Parintele Arsenie Pustnicul (1886 - 1983), cunoscut si sub numele Arsenie Isihastul si Arsenie Spileotul, este unul dintre parintii duhovnicesti de seama care au trait secolul trecut la Sfantul Munte Athos. Parintele Arsenie Pustnicul a fost, vreme de 40 de ani, impreuna-nevoitorul staretului Iosif Isihastul (1897 - 1959).

Parintele Iosif Vatopedinul, care a avut ocazia sa vietuiasca un timp alaturi de Parintele Arsenie, marturisea despre acesta ca s-a regasit deplin in cuvantul pe care Mantuitorul il adreseaza lui Natanael: "Iata cu adevarat un israelit (om) in care nu este viclesug”.

Parintele Arsenie, asemenea tuturor oamenilor duhovnicesti, nu era un om al contradictiilor, ci un om in care contrariile se uneau armonios prin lucrarea Duhului Sfant. Desi prin firea sa era simplu, delicat, ascultator, asemenea unui copil, acest lucru nu l-a impiedicat sa fie un mare luptator duhovnicesc, un om al asprelor nevointe, fiind numit de cei care l-au cunoscut un adevarat "razboinic al virtutii”.

Viata Parintelui Arsenie Pustnicul

Parintele Arsenie Pustnicul era originar din Pont. Inca din copilarie a manifest o ravna deosebita pentru cele sfinte. Va merge pe rand in Rusia, la Constantinopol, iar de aici, in Tara Sfanta unde, timp de 10 ani, a slujit in Biserica Sfantului Mormant.

In acest loc, prin lucrarea lui Dumnezeu, l-a cunoscut Parintele Ieronim din Eghina, care i-a devenit pilda de vietuire crestina. Tot in Tara Sfanta a primit tunderea in monahism, primind numele Anatolie.

Sufletul sau, arzand de dorul dumnezeiesc, l-a indemnat sa paraseasca viata din lume si sa mearga la Muntele Athos. Aici a stat vreme de cativa ani in Manastirea Stavronikita unde a si primit schima cea mare si numele Arsenie.

Dupa un timp primeste bincuvantarea spre a incepe a se nevoi de unul singur. Acesta este momentul cand va incepe sa strabata pustia Muntelui Athos, vaile ascunse si versantii cei mai abrupti, in cautarea acelor asceti care sa-l calauzeasca pe drumul catre desavarsire.

Prin pronia dumnezeiasca, avea sa intalneasca un alt tanar, ce cauta acelasi lucru, cu aceeasi fervoare. Este vorba de Parintele Iosif Isihastul (Gheron Iosif), pe care l-a intalnit pe varful Muntelui Athos, si alaturi de care a hotarat sa se nevoiasca pana la sfarsitul vietii pamantesti a unuia dintre ei. Iar Dumnezeu a randuit ca acest lucru sa se intample vreme de 40 de ani, pana la moartea lui Gheron Iosif.

Cei doi tineri l-au intalnit mai intai pe Batranul Daniel Katunakiotul. Intr-una din scrisorile sale, parintele Iosif scria: "Am numarat pesterile intregului Munte Athos, pas cu pas, cautand un parinte duhovnicesc care sa ma invete teoria duhovniceasca si practica”.

In final, ei au intalnit o aleasa "floare a pustiei” pe Parintele Daniel Isihastul, care traia in pestera Sfantului Petru.

De la Parintele Daniel, au deprins cei doi ucenici sa slujeasca Sfanta Liturghie in fiecare noapte, sa bata mii de metanii, sa se cufunde in contemplatia duhovniceasca, sa cheme harul Sfantului Duh cu lacrimi de pocainta, sa manance o singura data in zi paine uscata etc.

Dupa privecherile de toata noaptea niciunul dintre parinti nu se odihnea vreodata asezandu-se pe pat, ci stand pe o mica banca.

Cat despre imbracamintea lor, cei doi asceti se imbracau cu un simplu vesmant monahal fie iarna, fie vara si umblau desculti, incat multi ii considerau nebuni. Ei nu erau nebuni in intelesul curent, ci nebuni pentru Hristos.

Parintele Arsenie Pustnicul se ocupa in timpul zilei si cu munca. In timpul primilor ani petrecuti in Pestera Sfantului Vasile, situata la mare inaltime pe un versant, Parintele Arsenie urca si cobora muntele, de mai multe ori la rand, carand provizii nu numai pentru chilia lor, ci si pentru ceilalti pustnici. Cara, de asemenea, pe umeri pietre si alte materiale de constructii pentru a repara si pastra colibele.

Intrebat cum reuseste aceasta, stiut ca un singur drum dura mai mult de 2 ore, parintele spunea ca toata puterea ii vine prin primirea binecuvantarii pentru drum si prin rostirea rugaciunii lui Iisus, care il insotea permanent.

In 1938 cei doi pustnici, dupa ce au trait 20 de ani la inaltime in Schitul Sfantul Vasile, au hotarat sa coboare in Schitul Sfanta Ana Mica. Au vietuit in acest loc pana in 1953. Dupa aceea, au coborat si mai jos, la Schitul Nou (Nea Skiti). Parintele Iosif Isihatul a trecut la cele vesnice in 1959.

Parintele Arsenie a vietuit si 12 ani la Chilia Burazeri a Manastirii Hilandar si, in timpul ultimilor 3 ani din viata, la Manatirea Dionisiu. Parintele Arsenie Pustnicul s-a mutat la cele vesnice, in aceasta manastire, pe 2/15 septembrie 1983.

Parintele Iosif Vatopedinul contura profilul duhovnicesc al parintelui Arsenie astfel: "Niciodata nu s-a certat cu nimeni, orice i s-ar fi facut, el nu se supara niciodata si nu ranea pe nimeni. Era meticulos in ascultare si datorita incredintarii sale absolute in Batranul sau, si-a trait viata deasupra legilor firii.”

Tot el aminteste o intamplare care arata cum Parintele Arsenie traia extrem de intens unirea de taina in rugaciune cu Hristos. Parintele Arsenie se concentra pe rugaciunea lui Iisus incat, cu cateva ocazii, desi era vremea sa inceapa lucrul, el nu dorea sa inceteze rugaciunea.

Parintele Iosif  Vatopedinul l-a chemat atunci din exteriorul chiliei si, apropiindu-se de fereastra, a vazut ca parintele era ridicat:

- Gheronda, este vremea sa incepem lucrul. Iar parintele Arsenie, venidu-si in sine, a intrebat:

- Este dimineata deja?

Parintele Arsenie Pusnicul a aflat adevaratul sens nu doar al vietii monahale, ci al vietii crestine, dedicandu-se deplin lucarii virtutilor si nevointelor duhovnicesti, pentru a gasi intru sine adevarata rugaciune si pe Domnul. In toata viata s-a aratat purtator de cruce, purtator de Hristos.

Radu Alexandru

• Gheron Iosif Isihastul
  Publicat in : Parinti
• Caracterul duhovnicesc al lui Gheron Iosif Isihastul
  Publicat in : Credinta
• Parintele Efrem Katunakiotul
  Publicat in : Parinti
• Rugaciuni ale Cuviosului Iosif Isihastul
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: