Evanghelia Imparatiei

Dupa ce si-a incheiat rugaciunea de taina, preotul rosteste si el tricantarea cu voce joasa si insotita de inchinaciuni catre sfanta masa.

Apoi se intoarce cu fata catre proscomidiar si, cu fruntea plecata, rosteste salutarea cu care Domnul a fost intampinat la intrarea Sa triumfala in Ierusalim:

Binecuvantat este Cel ce vine intru numele Domnului.

Dupa care, intorcandu-se prin fata sfintei mese, se indreapta spre scaunul-cel-de-sus, adica jetul de langa peretele de rasarit al altarului, pe care sta arhiereul atunci cand e de fata si care simbolizeaza tronul Celui Vesnic, rostind:

Binecuvantat esti pe scaunul slavei imparatiei Tale, Tu, Cel ce sezi pe heruvimi, totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.

Preotul se opreste si sta langa coltul dinspre rasarit-miazazi al sfintei mese, unde asteapta sfarsitul cantarii Sfinte Dumnezeule.

Urmeaza un alt moment important al Liturghiei, anume citirile din Apostol si Evanghelie. Fiecare are o introducere si o incheiere.

Preotul: Sa luam aminte! Pace tuturor!

Citetul: Si duhului tau.

Si indata, din mijlocul bisericii, intoneaza prochimenul cu care se deschide pericopa din Apostol.

Preotul: Intelepciune!

 Citetul rosteste titlul pericopei.

Preotul: Sa luam aminte.

In timp ce Cantaretul (Citetul) intoneaza pericopa, Preotul cadeste dupa randuiala, dupa care revine in altar si citeste in taina Rugaciunea de dinainte de Evanghelie:

Stapane, Iubitorule de oameni, fa sa straluceasca in inimile noastre lumina cea curata a cunoasterii dumnezeirii Tale si deschide ochii gandului nostru spre intelegerea evanghelicelor Tale propovaduiri. Pune in noi si frica de fericitele Tale porunci, pentru ca, toate poftele trupului calcand, vietuire duhovniceasca sa petrecem, cugetand si facand toate cele ce sunt spre buna-placerea Ta. Ca Tu esti luminarea sufletelor si a trupurilor noastre, Hristoase Dumnezeule, si Tie slava inaltam, si totodata Parintelui Tau Celui fara de inceput si Preasfantului si bunului si de viata facatorului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecii vecilor. Amin.

Dupa ce Cantaretul intoneaza sfarsitul pericopei,

Preotul: Pace tie, cititorule.

Citetul: Si duhului tau. Si canta: Aliluia.

Preotul (in usile imparatesti, cu fata spre Popor): Cu intelepciune, drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie! (Binecuvantand). Pace tuturor!

Poporul: Si duhului tau.

Preotul (dupa ce a luat Evanghelia de pe sfanta masa si a deschis-o pe analogul din fata usilor imparatesti): Din Sfanta Evanghelie de la (N) citire.

Poporul: Slava Tie, Doamne, slava Tie.

Preotul: Sa luam aminte.

Si intoneaza pericopa evanghelica din ziua respectiva. La sfarsit,

Poporul: Slava Tie, Doamne, slava Tie.

 Preotul inchide Evanghelia, binecuvanteaza cu ea Poporul in semnul crucii, dupa care o reasaza pe sfanta masa, dar nu pe locul ei de dinainte (cel de deasupra sfantului antimis), ci in spatele acestuia culcata, cu cotorul spre apus.

Inainte de a incerca o talcuire de profunzime a acestui moment, vreau sa va atrag atentia asupra rostirii introductive a preotului-. Cu intelepciune, drepti, sa ascultam Sfanta Evanghelie. Este un indemn la atentie si luciditate, dar si la respect, bunacuviinta, evlavie: pericopa evanghelica se asculta stand in picioare, cu palmele incrucisate in fata, cu privirea atintita la preot, cu auzul deschis la fiecare cuvant. Exista la noi si obiceiul de a se ingenunchia in timpul citirii Evangheliei. Desigur, excesul de evlavie nu poate fi osandit; cei ce vor sa o faca, o pot face. Dar pozitia corecta este cea dreapta, chiar pentru credinciosii mai firavi sau varstnici, care de obicei sed asezati in strane. Cei care, totusi, vor sa stea in genunchi, vor avea grija sa nu-si stinghereasca vecinii, si cu atat mai putin sa le inculce vreun sentiment de inferioritate. Niciodata, stand in biserica, nu trebuie sa neglijam principiul colegialitatii si comuniunii. Cu aceasta, sa trecem la talcuire.

In lumea crestina neortodoxa staruie o falsa perceptie asupra raportului dintre Sfanta Ortodoxie si Sfanta Scriptura. In general se crede ca ortodocsii s-au ancorat in ritual si traditie, lasand Biblia pe seama protestantilor si, mai nou, a sectelor; ei, ortodocsii, pretind ca Biblia este principalul izvor al credintei, alaturi de Sfanta Traditie, dar in realitate o ignora sau, in cel mai bun caz, cercetarea ei e festiva si, atunci cand nu e obiect de studiu didactic, devine lectura de lux.

Asa se explica "surpriza" recenta a unui distins pastor protestant din Occident, care asistase de numeroase ori la Liturghia noastra si in final "descoperise", cu uimire, ca intreaga ei tesatura este intemeiata pe Biblie. Ceva mai tarziu avea sa stie ca, exceptand Apocalipsa, Noul Testament este in intregime citit la Sfanta Liturghie in cursul unui an, ca pasaje intregi din Vechiul Testament sunt cuprinse in "paremiile" celorlalte slujbe si ca cei 150 de Psalmi sunt cititi de cincizeci si doua de ori pe an in ciclurile saptamanale numite "catisme".

Pana acum v-am semnalat radacinile biblice ale Sfintei Liturghii, si o voi face in continuare.

Doresc sa retineti faptul ca citirea pericopelor evanghelice si apostolice, la care ne-am oprit acum, nu inseamna o "pauza" sau o "paranteza" liturgica, ci ea face parte din insusi miezul Sfintei Liturghii, asa cum era practicata inca din primele veacuri ale Bisericii, cand crestinii se adunau Duminica pentru Cina Euharistica. Prefacerea Darurilor si impartasirea credinciosilor erau precedate de lecturi biblice.

Iata ce marturiseste unul din cele mai vechi manuscrise: "in ziua denumita a soarelui, noi avem adunarea la un loc a tuturor celor care traiesc in orase si sate si, atat cat permite timpul, se citeste ceea ce au spus apostolii sau din scrierile proorocilor. Cand termina cititorul, proistosul ia cuvantul si ne da povatuiri si indemnuri, ca sa fie imitate lucrurile frumoase. Dupa aceea ne ridicam si inaltam rugaciuni. Dupa ce terminam rugaciunile... se aduce paine si vin si apa...".

Desigur, citirile biblice au si un rost instructiv, de cunoastere a cuvantului dumnezeiesc. Interpretand simbolismul liturgic, Nicolae Cabasila observa ca, pana in acest moment, Sfanta Evanghelie a stat inchisa, asa cum Iisus Hristos a tacut in prima parte a vietii Sale, singura marturie asupra dumnezeirii Lui venind de la Tatal in momentul botezului. Acum, prin mainile si vocea preotului, Evanghelia se deschide si graieste, asa cum insusi Hristos le-a grait multimilor si cum i-a invatat pe sfintii apostoli, poruncindu-le sa-I duca invatatura la toate neamurile.

Ar fi gresit insa sa credem ca rostul acestor lecturi se reduce doar la dimensiunea lor invatatoare. Ele au si un rol purificator, de Pregatire a sufletelor pentru obiectivul principal al Liturghiei, Euharistia, adica prefacerea Cinstitelor Daruri in Trupul si Sangele Domnului, si pentru finalitatea ei, cuminecarea si sfintirea credinciosilor. Sa ne intoarcem putin la rugaciunea pe care preotul o citeste in taina inainte de citirea Evangheliei: Ea cere mai intai luminarea mintii noastre pentru o corecta cunoastere a dumnezeiestilor invataturi, si imediat dupa aceea solicita ajutor pentru purificare duhovniceasca prin teama de a nu ignora sau dispretui sfintele porunci.

Acestor doua dimensiuni le se adauga o a treia, cea doxologica, adica de lauda dreptmaritoare. In vecinatatea lecturilor biblice, credinciosii nu-I cer nimic lui Dumnezeu. Ultima cerere a fost aceea cu care se incheie cantarea Sfinte Dumnezeule: Miluieste-ne pe noi. Acum, indata dupa Apostol se canta Aliluia, iar inainte si dupa citirea Evangheliei se intoneaza: Slava Tie, Doamne, Slava Tie!

Dimensiunea doxologica explica si faptul ca, prin traditie, atat pericopa din Apostol, cat si aceea din Evanghelie, desi fiecare se anunta a fi "citire", se canta. Asupra acestei teme au existat pareri impartite de-a lungul timpului. Monahii rigoristi sustineau ca, pe de o parte, textul biblic poate fi perceput mai direct prin citire si, pe de alta, faptul de a-l canta poate fi un prilej de mandrie pentru cel care canta. De cealalta parte, practicienii se pronunta in favoarea psalmodierii, ca una ce-i confera texului biblic o anume sacralitate liturgica.

Chiar Parintele Staniloae (care nu avea inzestrare muzicala) admite ca "psalmodierea da aripi cuvantului". Eu cred ca adevarul e, ca de obicei, la mijloc si ca a citi sau a canta pericopa evanghelica poate sa ramana la latitudinea fiecarui preot, in functie de talentul sau muzical, dar si de natura textului. Oricum, totul trebuie facut la masura bunului simt, evitandu-se vedetismul pe care ni-l ofera uneori, jenant, cate un preot sau diacon atras de ispita coloraturii cantabile sau contaminat de mirajul cuantumului decibelic. Arta liturgica cere, neaparat, acordarea ei cu timbrul ingeresc.

 S-a mai pus si intrebarea: De ce se citeste mai intai Apostolul si apoi Evanghelia, de vreme ce aceasta din urma are prioritate nu numai cronologica, ci si de continut?

Se raspunde, in general, prin invocarea principiului progresiei. Explicatia lui Cabasila poate fi completata prin observatia ca Domnul Hristos nu i S-a aratat lumii dintr-o data, naprasnic, ci progresiv, inaintand de la simplu la compus, de la elementar la complex. In viata: de la smerita nastere, la glorioasa inaltare; in invatatura: de la predica de pe munte, la marea cuvantare de despartire; in minuni: de la prefacerea apei in vin, la invierea lui Lazar; in iconomia mantuirii: de la moarte si inviere, la cea de a doua venire. In acest sens, textele apostolice ar fi doar invelisul Evangheliei, pe cand Evanghelia este insusi miezul.

Avand in vedere structura dramatica a Liturghiei (despre care v-am vorbit la inceput), putem invoca si principiul progresiei artistice. O uvertura cuprinde principalele teme muzicale ale operei; ea se scrie la urma, dar se canta la inceput, in deschiderea operei propriu-zise.

Amintesc si faptul ca intre Evanghelia lui Hristos si imparatia Cerurilor exista o legatura stransa, intima, indestructibila; doi dintre Evanghelisti marturisesc ca Iisus mergea din loc in loc propovaduind Evanghelia Imparatiei (lui Dumnezeu). Rostind Evanghelia si ascultand-o in biserica e ca si cum am avea sentimentul ca inca de pe acum vedem Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere.

IPS Bartolomeu Anania

“Cartea deschisă a Împărăţiei - o însoţire liturgică pentru preoţi şi mireni”, Editura Institului Biblic si de Misiune al BOR

• Imparatia Cerurilor si iadul
  Publicat in : Dogma
• Drumul spre Imparatia Cerurilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Drumul spre Imparatia Cerurilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Pocaiti-va ca s-a apropiat Imparatia Cerurilor
  Publicat in : Predici - Predica
• Ce fel de fapte putem face ca sa intram in imparatia cerurilor
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: