CELE MAI GRELE PACATE CARE GRABESC SFARSITUL LUMII

Desi o buna parte dintre credinciosii nostri, dupa prabusirea ateismului, s-au reintors la Sfanta Biserica si urmeaza calea pocaintei, sa nu uitam ca sunt multi asa-zisi crestini de toate varstele care nu il cauta pe Hristos.

Este destul sa mergem intr-o carciuma prin sate si mai ales la orase, ca sa vedem cata degradare morala si cate pacate se fac acolo. Este destul sa mergem la un tribunal sa vedem cati frati, rude si prieteni se judeca pe nedrept, se cearta, se injura, se bat, se razbuna in tot felul si nu se gandesc la Hristos, la pacat, la impacare si nici la moarte.

Este destul sa mergem intr-o discoteca, mai ales la orase, si sa vedem iadul pe pamant. Acolo se pot vedea baieti si fete cu varste chiar de 13-15 ani, lasati liberi de parintii lor, imbracati necuviincios, dansand, fumand sau consumand alcool si chiar droguri.

Ce sa mai spunem de tinerele fete de la licee si chiar scoli generale care raman gravide pana la 14-15 ani sifac intrerupere de sarcina de 2-3 ori pe an, cu concursul binevoitor al cadrelor medicale, cu sau fara stirea parintilor.

Oare unde sunt mamele acestor fete lovite de desfrau, care cad cel mai usor victime acestor cumplite pacate? Unde sunt parintii acestor copii marcati de desfrau, de tutun, de alcool si de droguri, care le scurteaza viata? Oare de ce preotii si profesorii de religie nu fac nimic pentru a-i indruma pe acesti elevi pe calea credintei?

Vai voua parintilor ca nu faceti nimic pentru salvarea copiilor vostri! Ba pe cei mai multi nici nu-i intereseaza soarta copiilor, lasandu-i nesupravegheati sau nici macar nu-i intreaba ce fac in ziua respectiva. Cunosc cazuri de parinti carora le pleaca copiii de acasa cu zilele si nici macar nu-i intereseaza pe unde au fost, unde au dormit sau ce au facut. De aceea asistam la acest proces in care mii de fete tinere sunt vandute ca prostituate prin tari ca: Turcia, Cipru, Italia, Spania. Unele tinere pleaca de acasa fara stirea parintilor, promitandu-li-se locuri de munca ca menajere si se trezesc ca sunt sechestrate si obligate sa se prostitueze.

Ce sa mai zicem de efectele satanice ale televizorului, care drogheaza vizual si psihic pe toti oamenii, de la copii pana la cei mai batrani. De asemenea, stim ca toate urgiile sexuale, toate pornografiile, crimele si imaginile satanice ucid sufletele credinciosilor.

Niciodata nu a fost asa de decazuta familia si societatea crestina ca in zilele de astazi. Insa nimeni, nici macar biserica, nu incearca sa ia unele masuri mai drastice impotriva degradarii morale a societatii noastre. De aceea vedem cum se departeaza de Hristos o mare parte dintre crestini si prin aceasta se grabeste sfarsitul lumii, cum ne vorbeste Mantuitorul in Sfanta Evanghelie, sau dupa cum glasuieste Apostolul Pavel: ,,si aceasta sa stiti ca in zilele din urma, vor veni vremuri grele: ca vor fi oameni iubitori de sine, iubitori de argint, laudarosi, trufasi, hulitori, neascultatori de parinti, nemultumitori, fara cucernicie, lipsiti de dragoste, neinduplecati, clevetitori, neinfranati, cruzi, neiubitori de bine, tradatori, necuviinciosi, ingamfati, iubitori de desfranari mai mult decat iubitori de Dumnezeu, avand infatisarea adevaratei credinte, dar tagaduind puterea ei. Departeaza-te de ei. Caci dintre acestia sunt cei ce se vara prin case si robesc femeiusti impovarate de pacate si purtate de multe feluri de pofte…” (II Timotei 3; 1-7)

Dar avem si o mica parte de crestini foarte buni si devotati, care se jertfesc pentru copiii lor. Avem si tineri studenti si elevi care sunt cu totul daruiti lui Hristos si duc o viata cu totul curata. Dintre acestia unii renunta la toate si inbratiseaza viata monahala.

Biserica merge inainte cu Hristos, cu sfintii, cu preotii si cu crestinii buni si devotati, care sunt gata sa-si dea viata pentru El. Insa suferim mult pentru tineretul care s-a indepartat de Hristos si pentru parintii care nu-si educa copiii in frica Domnului, ci ii lasa in voia soartei, pentru care suntem datori sa ne rugam.

Daca ultimii 60 de ani ai mileniului al-II-lea au fost greu de suportat, datorita celui de al doilea razboi mondial si comunismului ateu, oare ce suferinte si primejdii ar putea ingadui Dumnezeu peste fiii Bisericii lui Hristos la acest inceput de mileniu?

Suntem martorii unor cumplite razboaie moderne, a epocii terorismului in care au fost ucisi si vor mai fi ucisi milioane de oameni si copii nevinovati. Atentatul din 11 septembrie 2001 din America, unde au murit mii de oameni nevinovati, cel din Madrid care a lasat sute de familii indoliate, precum si altele, dar si razboaiele purtate de inversunatii si razboinicii americani impotriva Afganistanului si a Irakului, precum si avertismentele lansate Iranului anunta ca lumea va fi zdruncinata de o serie de razboaie, care vor duce la sfarsitul lumii.

Ne asteptam ca mileniul al-III-lea sa vina cu pace, cu liniste, cu dragoste si intelegere intre oameni. Dar inceputul a fost catastrofal, a adus ura intre popoare, discriminare rasiala, discordie intre oameni, ura intre crestini si dispute religioase. Gradul de decadere morala a omenirii este ridicat, oamenii nu mai cred in dragoste, nu mai traiesc in iubire si intelegere. Frica si teroarea a inceput sa puna stapanire pe oameni. Nu mai ai siguranta zilei de maine, amenintarile cu bomba devenind ceva obisnuit, legea este facuta de bandele de talhari de prin cartiere, cel nevinovat plateste si cel vinovat este liber, batranii sunt inchisi pentru diverse fapte puerile, iar marii capi ai mafiei si ocrotitii acestora nu pot suporta detentia si sunt eliberati.

Sau poate ne cearta Domnul cu foamete, cu cutremure si cu boli fara leac. Cu adevarat toate acestea sunt semne premergatoare ale sfarsitului lumii. Ce nenorociri cumplite ne-a adus acest inceput de mileniu! Nenumarate cataclisme, ecosistemul s-a dereglat, anotimpurile nu mai sunt la timpul potrivit. Asistam la alunecari de teren, inundatii puternice care spulbera tot ce prind in calea lor, facand nenumarate victime (sa ne aducem aminte de victimele si pagubele produse de tunami din anul 2005). De remarcat sunt si temperaturile ridicate din acesti ani, urmate de seceta care a adus saracie si deznadejde in sanul populatiei. Ce sa mai zicem de bolile care macina populatia, unele chiar incurabile, si care pe buna dreptate sunt considerate biciul lui Dumnezeu. Probabil ca multe suferinte trupesti si sufletesti vor mai veni peste noi, pentru pacatele noastre si ale copiilor nostri.

Numai singur Dumnezeu stie ce pedepse va ingadui pentru multimea faradelegilor noastre la acest inceput de mileniu deoarece totul depinde de credinta si de pocainta noastra inaintea Mantuitorului Hristos.

Daca lumea crestina, si indeosebi tarile ortodoxe, se vor intoarce cu toata evlavia la Sfanta Biserica, la pocainta, la spovedanie, la Sfanta Impartasanie, la milostenie si la toata fapta buna, atunci sa nu ne temem, caci credinta noastra in Dumnezeu va creste, bisericile vor fi pline de credinciosi si tarile ortodoxe vor inflori. Iar, dimpotriva, daca credinta in Dumnezeu se va imputina la acest inceput de mileniu, si dragostea dintre oameni va pieri, atunci, desfraul, alcoolismul, lacomia, mandria, ura si crimele dintre crestini se vor inmulti, iar sfarsitul lumii se va apropia.

Deci totul depinde de noi, oamenii, care suntem ziditi de Dumnezeu ,,dupa chipul si asemanarea Sa” si botezati in numele Sfintei Treimi.

Daca vrem sa ne mantuim si sa traim in veci cu Hristos, daca vrem sa avem copii buni, sanatate, pace si toate cele de folos, trebuie sa ne indreptam privirea catre Dumnezeu, sa incepem sa ne rugam mai mult, sa facem mai multa milostenie si sa fim mai ingaduitori si mai buni. Apoi sa nu lipsim de la Sfanta Biserica, de la nicio sarbatoare, mamele sa nu-si mai ucida copiii in pantece si nici dupa nastere, caci sunt destule cazuri in care mamele nasc copii sanatosi pe care fara pic de mila ii arunca pe la ghenele de gunoi sau ii pun in pungi de plastic si-i arunca prin paduri sau in fantani. Barbatii sa paraseasca desfraul, betia, ura si razbunarea, tinerii sa nu mai plece prin tari pagane, iar tinerele fete sa se imbrace cuviincios, pentru a nu aduce sminteala in randul oamenilor.

Daca vom crede cu tarie si cu dreapta credinta in Hristos si vom implini poruncile sfintei Evanghelii, Dumnezeu va amana sfarsitul lumii si ne va binecuvanta cu toate darurile ceresti si pamantesti.

Pe de alta parte, daca vom cadea cu totii in cumplite pacate trupesti si sufletesti si ne vom departa cu totul de Biserica, de dreapta credinta, de pocainta si de toate faptele bune, atunci sa ne temem tare de mania Domnului, ca sfarsitul lumii este foarte aproape.

Dintre numeroasele pacate si semne apocaliptice care se vad acum la inceputul mileniului al III-lea, amintim pe cele mai importante:

1. Slabirea credintei in Dumnezeu la majoritatea crestinilor din zilele noastre, dar mai ales la intelectuali. Pentru unii oameni, raportarea la Biserica este ceva demodat sau, in cel mai bun caz, un lucru indiferent.

Pentru crestinii autentici, credinta este insusi sensul vietii lor. Nu doar o singura data Mantuitorul Iisus Hristos ne-a indemnat sa avem credinta in Dumnezeu, zicand: „De ati avea credinta cat un graunte de mustar, ati zice acestui sicomor: Dezradacineaza-te si te sadeste in mare, si va va asculta.” (Luca 17; 6) De fiecare data cand trebuia sa rezolve problema vreunui om, Iisus il intreba: „Crezi tu ca pot Eu face aceasta ?” (Matei 9; 28) Din aceasta vedem limpede ca nimic nu poate fi implinit inimii noastre de la Dumnezeu fara virtutea credintei: ,,credinta ta te-a mantuit, mergi in pace!” (Luca 7; 50)

Am mers in vizita la un credincios, care din diferite motive cazuse in pacatul deznadejdii. Cand am crezut ca l-am intors pe calea cea dreapta, m-am ridicat sa plec si, dorind sa ies din casa, m-a intrebat:

- Parinte drag, am inteles multe, dar un lucru n-am inteles, ce este credinta? Cum o definim in legea ortodoxa a Bisericii noastre?

Asteptasem cu nerabdare aceasta intrebare, pentru ca lui tocmai credinta ii slabise, toate necazurile i se pareau greu de dus, deoarece nu se gandise mai mult la Hristos.
Intorcandu-ma, l-am privit cu blandete si i-am spus:

- Cand m-am inscris la Seminarul Teologic am fost nevoit sa astept mult in fata secretariatului. Aici era o icoana zugravita pe un perete, care-L reprezinta pe Hristos ciocanind la o usa, iar acea usa nu are maner sa o poti deschide decat de pe interior. Undeva sta scris: ,,Iata, stau la usa si bat, de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine.” (Apocalipsa 3; 20) Nu am inteles mult timp aceste cuvinte, dar le-am inteles mult mai tarziu, cand am devenit preot. Hristos sta tot timpul la poarta sufletului noastru si asteapta ca noi sa-i deschidem. Daca-L vom primi pe Hristos depinde de noi, daca vrem sau nu sa avem drept sprijin la nevoi pe Hristos, asa cum ne-a spus: „Cereti si vi se va da; cautati si veti afla, si celui care bate i se va deschide.” (Matei 7; 7)

Credinta este starea de legatura intre sufletul omului si Dumnezeu, posibila prin rugaciune, care este convorbirea cu Dumnezeu; de aceea rugaciunea este cea dintai fapta buna. Credinta este o stare de vibratie launtrica a inimii noastre dupa dorul de Dumnezeu, asa cum spunea Psalmistrul David: ,,In ce chip doreste cerbul izvoarele apelor, asa Te doreste sufletul meu pe Tine, Dumnezeule.” (Psalmul 41; 1)

Tot din credinta sfintii au lepadat cele ale lumii, alegand unii dintre ei sa traiasca in pustiu, precum Sf. Daniil Sihastru, Sf. Teodora de la Sihla si sa duca o viata de nevointa. Tot din credinta sfintii mucenici au patimit martiriul si chinurile temnitelor, rabdand coltii fiarelor pentru Hristos, dobandind eliberarea sufletului din marea involburata a vietii pamantesti, doar din dorinta suprema de unire cu Hristos, Imparatul cerului. Cuvantul adresat de catre Mantuitorul femeii cananeence, a carei fiica era rau chinuita de un demon, ,,O, femeie, mare este credinta ta; fie tie dupa cum voiesti.” (Matei 15; 28), reprezinta de fapt mesajul divin care ne arata valoarea si puterea credintei omului in Dumnezeu. De aceea este mare credinta pentru ca poate rezolva orice problema pamanteasca cu care ne confruntam.

Prin harul Duhului Sfant (izvorul tuturor harismelor) si printr-o credinta curata, dreptmaritoare, sfintii au avut puterea de a vindeca bolnavi, de a invia morti, de a tamadui boli trupesti si sufletesti, de a izgoni patimi si demoni, si chiar de a sti dinainte lucruri si fapte care se vor petrece aievea - darul inainte-vederii.

Dar cel mai important pentru crestinul din zilele noastre este citirea si studiul Scripturii. Sfanta Scriptura niciodata nu se invecheste. De aceea, studiul Sfintei Scripturi are o mare importanta in Sfanta Liturghie si in slujbele bisericesti, in dreptul canonic ortodox. Atunci cand noi citim si studiem Sfanta Scriptura obligatoriu avem nevoie de povatuitori, care sunt in primul rand Sfintii Parinti. Invatatura Bisericii in general este conducatoarea noastra in invatarea, in studierea Sfintei Scripturi. Sfintii Parinti ne invata cat de importanta este studierea Sfintei Scripturi impreuna cu comentariile Sfintilor Parinti asupra ei. Nemaifiind nimic interzis pentru lumea contemporana, tinerii cred ca totul le este ingaduit. Simpla venire la biserica si aprinderea unei lumanari este prea putin. Cum iesim din ritualism?

Biserica are invatatura ei neschimbata. A fi un om religios, credincios, nu inseamna sa te duci la biserica o data pe an. A fi crestin inseamna sa indeplinesti poruncile lui Dumnezeu si sa traiesti dupa legea crestina. Sa fii crestin inseamna sa ai o credinta si o marturie vie despre credinta ta. Viata crestinului este o cruce ce trebuie purtata, asa cum spune Mamtuitorul: ,,Daca vrea cineva sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie.” (Matei 16; 24) Un crestin trebuie sa lucreze mult duhovniceste ca sa intre in Imparatia cerurilor. A fi crestin inseamna sa ai lucratoare in tine credinta predicata de Sfintii Apostoli ai Mantuitorului. Foarte multi oameni cred ca pot sa poarte numele de crestin, dar viata lor sa fie in intregime exterioara credintei, fara sa fie interiorizata. Sfantul Apostol Iacov spune in Epistola sa: ,,credinta fara fapte, moarta este.” (Iacov 2; 17), dupa cum trupul omului este mort fara suflet. Toata credinta noastra trebuie sa fie lucratoare in fapte, in viata noastra launtrica, altfel ea va fi zadarnica.

Din pacate, foarte multi oameni cauta sa-si gaseasca sensul vietii in afara Bisericii, in satisfactia de moment, dar ei uita ca bucuria duhovniceasca autentica presupune o cruce, o lucrare launtrica, duhovniceasca. Care este drumul de la propovaduirea mesajului evanghelic la transpunerea lui in fapta? Multi mergem la biserica, dar facem aceleasi pacate. Cum ne putem schimba?

Schimbarea acestei credinte caldicele este posibila prin invatarea legii crestine si viata liturgica. Omul, daca va participa frecvent la slujbele bisericesti, va asculta predicile, va citi literatura religioasa, incetul cu incetul va aprofunda credinta lui si se va apropia mult mai mult de Biserica. Majoritatea asa am inceput viata noastra religioasa. La inceput am fost mai caldicei, rareori ne duceam la biserica, dar, treptat, apropiindu-ne de Biserica, participand la slujbe, ascultand predicile si citind literatura religioasa, toate ne-au facut sa aprofundam viata religioasa.

Sfantul Grigorie de Nyssa spune in tratatele lui ca omul este permanent chemat sa se desavarseasca in viata lui duhovniceasca, iar oprirea din urcusul duhovnicesc este de fapt o cadere. Lucrarea permanenta duhovniceasca presupune ca tocmai cu ajutorul lui Dumnezeu omul in permanenta sa lucreze desavarsirea sa duhovniceasca prin rugaciune si viata liturgica. Fara viata liturgica, fara un contact strans cu duhovnicul, sunt imposibile desavarsirea si cresterea duhovniceasca.

Cu siguranta o sa spuneti ca Sfintii Parinti au trait cu mult timp in urma, ca lumea din acea perioada era mai evlavioasa, iar astazi, datorita stiintei, lumea a evoluat, iar canoanele date de acestia si invatatura lor nu mai sunt de actualitate.

Marele duhovnic, arhimandritul Ilie Cleopa, vorbind despre canoane zicea: ,,Sfintii si dumnezeiestii Parinti care au alcatuit Sfintele Canoane au tinut cu mare tarie la invataturile celor de mai inainte de ei, hotarand prin Sfintele canoane ca: toate invataturile Parintilor scrise portivit cu invatatura Mantuitorului nostru Iisus Hristos si cu invataturile si predaniile Sfintilor Apostoli sa aiba in Biserica lui Hristos putere de lege.”

Este o mare problema, deoarece oamenii de astazi s-au indepartat atat de mult de credinta si de Biserica, incat mesajul Sfintilor Parinti pentru ei este de neinteles. Mantuitorul Iisus Hristos tocmai asta reprosa fariseilor, ca urechile si inimile lor s-au inchis. Departarea de viata duhovniceasca plaseaza pe om intr-o stare a carnii, a celor de jos, materiale. Misiunea preotilor este de a explica oamenilor cat de importanta este invatatura Sfintilor Parinti si cat de folositoare este pentru mantuirea noastra aceasta invatatura. Dupa aceea, deja depinde de credinciosi, cat de bine vor primi acest mesaj si cat de bine si-l vor asuma in viata lor duhovniceasca. Mantuitorul nostru Iisus Hristos i-a spus lui Pilat: ,,Eu spre aceasta M-am nascut si pentru aceasta am venit in lume, ca sa dau marturie pentru adevar; oricine este din adevar asculta glasul meu.” (Ioan 18; 37)

De asemenea, este spus ca cel care savarseste pacatul devine robul pacatului. Libertatea nu inseamna robire pentru pacat, libertatea presupune biruinta asupra pacatului si credinciosie fata de adevar, adevar care este Insusi Dumnezeu. Un om intelept nu este acela care traieste in pacat, ci acela care biruieste pacatul si constientizeaza mesajul Sfintei Scripturi si importanta adevarului in viata lui.

Sfintii Parinti ne invata ca binele acesta din timpul vietii pamantesti nu se apropie de binele pe care ni-L va darui Insusi Dumnezeu. Omul care constientizeaza importanta mesajului lui Hristos deja se pune pe calea credintei, pe calea vietii bisericesti, si el lucreaza ca viata lui sa nu fie orientata spre placerile trupesti, ci spre dobandirea harului lui Dumnezeu. Viata duhovniceasca presupune pe de o parte inlaturarea pacatului cu fapta, iar pe de alta parte trebuie sa ne eliberam gandurile si simtirile de patimi. Noi suntem trecatori pe acest pamant, Dumnezeu este vazator al inimilor noastre. De aceea, omul este chemat sa se exprime duhovniceste nu numai pe exterior, ci si interior, cu sufletul ca din toata inima sa-l marturiseasca pe Dumnezeu.

M-a intrebat intr-o zi un credincios: care sunt provocarile cele mai mari cu care se confrunta Biserica azi?

Una dintre cele mai mari provocari ale Bisericii de astazi este globalizarea, adica secularizarea care face ca oamenii sa se indeparteze de credinta si Biserica. Mantuitorul Iisus Hristos spune: ,,Precum mladita nu poate sa aduca roada de la sine, daca nu ramane in vita, tot asa nici voi, daca nu ramaneti in Mine. Eu sunt vita, voi sunteti mladitele. Cel ce ramane intru Mine si Eu in el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic.” (Ioan 15; 4-5) Fara Biserica este imposibila mantuirea. Cea mai mare problema este ca oamenii pierd speranta in Dumnezeu si astfel se departeaza de credinta. Este foarte important ca in toate credinta oamenilor sa fie vie si lucratoare. Eu cred ca secularizarea este una dintre cele mai mari provocari care se pun in misiunea Bisericii. Nu trebuie sa permitem ca Biserica sa fie marginalizata in societate. Mantuitorul Iisus Hristos le spune ucenicilor ca ei sunt sarea pamantului, si ,,daca sarea isi va pierde calitatea, cu ce se va sara lumea?” (Matei 5; 13) Mantuitorul de asemenea spune: ,,Eu sunt lumina lumii. Cel care imi va urma Mie nu va umbla intru intuneric, ci va avea lumina vietii” (Ioan 8; 12). Indepartarea de Biserica aduce indepartarea de Dumnezeu, ceea ce atrage dupa sine o golire duhovniceasca. In lumea de astazi sunt multe ispite si omul, daca nu se intareste duhovniceste, va ajunge prada acestor provocari si ispite. Noi tinem minte foarte bine episodul aratat in Sfanta Scriptura cand Sfantul Apostol Petru mergea pe apa si, la un moment dat, cand s-a speriat si pierzand credinta, el a inceput sa se scufunde. Mantuitorul i-a reprosat de ce s-a indoit. Slabirea in credinta inseamna ca omul devine vulnerabil fata de ispitele si provocarile acestei lumi.

2. Indoiala in credinta si marea nepasare pentru mantuirea sufletului, datorita lipsei de educatie religioasa.

Credinta vine din auz si auzul prin cuvantul lui Dumnezeu, spune Sfanta Scriptura. Credinta vine din cuvant. Credinta noastra in Dumnezeu ne vine si se intareste in noi din predica preotului la biserica, din sfaturile date de batrani, din citirea cartilor sfinte si mai ales din cuvintele si invataturile pe care le auzim si le citim zilnic din Sfanta Evanghelie.

Dar in Sfanta Scriptura auzim ca unii sfinti, din Vechiul si din Noul Testament, s-au indoit in credinta. Asa s-a indoit Avraam, fiind pedepsit pentru necredinta lui: ,,Eu sunt Domnul Care te-a scos din Urul Caldeii, ca sa-ti dau pamantul acesta de mostenire., a zis Avraam: Stapane Doamne, pe ce voi cunoaste ca-l voi mosteni?. Atunci a zis Domnul catre Avraam: Sa stii bine ca urmasii tai vor fi pribegi in pamant strain, unde vor fi robiti si apasati patru sute de ani” (Facerea 15; 7-13). Si au stat Evreii in robie 430 de ani.

De ce n-a murit Moise in pamantul fagaduintei, ci a murit la muntele Nebo? Caci Moise, care a condus poporul acela, a fost cel mai bland om de pe fata pamantului, cum se spune la Numerii: „Moise insa era omul cel mai bland dintre toti oamenii de pe pamant” (Numerii 12; 3). Pentru o greseala nu a intrat in pamantul fagaduintei. Pentru o greseala l-a pedepsit Dumnezeu sa nu treaca Iordanul: pentru ca s-a indoit la stanca Rafidim. Iata ce-i zice Dumnezeu lui Moise: ,,Ia toiagul si aduna obstea, tu si Aaron, fratele tau, si graiti stancii, inaintea lor, si ea va va da apa; si le veti scoate apa din stanca si veti adapa obstea si dobitoacele ei.

A luat deci Moise toiagul din fata Domnului, cum poruncise Domnul. Si a adunat Moise si Aaron obstea la stanca si a zis catre obste: Ascultati, indaratnicilor, au doara din stanca aceasta va vom scoate apa? Apoi si-a ridicat Moise mana si a lovit in stanca cu toiagul sau de doua ori si a iesit apa multa si a baut obstea si dobitoacele ei. Atunci a zis Domnul catre Moise si Aaron: Pentru ca nu M-ati crezut, ca sa aratati sfintenia Mea inaintea ochilor fiilor lui Israel, de aceea nu veti duce voi adunarea aceasta in pamantul pe care am sa i-l dau.” (Numerii 20; 8-12) Pentru indoiala aceasta, Moise n-a vazut pamantul fagaduintei.

De ce a suferit Dreptul Simeon 283 de ani, pentru ca s-a indoit. N-a crezut ca Hristos se poate naste dintr-o fecioara. Si i-a dat Dumnezeu canon sa mai traiasca 283 de ani ca sa vada pe Cel nascut din Fecioara.

Asa s-a indoit si Toma la invierea lui Hristos si a trebuit sa fie mustrat oarecum de Mantuitorul: „Fiindca M-ai vazut, Tomo, ai crezut, ferice de cei ce n-au vazut si au crezut.” (Ioan 20; 29) Hristos a spus astfel a zecea fericire dupa Inviere, ca sa intareasca credinta celor ce nu vad dar cred, precum suntem noi si cum trebuie sa fie toti crestinii pana la sfarsit. Si Sfantul Apostolul Iacov zice: „Barbatul indoielnic este nestatornic in toate caile sale.” (Iacov 1; 8)

Omul indoielnic care zice: ,,Oare este sau nu Dumnezeu? Oare este iad, sau nu este?” este ca un nor pe care il poarta satana cum vrea, caci el nu crede cu fermitate, cu tarie, in existenta lui Dumnezeu. De aceea satana il duce oriunde.

Oare cati dintre crestinii de azi nu se indoiesc de credinta in Dumnezeu? Cati nu cauta dovezi si zic: ,,Nu cred pana nu vad?” Cati nu cauta sa pipaie ranile si coasta Mantuitorului, cautand dovezi ale existentei lui Dumnezeu? Credinta vine din auz, iar nu din pipaire si vedere.

Cati dintre crestinii botezati nu zic: ,,Aici este raiul si iadul! Aici pe pamant este totul?” Si nici cand se vad bolnavi, in fata primejdiei, a saraciei, a mortii si nici macar la batranete nu se intorc la Dumnezeu ca sa planga cu amar, ca Petru, viata lor din tinerete, cheltuita in desfranari, in rautati si in necredinta. Putini sunt cei ce se pocaiesc de pacate la batranete. Cei mai multi mor asa cum au trait, in indoiala, necredinta si nepocainta, spre a lor vesnica osanda.

Cu adevarat mare este credinta in Dumnezeu, insotita de fapte bune! Dar cei ce zac in indoiala, cad din dreapta credinta apostolica in tot felul de secte si grupari religioase. Multi din cei indoielnici se smintesc de Biserica intemeiata de Insusi Hristos, se smintesc de Maica Domnului, de Sfanta Cruce, de sfintele icoane si de preoti, se smintesc de sfinti si de cinstea data lor, se smintesc de Tainele intemeiate de Hristos, de invataturile Sfintei Scripturi, pe care o rastalmacesc dupa mintea lor, spre a lor pedeapsa si amagirea multora.

De ce credeti ca se smintesc unii crestini in Hristos si cad din dreapta credinta apostolica in tot felul de secte si grupari religioase? Pentru ca ei vor sa cuprinda cu mintea lor tainele si dogmele credintei. Ei vor sa pipaie cu ratiunea lor limitata mainile si coasta Domnului, adica vor sa inteleaga adancul cel nepatruns al credintei, mai mult decat este dat omului sa inteleaga. Dar cei mai multi se leapada si se smintesc de Biserica intemeiata de Hristos din cauza mandriei si a neascultarii lor. Se smintesc de Maica Domnului si din mandrie si neascultare o defaima, spunand ca ar fi fost o femeie de rand. Se smintesc de Sfanta Cruce si din aceleasi pricini spun ca este un semn de ocara, iar nu arma a crestinilor impotriva diavolilor, sfintita cu sangele lui Hristos. Se smintesc de sfintele icoane si le numesc idoli, neintelegand sensul lor duhovnicesc. Se smintesc de sfinti si de cinstea data lor si-i numesc oameni de rand, iar pe ei se numesc drepti si mantuiti.

Se smintesc de preoti, nu le recunosc harul Duhului Sfant primit la hirotonie si ii judeca. Se smintesc de Tainele Bisericii intemeiate de Hristos, prin care se revarsa harul Duhului Sfant si le refuza pe toate. Se smintesc de invatatura Sfintei Scripturi si o rastalmacesc dupa voia si mintea lor, spre a lor osanda si amagirea multora.

Sa stam dar neclintiti in dreapta credinta si sa ne bucuram ca suntem fii ai Bisericii lui Hristos de doua mii de ani. Necredinciosii se leapada si cauta sa vada pe Dumnezeu cu ochi trupesti, indoielnicii vor sa pipaie ranile Domnului, cei slabi in credinta cauta minuni, sectele parasesc Biserica, rastalmacesc dogmele credintei si vestesc alta Evanghelie, cei robiti de patimi amana pocainta, iar noi, fiii Invierii si fiii lui Dumnezeu dupa har, sa-I ramanem credinciosi pana la sfarsit, stiind ca cel ce va rabda toate pana la sfarsit, acela se va mantui.

3. Alcoolismul - acesta patima cumplita pe care am prezentat-o si in alte articole (Patimile grave de la inceputul mileniului III), distruge fizic si psihic fiinta umana, familia si societatea. Aceasta patima este un demon care stapaneste multa lume, mai ales in ultimii zece ani, aproape fara nicio speranta de izbavire. Numai credinta in Dumnezeu si vointa hotarata a fiecaruia mai poate salva oamenii de la aceasta patima care duce in iad multe suflete spre vesnica lor pierzare. Alcoolismul este unul din cele mai diabolice droguri pentru romani, de care multe personae, barbati si tot mai multe femei, sunt dependenti. Aceasta patima intretine si alte pacate cumplite, ca: desfraul, crima, divortul, sinuciderea, bolile psihice etc.

4. Desfraul este cea mai cumplita patima trupeasca, legata de firea umana. Si despre acest pacat am discutat intr-un articol anterior (Degenerari morale contemporane). Ca si celelalte patimi, desfraul umple iadul de suflete si numai prin rugaciune, post si spovedanie se poate scapa de acest greu pacat.

5. Avortul face ravagii in societatea crestina de astazi si este cea mai mare crima in fata lui Dumnezeu, prin uciderea pruncilor din motive pamantesti: comoditate, lipsa de cele materiale, nefrica de Dumnezeu si nepasarea fata de cele vesnice. Acest pacat strigator la cer, raspandit astazi in toata lumea crestina, si nu mai putin la noi, romanii, lipseste pe cei ce l-au comis de imparatia lui Dumnezeu, daca nu se vor pocai cu lacrimi toata viata, deoarece avortul este o crima dubla, ucigand pruncii atat trupeste cat si sufleteste, intrucat mor nebotezati.

Si acest greu pacat, practicat astazi peste tot, grabeste sfarsitul lumii si aduce peste oameni judecata lui Dumnezeu. Despre acest pacat am vorbit mai pe larg in articolul Degenerari morale contemporane

6. Grija exagerata de cele pamantesti este si ea o patima datorita lacomiei de cele materiale, care de obicei stapaneste pe cei bogati, facandu-i sa uite de Dumnezeu, de cei saraci, lipsiti si bolnavi.

In multe locuri ale Sfintei Scripturi gasim invataturi in care se arata cit de greu si amagitor este pacatul iubirii de avutii si ce osinda primesc cei ce isi pun nadejdea in acestea nefacand milostenie din averile lor, spre a castiga in felul acesta mila lui Dumnezeu, asa cum spune cuvantul Sfintei Evanghelii: ,,Fericiti cei milostivi, ca aceia se vor milui” (Matei 5; 7) iar in psalmul 111, scris in vremea lui Neemia proorocul, se zice: ,, Bun este barbatul care se indura si imprumuta.” (Psalm 111; 5)

Rasfoind Sfanta Scriptura vedem multe exemple in care Mantuitorul condamna bogatia spunand: ,,cat de greu vor intra cei bogati in imparatia lui Dumnezeu” (Marcu 10; 23) iar in alt loc zice: ,,ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu.” (Luca 18; 25) La fel de graitoare sunt si Pilda bogatului nemilostiv si a saracului Lazar dar mai ales Pilda bogatului caruia i-a rodit din belsug tarina: ,,Unui om bogat i-a rodit din belsug tarina.” (Luca 12; 16) Dar pentru care motiv a randuit Dumnezeu sa rodeasca tarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind preabun, preadrept si indurat, nu pedepseste pe om pentru orice pacat in veacul de acum, deoarece asteapta indreptarea lui si voieste ,,ca toti oamenii sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina.” (I Timotei 2; 4) In Vechiul Testament Dumnezeu ii graieste lui Iezechiel: ,,Oare voiesc Eu moartea pacatosului si nu mai degraba sa se intoarca de la caile sale si sa fie viu?” (Iezechil 18; 23) si mai vedem cum Mantuitorul spune in predica de pe munte: ,,Ca sa fiti fii Tatalui vostru celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti.” (Matei 5; 45) El ca un preabun a binevoit ca si tarina acestui bogat sa rodeasca cu imbelsugare, ca vazand multimea roadelor sale sa-si aduca aminte de cei saraci si necajiti si de buna voie sa imparta si acestora. In acest fel putea castiga mila Lui Dumnezeu in ziua cea mare si infricosata a Judecatii celei de Apoi.

Inima bogatului nemilostiv si iubitor de avere este foarte departe de dragostea fata de Dumnezeu si de aproapele. Acest om pururea uita de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului si de judecata cea dreapta si preainfricosata a lui Dumnezeu care va arunca in osanda vesnica pe cei nemilostivi.

Sa auda cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: ,,Veniti acum voi bogatilor, plangeti si va tanguiti de necazurile care vor veni asupra voastra. Bogatia voastra a putrezit si hainele voastre le-au mancat moliile. Aurul si argintul vostru a ruginit si rugina lor va fi marturie asupra voastra si va va manca trupurile ca focul. Ati strans comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucratorilor care au secerat tarinele voastre, pe care voi le-ati oprit striga la cer si strigarile seceratorilor au intrat in urechile Domnului Savaot.” (Iacob 5; 1-7)

Ati auzit ca Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era in adancul noptii pacatului din cauza iubirii lui de averi si de dezmierdari. Cu adevarat, nu exista mai mare nebunie in aceasta viata decat a pune nadejde in averile noastre, a ne face impietriti si nemilostivi cu inima si a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdari, de betii si de toate placerile veacului de acum care sunt desertaciune si moarte.

Sa auzim si pe Solomon care adevereste acest lucru, zicand: ,,Marit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; facutu-mi-am gradini si livezi si am sadit intru ele tot felul de pomi roditori; facutu-mi-am lacuri de ape ca sa ud dintr-insele dumbrava de lemne odraslitoare. Avut-am slugi si slujnice si robi, am avut si cirezi si turme multe de oi, am avut mai mult decit toti cei ce au fost mai inainte de mine in Ierusalim. Adunatu-mi-am argint si aur si avutiile imparatilor si ale tarilor. si tot ceea ce au poftit ochii mei n-am departat de la dansii si nu mi-am oprit inima de la nici o veselie.” (Ecclesiastul 2; 4-10) Si care a fost rezultatul acestei bogatii si desfatari? Iata care: ,,Mi-am urat viata, ca vicleana este asupra mea fapta cea facuta sub soare. Ca toate sunt desartaciune si vanare de vant.” (Ecclesiastul 2; 17) Asa ar trebui sa cugete toti cei bogati si plini de avutii, care-si cheltuiesc averile lor in petreceri, in betii, in dezmierdarile trupului si in desfatarile cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului sau.

Pe de alta parte, trebuie sa stim ca nu averea ar fi o piedica in calea mantuirii, ci proasta ei administrare in aceasta lume. Nu banii sunt buni sau rai, ci oamenii, in functie de alegerile lor, devin rai sau buni. Aceiasi bani care ,,fac” arme, ridica si spitale sau asezaminte de binefacere.

In lume, saracia este, de cele mai multe ori, asumata fara voie, este semn al unei lipse de speranta cum ca ai mai putea face ceva pentru bunastarea personala sau a familiei, caci, sa fim sinceri, oamenii vor sa aiba bani. Nu am intalnit in lume oameni care sa iubeasca lipsa. Atunci cand esti lipsit si nu poti iesi din situatia asta, incepi sa te multumesti cu ce ai si strangi din dinti. Saracia nu mai este in acest caz virtute.

Cand esti aproape de Hristos si de Biserica, rogi pe Dumnezeu sa-ti dea rabdare sa nu te lase sa ajungi in situatia sa deznadejduiesti din pricina saraciei. In timpul unei slujbe, in timp ce ma rugam in fata sfintei mese, cineva se ruga in fata inoanei Mantuitorului : ,,Doamne, nu-mi da nici atat de mult, dar nici atat de putin incat sa uit de Tine.” Cine nu-l cunoaste pe Hristos, daca este lovit de saracie, ajunge uneori si sa huleasca pe Dumnezeu.

Uneori cauza a saraciei este lenea. Lenea este un pacat, iar de aici izvorasc si alte pacate. Este o vorba ca ,,munca inobileaza inima omului.” De aceea, cel ce aduna cu dreptate bani si averi, dar nu-si lipeste inima de acestea, nu le transforma in idoli, ci ajuta pe cei saraci si face multe milostenii, unul ca acela se mintuieste mai usor decit cel sarac care carteste si se lipeste cu mintea si inima de putinele sale agoniseli. Aceasta este dovedita de numeroasele exemple de bogati evlaviosi, dregatori de tari si chiar sfinti care aveau avutii. Avem un exemplu covarsitor in Vechiul Testament, pe Dreptul Iov, un om foarte bogat, dar care, incercat fiind de Dumnezeu si ramanand fara nimic, nu s-a maniat pe Dumnezeu ci zice: ,,Gol am iesit din pantecele mamei mele si gol ma voi intoarce in pamant! Domnul a dat Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvantat!” (Cartea lui Iov 1; 21) Sunt si in zilele noastre numerosi oameni care sunt bogati si ajuta biserica, sprijinindu-o in toate actiunile caritabile pe care aceasta le face, care zidesc biserici si manastiri, case de oaspeti, spitale si fac alte multe fapte crestinesti. Deci nu averea pierde sufletul omului, ca toate sunt create bune de Dumnezeu, ci gresita ei intrebuintare si alipirea inimii si a mintii noastre de cele materiale si de placeri.

Nimeni dintre noi nu se poate considera astazi bogat si stapin pe averi. Toti sunt aproape la fel in cele din afara, dar destul de diferiti in cele dinlauntru. Adica in taria credintei, in viata curata, in ravna pentru rugaciune, in post, in smerenie si in iubirea aproapelui. Inaintasii si parintii nostri de demult aveau averi putine si copii multi, dar aveau si credinta multa. Ei faceau toate cu rugaciune si multumire, ca inaintea lui Dumnezeu, care vede si stie inimile noastre. Ei isi imparteau putinele averi in trei parti. Cea mai mare parte o foloseau pentru casa, pentru familie. A doua parte o dadeau danie bisericilor care existau in satul lor si pe la manastiri ca sa fie pomeniti toata viata, iar a treia parte din avere o dadeau milostenie la cei saraci si suferinzi ca sa se roage pentru ei.

Asa trebuie sa facem si noi astazi. Din putinul pe care il avem, sa folosim cea mai mare parte pentru intretinerea familiei, a copiilor, a vietii pamantesti. O alta mica parte sa dam pe la bisericile care se repara si se innoiesc, caci miluim casa Domnului in care se face zilnic Sfinta Liturghie si ne ajuta la mantuire. A treia parte, fie si cat de putin, sa o dam la saraci, la cei bolnavi si pentru pomenirea mortilor, ca pe ei nu are cine sa-i mai ajute si vom avea mare plata. Aveti grija sa nu cheltuiti banii din putina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mincaruri alese, pe distractii rele si betii, ca prin aceasta ne adunam osanda sigura.

Vedem, asadar, ce mare este pacatul acesta al lacomiei. Omul lacom dispretuieste sarbatorile, necinsteste pe Dumnezeu si duminicile si le petrece cu fel de fel de indeletniciri. Asa isi petrece omul cu pacatul acesta al lacomiei zi si noapte, an de an si adaugand blestem peste blestem, fiindca munca fara Dumnezeu, munca necinstita este blestemata.

Dar cel mai greu si mai dureros este pieirea multora prin moartea cea grabnica, asa cum a venit moartea si la bogatul caruia i-a rodit din belsug tarina. Poate fiecare dintre noi am auzit fel de fel de cazuri de moarte naprasnica. Pe unul l-a calcat masina, cu altii s-a prabusit avionul, unii au murit in incendii, altii inecati. Mi-aduc aminte de un om oarecare ce s-a bucurat ca a iesit la pensie. Si-a strans toate rudele si toti prietenii, a platit lautari, au baut si au mancat iar dimineata a facut infart si a murit.

O multime de tineri astazi sunt preocupati cum sa-si faca o cariera, cum sa nu mai fie o grija in plus pentru parintii lor, uneori saraci si bolnavi, cum sa se descurce singuri, cum sa-si construiasca sau sa-si cumpere o casa, cum sa-si intemeieze o familie trainica, cum sa-si asigure o situatie pentru un trai decent. Dar niciunul nu se gandeste cum sa-si intemeieze o casnicie trainica, bazata pe principiile crestine. Foarte putini, insa, sunt tinerii care isi pun intrebarea: Care este rostul meu aici pe pamant? Ce sa fac ca sa mostenesc viata vesnica? Putini sunt tinerii credinciosi care stiu ca mai intai trebuie sa caute Imparatia lui Dumnezeu, iar celelalte se vor adauga, adica locul de munca, familie si casa binecuvantata.

Este foarte adevarat ca astazi aceasta patima a pus stapanire tot mai mult pe om, raspandindu-se chiar si la cei saraci. Exista aceasta goana dupa bogatii, oameni care datorita egoismului si a zgarceniei nu stiu cum sa stranga tot mai multa avere. Pentru a agonisi cat mai mult unii oameni ajung sa vada in aproapele lor un adversar pe care trebuie sa-l elimine, pentru a-i ramane lui tot. De aici si cearta aceasta intre frati, intre rude si prieteni, omul devenind tot mai avar, mai lacom si lipsit de scrupule si respect. Eu ii numesc pe acesti oameni robi ai pamantului si ai bogatiilor lumesti. De fapt acesti oameni sunt cei mai saraci, deoarece nu au in ceruri nicio avere, ci numai aici pe pamant, unde ,,molia si rugina le strica si unde furii le sapa si le fura.” (Matei 6; 19 )

7. Vrajitoria, raspandita astazi mai ales in randul femeilor, de asemenea este o lucrare cu totul satanica, care dezbina familii, creaza certuri, divorturi, conflicte, etc.

Prin cuvantul ,,vrajitorie” intelegem invocarea puterii demonice in ajutorul oamenilor, in locul lui Dumnezeu, cu scopul implinirii anumitor dorinte omenesti. In zilele noului mileniu, cand mintea omului binecuvantata de Harul Dumnezeiesc a ajuns la inalte culmi de civilizatie si cultura, chiar si azi, la doua mii de ani dupa ce Domnul nostru lisus Hristos a dat lege impotriva obiceiurilor diavolesti, a tot felul de farmece, descantece si vrajitorii, se intalnesc deseori la sate si orase, in lumea intreaga, barbati si femei, batrani si tineri care folosesc inca acest obicei diavolesc.

In marea majoritate, acest fapt se datoreaza nestiintei. Un sondaj stiintific recent efectuat in tarile europene, inclusiv Romania, arata ca 12% din populatia urbana si 38% din cea rurala accepta implicarea farmecelor in viata lor. Este foarte interesant faptul ca 85% din ,,victime” nu au un coeficient de inteligenta scazut. 70% din cei care sunt convinsi ca se afla sub influenta unor blesteme sau vraji cred ca acestea au fost facute de persoane obisnuite, de la distanta, si 30% cred ca li s-au facut de catre vrajitoare.

Am fost intrebat daca cred in vrajitorie si de ce multi oameni apeleazã la vrajitoare. Daca exista diavolul, trebuie sã existe si supusi ai acestuia. Cei mai multi dintre oameni merg la vrajitoare din lipsa de credinta, pentru ca nu se roaga indeajuns, pentru ca nu citesc Sfanta Scriptura, pentru ca nu merg la biserica, nu se spovedesc si nu cer la nevoie sfatul preotului duhovnic. Ce se spune in lepadarile de la botez? ,,Te lepezi de satana? si de toate lucrurile lui? si de toti slujitorii lui? si de toata slujirea lui? si de toata trufia lui? ”

In cadrul slujbelor religioase, dar mai ales la Sfanta Liturghie se citesc Moliftele Sfantului Vasile cel Mare urmate de cele ale Sfantului Ioan Gura de Aur, care sunt un blestem aruncat asupra diavolului si a celor care ii slujesc. Si cand se face sfintirea casei se poate citi o rugaciune din Molitfelnic pentru alungarea duhurilor rele.

Cel ce crede cu tarie in biserica, in Dumnezeu, cel ce se roaga neincetat nu va cere niciodata ajutorul diavolului si al vrajitorilor, care sunt dusmanii lui Dumnezeu.

Deci, cei care au credinta tare in Dumnezeu, sa-I ceara ajutorul neincetat, iar cei care au apelat la vrajitoare sa se spovedeasca si sa faca un canon.

Vrajitoria s-a practicat, atat la poporul Evreu in timpul Vechiului Testament, cat si la crestinii din Noul Testament, pana in vremea noastra. In Vechiul Testament a cerut ajutorul diavolului, apeland la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu, vrajitori au fost atat Valaam, cat si cei trei magi care practicau astrologia.

In ceea ce priveste vrajitoria, Sfanta Scriptura spune: „Daca cineva se duce la cei ce cheama pe morti si la vrajiitori, ca sa desfraneze in urma lor, Eu voi intoarce fata Mea impotriva sufletului aceluia, si-l voi pierde din poporul lui.” (Levitic 20; 6) iar mai departe zice: „Barbatul sau Femeia, de vor chema mortii sau de vor vraji, sa moara neaparat: cu pietre sa fie ucisi singele lor asupra lor.” (Levitic 20; 27)

Tot in Vechiul Testament se spune ca: „Asa a murit Saul pentru nelegiuirea sa pe care o facuse el inaintea Domnului si pentru ca n-a pazit cuvantul Domnului si pentru ca a intrebat si a cercetat o vrajitoare. Si nu a cercetat pe Domnul. De aceea a si fost el omorat si domnia a fost data lui David, fiul lui Iesei.” (I Paralipomena 10; 13-14).

In Noul Testament prezenta puterilor demonice nu este mai putin evidenta. Sfintii Evanghelisti fac distinctie intre demoni, persoane posedate si simpli bolnavi psihic. Sfantul Apostol Pavel ii spune lui Timotei: ,,Dar Duhul graieste lamurit ca, in vremurile cele de apoi, unii se vor departa de la credinta, luand aminte la duhurile cele inselatoare si la invataturile demonilor.” (I Timotei 4; 1)

Si Parintii Bisericii sunt impotriva vrajitoriei. Vorbind despre vrajitorie Sfantul Nicodim Aghioritul spunea: ,,O, ce mare ratacire! Pe cat de ascunsa, pe atat de inselatoare! O, ce mare ratacire! Pe cat de inselatoare, pe atat de vatamatoare pentru suflet si aducatoare de moarte!“

Dupa invatatura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrajitoria se imparte in mai multe parti si anume: Vrajitoria propriu-zisa prin care se intelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel.

Ghicirea, al doilea fel de vrajitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palma, numita chiromantie si prin alte obiecte (bobi, carti de joc, cafea etc).

Descantarea, spiritismul, adica chemarea ajutorului diavolilor in camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt in viata. Descantatorii pretind ca cheama sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se razbuna pe cineva. In zilele noastre se practica descantecul in randul credinciosilor, precum stingerea carbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugaciuni, pentru cei bolnavi, care pretind ca sunt ,,vrajiti” etc.

Ghitia, adica ghicirea sau vrajitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numita astazi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia bisericii, cenusa din cadelnita, scrierea unor nume pe toaca, pe clopote, pe ziduri de biserica, sau introducerea lor in candele etc. Acesti vrajitori amesteca vrajile lor cu rugaciuni, cu psalmi si cu alte cuvinte sfinte, adresate catre Maica Domnului si catre sfinti, ca sa poata insela mai usor pe cei slabi in credinta. Acest fel de vraji il obisnuiesc mai ales femeile cele rele, batranele si tigancile, pentru a amagi pe cei slabi la minte. Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor carti sfinte, se opresc de la impartasanie pana la 7 ani, pentru ca Psaltirea este o carte sfanta cu multe proorocii in ea, insuflata de Duhul Sfant si este pentru rugaciune, iar nu pentru ghicit si castigat bani spre osanda. Acelasi pacat fac si unii preoti care ,,deschid cartea” cum se spune in popor, si cad sub grea osanda, atat ei, cat si cei care cer sa le deschida Sfanta Evanghelie.

Fermecatoria, adica vrajirea unor tineri spre a se casatori unii cu altii sau a se desparti, prin invocarea ajutorului diavolesc, numita popular ,,ursita”.

Ghicirea prin maruntaiele animalelor, numita ,,iconoscopia”. In acest fel de vrajitorie intra si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numita si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mancarimea palmelor). Baierele prin care se intelege purtarea la mana sau la piept a unor semne satanice, ate, chei, obiecte (amulete) sau bucati de stofa vopsite spre pazirea de boli, de primejdii si de pagube, dupa ce mai intai s-a invocat asupra lor puterea diavolului.

Chematorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numara cei ce fac focuri inaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pantece precum si cei ce ghicesc in maruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrajitorie ce se practica si in zilele noastre.

Astrologia este o vrajitorie practicata din cele mai vechi timpuri pana astazi. Prin astrologie se intelege ghicirea celor viitoare prin miscarile stelelor, planetelor, vanturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind ca fiecare om are o stea proprie.

Iata cateva din cele mai obisnuite feluri de vrajitorii, unele aproape uitate, altele practicate si in zilele noastre, pe care le combatem si de care trebuie sa fugim, fiind iscodiri diavolesti care amagesc si inseala pe multi crestini spre a lor pierzare.

Cei ce fac vraji si alearga la vrajitori, fac un mare pacat impotriva Duhului Sfant, caci lasa pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Acestia se leapada de slujitorii lui Hristos, de preoti, si se duc la slujitorii satanei. Adica, lasa preotul si harul mantuirii din Biserica si, pentru interesele lor patimase si omenesti cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, al vrajitorilor si vrajitoarelor. Se leapada de adevar si primesc in loc minciuna, caci toate cuvintele vrajitorilor sunt minciuna si amagire diavoleasca. Un pacat asa de mare impotriva Duhului Sfant nu se iarta celor vinovati nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa vina, dupa cum spune Hristos, de nu se vor pocai toata viata. Pentru un astfel de pacat vin asupra celor vinovati, care alearga la vraji, tot felul de rautati si primejdii.

Canoanele sfintelor Sinoade si ale Sfintilor Parinti supun la diferite pedepse pe cei care folosesc vrajitoriile. Al VI-lea Sinod Ecumenic, in canonul 61, stabileste ca cei care se incredinteaza pe ei insisi prezicatorilor cu scopul sa afle de la ei lucruri tainuite, pe care le doresc, sa stea departe de Sfintele Taine timp de sase ani . La fel ii pedepseste pe cei care spun ursitele oamenilor si pe prevestitorii dupa nori, pe cei care fac farmece si pe cei care fac amulete sau care le poarta. Daca acestia nu se opresc de la asemenea vrajitorii, ci staruie in rautatea lor, porunceste sa fie separati cu desavarsire si sa fie exclusi din Biserica lui Hristos si de la contactul cu crestinii. Tot acelasi Sinod Ecumenic afuriseste pe laicii care aprind focuri in prima zi a lunii si le sar, iar pe cei sfintiti ii caterisesc prin canonul 65. Sinodul local de la Ankyra pedepseste la cinci ani, in canonul 24 , pe acei crestini care aduc vrajitori la casele lor ca sa descopere vrajitoriile pe care altii le fac lor. Sinodul local de la Laodiceea exclude prin canonul 36 din Biserica lui Hristos pe aceia care poarta amulete . Si Sfantul Vasile cel Mare, in canonul 65 al lui, ii pedepseste pe cei care fac vraji si pe cei care fac farmece, dar si pe aceia care in chip voit merg la vrajitori, oprindu-i 20 de ani de la Sfintele Taine. La fel, si pe cei care s-au lasat pe ei insisi prada prezicatorilor, in canonul 72 ii opreste de la Sfintele Taine. Sfantul Grigorie de Nyssa, in canonul 3 ii pedepseste pe aceea care merg la prezicatori, pentru descoperirea si incalcarea credintei lui Hristos, adica sa nu se impartaseasca in toata viata lor. Iar pe aceia care pentru vreo nevoie a lor si constrangere si-au nesocotit sufletul si-au mers la vrajitori ii pedepseste ca si pe cei care-l tagaduiesc pe Hristos, in chinuri si torturi, adica timp de noua ani (sa nu se impartaseasca).

Iar cei sfintiti si clericii sa nu fie vrajitori si descantatori si sa nu faca pe invatatii si astrologii sau sa faca amulete, conform canonului 36 stabilit de Sinodul local din Laodiceea. Cei sfintiti care folosesc aceste lucruri sunt caterisiti pentru totdeauna. La fel trebuie sa fie caterisiti si acei preoti care citesc cartea de vrajitorie sau numita carte a Ghialei si cu lumanari afurisesc oamenii. Spune si Matei Vlastaris ca de multe ori au fost caterisiti preoti, deoarece au dat paine din joia Mare unora s-o manance ca sa afle daca acestia au furat anumite lucruri, care au fost pierdute, deoarece acestia nu pot s-o inghita. Si alt preot a fost caterisit deoarece a pus unuia niste intrebari cu Sfanta Evanghelie.

Cei care ard sau taie bucati ramasitele mortului, scotandu-le varcolacii (in unele zone o femeie vine si pregateste mortul si il inpunge cu o tepusa sau cu o andrea in inima, altele le pun mortilor sub cap un sucitor ca sa il roada si sa nu se transforme in varcolac), acestea sunt pedepsite ca si ucigasii.

Femeile care pregatesc bauturi vrajite ca sa atraga barbatii la dragoste sunt pedepsite ca ucigase de canonul 8 al sfantului Vasile cel Mare, care zice ca timp de douazeci de ani sa nu se impartaseasca. Iar Sfantul Ioan Postitorul spune in canonul 32 al lui ca acei barbati sau acele femei care sunt vrajitori si fermecatori si care fac amulete si care prezic, sa nu se impartaseasca timp de 30 de ani si dupa al noualea an sa manance mancare uscata si numai atat sa manance cat sa traiasca, si sa faca ingenuchieri in fiecare zi, cate doua sute cincizeci.

Vedeti dar cat de aspre sunt pedepsele pentru vrajitori, dar si pentru cei care merg la acestia? Vedeti infricosate afurisanii si mustrari pe care le dau Sinoadele Ecumenice, cele locale, dar si Sfintii Parinti. Asadar temeti-va de Dumnezeu si sa nu mergeti la prezicatori, clarvazatori, fermecatori si la altii asemenea lor.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

• Mostenim pacatele stramosilor?
  Publicat in : Enigmele ereditatii - Pacatele stramosilor si genele urmasilor
• Pacatele impotriva Duhului Sfant
  Publicat in : Editoriale
• Pacatele capitale
  Publicat in : Editoriale
• Pacatele strigatoare la cer
  Publicat in : Editoriale
• Pacatele tineretilor mele !
  Publicat in : Editoriale