"Clerul ortodox poarta doua tipuri de vesminte: liturgice si neliturgice. Cele neliturgice reprezinta imbracamintea zilnica a clerului, iar la slujba se poarta sub vesmintele liturgice.

Imbracamintea neliturgica poarta denumirea de reverenda si rasa. Deosebirea dintre ele este ca rasa se incheie chiar pe mijloc si are deschizaturi largi la maneci; ea se poarta peste reverenda.

In traditia rusa, pentru ca monahii poarta imbracaminte neliturgica de culoare inchisa (de obicei „neagra”, „bleumarin” sau „maro inchis”) si clerul mirean poarta de obicei reverende de culori deschise, sunt cunoscuti drept „clerul negru” si „clerul alb”.

In Rusia, inainte de Revolutia din 1917, acest plan vestimentar era valabil pentru ambele sutane sau vesminte neliturgice. De asemenea, culoarea liniei manecii rasei semnifica rangul preotului.

In Rusia moderna, clerul foloseste culoarea „neagra” pentru rasa si culori diverse pentru reverenda, nemaipurtand culori potrivite rangului administrativ.
Totusi, deoarece clerul comunitatilor rusesti din diaspora – mai ales din America – nu a fost afectat de Revolutia din 1917, in majoritate continua traditia culorilor diferite in ceea ce priveste reverenda si rasa.

Practica purtarii sutanelor sau vesmintelor neliturgice de diverse culori vine din vremea stapanirii turcesti. Clerul musulman isi rezervase dreptul de a purta culorile „alb” sau „negru”, considerand ca umileste astfel clerul crestin, fortat astfel sa poarte culori stralucitoare (pentru a se deosebi, n. t.). Dupa ce Biserica Ortodoxa a scapat de sub constrangerea turceasca, clerul ortodox a renuntat sa mai poarte sutane de diverse culori; aceasta traditie a fost continuata in schimb de clerul rus.

Dar si clerul ortodox, mai ales cel grec, poarta sutane de culori diverse (mai ales deschise) in zona de climat tropical, ecuatorial si mediteranean. „Cremul”, „griul” si „galbuiul”, ca si „bronzul pal” („bej” si „auriu pal” chiar, n.t.) sunt cele mai populare. De asemenea, reverenda de culoare „bleu” este intalnita la clerul de pretutindeni.

Este potrivit a purta un brau sau o cingatoare peste reverenda (mai ales ca se pot gasi si cingatori cu insemne crestine, n. t.). In traditia greaca, aceasta curea este chiar o panglica, un siret, un cordon sau o funie ce imprejmuieste talia. Dar in traditia sarba si romana aceste braie semnifica rangul preotului.

In Biserica Rusa acest brau este chiar ales impodobit (arhiepiscopul Ioan Garklavs de Chicago purta prin 1991 unul chiar brodat cu trandafiri.) Purtarea sutanelor (a reverendei si a rasei) este in uzul comun al episcopilor, preotilor, diaconilor, monahilor si monahiilor. Permisiunea de a purta sutane se acorda si seminaristilor (si studentilor teologi, n.t.), fratilor de manastire, ipodiaconilor si citetilor (respectiv dascalilor sau cantorilor azi, n.t..)

In ceea ce priveste sutanele, Tipiconul nu precizeaza nimic mai mult decat ca ele pot fi „deschise” sau „inchise” la culoare, asa ca traditia locala este singurul „standard”.

In Biserica Ortodoxa sunt folosite sase culori liturgice: alb, verde, purpuriu (vinetiu), rosu, albastru si auriu. Recent au inceput a se folosi si vesminte de culoare neagra. In unele locuri mai sunt folosite si culorile portocaliu stacojiu si ruginiu.

Putem observa ca se folosesc aceste culori datorita semnificatiei lor: „albul” pentru puritatea luminii harului lui Dumnezeu; „verde”, culoarea vietii, a Sfantului Duh si a lemnului Sfintei Cruci; „purpuriu” pentru patima Domnului Iisus Hristos; „rosu inchis” pentru sangele lui Hristos si pentru sangele martirilor; „albastru” pentru Maica Domnului; „auriu” pentru bogatia darurilor Sfantului Duh si „rosu deschis” pentru flacara intensa a Oastei Duhovnicesti. „Negru” este in mod traditional culoarea mortii si a doliului in Apus, spre deosebire de Rasarit unde „albul” este culoarea Adormirii (caci Ortodoxia accentueaza Invierea Domnului, nu greutatea si chinul patimilor si mortii Domnului, n.t.).

In Rusia „rosu” este culoarea bucuriei, stralucirii si frumusetii. Nici una dintre acestea nu este scrisa in anumite reguli sau canoane si, in mod evident, multiplele culori au semnificatii diferite pentru variile popoare.

Pentru Biserica Ortodoxa, mai ales cea Rusa si cele influentate de traditia ei, culorile redominante pentru diferitele sarbatori sunt urmatoarele culori:

La Praznicele Mantuitorului, la Sfintii Profeti, la Sfintii Apostoli si la Sfintii Ierarhi: „auriu” si „galben” de toate nuantele; La Praznicele Maicii Domnului, la Puterile cele fara de trup (Ingeri) si la Sfintele Fecioare: „albastru deschis” si „alb”;  La Praznicele Sfintei Cruci: „purpuriu” si „rosu inchis”; La Sfintii Mucenici: „rosu” (In Sfanta si Marea Joi se poarta vesminte liturgice de culoarea „rosu inchis” chiar daca biserica este invesmantata in „negru”, iar masa Sfantului Altar se impodobeste in „alb”, ca semn de aducere aminte a fetei de masa folosita la Cina cea de Taina.)  La Sfintii Cuviosi, Asceti si Nebuni pentru Hristos: „verde” (De asemenea Intrarea Domnului in Ierusalim, Pogorarea Sfantului Duh si Sfanta Treime sunt celebrate tot in vesminte „verzi”, de toate nuantele.) In Posturi: „albastru inchis”, „purpuriu”, „verde inchis”, „rosu inchis ori sangeriu” si „negru”. In Postul Sfintelor Patimi vesminte folosite se obisnuieste a fi cele „negre”. Sambetele si Sarbatorile mari din Postul Mare vesmintele sunt „negre”, dar cu ornamente „aurii” si de alte culori.

Inmormantarile se savarsesc in vesminte „albe”.  In Biserica Primara nu se purtau vesminte „negre”, desi clerul monahal purta sutane „negre”. In acele vremuri tot clerul purta vesminte „stacojii” (grena). In Rusia s-au purtat prima data vesminte „negre” la inmormantarea Tarului Petru al II-lea (1821). De atunci s-a raspandit purtarea culorii „negre” la inmormantari si in Postul Mare, ca in traditia romano-catolica.  „Albul” este purtat la Praznicele Botezului Domnului (Epifaniei, Teofaniei sau Aratarii lui Dumnezeu), Schimbarii la Fata si Invierii Domnului si pana la odovania lor. In antichitatea crestina la Epifanie se praznuia si Nasterea Domnului, insa dupa separarea celor doua sarbatori, de Craciun se poarta „alb” si din a doua zi de Craciun pana la Boboteaza se poarta „auriu”.

In traditia moscovita, vesmintele bisericii si ale clerului se schimba in „alb” la cantarea Prochimenului din Liturghia Sfintei si Marii Zi a Sambetei (adica inainte de citirea din Apostol, n.t.). „Albul” este purtat pana la Utrenia Duminicii Invierii, cand sunt schimbate cu cele „rosu deschis” pana la odovania praznicului. In unele locuri din Rusia, „albul” este purtat de la Inaltarea Domnului pana la Pogorarea Sfantului Duh, iar in alte locuri se obisnuieste a se purta culoarea „aurie”. In zona Muntilor Carpati ai rusilor de la Pasti la Inaltare se poarta numai „alb”, precum si la inmormantari.

„Verdele” este purtat in unele parti la Inaltarea Sfintei Cruci. In zona carpato-ruseasca "verdele” se poarta de la Rusalii la Sfintii Apostoli Petru si Pavel, precum si in Sambata Sfantului Lazar. „Auriul” este obisnuit a se purta cand nu este sfecificata nicio alta culoare. In unele traditii locale „auriul” este purtat in toate sambetele, mai putin cele in care este precizat „albul”.  „Rosu inchis ori sangeriu” este purtat in Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, la Craciun, la Inaltarea Sfintei Cruci si la praznicele Sfintilor Martiri.

„Rosu deschis” este purtat la praznicele Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum si la Sfintii Ingeri.  La Moscova, in Athos si la Ierusalim „rosu deschis” este folosit la Pasti si la Craciun.  „Albastru” este purtat la praznicele Maicii Domnului, la Intampinarea Domnului, la Buna-Vestire si, uneori, in Vinerea Acatistului din a cincea saptamana a Postului Mare. In zona carpatico-ruseasca „albastru” este purtat din prima zi a Postului Adormirii Maicii Domnului pana la Inaltarea Sfintei Cruci si chiar la Craciun.
„Purpuriu” (vinetiu) este purtat in sambetele si duminicile din Postul Mare. In unele parti „purpuriul” este purtat in zilele de rand ale Postului Mare, iar „auriul” se foloseste in sambetele si duminicile acestuia. „Portocaliu” este purtat pe alocuri in Postul Sfintilor Apostoli, iar in altele de la Sfintii Apostoli pana la Schimbarea la Fata.

Unde se poate, chiar si vesmintele din biserica, dvera si sticla candelelor se schimba in functie de vesmintele sfintitilor slujitori.

In traditia greceasca se obisnuieste ca dvera si sticla candelelor sa ramana tot timpul „rosii”, in amintirea surparii catapetesmei Templului din Ierusalim la moartea Mantuitorului pe Cruce si a oualor aduse, potrivit traditiei, de sotia lui Pontiu Pilat la Cruce, care s-au inrosit prin picurarea Cinstitului Sange.
Trebuie sa mentionam si faptul ca rosul purpuriu, rosul inchis intens este si culoarea regalitatii, motiv pentru care este folosit la dvera Sfintelor Usi (pe unde intra si imparatul Bizantului spre a se impartasi, n. t.)”.

In traditia Bisericii Ortodoxe Romane se folosesc relativ amestecate ambele variante: ruseste si greceste, precum si obiceiul local, format prin dotarile mai putin bogate. Stramosii nostri ce vesminte au avut, pe acelea le-au purtat, iar noi am preluat staruinta lor drept traditie. Acum se mai observa si faptul ca multi slujitori poarta ce vesminte prefera, nu neaparat ce vesminte sunt recomandate!

Macar acolo unde sunt dotarile de rigoare sau unde este posibilitate materiala mai buna este de preferat a se urmari si semnificatia duhovniceasca in purtarea vesmintelor, mai ales a celor liturgice.

Ciprian Dragomir

• Atelierele de pictura, vesminte preotesti si tiparituri ale Manastirii Robaia
  Publicat in : Manastirea Robaia
• Vesmintele liturgice - origine si semnificatie
  Publicat in : Viata liturgica
• Curatarea vesmintelor preotesti
  Publicat in : Vesminte
• Reverenda, o predica nerostita
  Publicat in : Vesminte