Desavarsirea morala spre care ne indeamna Mantuitorul (Matei V, 48) este scopul pe care trebuie sa-l urmareasca orice crestin. Aceasta desavarsire nu poate fi ajunsa, insa, decat numai prin iubirea fata de Dumnezeu, fiindca Dumnezeu, in calitate de cea mai desavarsita fiinta, este scopul nostru ultim spre care trebuie sa tindem. Deci, daca iubirea realizeaza unirea noastra cu Dumnezeu, inseamna ca cu cat iubirea noastra fata de Dumnezeu este mai mare, cu atat si unirea noastra cu El va fi mai deplina si, deci, fiinta noastra va fi mai desavarsita. Asadar, a inainta in iubire inseamna a progresa pe calea desavarsirii.
A iubi pe Dumnezeu inseamna a pazi poruncile Lui. „Cel ce are poruncile Mele si le pazeste, acela este cel ce Ma iubeste” (Ioan XIV, 21). Legea morala ii impune crestinului datoria de a face binele, insa nu-i impune totdeauna savarsirea unui bine determinat, precizandu-i masura si extinderea acestuia, ci lasa la libertatea si aprecierea lui alegerea lui si savarsirea unui bine mai mare, care, insa, nu este obligatoriu.
In limitele legii generale a iubirii, morala crestina cunoaste nu numai porunci, ci si sfaturi morale, care sint cele mai potrivite mijloace pentru atingerea desavarsirii morale.
Legea crestina este legea iubirii. Aceasta iubire se manifesta prin implinirea poruncilor, care sunt general obligatorii si a sfaturilor, care sunt indrumari individuale neobligatorii pentru toti. Atat poruncile cat si sfaturile sunt nu numai expresia iubirii, ci si mijloace, cai de mentinere si crestere a ei. Poruncile sunt expresia si calea unei iubiri necesare pentru mantuire ; sfaturile sunt expresia si calea unei iubiri ce tinde spre desavirsire. Orice elan spre desavarsire duhovniceasca presupune traire in duhul sfaturilor, adica in desavarsita dezlipire de pacat si in atasament integral fata de Iisus Hristos si Biserica Sa.
Desavarsirea e iubire suprema de Dumnezeu si aproapele, iar sfaturile sint expresia si calea cea mai directa a acestei desavarsite iubiri.
Exista, asadar, o singura lege : iubirea. Ea obliga pe toti credinciosii sa implineasca poruncile si-i cheama sa tinda spre desavarsire fiecare dupa starea sa. Caci nu forma intereseaza, ci iubirea. Iar cei ce intrupeaza in chip desavarsit iubirea, sunt faruri asezate pe culmi, pentru calauzirea noastra spre zarile vesniciei . Legea crestina este legea iubirii. In iubirea lui Dumnezeu din toata inima, din tot sufletul si din tot cugetul si in iubirea aproapelui ca pe tine insuti, se cuprinde toata legea si proorocii (Matei XXII, 37-39). Legea este redusa astfel la principiul ei unitar : iubirea de Dumnezeu si de aproapele.
Aceasta iubire care se indreapta spre Dumnezeu si spre aproapele - caci cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste si pe aproapele sau - este radacina vietii morale crestine din care vlastaresc toate virtutile, dar si tinta spre care se indreapta toate. Cel ce iubeste pe Dumnezeu implineste toate poruncile Lui .
Cel ce iubeste pe aproapele sau implineste legea, adica nu face rau aproapelui sau, ci ii face bine.
"Pentru ca poruncile:
1. Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Care te-a scos din pamantul Egiptului si din casa robiei. Sa nu ai atti dumnezei afara de Mine!(Iesirea 20,2-3)
2. Sa nu-ti faci chip cioplit si nici un fel de asemanare a nici unui lucru din cate sunt in cer, sus, si din cate sunt pe pamant, jos, si din cate sunt in apele de sub pamant!
Sa nu te inchini lor, nici sa le slujesti, ca Eu, Domnul Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu zelos, Care pedepsesc pe copii pentru vina parintilor ce Ma urasc pe Mine, pana la al treilea si al patrulea neam si Ma milostivesc pana la al miilea neam, catre cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele. (Iesirea 20,4-5-6)
3. Sa nu iei numele Domnului Dumnezeului tau in desert, ca nu va lasa Domnul nepedepsit pe cel ce ia in desert numele Lui. (Iesirea20,7)
4. Adu-ti aminte de ziua odihnei, ca sa o sfintesti. Lucreaza sase zile si-ti fa in acelea toate treburile tale, iar ziua a saptea este odihna Domnului Dumnezeului tau: sa nu faci in acea zi nici un lucru, nici tu, nici fiul tau, nici fiica ta, nici sluga ta, nici slujnica ta, nici boul tau, nici asinul tau, nici orice dobitoc al tau, nici strainul care ramane la tine, ca in sase zile a facut Domnul cerul si pamantul, marea si toate cele ce sunt in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit. De aceea a binecuvantat Domnul ziua a saptea si a sfintit-o. (Iesirea 20, 8-9-10-11)
5. Cinsteste pe tatal si pe mama ta, ca sa-ti fie bine si sa traiesti ani mutti, pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau ti-l va da tie. (Iesirea 20, 12)
6. Sa nu ucizi.(Iesirea 20, 13)
7. Sa nu fii desfranat. (Iesirea 20,14)
8. Sa nu furi. (Iesirea 20,15)
9. Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau. (Iesirea 20, 16)
10. Sa nu doresti casa aproapelui tau; sa nu doresti femeia aproapelui tau; nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui si nici unul din dobitoacele lui si nimic din cate are aproapele tau. (Iesirea 20,17)
... se cuprind in aceste cuvinte, adica: “Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti”. Dragostea nu face rau aproapelui. Dragostea este, deci, „plinirea legii” (Rom. XIII, 9-10). Dar dragostea nu se margineste sa implineasca legea prohibitiva care arata ce sa nu faci, care te opreste a face rau aproapelui, ci ea este izvorul oricarei fapte bune, implinitoarea poruncilor pozitive. Caci „dragostea indelung rabda, este buna... toate le indura, toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda”. Ea nu cade niciodata. Ea singura da valoare tuturor faptelor bune, si milosteniei, si credintei miraculoase, si darurilor duhovnicesti (1 Cor. XIII, 1 - 8).
Toate poruncile, toate actiunile bune si toata lupta impotriva raului izvorasc din iubire, sunt expresii, roade ale iubirii. Legea crestina este legea iubirii, pentru ca iubirea este centrul din care se revarsa - ca niste raze de lumina - toate actiunile morale ale crestinismului .
Dar daca implinirea legii este manifestarea iubirii, aceasta implinire a legii are ca urmare o crestere in iubire. Cine implineste poruncile, acela nu numai ca manifesta iubirea ce o are, ci progreseaza in iubire. Astfel, ca pe de o parte, implinirea legii apare ca un fruct al iubirii, pe de alta parte, ca mijloc sau cale pentru inaintarea in iubire. Iubirea devine izvor si tinta a poruncilor legii.
„Iar tinta poruncii este dragostea din inima curata si din cuget bun” (I Tim. I, 3), zice Sfantul Apostol Pavel. Tinta spre care se indreapta viata nostra crestina este desavarsita dragoste de Dumnezeu si de aproapele. „Fiti desavarsiti precum si Tatal vostru cel din ceruri desavarsit este” (Matei V, 48) .Aceasta ne-o arata versetele precedente : in iubirea Lui cea nemarginita, datorita careia „soarele Sau rasare si peste cei rai si peste cei buni si ploua si peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Matei V, 45).
Desavirsita iubire de Dumnezeu si de aproapele este scopul suprem al fiecarui crestin, in slujba caruia poruncile sint mijloace sau cai de ajungere.
Se intelege, deci, ca fata de toate bunurile cu care intra in relatie crestinul, iubirea impune anumite porunci (sau legi), care sunt tot atatea expresii ale ei si mijloace ale desavirsirii ei. Data fiind varietatea acestor bunuri si varietatea raporturilor posibile cu ele, se explica si varietatea si multimea poruncilor. Toate insa stau sub imperiul iubirii; toate se cuprind in porunca iubirii. Ele insa, fiind manifestari ale iubirii, sunt si un criteriu exterior dupa care putem sa masuram gradul de iubire, sa ne dam seama cata iubire este in inima credinciosului.
Implinirea poruncilor e dovada iubirii . Se cunoaste cel ce iubeste pe Dumnezeu si in ce masura il iubeste dupa cat implineste poruncile; dar si cel ce nu implineste poruncile, cel ce le calca, acela nu iubeste pe Dumnezeu. Astfel ca pazirea poruncilor este dovada unei iubiri de Dumnezeu si de semeni suficienta pentru mantuire. Cel ce implineste aceste porunci ramane in dragostea lui Dumnezeu si are viata intru dansul. Cel ce calca aceste porunci pacatuieste si-si primejduieste mantuirea, pentru ca lucreaza impotriva iubirii .
Dar iubirea nu se poate opri la aceasta limita general obligatorie ; ea tinde spre desavarsire, spre depasirea acestui stadiu. Ea este o permanenta chemare spre desavarsire.
Iubirea, se poate manifesta si in actiuni ce depasesc porunca si care sunt mijloace mai eficiente pentru desavarsirea iubirii. Acestea, insa, nu mai sunt general obligatorii, nu sunt porunci, ci sfaturi lasate la libera deciziune a fiecaruia, care constituie mijloacele speciale pentru desavarsire, potrivite cu firea sa si elanul iubirii acestuia . In acest sens fiecare porunca poate fi completata printr-un sfat, care depaseste porunca. Sfatul se ridica de pe temelia implinirii poruncilor, care sunt incluse in el si depasite. Domeniul sfatului este, deci, un domeniu superior celui al poruncii; el este expresia unei iubiri mai avansate si un mijloc mai puternic si mai direct spre desavirsirea iubirii. Porunca nu cere renuntarea la bunurile si placerile terestre, ci numai folosirea lor dupa anumite norme, ca sa fie in slujba iubirii si nu o piedica a ei. Sfatul cere renuntarea si la bunurile si placerile ingaduite, pentru a atinge desavirsirea iubirii. De aceea sfatul e mai greu de realizat, dar si reprezinta o vrednicie mai mare. Pentru acest motiv, el nici nu e general obligatoriu, ci face apel la voia si setea de desavarsire a fiecaruia.
Astfel ca parafrazand cuvintele Sfantului Apostol Pavel despre casatorie si feciorie putem spune : cine implineste porunca bine face, cine urmeaza sfatul si mai bine face.
Poruncile si sfaturile sunt expresii si mijloce ale iubirii de Dumnezeu si de aproapele, care este radacina si tinta vietii morale crestine.
Poruncile arata binele general obligatoriu, a carui neimplinire este pacat si deci micsorarea iubirii pina la nimicirea ei, iar sfaturile ofera mai binele, pe care iubirea ne cheama sa-1 infaptuim, fara sa fie general obligatoriu, iar implinirea poruncilor este garantia mantuirii, implinirea sfaturilor este garantia desavarsirii noastre.
Porunca este o regula general obligatorie, a carei implinire e necesara pentru mantuire (pentru mentinera in iubire). Sfatul este indemn ce face apel la voia noastra, spre realizarea unui bine mai inalt a carui tinta este desavirsirea iubirii.
Una este generala, cealalta individuala ; una este obligatorie, cealalta benevola,- una arata limita iubirii necesara pentru mantuire, cealalta deschide orizontul nemarginit spre iubirea cea desavirsita. De aceea, daca viata morala obisnuita presupune implinirea poruncilor, viata morala ce se avanta spre culmile desavarsirii cere si implinirea sfaturilor de aceea sfatul nu e altceva decat iubirea ridicata la cea mai inalta tensiune a ei .
Fiecare porunca poate fi completata printr-un sfat. Spre exemplu, porunca de a face milostenie cu prinosul ce-l avem, prin sfatul de a milui pe altul, sau porunca de a ne impartasi de patru ori pe an, cu sfatul unei impartasiri mai dese ; sau porunca de a renunta la placeri periculoase si interzise, cu sfatul de a renunta si la placeri ingaduite etc. Astfel ca sfaturile cuprind intreaga viata morala crestina .
Totusi dintre sfaturi au iesit in evidenta mai ales acestea trei : saracia de bunavoie, fecioria statornica si ascultarea desavirsita, recomandate in chip deosebit in Noul Testament. Ele au importanta centrala, concentrand in sine in mod suprem toate sfaturile, iar prin organizarea monahismului au primit o intrupare de sine statatoare, cu bogate roduri pentru viata morala a Bisericii. Ele au fost numite sfaturi evanghelice, pentru ca isi au temeiul in Evanghelia Domnului, si sunt un bun specific al moralei evanghelice .
Dupa randuiala Vechiului Testament, pentru a implini Legea, credinciosul trebuia sa asculte de cele 10 porunci. Potrivit cuvintelor Mantuitorului: "Sa nu socotiti ca am venit sa stric Legea sau proorocii; n-am venit sa stric, ci sa implinesc" (Matei 5, 17), cele 10 porunci trebuie pazite si de crestini, intocmai.
Pe langa aceste zece porunci, Mantuitorul a mai dat crestinilor alte noua indemnuri, prin care se implineste Legea, in scopul desavarsirii vietii. Acestea sunt:
1.”Fericiti cei saraci cu duhul ca a lor este imparatia cerurilor” (Matei 5,3)
2.”Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia”(Matei 5,4)
3.”Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul”(Matei 5.5)
4. ”Fericiti cei ce flamanzesc si insetoseaza de dreptate ca aceia se vor satura”(Matei 5,6)
5. ”Fericiti cei milostivi ca aceia se vor milui”(Matei 5,7)
6. ”Fericiti cei curati cu inima ca aceia vor vedea pe Dumnezeu”(Matei 5,8)
7..”Fericiti facatorii de pace ca aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema”(Matei 5,9)
8..”Fericiti cei prigoniti pentru dreptate ca a lor este imparatia cerurilor”(Matei 5,10)
9. ”Fericiti veti fi cand va vor ocari si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind, pentru mine. Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri”(Matei 5,11).
Pe acestea nu le-a dat insa in chip de porunci, ci in chip de "fericiri", fiindca ele se potrivesc deplin cu smerenia si blandetea Mantuitorului Hristos. Pe de alta parte, cele noua Fericiri sunt atat de potrivite cu nazuintele sufletului crestinului, incat, numai auzindu-le, suntem indemnati singuri sa le indeplinim. In acest inteles Sfantul Apostol Iacov numeste legea Noului Testament "Legea cea desavarsita a libertatii" (Iacov 1, 25). Faptul ca Mantuitorul infatiseaza laolalta fericirea si desavarsirea arata ca acestea sunt strans legate. Intr-adevar, nimeni nu poate fi fericit fara a fi desavarsit, iar cel ce cucereste desavarsirea dobandeste prin aceasta si fericirea. De aceea, in fiecare fericire trebuie sa deosebim mai intai invatatura sau indemnul si apoi fericirea sau fagaduinta rasplatirii. Pe scurt, prin "Fericiri" se inteleg cele noua cai pe care crestinul trebuie sa mearga pentru a ajunge la fericirea vesnica, sau cele noua virtuti prin care putem dobandi fericirea.
Miloiu Mihai
Mihai Miloiu
-
Teodicee
Publicat in : Perioada etica - religioasa
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.