Incercarile care asteapta pe credinciosi in mijlocul lumii

Incercarile care asteapta pe credinciosi in mijlocul lumii


Incercarile care asteapta pe credinciosi in mijlocul lumii (Ioan XV, 18-25, 27; XVI, 1-5)

In Predica de pe Munte, pe care o relateaza in deosebi Sf. Evanghelist Matei (V-VII), Mantuitorul fericise pe toti cei ce vor suferi din pricina credintei crestine. In dese randuri, in timpul predicii Sale, El prezisese Apostolilor Sai nenumarate si grele lupte si suferinte misionare.

Acum, cand se desparte de ucenici si le graieste pentru ultima oara, El descrie din nou necazurile celor ce vor crede intr-insul si vor urma invatatura Sa. Ucenicii sa nu se astepte, de pe urma propovaduirii Evangheliei, la iubirea, recunostinta sau aprobarea oamenilor, ci dimpotriva: increstinarea popoarelor va necesita, pentru dansii, un lung drum de privatiuni, suferinte si necazuri.

De aceea Domnul spune: "De va uraste pe voi lumea, stiti ca pe Mine mai inainte de voi M-a urat. De ati fi din lume, lumea ar iubi ce este al sau; dar pentru ca nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales din lume, pentru aceasta va uraste lumea. Aduceti-va aminte de cuvantul pe care vi l-am spus: Nu este sluga mai mare decat stapanul sau. De M-au prigonit pe Mine, si pe voi va vor prigoni. De au pazit cuvantul Meu, si pe al vostru il vor pazi. Dar toate acestea le vor face voua din pricina numelui Meu, pentru ca ei nu cunosc pe Cel ce M-a trimis. De n-as fi venit si nu le-as fi spus, pacat n-ar avea, dar acum n-au indreptatire pentru pacatele lor. Cel ce Ma uraste pe Mine uraste si pe Tatal Meu. De n-as fi facut intre ei lucruri pe care nimeni altul nu le-a facut, pacat n-ar avea; dar acum si M-au vazut si M-au urat si pe Mine si pe Tatal Meu. (Dar s-a facut) ca sa se implineasca cuvantul scris in Legea lor, ca „fara pricina M-au urat” Inca si voi marturisiti, pentru ca de la inceput sunteti cu Mine" (Ioan XV, 18-25, 27).

Prezicerea acestor suferinte misionare nu surprinde pe Ucenici. Ei mai auzisera pe Domnul vorbind in felul acesta, inca din Galileia, curand dupa chemarea lor la apostolat (Matei X, 16-42). Niciodata nu gandisera insa ca atat de curand se vor desparti de invatatorul lor si vor ramane singuri.

Acum, cand vor trebui sa infrunte singuri vrajmasia iudeilor si a paganilor, Domnul ii previne pentru ultima oara asupra suferintelor ce-i asteapta si le spune: "Acestea vi le-am grait, ca sa nu va smintiti. Va vor scoate din sinagogi si va veni vremea, ca oricine va va ucide, sa i se para ca aduce slujba lui Dumnezeu. Si acestea va vor face, fiindca n-au cunoscut nici pe Tatal, nici pe Mine. Dar acestea vi le-am spus, ca, daca va veni vremea, sa va aduceti aminte de ele, ca vi le-am spus. Si nu v-am spus acestea de la inceput, pentru ca eram cu voi. Iar acum Ma duc la Cel ce M-a trimis" (Ioan XVI, 1-5).

Aceste cuvinte sunt atat de clare, incat nu necesita nici o explicatie suplimentara spre a fi intelese de cei unsprezece ucenici. Ele descriu, profetic persecutiile ce vor fi indurate de crestini din partea imperiului roman si in deosebi pe cele suportate de Apostoli din partea Iudeilor.

Pe aceeaşi temă

30 Martie 2012

Vizualizari: 11552

Voteaza:

Incercarile care asteapta pe credinciosi in mijlocul lumii 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact