si evlavie fata de Dumnezeu. Vesmintele liturgice, odata sfintite, se pastreaza numai in Sfantul Altar, ori intr-un loc special amenajat, numit "vesmantar" sau "diaconicon".
Cu vesmintele liturgice se umbla cu mare grija, ca si cu orice lucru sfintit, spre a nu se murdari, pata, destrama si strica. Dupa o anumita perioada insa, vesmintele vor trebui sa fie curatate. De preferat, acestea se vor curata dupa o perioada cat mai indelungata, daca preotul este unul grijuliu, curat si atent.
Curatarea vesmintelor liturgice este o necesitate absoluta, din doua motive: acestea sunt sfintite, iar ele nu pot fi folosite murdare, mototolite sau rupte. In partea finala a Liturghierului, cartea de capatai a oricarui preot, se afla un capitol numit "Povatuiri si invataturi"; in acest loc, citim urmatoarele: "Pentru slujirea Dumnezeiestii Liturghii, preotul si diaconul sunt datori a fi curati, atat cu sufletul, cat si cu trupul, si, precum trebuie sa aiba trupul curat, tot asa si vesmintele cele de pe dansii se cuvine sa le aiba curate si intregi; iar daca vor fi foarte patate si rupte si va indrazni preotul a sluji cu ele, va gresi de moarte, deoarece inaintea lui Hristos Dumnezeu, Cel ce este cu adevarat in Sfintele Taine, se va arata cu nebagare de seama. De aceea, slujitorii celor sfinte sunt datori sa staruiasca in tot chipul ca vesmintele cele sfinte, chiar de vor fi din material simplu, sa fie cuviincioase si curate."
Sarcina curatarii vesmintelor liturgice revine in mod special preotului slujitor, ca unul ce este dator a duce o viata cat mai curata, in rugaciune si evlavie. Vesmintele liturgice nu se vor spala in acelasi loc si in aceeasi apa cu haine mirenilor, nici macar in familia preotului.
Vesmintele liturgice pot fi curatate insa si de o femeie cu viata duhovniceasca din parohie, ea urmand sa le spele cu apa curata, cat mai simplu cu putinta, iar apa sa o arunce in locuri curate, iar nu la canalizare, etc. De multe ori, tocmai preoteasa este cea care se poate ingriji, cu evlavie, de curatarea vesmintelor preotesti.
Dupa curatarea si spalarea acestora, vesmintele se usuca frumos si se pregatesc pentru resfintire. Odata resfintite, acestea trebuie sa fie aduse din nou in Sfantul Altar, unde le si este locul. Acestea nu se tin in casele mirenilor, acestia neavand cum sa se foloseasca de pe urma lor.
Ar trebui ca vesmintele liturgice sa nu fie asezate nici macar in muzeu, ca intr-o parasire liturgica, desi unele ajung sa nu mai poata fi folosite, din pricina vechimii. In aceasta privinta, parintele Ene Braniste, renumitul profesor de Liturgica, afirma: "Cand se invechesc si sunt prea uzate, incat nu mai pot fi folosite, daca vesmintele respective nu reprezinta o valoare materiala, documentara sau artistica, ele pot fi ingropate in loc ferit si curat, ori pot fi arse si cenusa sa fie ingropata."
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Atelierele de pictura, vesminte preotesti si tiparituri ale Manastirii Robaia
Publicat in : Manastirea Robaia
-
Vesmintele liturgice - origine si semnificatie
Publicat in : Viata liturgica -
Culorile vesmintelor liturgice in Biserica Ortodoxa
Publicat in : Vesminte -
Reverenda, o predica nerostita
Publicat in : Vesminte
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.