Parintele Ioan Krestiankin (1910 - 2006) a fost unul dintre marii duhovnici contemporani ai Bisericii Ortodoxe Ruse. Amintirea Parintelui Ioan va fi pentru multa vreme pastrata cu iubire si recunostinta nu numai de catre credinciosii ortodocsi din Rusia, ci, de asemenea, chiar si de istoria laica rusa. Intotdeauna, cu totul devotat sjujirii sale pastorale, niciodata nu a cautat faima, ci din contra, el a fost cel cautat de miile de suflete insetate de dragostea lui Dumnezeu, dornice sa fie calauzite de parintele in drumul spre mantuire. Cea mai mare parte a celor care si-l amintesc pe parintele Ioan, au primit probabil de la el numai cateva cuvinte si binecuvantarea sa, dar, pentru multi, aceasta binecuvantare a fost de ajuns pentru a pune inceput in vietile lor unei schimbari pline de har.

Parintele Ioan s-a nascut pe 29 martie 1910 in orasul Orel, ca al optulea fiu al lui Mihail Dimitrievici si al Elisabetei Ilarionovna Krestyankin. A primit numele Ioan dupa numele Sfantului Ioan Anahoretul din Egipt, praznuit in ziua nasterii sale. Nu intamplator, tot in acea zi sunt praznuiti, Sfintii Marcu si Iona de la Manastirea Pesterilor Pskov, locul unde parintele Ioan avea sa se nevoiasca pana la sfarsitul vietii pamantesti.

Tatal sau a murit cand avea numai doi ani, iar mama sa, o femeie proufund religioasa, a trebuit sa se ocupe de cresterea si educarea sa si a fratilor sai. Inca din copilarie, Ioan a slujit in Sfantul Altar ca ajutor (acolut) sub asculatarea Arhiepiscopului Serafim Ostrumov de Orel (canonizat de Biserica Ortodoxa Rusa in 2000 ca Ieromartir).

Parintele Ioan si-a amintit intotdeauna si a manifestat recunostinta fata de cei care, prin prin randuiala lui Dumnezeu, l-au calauzit spiritual inca din copilarie. Printre acesti parinti se numara Nicolae Azbukin si Vsevolod Kovrigin din Orel. Un rol important in viata duhovniceasca a tanarului Ioan l-a avut, de asemenea, Parintele George Kosov din satul Spas-Chekriak, fiu duhovnicesc al Sfantului Ambrozie din Optina.

Dupa liceu, Ioan s-a mjutat in Moscova unde a lucrat pentru op perioada in calitate de contabil. Tot in Moscova, pe 1 ianuarie 1945, Mitropolitul Nicolae Yarushevich de Krutitsa l-a hitotonit diacon pe Ioan. In acelasi an, pe 12 octombrie, la praznicul Icoanei Maicii Domnului din Ierusalim, Patriarhul Alexei I l-a hirotonit pe Ioan intru preot, in Biserica Nasterii lui Hristos, din districtul Izmailov. In aceasta biserica a slujit parintele Ioan pana in 1950.

In 1950, cand parintele se pregatea sa finalizeze al patrulea an la Academia Teologica din Moscova, a inceput sa-si scrie lucrarea de licenta pe care avea sa nu o finalizeze. In noaptea de 16 aprilie, 1950, Parintele Ioan a fost arestat de autoritatile comuniste, fiind condamnat de NKVD la 17 ani de detentie. A fost eliberat din inchisoare mai devreme, pe 2 februarie 1955, fiind privat de dreptul de a calatori in Moscova si in imprejurimi.

Din acest an, parintele a fost fiind numit pe seama diocezei Pskov. Din 1955 pana in 1956 a fost desemnat ca preot secund in Catedrala Sfant Treime din Pskov. Apoi, a fost transferat in dioceza Ryazan, unde avea sa slujeasca, in numeroase parohii, pentru aproape 11 ani, pana in februarie 1967.

In 1961 la praznicul Invierii Domnului, parintele Ioan a fost ridicat la rangul de Arhipreot de catre Patriarhul Alexei I. Parintii de la Manastirea Glinsk l-au luat pe tanarul preot sub calauzirea lor spirituala, iar unul dintre ei, Serafim Romantsev, a devenit parintele sau duhovnic. Pe 27 iunie 1966, parintele Ioan a fost tuns in monahism de catre Parintele Serafim, in orasul Sukhumi. A primit numele Ioan, insa, sfantul sau ocrotitor era de acum Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan.

Pe 20 februarie 1967, Ieromonahul Ioan a intrat in Manastirea Pesterilor din Pskov. Dupa numai trei ani, parintele Ioan avea sa fie numit staret, iar la praznicul Buneivestiri, in 1973, a fost ridicat la rangul de Arhimandrit.

Era vizitat regulat pentru a primii povatuirea duhovniceasca de Arhiepiscopul Eusebie de Pskov, de fratii din manastire, de Arhimandritul Tihon al metocului manastirii din Moscova, precum si de numerosi fii duhovnicesti din intreaga Rusie si din alte tari ortodoxe. Este imposibil sa exprimi ceea ce parintele Ioan a insemnat pentru fii sau duhovnicesti si pentru intreaga Rusie Ortodoxa. Desi in timpul ultimilor ani ai vietii sale, din cauza varstei inaintate si bolilor de care suferea parintele, nu a mai putut primi pe toti cei dornici sa primeasca sfatul sau, insa scrisori din intrega lume au continuat sa soseasca la Manastirea Pskov.

Pana in ultimele momente, Parintele Ioan a fost deplin constient. Pe 23 ianuarie 2006, in Duminica Sfintilor Noi Martiri si Marturisitori Rusi, Arhimandritul Ioan, mult iubitul duhovnic al Manastirii Pesterilor din Pskov, s-a mutat la cele vesnice, la cateva minute dupa ce a primit Sfintele Taine.

Parintele Ioan a fost inmormantat in Manastirea Pesterilor, in locul unde au stat moastele Sfantului Simeon al Manastirii Pesterilor Pskov (1960) pana la canonizarea sa, in 2003.

Arhimandritul Tihon Shevkunov, Staretul Manastirii Sretensnky din Moscova (metocul Manastirii Pesterilor din Pskov), a fost fiul duhovnicesc al parintelui Ioan pentru multi ani, inca de cand era frate in Manastirea Pesterilor. Cu putin timp inainte de moartea sa, parintele Ioan l-a chemat la sine pe Tihon spunandu-I: “Eu o sa mor curand. Te rog sa-mi faci o favoare si sa scrii tot ceea ce iti mai amintesti si vrei sa spui despre mine… ”.

Acesta spunea despre parintele sau duhovnice: “Sunt deplin convins ca parintele Ioan este unul dintre putinii oameni ai zilelor noastre carora Dumenzeu le descopera voia Sa cu privire la anumiti oameni si la anumite evenimente ce se desfasoara in Biserica si in lume”. In acest sens, exista numeroase marturii ale ucenicilor si fiilor duhovnicesti ai parintelui Ioan, care confirma faptul ca parintele a fost binecuvantat de Dumnezeu cu darurile discernamantului duhovnicesc si al inaintevederii.

In timpul a 60 de ani de slujire in Biserica lui Hristos, Parintele Ioan a fost un adevarat pastor, punandu-si sufletul si toata dragostea pentru slujirea semenilor, facandu-se ascultator fata de cuvintele Apostolului: “Propovaduieste cuvantul, staruieste cu timp si fara de timp, mustra, cearta, indeamna, cu toata indelunga-rabdare si invatatura.” (II Tim. 4-2)

Radu Alexandru

• Parintele Calciu
  Publicat in : Interviuri
• Eugen Iordachescu - romanul care a mutat biserici
  Publicat in : Interviuri
• Biserica din Curciu - Ismail
  Publicat in : Religie
• Biserica, intr-un moment de rascruce?
  Publicat in : Religie
• Marin Naidim
  Publicat in : Parinti

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: