”Nu batjocori pe omul al cărui suflet este întristat, căci Dumnezeu este Cel care smerește şi Cel care înalță… Nu te întoarce de la cei ce plâng, şi întristează-te cu cei întristați.” (Ecc.IV,12,36)

Cu mulți ani în urmă am trecut prin una din cele mai ”neagre” perioade ale existenței mele. Am suferit, am cerut ajutor, m-am rugat și am căutat. Privind în urmă realizez că suferința de atunci a fost ajutorul de care aveam nevoie, pentru a înainta.

Cea mai mare suferință a reprezentat în fapt cel mai mare pas pe care l-am făcut pe treptele ce duc spre cunoaștere. Desigur, mai am trepte de parcurs doar că acum sunt alt om, mai călit în focul vieții. Din acea perioadă mi-a rămas întipărită în minte o nuanță, pe care atunci nu o înțelegeam. Cei cu care veneam în contact, văzându-mă plângând, îmi refuzau această manifestare a sentimentelor, de teamă că tristețea mă va duce la deznădejde, disperare sau depresie. Nu înțelegeam de ce să nu fiu tristă, de ce să nu plâng când sufletul meu era sfâșiat de durere.

Mai plâng și acum. Şi asta pentru că văd multă suferință, la care nu poți să rămâi indiferent. Am înțeles demult că tristețea este o emoție firească, normală, iar manifestarea ei prin plâns, asemenea.

Însuși Domnul nostru Iisus Hristos a plâns când a venit la mormântul prietenului său Lazăr. „Deci Iisus, când a văzut-o plângând şi pe iudeii care veniseră cu ea plângând şi ei, a suspinat cu duhul şi S-a tulburat întru Sine. Şi a zis: Unde l-ați pus? Zis-au Lui: Doamne, vino şi vezi. Şi a lăcrimat Iisus.” (Ioan 11:. 33-36).

Mi-am dat seama că oamenii confunda adesea conceptele de depresie și tristețe. Confuzia poate fi explicată şi prin faptul că simptomul cel mai recunoscut în depresie este tristețea.

Tristețea este o emoție normală, firească dar dureroasă. Fiecare dintre noi a fost trist la un moment dat. Tristețea este intervalul emoțional de timp trăit după o despărțire dificilă, după moartea unei persoane dragi sau după un prejudiciu, atunci când ni se pare că nu mai putem ieși din groapa disperării.

Suntem triști pentru că nu putem rămâne indiferenți față de suferința semenilor noștri, așa cum nu putem rămâne neclintiți când pierdem ceva sau pe cineva drag nouă.

Specialiștii în psihologie și-au pus întrebarea: De ce tristețea durează mai mult decât alte sentimente cum ar fi rușinea, vina, uimirea, iritatarea sau plictiseala?

Cercetătorii din Marea Britanie, într-un studiu, au descoperit că din cele 27 de emoții studiate de ei, tristețea este emoția cu cea mai lungă durată; rușinea, surpriza, frica, dezgustul sau plictiseala au fost câteva din emoțiile studiate dar care au avut un impact de durată scurtă. S-a mai constatat că vinovăția durează mai mult decât rușinea iar anxietatea mai mult decât frica. Rezultatele au mai arătat că emoțiile care nu durează mult timp sunt cele care apar ca o consecință la evenimente care au o importanță redusă pentru persoană.

Emoțiile de lungă durată vin întotdeauna din evenimente care au o importanță foarte mare pentru cel ce le experimentează.

De exemplu, tristețea este de obicei asociată evenimentelor cu un mare impact, cum ar fi decesul sau rănirea. Aceste implicații importante pot apărea în timp iar gândirea concentrată doar pe aceste evenimente fac ca emoția să fie consolidată în timp.

Gândirea adâncă sau permanentă asupra unei suferințe (spre exemplu gândind mereu doar la pierderea unei persoane dragi) este factorul determinant şi central ce face ca o emoție să dureze mai mult decât altele.

Cu alte cuvinte, de modul de gândire depind şi consecințele. Cu cât o persoană tinde să gândească mai mult doar despre situații legate de sentimente de tristețe (crezând că este o simplă modalitate de a le face față sau de a le înțelege) cu atât va suferi mai mult şi își va prelungi tristețea.

News Medical Today din Marea Britanică , într-un studiu efectuat în 2003 a publicat un articol în care arată că frecvența coșmarurilor este mult mai mare în cazul persoanelor triste decât, așa cum s-ar crede, în cazul celor speriați (din cauza fricii).

Tristețea este o emoție, un sentiment firesc pe când depresia este o boală ce are numeroase cauze. Dacă ne gândim la depresie ca și la o tristețe atunci nu facem decât să minimalizăm boala.

Tristețea reprezintă doar o mică parte din depresie. Există oameni depresivi care nu sunt neapărat triști doar că observăm la ei că și-au pierdut interesul pentru activitățile care altădată le făceau plăcere. Pentru a fi diagnosticat cu depresie o persoană trebuie să experimenteze cel puțin cinci din cele nouă simptome specifice depresiei clinice și doar dacă prezintă aceste simptome mai mult de două săptămâni.

Pentru majoritatea oamenilor, depresia este o experiență negativă asociată cu senzații emoționale dureroase. Cu toate acestea există și boala maniaco-depresivă, extrem de periculoasă, care se prezintă sub formă de tulburare bipolară.

Termenul depresie este de asemenea folosit pentru a descrie o boală care se deosebește de tristețea naturală tranzitorie. Această boală se numește depresie clinica.

Depresia este, probabil, una din tulburările mentale cele mai comune. Acesta este caracterizată prin dispoziție depresivă, o evaluare pesimistă a evenimentelor şi oboseală. Când depresia este însoțită de scăderea poftei de mâncare şi de probleme de somn, boala se accentuează. Pacientul își pierde vitalitatea, este deplin conștient de golul interior, de propria lui inferioritate şi se simte abătut și vinovat. De multe ori va fi însoțit şi de gânduri de sinucidere.

Depresia nu este doar o boală dureroasă. Ea poate fi deosebit de periculoasă atunci când este însoțită de gânduri de sinucidere și de impulsurile aferente. Riscul de suicid este semnificativ deoarece greutățile vieții de zi cu zi pentru un pacientul depresiv au un rol dramatic.

Depresia se poate trata. Nu este simplu, nu se tratează în câteva zile dar dacă aveți credință şi nădejde, căutând ajutor, cu siguranță veți găsi.

Angela Agachi

.

• Tristetea si mahnirea
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Tristetea
  Publicat in : Editoriale
• Tristetea si akedia
  Publicat in : Religie