Afectele sunt stari si trairi care au aparut in firea omeneasca din cauza caderii in pacat. Sfintii Parinti afirma ca foamea, setea, oboseala, placerea, intristarea etc, nu existau inainte de caderea in pacat. De aici reiese ca nu Dumnezeu este autorul afectelor. Daca ar fi asa, ar insemna ca ele sunt prezente si in Dumnezeu, de vreme ce omul a fost creat dupa chipul Sau si ca ne vom muta la cele vesnice impreuna cu ele.
Mentionam ca Mantuitorul S-a nascut cu afecte nevinovate, ceea ce arata ca a fost cu adevarat om, caci a flamanzit, a plans, a insetat, a obosit, dar ele au disparut din El dupa Invierea Sa.
Afectele pot fi utilizate fie in mod duhovnicesc, fie pacatos. De exemplu nu este pacat a manca, dar este pacat a fi lacom. Amintim ca omul cade prin pacat din capacitatea de a folosi puterile sale naturale spre dobandirea asemanarii cu Dumnezeu. Din acest motiv Dumnezeu ingaduie ca afectele sa intre in fire, ca prin ele omul sa revina la bine. Sfintii Parinti afirma ca daca desfacem afectele cu intelepciune de lucrurile trupesti, putem castiga prin ele fericirea vesnica. De exemplu, pofta poate fi prefacuta in dor dupa unirea cu Hristos, intristarea in pocainta, placerea in bucuria vietuirii in Hristos, frica in grija de a ne feri de caderea in pacat etc.
Cand afectele raman instrumente si unelte in buna desfasurare a vietii, ele sunt numite afecte nevinovate. Dar atunci cand ele duc firea la pacat, o inrobesc, sunt numite afecte vinovate. Asa cum am afirmat nu este rau sa mananci, caci acest lucru a fost ingaduit de Dumnezeu pentru conservarea vietii. Daca omul nu ar mai manca, ar muri. Dar cand omul mananca peste masura, vorbim de afecte vinovate pentru ca ele afecteaza functionarea normala a naturii umane. In cazul din urma omul nu mai este liber, caci este stapanit de patima.
Doresc sa nu se piarda din vedere ca omul este creat dupa chipul lui Dumnezeu. Asadar, implinirea omului sta in dobandirea asemanarii cu El. Cand omul uita de acest adevar, el duce aspiratia de infinit, adica unirea cu Dumnezeu, intr-o directie gresita, in care nu-si poate gasi niciodata satisfactia. In acest caz vorbim de o pervertire a afectelor, care din mijloc devin scop in sine. Omul nu va mai iubi Creatorul, ci creatia. Uita de suflet si se preocupa doar de trup. Iar daca isi iubeste trupul, se grabeste sa implineasca cele ce-l desfateaza pe acesta, dupa cum spun Sfintii Parinti. Iar daca lui Dumnezeu ii place iubirea, cumpatarea, contemplatia si rugaciunea, trupului ii este draga lacomia pantecelui, necumpatarea si cele ce le sporesc pe acestea. In acest sens s-a spus in Scriptura: "Carnea si sangele nu pot mosteni Imparatia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 15:50), pentru ca cei placuti lui Dumnezeu “si-au rastignit poftele si patimile impreuna cu El" (Galateni 5, 24).
In concluzie, dupa felul relatiei noastre cu afectele, le putem converti in virtuti sau patimi.
Adrian Cocosila
.
Pe aceeaşi temă
-
Ce este pacatul?
Publicat in : Editoriale -
Pacatul
Publicat in : Religie -
Pacatul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.