Ajutorarea celor ce suferă de boli psihice trebuie să fie variată. Intr-o serie de cazuri aceştia trebuie să se supună, cu nădejdea în milostivirea lui Dumnezeu, tratamentului medicamentos. Tratamentul medical nu trebuie opus ajutorului duhovnicesc. Şi doctorului dă-i loc, şi să nu se depărteze de la tine, că şi de el ai trebuinţă (Sh. 38, 12).

Bolnavii trebuie să se şi roage, să se şi trateze. După posibilităţi, în spitalele de psihiatrie trebuie format un mediu ortodox. Bolnavii botezaţi trebuie chemaţi, printr-o critică rezervată, la pocăinţă. Momentul optim pentru a face acest lucru este în perioadele dintre crize sau în vremea remisiunilor.

Bine ar fi ca în spitale să existe mai multe cadre medicale ortodoxe. Sunt convins că într-un atare caz şi medicamentele ar acţiona cu mai multă eficacitate. Suferinţele bolnavilor trebuie uşurate nu numai cu tablete şi cu injecţii, ci şi cu rugăciune pentru sănătatea robilor bolnavi ai lui Dumnezeu. Ei au mare nevoie de rugăciune, întrucât puterile lor sufleteşti sunt dezorganizate, slăbite de greutăţile bolii. Trebuie invitaţi în clinici preoţi, trebuie făcute slujbe, trebuie răspân dită literatura ortodoxă. Există deja o anumită experienţă în acest sens.

Incă un exemplu. Iată câteva rânduri din scrisoarea unui credincios ortodox, care suferă de o boală psihică:

„Imi ajută foarte mult rugăciunile: Trisaghionul, Tatăl nostru, rugăciunea lui Iisus, Născătoare de Dumnezeu Fecioară. Când spun rugăciuni, acestea parcă ar coase ţesătura sfâşiată a raţiunii mele (vă amintiţi povestea rusească despre ţăranul care cârpea cerul ? Iar raţiunea e ca un cer în om - aşa încât sentimentul meu că rugăciunea «coase» raţiunea este, poate, corect. Rugăciunea repetată cu statornicie reface sănătatea raţiunii.

Incă ceva - despre ideile delirante şi despre obsesii. Acestea sunt foarte greu de biruit «prin atac frontal», însă pot fi lovite «pe la spate». Când mă aflam în spital în stare de delir, mama mea s-a spovedit şi i-a cerut preotului să facă pentru mine slujbă cu sfinţire de aghiasmă mică înaintea icoanei Maicii Domnului „Grabnica Ascultătoare", şi delirul m-a lăsat.

Şi iarăşi: când vin ideile obsesive, oricât le-ai contrazice este cu neputinţă să le goneşti, chiar dacă este evident că sunt nebuneşti. In ele este o putere de la diavol, agită inima, acţionează nu doar asupra minţii, ci tulbură şi sentimentele. Dar şi ele pot fi biruite prin atac «pe la spate». De pildă, am cerut altora să se roage pentru mine, iar gândurile ce mi se învârteau mereu în minte m-au părăsit - şi erau întrebări la care în zadar căutam răspuns. Ce întrebări ştie să pună dracul.

Şi mai ajută un lucru: trebuie îndepărtate din casă lucrurile, tablourile, cărţile păcătoase, smin-titoare. Cum spunea unul dintre sfinţi, cel ce se luptă cu păcatul beţiei nu trebuie să ţină în casă sticle cu vin."

Intr-una dintre scrisorile primite de la bolnavi erau scrise următoarele: „Aş numi boala mea sufletească (este vorba de una dintre formele de psihoză - n.a.) «înşelare mântuitoare». Dacă înşelarea «obişnuită» este pierzătoare, pentru că reprezintă un păcat, boala psihică poate să fie mântuitoare, fiindcă nu te lasă să păcătuieşti în mod conştient. Şi dacă chiar judecata omenească îi iartă pe bolnavii de acest fel, recunoscându-i iresponsabili, ce să mai vorbim de Judecata lui Dumnezeu."

Incă o scrisoare: „Sunt înregistrată ca bolnavă psihic de 15 ani, dar totul a început mult mai devreme, când aveam 14 ani. Primesc boala mea ca pe o cruce de la Domnul. Aceasta este calea mea către Dumnezeu. Cât de multă vreme am mers spre El fără să-mi dau seama de asta! Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate şi slavă lui Dumnezeu pentru toate. N., 43 de ani".

Dacă aş încerca să-i împart în gând pe toţi bolnavii cărora le-am dat ajutor terapeutic de-a lungul anilor de muncă - şi într-o grupă să-i pun pe bolnavii credincioşi, iar în cealaltă pe cei care tăgăduiesc pe Dumnezeu şi Biserica Lui -, s-ar vedea că până şi evoluţia clinică a bolilor diferă semnificativ între aceste grupe. Voi da un singur exemplu. Stăteam de vorbă odată cu un bolnav care suferea de o afecţiune psihică foarte gravă, şi când am încercat să-l consolez, acest om aflat în îngrijirea mea medicală mi-a răspuns cu linişte şi seriozitate: „Doctore! Situaţia în care mă aflu este cea mai mântuitoare pentru mine". Am fost mişcat până în adâncul inimii de acest răspuns al lui. Bineînţeles, sunt diverse boli şi diverşi bolnavi, însă, repet, tendinţa este, după părerea mea, aceasta. Şi nici nu poate fi altfel. Milostiv este Domnul.
Ajută, Doamne, robilor Tăi care suferă de boli psihice!

Boala psihică reprezintă modificări ale activităţii creierului, modificări în care psihicul nu se află în concordanţă cu realitatea înconjurătoare, ci o reflectă deformat. Bolile psihice se manifestă prin tulburări ale psihicului şi comportamentului.

Cum se clasifică bolile psihice? în principiu, psihiatria recunoaşte două niveluri de modificări patologice. De primul nivel (sau grupă) aparţin stările psihoti.ce. Acestea formează o grupă largă de maladii a căror origine este nepsihogenă (nepsihologică) şi care sunt legate de o serie de tulburări genetice, metabolice ş.a. Dintre maladiile fundamentale ale acestei grupe se remarcă schizofrenia, psihoza maniaco-depresivă, psihozele epileptice şi senile. Aceste boli se pot derula continuu sau în accese, pot avea o evoluţie ştearsă ori manifestă, de gravitate mare sau moderată.

Simptomele tipice ale psihozelor sunt delirul, halucinaţiile, tulburările de comportament (mai ales în schizofrenie); tulburările sferei emoţionale sub forma maniei sau a deprimării (în psihoza maniaco-depresivă) ş.a.m.d. Cu timpul se poate schimba întreg „aspectul" psihologic al omului.

Cealaltă grupă de boli psihice cuprinde diferitele tulburări nevrotice. Trăsătura distinctivă a acestor afecţiuni este reprezentată de legătura lor cu stressurile, cu circumstanţele psihotraumatizante, cu defectele de educaţie, cu condiţiile sociale.

Spre deosebire de psihoze, în cazul tulburărilor nevrotice, care alcătuiesc aşa-numita „mică" psihiatrie, bolnavii au o atitudine critică faţă de propria stare psihică, încearcă să se lupte cu problema lor.

Bolile psihice au în multe privinţe o evoluţie diferită faţă de cea a bolilor somatice (trupeşti). Una dintre particularităţile lor este aparenta lipsă a factorului patogen. In schizofrenie şi în psihoza maniaco-depresivă lipsesc din creier orice modificări anatomice semnificative. Nici nevrozele nu prezintă defecte vizibile ale sistemului nervos central. In psihozele epileptice şi senile, modificările patologice din creier sunt mai degrabă premergătoare tulburărilor psihice decât produse de acestea.

DR. DMITRI AVDEEV
Cand sufeltul este bolnav, Editura Sophia

Cumpara cartea "Cand sufletul este bolnav"

.