Biserica nu deosebeste pe cei adormiti de cei vii, ci se roaga pentru tot sufletul, cu scopul de a se mantui toti. Dupa despartirea sufletului de trup - ce se petrece in clipa mortii si urcarea lui catre tronul Ceresc pentru a se uni din nou cu Cel caruia Ii apartine, trupul se asaza in pamantul din care provine - nu inceteaza comunicarea cu cei adormiti dintre noi.

Voi folosi cuvantul "adormiti" deoarece acest termen se potriveste adevaratului crestin; pentru noi nu exista moarte, ci somn. Cuvantul cimitir provine din limba greaca: "κοιμητήριο" (chimitirio) si inseamna loc pentru adormiti…

Rugaciunea pentru cei ce au plecat din viata aceasta si se odihnesc trupeste este o stare izvorata din interesul si dragostea noastra pentru ei. Caci o legatura stransa intre mine si cel ce a plecat la Domnul nu poate fi impiedicata de clipa mortii.

Legatura mama - fiu, frate - sora, sot - sotie, prieten - iubita sau duhovnic - fiu duhovnicesc nu poate fi invinsa de clipa mortii prin care suntem despartiti trupeste.

Pentru omul "logic" de astazi aceasta rugaciune prin care pastram legatura si comunicarea cu cei plecati poate fi considerata nebunie, lucru fara de folos. Insa pentru cei ce traiesc prin rugaciune cu persoanele de care s-au despartit, au simtit ca pomenirea lor este mangaierea ce vine si consoleaza sufletul ranit al lor si ajutor pentru cei "plecati".

Toate indemnurile pentru astfel de rugaciuni provin de la insusi Sfintii Apostoli, insa nu acesta este scopul celor scrise. As vrea ca impreuna sa ne gandim rugandu-ne…

Rugandu-ne sa putem vedea cu ochii sufletului cat de mult ne ajuta aceasta rugaciune, si pe noi si pe ei. Rugaciunea aceasta poate fi asemanata cu milostenia pe care o facem cu cel viu si sarac! Ei nu mai pot face nimic, noi insa avem posibilitatea sa dovedim in fapte, ca trecerea lor pe acest pamant nu a fost in zadar; ca samanta pe care au incercat sa o puna in sufletele noastre incepe si da roade. Se pare ca ultimele cuvinte ale Pr. Galeriu au fost: "Am incercat sa pun in inimile voastre credinta, voi sa o marturisiti!"…

Deci traiesc cu credinta ca si eu cel ce acum ma rog, devin puntea de legatura dintre Domnul si cel plecat din viata aceasta care nu se afla in bucuria Lui. Sunt putine cazurile in care aflam intr-adevar in ce stare se afla sufletul adormit, insa cred si maturisesc ca aceasta deoarece mai de folos ne este rugaciunea decat descoperirea. Caci Domnul cauta sa ne invete cum sa ne rugam, cum sa ajutam, cum sa con-lucram.

Candela aprinsa, lumanarea ce arde si pomana facuta sunt mici ofrande cu o valoare inestimabila pentru cei adormiti. Si pentru cel ce se poticneste in aceste cuvinte sa citeasca parabola Mantuitorului despre cel bogat si Lazar ( Luca 16, 19- 31) , despre ce valoare are o picatura de apa atunci cand un suflet se afla in chinurile vesnice! Rugaciunea mea poate fi acea punte "deasupra prapastiei mari" pe care o va folosi Avraam pentru a racori setea, a potoli suferinta.

Sufletul ce a mers "in sanul lui Avraam" acum se bucura. Se roaga pentru mine si rugaciunea lui o pune in fata Tronului Ceresc, iar Hristos binecuvinteaza sufletul meu si mareste bucuria lui. Dat-am dovada de credinta si ne rugam fara incetare! cautand prilej de intalnire cu cel iubit, nu motiv de despartire intre noi!

Este imposibil sa nu plangi la aceasta despartire temporara si trupeasca, este foarte greu sa consolezi! Am fost impresionat cand am citit ca insusi Sf. Vasile cel Mare a plans mult adormirea mamei lui…plangea stiind starea in care se afla si crezand fara indoiala in cuvintele Mantuitorului, lipsa prezentei trupesti insa il darama. Nu este pacat sa plangi, ci sa fii indiferent! Nu este pacat sa te rogi pentru cei adormiti, ci sa traiesti ca si cum nu au existat! Aristotel spunea ca un suflet moare atunci cand este uitat!!!

Si nu in ultimul rand, pomenirea celor adormiti este clipa care uneste trecutul cu viitorul in prezent! Acum cand sunt pomeniti retraiesc clipele petrecute impreuna si ma rog ca la Judecata de Apoi sa fie pus de-a dreapta Tatalui prin mijlocirea ce o fac acum in numele lui Hristos.

Nu intamplator au randuit Sfintii Parinti cele trei Sambete de pomenire a tuturor celor adormiti: Sambata Mosilor de toamna, chiar daca nu este consemnata ca atare in cărtile de slujba; Mosii de iarna (sambata dinainte de Duminicii Infricosatoarei Judecati) si Mosii de vara (sambata inainte de Rusalii); fiecare sambata este dedicata rugaciunii de pomenire. La fiecare slujba savarsita in Biserica sunt pomeniti: "Inca ne rugam pentru fericitii si pururea pomenitii ctitori ai Sfant locasului acestuia ci pentru cei mai dinainte adormiti parinti si frati ai nostri, dreptmaritori crestini, care odihnesc aici si pretutindenea".

La marele praznic imparatesc al Pogorarii Duhului Sfant, in timpul slujbei vecerniei se citesc opt rugaciuni catre Iisus Hristos. In cea de a cincea ne rugam: "…Tu, Doamne al slavei celei vesnice, Fiule iubit al Parintelui celui Preainalt, Lumina vesnica din Lumina vesnica, Soare al dreptatii, auzi-ne pe noi care ne rugam Tie: Odihneste sufletele robilor tai, ale parintilor si fratilor nostril, care au adormit mai inainte, si ale celorlalte rudenii dupa trup, si ale tuturor de o credinta cu noi, pentru care si facem acum pomenire[.….] Auzi-ne pe noi, smeritii robii tai, care ne rugam Tie si odihneste sufeletele robilor Tai in loc luminat, in loc cu verdeata, in loc de odihna, de unde a fugit toata durerea, intristarea si suspinarea; aseaza sufletele lor in locasurile dreptilor si fa-I vrednici de pace si de iertare. Caci nu mortii Te vor laud ape Tine, Doamne, si nici cei care sunt in iad indraznesc a-Ti aduce Tie marturisire, ci noi, cei vii, Te binecuvantam, Te rugam, si aducem Tie rugaciuni de milostivire si jertfe pentru sufletele lor".

Vesnica lor pomenire!

Arhim. Siluan Visan
 

.