Boala si moartea sufletului
In Biserica, vorbim deseori despre caderea omului si despre moarte drept consecinta a caderii. Mai intai insa a fost moartea spirituala, si pe urma cea trupeasca; sufletul a cazut din harul necreat al lui Dumnezeu, iar mintea s-a desprins de comuniunea sa cu El si s-a intunecat, transmitand si trupului acest intuneric sau aceasta moarte.
Dupa Sfantul Grigorie Sinaitul, trupul omului a fost plasmuit nestricacios, "precum va si invia", in timp ce sufletul a fost zidit nepatimitor. Din cauza stransei legaturi dintre suflet si trup, "s-au stricat amandoua si s-au amestecat, in urma legii preafiresti a miscarii unuia in celalalt - perihorezei, si a impartasirii unuia din celalalt. Sufletul s-a imbibat de patimi, mai bine zis de draci, iar trupul s-a facut asemenea dobitoacelor necuvantatoare prin lucrarea si prin stapanirea stricaciunii. Puterile amandorura facandu-se una, l-au facut pe om sa devina, prin manie si pofta, un animal nerational si fara minte. Si asa s-a facut asemenea cu dobitoacele, dupa Scriptura, si intocmai cu ele in tot chipul."
Prin cadere, sufletul omului s-a umplut de patimi, iar trupul a devenit trup dobitocesc. De atunci, omul poarta vesmintele trupesti ale stricaciunii si ale mortii, facandu-se asemenea animalelor necuvantatoare.
Scrierile patristice ne infatiseaza in mod detaliat boala, robia, necuratia si moartea sufletului. Fiind o repetare a pacatului lui Adam, fiecare pacat ne face sa suferim intunericul si moartea caderii sufletului.
In continuare, vom analiza aceste stari intunecate ale sufletului. Cand omul isi lasa simturile in voia lor, si cand prin ele, mintea i se imprastie in cele din afara inimii, atunci sufletul intra sub robia lor: "Descatusarea simturilor se face lant sufletului", spune Mitropolitul Teolipt al Filadelfiei. Aceasta inlantuire se aseamana cu intunericul: "Apusul soarelui aduce noaptea; retragerea lui Hristos din suflet aduce intunericul patimilor si fiarele cele nevazute il sfasie." Cazand in nepatrunsa bezna a simturilor, sufletul este muncit de demoni. Noaptea devine totala atunci, si este o noapte fara luna.
"Deprinderea pacatului este boala sufletului, iar pacatul cu lucrul este moartea lui", spune Sfantul Talasie Libianul, imbolnavit astfel, sufletul se indreapta spre moarte, pas cu pas. in fapt, boala sufletului izvoraste din necuratia lui: "Necuratia sufletului este aceea de a nu lucra dupa fire. Pentru aceasta, in minte rasar gandurile patimase" - spunea Sfantul Maxim Marturisitorul. Si tot el zicea: "Necurat este sufletul patimas, care e plin de ganduri de pofta si de ura."
Si Sfantul Isihie Sinaitul vorbeste despre imbolnavirea si moartea treptata a sufletului. Desi Dumnezeu a creat sufletul "simplu si bun", acesta "se desfata de momelile nalucirilor diavolului si amagit, alearga spre cel rau ca la cineva bun". Astfel, el "isi amesteca gandurile sale cu nalucirea momelii diavolesti". in cele din urma, "cazand la consimtire, preschimba prin mijlocirea trupului in fapta nelegiuirea din cugetare, spre osanda proprie."
Citand textele scripturistice, Sfantul Grigorie Palama ne aminteste spusele Apostolului: "Pe noi cei ce eram morti prin greselile noastre, ne-a facut vii impreuna cu Hristos" (Efeseni 2,5), ale Sfantului Ioan Evanghelistul: "Este si pacat de moarte" (I Ioan 5, 16) si ale Mantuitorului, adresate ucenicilor: "Lasa mortii sa-si ingroape mortii lor" (Matei 8, 22).
Desi sufletul este nemuritor prin har, daca el "se revarsa in desfatari, petrecand cu pofta in ele, desi e viu (caci dupa fiinta este nemuritor), a murit". Astfel interpreteaza Sfantul Grigorie Palama cuvintele Apostolului, referitoare la vaduvele care trebuie ajutate: "Iar cea care traieste in desfatari, desi vie, e moarta" (I Timotei 5, 6). Chiar daca este viu, sufletul lipsit de adevarata viata, adica de harul lui Dumnezeu, e de fapt un suflet mort. Si inca: "Scotandu-se protoparintii neamului omenesc pe ei insisi de bunavoie de la pomenirea si vederea lui Dumnezeu si nesocotind porunca Lui, pe de alta parte unindu-se in cuget cu duhul cel mort al satanei si mancand din pomul oprit, contrar voii Ziditorului, au fost dezbracati de vesmintele luminoase si de viata facatoare ale stralucirii de sus si s-au facut, vai, si ei ca si satana, morti cu duhul". Iata ce i se intampla intotdeauna celui care se uneste in cuget cu satana si face voia lui, "fiindca satana nu e numai duh mort, ci si duh care omoara pe cei ce se apropie de el".
Asa moare sufletul omului.
Atunci cand sufletul nu lucreaza dupa firea cea dintru inceput zidita de Dumnezeu, "desi se poate ca el sa-si pastreze viata la aratare, nu mai este viu, ci mort. Spre pilda, atunci cand tu, om fiind, nu pazesti virtutile, esti lacom si sfidezi legea, cum poti spune ca ai suflet? Pentru ca te misti? Dar aceasta este si a fapturilor necuvantatoare. Pentru ca mananci si bei? Dar si fiarele salbatice fac aceasta. Atunci, poate pentru ca umbli pe doua picioare? Aceasta ma face sa cred ca esti mai degraba un animal cu infatisare omeneasca".
Pe omul "mort", Sfantul Apostol Pavel il numeste "trupesc" sau "firesc". in prima sa Epistola catre Corinteni, Apostolul spune: "Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu" (I Corinteni 2, 14). Sau: "Cata vreme este intre voi pizma si cearta si dezbinari, nu sunteti, oare, trupesti si nu dupa omenesc umblati?" (I Corinteni 3, 3).
In conceptia parintelui profesor Ioannis Romanidis, cuvintele folosite pentru "firesc" (psychikos), "trupesc" (sarkikos) si "a umbla dupa omenesc" au acelasi inteles. El precizeaza: "Omul trupesc si firesc este omul intreg, suflet si trup, caruia ii lipseste energia Duhului Sfant, care il face nestricacios". Si inca: "Atunci cand omul nu urmeaza Duhului, el este lipsit de energia datatoare de viata a lui Dumnezeu si devine firesc - neduhovnicesc".
Mitropolitul Hierotheos Vlachos
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.