Suntem de o vârstă, avem amândoi 27 de ani. Am făcut cunoştinţă cu cinci ani în urmă, la început ne întâlneam pur şi simplu, apoi am înţeles că ne iubim...
Am fost în relaţii extraordinare în decursul a trei ani de zile, apoi am început să observ că el s-a schimbat, dar nu puteam înţelege cauza, o căutam în interiorul meu; îi ofeream toată grija şi iubirea mea. El a început să se depărteze de mine, îmi acorda tot mai puţină atenţie, a început să-mi spună tot mai des că este obosit, că vrea să fie singur. Eu eram de acord, îndreptăţindu-l prin aceea că şi-a schimbat locul de muncă etc., găseam o mulţime de motive în apărarea lui, învinovăţindu-mă de toate. Mi se părea că ceva nu fac cum trebuie, dar mă convingeam pe mine însămi că el mă iubeşte şi că totul este în regulă în relaţia noastră, fiindcă el mereu mă suna şi-mi spunea asta.
După un an de astfel de relaţii, am înţeles că nu mai pot continua aşa, că-mi este greu. lată cum arăta asta dintr-o parte: mereu aşteptam să mă sune, aşteptam să vină, aşteptam să-mi spună cuvinte de dragoste... tot timpul aşteptam, iar el apărea atunci când socotea de cuviinţă. In schimb, atunci rând apărea, pentru moment toate acestea le dădeam uitării, fiindcă spunea că mă iubeşte foarte mult şi că această răceală în relaţie va trece curând, că este doar o perioadă în viaţa noastră şi că totul va fi bine!
Pentru că-mi era foarte greu, i-am propus să ne despărţim măcar pentru o lună, iar el a fost de acord. Peste o lună ne-am întâlnit, în acest timp mi-am dat seama că oricum îl iubesc foarte mult şi sunt de acord chiar şi cu o asemenea relaţie, dar el a spus că e mai bine să ne despărţim... Ne-am despărţit.
Peste patru luni m-a sunat, mi-a spus că nu poate fără mine, că nu a iubit pe nimeni aşa de mult, că vrea să trăiască împreună cu mine şi vrea să luăm totul de la capăt, pentru că eu sunt cea mai bună iubită şi cea mai mare dragoste din viaţa lui. Am acceptat, fiindcă îl iubesc atât de mult! Imi imaginam o viaţă de familie ca în poveşti, trăiam cu visele... Dar relaţia oricum nu era ceea ce trebuia să fie: ba venea la mine cu toate lucrurile lui şi cu vorbe dulci, despre familie, ba pleca spunând că trebuie să se mai gândească, că are nevoie să fie iar singur, nu-mi răspundea la telefon şi dispărea. Am vărsat atâtea lacrimi, m-am chinuit, m-am sucit pe toate părţile, căutând cauza în interiorul meu. Am găsit o mulţime de neajunsuri cu care am început să mă lupt ş.a.m.d.
In luna noiembrie, după jumătate de an de astfel de relaţie, am aflat că m-a înşelat în decursul a doi ani şi jumătate cu altă femeie, care ştia de existenţa mea. I-am spus că ştiu totul şi că vreau să plece... Este greu de descris prin ce am trecut atunci: crize de nervi, isterii, îmi era greu să înţeleg că persoana cu care m-am întâlnit cinci ani de zile duce o viaţă dublă, că prin asta te trădează, că te minte pe faţă!!! Dar el nu pleca, susţinea că totul s-a sfârşit cu acea femeie şi că are nevoie doar de mine! Mereu mă suna, venea, îmi scria. Pare stupid, dar eu am crezut, mai exact, eu voiam să cred în asta. L-am iertat, căci toţi suntem oameni şi facem greşeli, deşi a fost foarte greu.
Iubirea iartă totul, nu-i aşa? M-am gândit că el a călcat strâmb, iar acum a cântărit totul şi şi-a dat seama că a greşit. Imi spunea atâtea vorbe dulci, că eu sunt unica lui iubire, că vrea familie şi copii. Plângea, stătea în genunchi în faţa mea, îmi săruta mâinile. Eu m-am topit toată şi am iertat totul! Nu de mult, am aflat că el i-a spus aceleaşi lucruri şi celeilalte şi se întâlnesc în continuare! Cu toate vorbele dulci pe care mi le-a spus, el, foarte liniştit, încă se întâlnea cu ea.
II iubesc foarte mult pe acest om şi nu ştiu ce să fac cu acest sentiment. Nu am puteri să trăiesc mai departe, mi am încredere în oameni, îmi este frica .
Acum, el continuă să mă sune, eu nu-i răspund, îmi scrie că mă iubeşte, mă roagă să-i dau o ultimă şansă, eu tac. Nu pot altfel, nu ştiu ce să fac!!! Cu mintea parcă înţeleg totul, iar în inimă încă mai este speranţa: şi dacă se schimbă? Te doare şi îţi este rău atunci când eşti trădat de cel mai iubit om din lume. Cum să mă descurc, cum să înăbuş această iubire? Fiecare zi pentru mine este un chin, adorm şi mă trezesc cu gândul la el şi cu o mică speranţă. Poate mi-ar fi mai uşor dacă m-ar lăsa în pace, căci se spune că timpul le vindecă pe toate, însă el nu mă lasă...
Marin, 27 de ani
Răspunsuri:
La început, aţi scris că i-aţi iertat totul, însă după ce aţi aflat ce s-a întâmplat, v-a afectat acest lucru. Asta înseamnă că nu-l puteţi ierta cu adevărat nici până acum. Doar iubirea adevărată poate ierta totul.
Dacă veţi putea ierta, veţi trage o linie şi o veţi lua de la capăt, fără să vă cufundaţi în vechile amintiri şi supărări, veţi putea păstra aceste relaţii. Dacă nu veţi putea, înseamnă că nu va fi nimic. Decizia este în mâinile dumneavoastră. Cât despre trădare, trădează chiar şi cei care iubesc foarte mult, asta este natura omenească. Din păcate, aşa este. Dar se şi iartă, şi asta este bine. Bineînţeles, toate acestea cu condiţia că el va renunţa la ea.
Andrei B, 37 de ani
Mana, toate acestea seamănă prea puţin ai dragostea. Mai mult seamănă cu o dependenţă de iubire. Dependenţa este relaţia în care omul caută iubirea ca o metodă de a obţine încrederea în sine, de a birui complexele personale, dar în fond găseşte doar suferinţă. Trebuie să înţelegeţi că nu este nimic extraordinar în o astfel de relaţie nu este şi nici nu a fost, chiar dacă aşa părea.
Gândiţi-vă binişor, ce căutaţi în general în viaţa asta? Aveţi 27 de ani. Dacă vreţi să deveniţi soţie şi mamă şi să cunoaşteţi iubirea adevărată care există doar în căsnicie, calea spre asta este cunoscută. Dar în toţi aceşti cinci ani nici măcar nu aţi fost aproape de ea.
Un frate, 40 de ani
Dr. Dmitri Semenik
Fragment din cartea "Problemele iubirii. Relatiile de dinaintea casatoriei", Editura Doxologia
Cumpara cartea "Problemele iubirii. Relatiile de dinaintea casatoriei"
-
Dragostea
Publicat in : Morala -
Dragostea, iubirea, fericirea
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.