Parintele Daniel Katunakiotul a fost unul din marii duhovnici athoniti ai secolului trecut. S-a mutat la cele vesnice pe 8 septembrie 1929. Inzestrat cu o neobisnuita inteligenta si dorinta de a invata, dar si cu intelepciune, parintele Daniel s-a aplecat mult asupra studiului cartilor Sfintilor Parinti si a cules din ele florile cele duhovnicesti ale Duhului.
A devenit cunoscut ca duhovnic in randul multor monahi, pustnici si mireni, datorita harismei discernamantului duhovnicesc pe care a primit-o de la Dumnezeu.
Multi oameni cazuti in inselare au fost ajutati prin interventia parintelui Daniel Katunakiotul. Asemenea Prorocului Daniel, parintele avea cu adevarat "un duh inalt, o stiinta si o pricepere de a talcui visele, de a dezlega lucrurile greu de inteles si de a descoperi tainele ...” (Daniel 5,12)
Parintele Daniel Katunakiotul si Sfantul Nectarie din Eghina
In 1875, Parintele Daniel a intemeiat in Katunakia chilia numita astazi "a Danieleilor”. La ridicarea acestei chilii si-a adus aportul - material si spiritual - si Sfantul Nectarie din Eghina, care avea sa devina unul din prietenii apropiati ai parintelui Daniel si a micii comunitati intemeiate de acesta.
S-au pastrat numeroase scrisori trimise de parintele Daniel si Sfantul Nectarie, pline de invataturi duhovnicesti. Sfantul Nectarie l-a rugat de asemenea pe parintele Daniel sa scrie epistole duhovnicesti pentru a le intari in lupta duhovniceasca pe maicile din cadrul comunitatii monahale intemeiate de acesta in Eghina.
Intr-una din epistole batranul Daniel din Katounakia se adresa astfel calugaritelor: “Cand o sora cufundata in rugaciune este cuprinsa de durere si-i vin lacrimi din belsug, sa fie foarte atenta ca sa nu-i dea dracul slavei desarte gandul ca ea practica virtutea, ci sa o roage pe Imparateasa, Maica a lui Dumnezeu, sa-i dea smerenia cunoasterii de sine. Caci durerea este datoria celor ce se pocaiesc. Daca in timpul rugaciunii simte un parfum sau vede o lumina, sau un inger, sa nu cumva sa fie atrasa de asemenea contemplatii!”
Parintele Daniel Katunakiotul vindecat de Maica Domnului
In cartea "Personalitati contemporane din Muntele Athos”, v. 4, Arhimandritul Heruvim descrie cum parintele Daniel a fost vindecat de Maica Domnului in timp ce suferea de nefrita. Parintele era aproape ajuns in Manastirea Vatoped cand a suferit o severa criza de nefrita. „Ghimpele din trup” a facut ca parintele sa aiba o foarte mare durere de indurat, fiind tinut la pat pentru cateva saptamani. Staretul manastirii l-a tratat multa iubire. Insa parintele avea credinta puternica in Maica Domnului. S-a rugat Nascatoarei de Dumnezeu cu lacrimi fiind sigur de raspunsul ei. In ziua in care manastirea praznuia Cinstitul Brau al Maicii Domnului (31 august) parintele Daniel a fost vindecat deplin si defintiv de aceasta boala. De atunci inainte nu a mai avut niciodata astfel de crize, chiar daca acestea vreme de zece ani ii cauzasera multa suferinta.
Discernamantul duhovnicesc al parintelui Daniel Katounakiotul
Inspirat de Duhul Sfant, parintele Daniel era capabil sa discearna ce piedici si ispite sunt de la diavol si care nu. Aceste ispite includ mai ales toate faptele afiseaza ipocrizie, false virtuti, exagerari, lucrari fara binecuvantare, slava desarta, inselare diavoleasca.
Printre cei salvati de la inselare de catre parintele Daniel se numara un profesor din insula Kerkyra, care afima ca are o stransa legatura cu Sfantul Spiridon. Acest om se intemeia pe un amestec intre crestinism si spiritism, astfel incat ajunsese sa creda ca sfantul lucreaza minuni prin el.
Diavolul i se arata acestuia in chipul Sfantului Spiridon spunandu-i sa tina o lumanare aprinsa in mana in timpul rugaciunii si sa nu o stinga ci sa indure cu rabdare durerea chiar daca aceasta ajunge sa-i arda pielea pentru ca asa va simti si el ceva din suferinta mucenicilor. De asmenea i-a spus sa nu mai primeasca Sfanta Euharistie in biserica, ci sa guste din ceea ce se scurge din mana sa care arde pentru ca are aceeasi valoare cu Impartasania. In acest felm omul ajunsese sa-si desfigureze mainile. Ajunsese chiar sa spuna rugaciuni pentrua indeparta norii sau pentru a aduce ploaia.
Ajuns intr-o stare de deznadejde cumplita barbatul i-a cerut unei alte presoane sa il ajute. Acesta l-a indreptat catre Katunakia unde parintele Daniel i-a aratat cum minunile dumnezeiesti difera de cele ale diavolului. Prin rugaciune parintele Daniel l-a eliberat pe profesor de posesia demonica.
Alta data, pe cand se afla parintele Daniel Katunakiotul in Manastirea Rusa, a observat ca un anume calugar traia in asceza intr-o chilie dinafara Manastirii juca rolul unui mare ascet. El postea aspru, purta cele mai prapadite haine, mergea descult chiar si iarna etc. Pe langa alte lucruri, in timp ce randuiala era sa se faca 300 de matanii pe zi, el facea 3000. Din acest motiv, alti calugari se minunau de el.
Parintele Daniel, chiar daca era mai tanar la vremea respectiva, nu a dat nici un semn de entuziasm. Ochii sai clar-vazatori au deslusit o randuiala care nu era placuta lui Dumnezeu. El a observat ca usa chiliei monahului avea o crapatura care permitea trecatorii sa priveasca inauntru si sa laude ascetismul sau maret.
Dragostea sa l-a impins sa-l atentioneze pe staret, si tocmai de aceea l-a salvat pe acest frate de la inselare. Staretul a plecat catre chilia "super-ascetului”.
"Cum o duci aici, frate?”
"Cu rugaciunile tale, Parinte, bine. Eu ma lupt si imi plang pacatele.”
"Doar ca nu vii niciodata sa-mi zici gandurile tale.”
"Ce as putea sa spun, parinte? Le cunosti pe toate. Sunt un pacatos ce se lupta.”
"Cum te lupti? Spune-mi, faci matanii?”
"Da, parinte, fac cateva.”
"Cate?”
"Cu rugaciunile tale, 3000 pe zi.”
"Cum! De ce 3000? Cine ti-a dat binecuvantarea sa faci atatea? Nu, sa nu mai faci niciodata 3000. Ce vrei sa intruchipezi - un "super-ascet”? De acum incolo vei face doar 50, ca sa nu devii mandru.”
Cu spusele acestea, staretul a plecat. Incizia a fost facuta si buba si-a dezvaluit in curand continutul spurcat. Caci fostul „super-ascet” s-a intors la 180 de grade. Nu putea sa faca nici 50 de matanii. In loc de haine rupte, el purta acum ce era mai scump si avea cele mai alese mancaruri aduse la masa lui saraca. Evident, ceilalti monahi erau uluiti si au inteles ca practicile sale ascetice exagerate erau hranite de duhul mandriei. Asta explica aceasta schimbare surprinzatoare, caci duhul inselarii alearga dupa extreme. Potrivit intelepciunii patristice, extremele, cele inutile si cele exagerate sunt "ale demonilor”.
In incheiere, amintim un cuvant de invatatura pe care batranul Daniel din Katounakia il spunea deseori ucenicilor si tuturor celor care veneau sa-i ceara sfat: “Diavolul nu se bucura nicicand mai mult decat atunci cand sta de vorba cu omul care-si cultiva propria sa mandrie, fie acesta teolog, erudit sau mare ascet. Dimpotriva, se teme de omul smerit si ascultator”.
Radu Alexandru
-
Avva Dionisie de la Colciu
Publicat in : Parinti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.