Traian Trifan este unul dintre marii marturisitori crestini ce au patimit in temnitele comuniste. Tanarul crestin Traian s-a nascut in ziua de 3 noiembrie 1899, in localitatea Lancram, judetul Alba. Vreme de 21 de ani, Traian Trifan a patimit in inchisori precum Jilava, Vaslui, Aiud, Suceava, Brasov, Galda, Vacaresti, Popesti Leordeni, Caransebes, Gherla, Canal si Periprava.
Badita Trifan, cum avea sa-l numeasca parintele Arsenie Papacioc, a trecut la cele vesnice in ziua de 12 aprilie 1990, lasand in urma o viata curata si un cuvant memorabil: "Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata, de ni se va cere. Dupa cuvantul moarte trebuie pus virgula, nu punct."
Despre crestinul-model Traian Trifan, parintele arhimandrit Arsenie Papacioc, avea sa spuna: "Un om de o profunda traire crestina, un mare si integru caracter, un povatuitor bland, intelept, odihnitor, dorind parca sa cuprinda intr-un cuvant pagini intregi. Badita Trifan traia intr-o tacere concentrata, fiind omul rugaciunii."
La randul sau, despre "badita Trifan", marturisitorul Virgil Maxim, avea sa spuna: "Dintre toti aceia pe care i-am cunoscut in timpul indelungatei detentii (vreme de 22 de ani), indraznesc sa spun ca poate nici unul nu si-a asumat suferinta si conditia de a fi discreditat ca om, fara insa a renunta la demnitatea de marturisitor al Adevarului, asa cum si-a asumat-o acest barbat pe care indraznesc sa-l numesc erou al demnitatii crestine romanesti, in veacul XX."
Traian Trifan, robul 1038.
Traian Trifan s-a nascut in ziua de 3 noiembrie 1899, in localitatea Lancram, judetul Alba. Studiile si le incepe la un liceu evanghelic din Sebes, iar mai apoi si le continua la liceele unguresti din Sibiu si Blaj, unde si incheie, in anul 1916. In urma studiilor, tanarul va cunoaste trei limbi straine.
Peste numai un an, in vara anului 1917, tanarul Traian este inrolat in armata austro-ungara, fiind trimis pe frontul cu Albania, ca telefonist. Imbolnavindu-se de malarie, el este internat la un spital din Slovacia, iar mai apoi intr-unul din Viena. Recapatandu-si sanatatea, el este trimis iarasi pe front, de asta data in Muntenegru.
Intors in tara, in ziua de 1 decembrie 1918, patriotul crestin Traian Trifan ia parte la Adunarea cea Mare de la Alba Iulia. Urmand cursurile de la Scoala Militara de Artilerie, din Bucuresti, tanarul este numit sublocotenent. Mai apoi, el se inscrie la Facultatea de Drept, din Cluj Napoca. Terminand si studiile de doctorat, Traian Trifan se va angaja ca avocat, in orase precum Sibiu, Sebes, Satu Mare si Brasov, unde va si deschide un cabinet de avocatura, in anul 1927.
In anul 1933, la varsta de 34 de ani, avocatul Traian Trifan se casatoreste cu Elena Scholtz, impreuna cu care primeste de la Dumnezeu doua fiice: Ileana si Maria Trifan.
Unul dintre colegii sai de studentie, anume Ion Mota, renumitul legionar, il va convinge si pe Traian Trifan sa se alature grupului legionar, pentru apararea neamului romanesc. Datorita acestei fapte, Traian Trifan va fi arestat, anchetat si aruncat in inchisoare, mai intai in inchisorea Jilava (1934), iar mai apoi in inchisoarea din Vaslui (1938). Fiind eliberat, este inrolat in armata. Dupa anul 1940, cand legionarii preiau conducerea tarii, fara voia lui, Traian Trifan este numit prefect judetean, in Brasov.
In anul 1941, cand legionarii sunt scosi din drepturi, atat acestia, cat si cei care au avut legaturi cu ei, vor fi prigoniti fara mila, fiind inghesuiti in puscarii si lagare de munca silnica. In urma procesului, Traian Trifan este condamnat la 16 ani de inchisoare politica, fiind trimis mai intai la temnita din Aiud.
Amintindu-se de viata din temnita a lui Traian Trifan, precum si de a altuia, asemenea lui, parintele Traian Belu, avea sa spuna:"Aveau o traire de chilie manastireasca. Se citea pe fata lor o liniste, insa convingatoare. Educatia lor venea mai de demult. Amandoi se bucurau de o mare stima din partea noastra si respect din partea gardienilor."
Dupa o vreme, el va fi trimis la inchisoarea din Suceava. Apropiindu-se frontul, conducerea inchisorii paraseste inchisorea, putinii paznici nefacand fata cerintelor, drept pentru care majoritatea detinutilor vor fugi. O parte dintre ei insa, printre care si Traian Trifan, vor merge la Brasov, unde se vor prezenta la inchisoarea centrala, spre a-si continua si termina condamnarea.
Intre anii 1946-1948, multi dintre detinuti sunt mutati in coloniile de munca. Cu aceasta ocazie, Traian Trifan va ajunge la Galda. Vremea petrecuta pe mosie va fi una rodnica din toate punctele de vedere, rugaciunea putand curge nestingherita. Dupa o vreme, el va ajunge iarasi in inchisoarea Aiud, unde lucrurile se vor petrece infiorator de diferit.
In anul 1951, cand se discuta aplicarea procesului de "reeducare" si in inchisoarea Aiud, tortionarii si gardienii au devenit de o asprime rara. Cand i s-a ordonat sa munceasca la intrecere cu ceilalti detinuti, Traian Trifan a raspuns, zicand: "Robul este mort cu vointa; el se supune ordinelor. In ceea ce priveste munca, este o datorie morala." Directorul fabricii din Aiud luase hotararea sa il omoare pe Traian, insa directorul inchisorii, care il simpatiza, a impiedicat acest lucru, hotarand insa ca el sa fie pus la munca vreme de 12 ore zilnic.
Deoarece refuza sa concureze cu ceilalti detinuti, in vederea depasirii normei de munca, el este torturat sitematic, fiind lipsit de hrana zile intregi. Astfel, ras in cap si batut, avand picioarele legate in lanturi, Traian Trifan va fi inchis intr-o celula minuscula, vreme de o luna, numai o data la trei zile primind putin terci.
Despre viata sfanta a acestuia, marturisitorul Marin Naidim avea sa spuna: "Cand ieseam de la lucru, din vie, il vedeam pe Trifan tot timpul citind din Filocalie. Uneori sta cu ochii inchisi, de nu-ti puteai da seama daca a atipit, daca mediteaza sau daca nu cumva se roaga. Impunea prin rabdare si intelepciune; gandea profund. A rezistat tuturor incercarilor sortii prin credinta tare in Dumnezeu. Ramane in memoria noastra drept un exemplu de Avva si de erou."
Amintindu-si de intalnirea cu Traian Trifan, marturisitorul Dumitru Boedeianu, avea sa spuna: "L-am vazut pe Badea Trifan, de Luni si pana in Sambata Mare, iar ceea ce am vazut la el a fost mai mult decat impresionant. Luni dimineata am vrut sa stau de vorba cu el, despre trairea duhovniceasca din aceasta Sfanta Saptamana. Spre marea mea surprindere insa, cand m-am apropiat, am observat cum plangea cu siroaie de lacrimi. Cei din camera, la dorinta lui, ii rezervasera un colt pe prici. Mi-a fost rusine ca l-am deranjat si toata Saptamana Patimilor n-am mai putut sta de vorba cu el. Era retras in acest coltisor si plangea incontinuu, privind cu ochii sufletului si simtind cu inima suferintele Fiului lui Dumnezeu rastignit pe Cruce, pe Golgota. Ii impresionase pe toti cei din camera intr-atat, incat intreaga Saptamană Mare a fost una de doliu. Dumnezeu m-a invrednicit de cutremurul jertfei! In timpul acelor Sfinte Pasti am vazut fata luminoasa a lui badea Trifan aratand ca fetele marilor mistici romani, ca a parintelui Cleopa Ilie, ca a parintelui Argatu, ca a parintelui Arsenie etc."
Pelerinajul sfintitor, prin inchisorile comuniste, avea sa continue prin Vacaresti, Popesti Leordeni, Caransebes, Brasov si Gherla. La inchisoarea din Vacaresti, din Bucuresti, Traian Trifan va ajunge in anul 1953. Savarsind cei 16 ani de inchisoare, Traian Trifan este trimis intr-un domiciliu fortat, insa in anul 1958, fara vreun motiv declarat, el este trimis iarasi intr-un lagar de munca silnica, in Culmea. In lagarul de la Periprava, Traian va mai patimi inca doi ani. In anul 1962 va fi eliberat, in ziua de 14 septembrie el ajungand acasa, in Brasov.
Intors in familia sa, Traian Trifan va traia in Hristos pana in ultimul ceas al vietii sale. El va trece la cele vesnice in ziua de 12 aprilie 1990, fiind recunoscut de catre toti drept un smerit traitor in Hristos, care si-a adaugat sufletul la temelia neamului romanesc, fiind calauza si indemn pentru cei ramasi.
O marturie vie crestina se pastreaza in cartea "Marturisesc, robul 1038", carte ce cuprinde memoriile martirului Traian Trifan. "Lupta noastra nu este limitata in timp, ci permanenta. Trebuie sa marturisim prin comportarea de zi cu zi, poate cu suferinta, cu sange si chiar cu viata de ni se va cere. Biserica nu este veche si nu este noua; Biserica este dintotdeauna si pentru totdeauna; marea taina a Bisericii este cea din sufletul nostru!"
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Eugen Turcanu, calaul de la Pitesti
Publicat in : Religie -
Biserica Sfanta Treime din Pitesti - Schitul Bestelei
Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.